Categorie: Toate

Liderul PPRM, Alexandru Oleinic a dat prima semnătură pentru modificarea Constituţiei

Alexandru Oleinic, liderul Partidul Popular din Republica Moldova a dat astăzi startul campaniei de colectare a semnăturilor pentru alegerea Preşedintelui ţării prin vot direct. Liderul formațiunii a fost însoțit de mai mulți președinți și reprezentanți ai Organizațiilor Teritoriale ale PPRM. Alexandru Oleinic a susținut că "Prin această acțiune se  răspunde unei opţiuni  majoritare exprimată de cetăţeni  pentru ca preşedintele ţării să fie ales  de către popor și nu de clasa politică.” Cortul pentru colectarea semnăturilor este instalat în sectorul Centru al capitalei, în preajma magazinului „Gemenii”. Vor fi instalate, de asemenea, corturi în diferite raioane ale țării, iar membrii PPRM vor merge din ușă în ușă pentru a colecta semnăturile.  

PPRM: Prima semnătură pentru modificarea Constituţiei

Marţi, 21 mai 2013,  ora 10.00,  Partidul Popular  din Republica Moldova  va da startul campaniei de colectare a semnăturilor pentru alegerea Preşedintelui ţării prin vot direct. Acţiunea  va începe cu depunerea primei semnături de către Alexandru Oleinic, liderul PPRM, după care vor urma  mai mulţi reprezentanţi ai formaţiunii dintr-un şir de localităţi ale Moldovei. Cortul pentru colectarea semnăturilor este instalat în sectorul Centru al capitalei, în preajma magazinului „Gemenii”.

Tinerii PPRM l-au salutat pe Štefan Füle în scuarul teatrului de Operă și Balet

Reprezentanții Organizației de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova au fost prezenți în scuarul teatrului de Operă și Balet, pentru a saluta  sosirea lui Štefan Füle la Chișinău, cu ocazia Zilei Europei. Tinerii PPRM, își doresc o Nouă Moldovă, o Moldovă Europeană, un viitor mai  bun și consideră importantă vizita oficialului, pentru parcursul European al țării noastre. Partidul Popular din Republica Moldova își exprimă încrederea că actuala  guvernare va depăși propriile orgolii, lupta pentru fotolii și își va îndrepta acțiunile  și forțele spre integrarea Republicii Moldova în UE, ceea ce trebuie să fie un obiectiv clar pentru țara noastră. Vizita oficialului European la Chișinau a dat un plus de clarviziune  și de maturitate politică perspectivei Republicii Moldova.

Alexandru Oleinic, liderul PPRM: „Tot ce se face are un scop bine determinat – distrugerea statului”

Alexandru Oleinic, liderul Partidului Popular, a declarat pentru www.politik.md că ultimile evenimente pe scena politică  de la Chişinău arată clar că absolut tot ce se face are un scop bine determinat -  distrugerea statalității Republicii Moldova şi subminarea suveranităţii. „Atît deciziile politice, cît şi acţiunile clasei politice sînt îndreptate împotriva statului, a spus Alexandrul Oleinic. Mai dureros e că acest buldozer – clasa politică iresponsabilă – lucrează zi şi noapte,  an după an adoptînd legi antistatale,  făcînd declaraţii antistatale, constituind  coaliţii antistatale, declanşînd alegeri după alegeri şi rupînd ţara în minirepublici.” Preşedintele  PPRM  este de părere că „Singurii care făuresc  această ţară sînt cetăţenii, oamenii simpli care muncesc, dar care nu prea au locuri de muncă, pedagogii  şi medicii care îşi fac   meseria cinstit, dar care sînt prost plătiţi, ţăranii care muncesc din greu, dar care nu au niciodată bani,  tinerii care învaţă o profesie, dar care trăiesc cu teama că nu vor găsi de lucru, tot mai mult plecînd din tară şi lăsînd-o fără viitor.”

Alexandru Oleinic: PPRM lansează campania de strîngere de semnături "Tu alegi președintele"

În cadrul unei conferințe de presă, Alexandru Oleinic,  liderul Partidului Popular din Republica Moldova și-a exprimat îngrijorarea cu privire la instabilitatea politică care persistă în țară, susținînd că una din cauze este alegerea preşedintelui ţării de către politicieni și nu de popor. Preşedintele PPRM  a declarat referindu-se la acest subiect că  „Criza politică din ultimii patru ani demonstrează că țara are nevoie de un președinte ales de popor și nu de politicieni. Moldova are nevoie de un lider național, independent și garant al Constituției!” „Această opţiune nu este doar a  partidului nostru,. Trebuie să ne amintim că aproape în toate sondajele  care se  fac la nivel naţional, peste 80 la sută din respondenţi  se pronunţă pentru alegerea preşedintelui de întreg poporul,” a mai spus liderul Partidului Popular. În acest context PPRM demarează campania Tu alegi președintele, campanie de colectare a semnăturilor pentru modificarea Constituției și alegerea prin vot direct a președintelui Republicii Moldova. Președintele PPRM, Alexandru Oleinic, a adresat un apel forțelor politice, tutror cetățenilor, să se alăture acestei inițiative.  

Declarația PPRM cu privire la situația din țară și propunerile pentru depășirea crizei politice

PPRM își exprimă îngrijorarea față de situația politică actuală din Republica Moldova considerând că țara se află în pragul dezastrului. În Săptămâna Patimilor s-a constituit monstruoasa coaliție între PLDM și PCRM care poate fi calificată drept o adevărată tentativă de uzurpare a statului de drept și a democrației în țara noastră. S-a atentat la inamovibilitatea Curții Constituționale, s-a limitat reprezentativitatea cetățenilor în forul legislativ prin majorarea pragului electoral, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția din 2008. S-au conferit împuterniciri neconstituționale guvernului interimar, iar instituții de drept, cum ar fi CNA-ul, au fost subordonate intereselor politice și de grup. Anul 2013 este un an foarte important pentru Moldova, luând în considerație Summit-ul de la Vilnius și acordurile care trebuiau semnate. Acțiunile recente ale coaliției nou formate compromit viitorul european al țării. Singura constantă a tuturor guvernelor din ultimii 20 de ani este că Moldova continuă să fie cea mai săracă țară din Europa. A venit timpul pentru o nouă clasă politică, pentru o nouă Moldovă, cu conducători responsabili, buni manageri care să scoată țara din criza politică, economică și socială. Pornind de la această situație, PPRM vine cu următoarele propuneri pentru rezolvarea problemelor menționate: 1.    Investirea de urgență a unui guvern de salvare națională, apolitic, tehnocrat, format din profesioniști. Acest guvern trebuie să facă o analiză amplă a stării națiunii prin care să identifice problemele pe domenii și căile de soluționare a crizei profunde.  2.    PPRM este categoric împotriva alegerilor anticipate. Am avut trei ani de instabilitatea politică pentru că nu s-a putut alege președintele, iar în ultimul an s-a ajuns la demiterea guvernului și s-a modificat în mod abuziv Codul Electoral. Moldova are nevoie de stabilitate politică, nu de alegeri anticipate! 3.    Alegerea președintelui prin vot direct de către popor. Criza politică din ultimii patru ani demonstrează că țara are nevoie de un președinte ales de popor și nu de politicieni. Moldova are nevoie de un lider național, independent și garant al Constituției! În acest context PPRM demarează campania Tu alegi președintele, campanie de colectare a semnăturilor pentru modificarea Constituției și alegerea prin vot direct a președintelui Republicii Moldova. Ne adresăm tuturor forțelor politice care împărtășesc ideile expuse să se alăture acestor inițiative. Împreună vom scoate țara din impas!

Organizația de Tineret a PPRM: "Vrem președinte independent și responsabil"

Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova, a organizat astăzi, 15 mai 2013, în fața Președinției și a sediului PLDM, un flash-mob, prin care au reamintit președintelui țării, Nicolae Timofti și președintelui PLDM, Vladimir Filat, că trebuie să dea un răspuns la scrisorile deschise depuse ieri. Tinerii PPRM cereau ca președintele să devină independent și responsabil, să apere interesele poporului, nu interese de partid și de grup ale politicienilor. În același timp, tinerii PPRM au atras atenţia fostului premier că și-a trădat alegătorii prin nerespectarea promisiunilor de a construi o Moldovă fără comuniști, fără corupţie, o ţară prosperă. Actuala guvernare este pe cale să distrugă visul european al Moldovei și să distrugă țara. După ce PLDM și PCRM au votat în Parlament mai multe legi calificate de toți liderii europeni ca fiind antidemocratice și antieuropene, președintele Timofti le-a promulgat protejând interesele personale ale politicienilor și contribuind astfel la izolarea Republicii Moldova. Ian Lisnevschi, președintele Organizației de Tineret a PPRM a declarat “Președintele Republicii Moldova este garantul Constituției și reprezentantul cetățenilor, nu a grupărilor politice și a coalițiilor ca PCRM și PLDM. Președintele a fost ales în funcția supremă în stat și a jurat că va apăra interesele cetățenilor Republicii Moldova. A avut o șansă istorică de a scoate țara din criza politică, în care ea s-a aflat atâția ani. Când a depus jurământul, dumnealui a enumerat câteva priorități majore:  va continua parcursul european al Moldovei, va respecta Constituția și va apăra statul de drept,  va fi garantul stabilității și  se va strădui ca cetățenii să aibă o viață mai bună. Tinerii au scandat lozinci, cum ar fi:  PCRM și PLDM rup țara de UE!, Vrem președinte independent!. Amintim că ieri, 14 mai 2013, Organizația de Tineret PPRM, a depus două scrisori deschise, adresate președintelui RM, Nicolae Timofti și președintelui PLDM, Vladimir Filat, prin care au cerut oprirea haosului politic și batjocora față de cetățeni.

Anunț. Conferință de presă

Partidul Popular din Republica Moldova organizează, astăzi, 15 Mai 2013, începând cu orele 12.00, la sediul din strada Columna 106B, o conferință de presă, cu scopul de a-şi prezenta propunerile pentru depășirea crizei politice din țară. La conferință vor fi prezenți copreședinții partidului, președinții mai multor Organizații Teritoriale din țară, precum și membri PPRM.  

Scrisoare deschisă Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, din partea Organizației de Tineret PPRM

Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova a depus, astăzi, 14.05.2013, la Președenție, o scrisoare deschisă, adresată lui Nicolae Timofti, Președintele Republicii Moldova. Prin această scrisoare, tinerii PPRM îl atenţionează pe președintelui țării că nu și-a respectat prioritățile pe care le-a enumerat cînd a depus jurămîntul: continuarea parcursul european al Moldovei, respectarea Constituției și a statului de drept. Domnia Sa a ales în schimb să apere interesele de grup în dauna intereselor țării. Totodată, tinerii PPRM au menționat în scrisoare că există pericolul ca președintele Republcii Moldova va fi amintit că a îngropat definitiv speranțele moldovenilor pentru viitor mai bun.

Scrisoare deschisă către Vladimir Filat președintele PLDM, din partea Organizației de Tineret PPRM

Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova a depus, astăzi, 14.05.2013, la sediul Partidului Liberal Democrat, o scrisoare deschisă, adresată președintelui PLDM, Vladimir Filat. Tinerii PPRM îi atrag atenţia fostului premier că și-a trădat alegătorii prin nerespectarea promisiunilor de a construi o Moldovă fără comuniști, fără corupţie, o ţară prosperă. Toate aceste angajamente nu au fost îndeplinite: economia suferă, corupţia a cuprins multe dintre instituţiile statului, iar PDLM a face o coaliţie monstruoasă cu PCRM. După toate acestea, comuniștii vor veni la putere, plini de ură și răzbunare, iar PLDM va fi dur sancționat de cetățeni, la următoarele alegeri.
<