Categorie: PPRM În Pressă
PPRM: "Sîntem aici ca să curățăm țara de uscături și de dăunători! Să-i măturăm de la putere!"
Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM), prin Organizația Fermierilor, a organizat azi, începînd cu ora 12, un protest mai puțin obișnuit la adresa guvernanților pentru modul cum au gestionat pînă acum criza declanșată de embargourilor rusești asupra produselor agricole moldovenești.
Participanții la protest au răsturnat în fața Guvernului lăzi de mere înghețate sub care i-au "îngropat" pe cîțiva politicieni printre care Vladimir Voronin, Vlad Filat și Marian Lupu desenați pe niște matrioshki.
La protestul care s-a desfășurat în fața clădirii Guvernului au participat cîteva zeci de fermieri liderii PPRM, domnul Alexandru Oleinic (președinte) și domnul Valeriu Cosarciuc (prim-vicepreședinte) precum și Vasile Mârzenco, Directorul Executiv al Federației Naționale a Fermierilor din Republica Moldova.
"Sîntem aici ca să curățăm țara de uscături și de dăunători! Nu vom sta cu mîna întinsă ci o vom face pumn ca să fie o adevărată putere. Birocrația îi sufocă pe producători. Subvenții nu există. Fructele și legumele noastre îngheață pe copaci și pe cîmp. Agricultorii noștri, fermierii, producătorii noștri dacă nu sînt ajutați dispar. Și dacă dispar ei, dispare satul moldovenesc. Și dacă moare satul moldovenesc moare și statul nostru." a declarat președintele PPRM, Alexandru Oleinic, în fața protestarilor.
Particpanții la mitingul din fața Guvernului au purtat pancarte cu lozinci ca: "Vă rugăm să ne scuzați… Nu producem cît furați", "Mințiți de-ngheață merele!" sau "Ne vrem țara înapoi!"
"Guvernanții au promis compensații pentru pierderile suferite de producătorii agricoli în urma embargoului rusesc dar marea majoritate a fermierilor nu au primit nimic. Au organizat și tot felul de licitații la care cei mai mulți dintre fermieri nici nu au putut să participe. Iar merele au înghețat in copac. Iată-le aici. Le-am adus aici în fața guvernului ca să le vadă și ei. Poate nu au aflat că au înghețat merele pe copaci.
După estimările noastre la primul îngheț din această toamnă au înghețat pe copaci mai mult de 50 de mii de tone pentru că oamenii n-au mai avut ce să facă cu ele, n-au mai avut unde să le vîndă. Suma promisă de guvern pentru compensare, de 60 de milioane ar fi ajuns oricum doar pentru o mică parte din pierderi, cand pierderile se ridica la 400 de milioane." a declarat în fața celor prezenți la protest, Valeriu Cosarciuc, Prim Vice-Președintele PPRM. "Să măturăm țara de hoți și bandiți! Să-i măturăm de la putere!" a încheiat domnul Cosarciuc.
"Noi am cerut primului ministru să vină cu modificări la Legea bugetului pentru a mări acest fond pentru compensații. Acest lucru nu s-a întîmplat." a mai spus domnul Valeriu Cosarciuc.
Liderii PPRM au anunțat că partidul Mărului va mai organiza în perioada următoare proteste de acest fel.
Alexandru Oleinic: Cine ține cu poporul, pe 30 votează Mărul!
Joi, 6 noiembrie, Alexandru Oleinic, președintele PPRM, a fost invitatul postului național de televiziune Moldova 1 în cadrul dezbaterilor pentru parlamentarele de la finele acestei luni.
Alexandru Oleinic și-a început discursul cu un apel către cetățeni să voteze Mărul - simbolul Moldovei, un simbol al sănătății și al bunăstării. “Partidul Popular din Republica Moldova, este un partid nou, cu o echipă nouă de oameni profesioniști, oameni patrioți și buni gospodari. PPRM vine cu un program electoral care a fost eleborat împreună cu zeci de mii de cetățeni, cu care am identificat problemele existente în Republica Moldova și am formulat soluții pentru rezolvarea lor” a menționat președintele formațiunii.
Programul electoral al Patridului Popular din Republica Moldova scoate în edivență câteva direcții esențiale pentru dezvoltarea Moldovei ca stat independent și suveran:
- depolitizarea instituțiilor statului;
- economie stabilă;
- dezvoltarea sectorului agrar.
“Veșnicia s-a născut la sat, dar în ultimii ani, tot aici s-a instaurat şi sărăcia”, a afirmat în discuție Alexandru Oleinic, unde a făcut referire și la cazul din 1 septembrie, curent, când dumnealui a fost la o școală din raionul Hîncești, iar în clasa întîi erau doar 14 copii de 4 vîrse diferite: 6 ani, 7 ani, 8 și respectiv 9 ani. “Moldovenii nu mai trebuie să stea cu mîna întinsă, ci să o stringă în pumn ca să fie o adevărată putere.”
“Agricultura trebuie să fie motorul economiei din țara noastră, însă e nevoie de mai multe acțiuni care ar susține agricultorii - investiții din partea statului, susținerea tinerilor care doresc să investească în afaceri la sat, scoaterea barierelor care blochează dezvoltarea agriculturii”, a declarat Alexandru Oleinic.
Totodată, el a vorbit despre accesul producătorului la piețele agroalimentare, unde, în opinia sa, sînt monopoluri instaurate de cei de la putere, dar și despre implementarea unui sistem certificat de depozitare a cerealelor, care ar permite păstrarea acestora și vinderea la un preț mai mare.
PPRM propune și soluții de motivare a tinerilor: subvenționarea și susținerea micilor afaceri rurale și stabilirea categoriei de tineret, de la 18 ani la 40 de ani.
La sfârșitul discuției președintele PPRM, a adoptat un stil original și inedit, a refuzat să vorbească cu lozinci, dar a ultilizat în discursul său final o metaforă “Dragi prieteni, Moldova se aseamănă cu o livada de mere- ea trebuie curățită la timp de uscături și daunători, trebuie protejată de cei care fură merele și le lasă să înghețe. Guvernarea a lăsat această livadă de izbelişte. Noi ştim care sînt uscăturile şi cine fură merele din această livadă care este satul nostru moldovenesc, care este Moldova. Noi oamenii Mărului, suntem oameni gospodari și vom avea grijă de livada noastră, a tuturor.
Mihai Camerzan: Partidul Popular vine cu soluţii reale
Mihai Camerzan, Membrul Biroului Permanent Central al Partidului Popular din Republica Moldova a participat aseara, în cadrul dezbaterilor organizate de către postul de televiziune EuroTV.
Mihai Camerzan, a menționat că priorităţile Partidului Popular din Republica Moldova reies din doleanţele cetăţenilor, care se regăsesc în Programul Pentru o nouă Moldovă! Accesul limitat la televiziune, presă, radio, a fost subiectul scos în evidență de către invitatul emisiunii “ în sate sunt puse piedici în desfășurarea întrevederilor cu cetățenii, cetățeanul simplu este derutat şi dezinformat. Nu există o cultură politică și o solidaritate între cei de la guvernare și cei din afara conducerii. ”
Mihai Camerzan a subliniat că prioritatea PPRM este relansarae economiei la sate, ajutorarea tinerilor fermieri și creșterea calității învățămîntului.
În situația de azi, satul modovenesc moare, tineretul trebuie motivat să rămînă la sat și să-și inițieze o proprie afacere. Există mai multe propuneri care le înaintează PPRM:
- Programul de subvenționare a agriculturii.
- Producătorul autohton va fi susținut de către stat.
- Derularea unui amplu program națională de protejare a produselor locale.
Acum partidele trebuie să spună deschis în faţa alegătorului atît care sînt succesele, cît şi insucesele. Republica Moldova nu are nici o şansă să se dezvolte dacă totul va rămâne neschimbat după alegeri. Atunci trebuie să apară forţe noi şi viziuni noi, iar Partidul Popular, cu Programul său poate deveni acel suflu proaspăt care poate aduce schimbarea.
Totodată, Mihai Camerzan a menționat că partidele extraparlamentare nu vor avea success dacă nu vor şti să-şi unească eforturile, să se mobilizeze, să lase într-o parte interesele personale și de grup și să se unească în jurul unui scop comun care trebuie să fie bunăstarea cetățenilor.
Valeriu Cosarciuc: Dacă vă pasă de acest popor, votaţi Mărul
Marţi, 4 noiembrie, curent Valeriu Cosarciuc a fost invitatul dezbaterilor electorale desfăşurate de postul de televiziune Jurnal TV, în cadrul electoralei parlamentare.
Valeriu Cosarciuc a venit cu un mesaj de salut către cetățenii cu care vorbeşte destul de frecvent în format direct, fără intermedierea televiziunilor sau a presei. “Este cunoscut faptul că mărul a stat la începul vieții pe pamânt, a spus domul Cosarciuc, iar acum mărul este simbol care va veni să stea la începutul unei noi Moldove. Programul pentru o Nouă Moldova este elaborat împreună cu 30.000 de cetățeni cu care am identificat problemele și am trasat și soluțiile relevante.”
PPRM este formațiunea care pledează cu consecvenţă pentru o nouă Moldovă, o ţară în care cetățenii să se simtă protejați , să nu se vadă obligaţi să plece peste hotare, să dezvoltăm afaceri la noi acasă, să oferim copiilor noștri un viitor mai bun, agricultură de perspectivă, competitivă, care este doar un factor ce poate aduce aceste schimbări, atât de necesare omului din Republica Moldova.
Despre măsuri propuse de către PPRM pentru stoparea economiei tenebre, Valeriu Cosarciuc a menționat că “Partidul Popular din Republica Moldova, va veni cu un set de soluții cu amprentă vizibilă, vom schița un sistem de creare a mediului de afaceri, vom elabora mecanisme care ne vor oferi o ieșire liberă pe piețele din exterior.” În același context a fost menționat că formațiunea militează pentru salarii, pensii și indemnizații sociale calculate în baza valorii minimului de existență, o muncă bine plătită care ar duce la minimalizarea tradiției cu titlul “salariu în plic.”
Prim-vicepreședintele partidului a subliniat cîteva gânduri și despre “Marea reformă fiscală” pe care o propune PPRM amintind cîteva din măsurile pe care formațiunea dorește să le implementeze: introducerea impozitului unic pe venit de 10%, impozit Zero pe profitul reinvestit, scutirea de impozit pe profit pe 3 ani pentru întreprinderile nou înființate care creează minim 5 locuri de muncă.
“Dorim ca în această țară sa fie legea în capul mesei, dorim să punem capăt guvernării bazate pe interese, dorim ca cei care trăiesc aici, acasă, să aibă posibilități reale de a face unele invesții, să-și facă o familie în care ar domina armonia, să nască un copil, care va deveni viitorul R.Moldova.” a afirmat Valeriu Cosarciuc, în cadrul aceleiași emisiunii.
Programul Electoral al formațiunii, este un program care va stimula locurile de munca, prin dezvoltarea agriculturii, prin deschiderea afacerilor în industia de procesare, crearea infrastructurii, nu doar în orașe, ci și în spațiul rural.
PPRM este acel partid care se angajează să aducă schimbarea, prin promovarea adevăratelor valori, prin promovarea unei politici fiscale clare și corecte. Stabilitatea va fi un atuu pentru cei care doresc să investească în R.Moldova. Este acel partid care va susține tinerii, aici pot fi pomenite cele 1000 burse oferite anual pentru studii peste hotare.
“PPRM este partidul Mărului. Mărul care e un simbol puternic, un simbol al Sănătății, al Muncii și al Bunăstării, Vă îndemnăm să veniți la vot și să alegeți Mărul, dacă vă pasă de acest popor!” a spus în finalul dezbaterilor Prim-vicepreședintele Partidului Popular.
Alexandru Oleinic: discuţiile despre identitate “cine suntem?”, “ce limbă vorbim?”, sînt folosite mai mult pentru a ne dezbina, decît pentru a ne uni
În seara datei de 30 octombrie 2014, Alexandru Oleinic a fost invitat la postul de televiziune Realitatea TV, în emisie direct. Președintele formațiunii a reconfirmat că PPRM este un partid nou, care a prins contur pe arena politicului de trei ani, format dintr-o echipă de profesioniști ghidaţi de dorință și curajul de a aduce schimbarea.
Alexandru Oleinic a atras atenția asupra faptul că Partidul Popular din Republica Moldova este angajat într-un dialog direct permanent cu cetățeanul, dialog în care este vorba despre durerile, dorințele și spirațiile oamenilor. “Echipa PPRM merge în teren saptămânal, iar acolo se vede bine că cetățeanul dorește o altă clasă politică, oameni noi, pentru că ei nu cred în promisiuni, în vorbe frumoase și nu au încredere în liderii politici actuali. În acest sens, Ucraina este un exemplu veridic și concret care arată că se poate aduce schimbarea,” a declarat Alexandru Oleinic.
Președintele partidului s-a referit şi la campania inițiată de Partidul Popular din Republica Moldova “Tu alegi președintele țării!”, prin care PPRM și-a propus colectarea semnăturilor pentru modificarea Constituției, astfel încît Președintele țării să fie ales direct de către popor.
Alexandru Oleinc a adersat critic la adresa politicienilor care promit înaintea campaniilor electorale, iar apoi, fiind la guvernare, își doar propriile interese „acuma cetățeanul nu crede în promisiuni, frumos vorbesc toți, acuma e timpul politicienilor care trebuie să spună ce au facut deja, iar PPRM este o echipă de acțiune care se va conduce de un Program Electoral care a fost creat un an, care reflectă atât probleme, cât și soluțiile pentru a rezolva probleme în cauză.”
Președintele formațiunii a scos în evidenţă ipoteza precum că această căutare infinită a identității, “cine suntem?”, “ce limbă vorbim?” mai mult ne-a divizat, decât ne-a unit. Dumnealui ne-a îndemnat să acționăm, iar răspunsurile vor veni de la sine. În aceiași ordine de idei s-a menționat că semnarea Acordului de Asociere, încă nu înseamnă calea fermă spre Uniunea Europeană, mai întâi ar trebui optăm pentru spublerarea prafului cancerogen din sistemul judiciar, din sectorul bussines-ului, metehnelor din activitatea procuraturii și problema corupției care se pară că capăta teren.
Constantin Tănase a plecat dintre noi
A PLECAT DINTRE NOI Constantin Tănase. E Numele pe care se mai țin încă infinite coloane de cuvinte. Și pe care am început să zidim acel templu al adevărurilor de care avem nevoie și fără de care viața noastră își pierde rosturile. Rămînem singuri în fața unei claviaturi care a știut ce înseamnă curajul și ce înseamnă verticalitatea. Îi vom reciti editorialele ca pe o lecție de demnitate. Ne lasă nouă albele foi ca pe un testament prin care moștenim puritatea, nevoia de adevăr și dragostea de țară.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Alexandru Oleinic și echipa Partidului Popular
Alexandru Oleinic: PPRM este o formațiune nouă, cu oameni din afara politicului moldovenesc, care au ambiția și instrumentele necesare pentru a schimba lucrurile spre bine
Președintele Partidului Popular din Republica Moldova, Alexandru Oleinic a fost aseară invitatul emisiunii Главное, la postul de televiziune TVC 21. Dialogul a îmbrăcat alura unei polemice coerente, constructive și logice.
Alexandru Oleinic s-a pronunțat asupra subiectului Stabilitate politică a Republicii Moldova, “preşedintele Republicii Moldova va fi ales în mod direct de către popor, iar responsabilizarea politicienilor o vom asigura prin trecerea la alegerea deputaților în Parlamentul Republicii Moldova, printr-un sistem electoral mixt, în care deputaţii să fie aleşi pe liste de partid şi în circumscripţii uninominale în proporţie de 50 la 50. PPRM va reduce numărul de deputați pînă la 71.”
În perimentrul aceleiași discuții președintele partidului PPRM, a afirmat că este necesar oferirea dreptului de vot cetățenilor, care va fi asigurat prin întroducerea registrului electronic al alegătorilor.
Întrebat de poziția politică pentru care pledează PPRM, Alexandru Oleinic a desfășurat gîndul “Republica Moldova trebuie să urmeze calea integrării în Uniunea Europeană, dar trebuie să întrețină relații politico-diplomatice și cu țările din vecinitate: Ucraina, România, Federația Rusă.” Tot în această ordine de idei, a fost abordată și latura care poziționează Republica Moldova ca un stat independent, care nu ar adera la nici un bloc militar, pentru că astfel și-ar pierde din statalitate.
Despre Economia Republicii Moldova, Alexandru Oleinic a subliniat cele două căi de dezvoltare, pe de o parte a “resurselor intelectuale” (oamenii, educația, valorile, tradiția) și “pamântul” resursa care trebuie să devină punctul forte pentru o țară agrară. Moldova nu trebuie să fie țara care importă 80 %, iar embargoul la carne a scos în vileag că Republica Moldova importă de 3 ori mai mult decît exporta produse din carne.
PPRM optează pentru:
1. susţinerea agricultorilor - introducerea cotei de 0% la impozitul pe venit pentru gospodăriile ţărăneşti (întreprinderi micro) pe o perioadă de cinci ani;
2. dezvoltarea afacerilor la sate si stimularea crearii fermelor familiale (10-60ha-) compensarea ratei dobînzii la credite pe un termen de cel puțin 10 ani, contractate pentru cumpărarea terenurilor agricole in satele de baștina.
Alexandru Oleinic, președintele Partidului Popular din Republica Moldova a menționat că PPRM este o formațiune nouă, cu oameni din afara politicului moldovenesc, care au ambiția și instrumentele necesare pentru a schimba lucrurile spre bine. O echipă de profesioniști care au demonstrat că știu, și pot aduce schimbarea. A îndemnat poporul să creadă în cei care iubesc această țară, le pasă de oamenii născuți pe această talpă de pămînt, oamenilor de cuvint și acțiune- oamenilor din PPRM!
Valeriu Cosarciuc: adevărul nu poate fi la mijloc, el ori este, ori nu este
Prim Vicepreședintele Partidului Popular din Republica Moldova, Valeriu Cosarciuc, a participat la emisiunea Politici în direct la postul de radio Național FM, în cadrul căreia s-a abordat tematica politicilor argiculturii și s-a discutat despre expoziția Farmer 2014. Conversarea a fost axată și pe embargoul impus de Rusia la exporturile de măr și carne, a fost menționat punctul vulnerabil al micilor fermieri, greutățile cu care se confruntă aceștia și durerile la care statul nu ia nici o atitudine.
Farmer 2014....
Valeriu Cosarciuc a ținut să menționeze că în acest an, s-a atestat un număr vizibil de participanți la Farmer 2014, „fermierul autohton, crede în viitor, ei sunt acei care au lucrat pe câmpuri, au produs cereale, au măcinat acest grâu și au produs pâinea, care acum este pe masă.” Sigur că fermierul își pierde pata de bucurie când nu-și poate realize produsul final, muncit cu atâta grijă și chin “fermeierii au necazuri când nu pot vinde produsul muncii lor, iar embargourile din ultima vreme, la comanda cuiva afectează mult munca țăranului nostru”
Embargoul extern vs embargoul intern.
După cortină se spune că din 27 octombrie 2014, producatorii de carne din R.Moldova nu vor mai putea exporta carne și produse de carne în Federația Rusă. În această ordine de idei, Valeriu Cosarciuc, a adus câteva date statistice: din R. Moldova se exportă produse în valoare de 18 mil. $, iar se importă 50 mil. $, se întâmplă acest lucru deoarece avem grupări care se ocupă cu contrabanda care este controlată de către cei de la guvernare, așa încât asistăm la o concurență neloială, această concurență neloială distruge producatorul care dorește să lucreze în interior.
Embargoul intern este mai periculos, decât cel extern! a specificat Valeriu Cosarciuc “guvernarea nu crează condiții bune pentru argicultori, nu crează condiții, pentru acei care doresc să-și deschidă o afacere, o înterprindere, o fermă, să aibă certitudinea că nu vor fi furați. Cînd vorbim de embargoul intern, ne referim la lipsa oricăror condiții pentru micii fermieri de a-și dezvolta afacerea, lipsa oricăror condiții pentru tinerii din Republica Moldova care doresc să înființeze o afacere la noi în țară și nu în ultimul rînd lipsa oricăror condiții pentru a ne face un viitor aici, la noi acasă.”
Adevărul nu poate fi la mijloc, el ori este, ori nu este!
În contextul dialogului, a fost scoasă în relief și un alt pilon de discuție: subvenționarea. În această ordine de idei, Valeriu Cosarciuc a specificat: “cei care au depus documentele de subvenționare după 1 august 2014, vor obține doar 10 % compensare. Se întâmplă așa pentru că:
acest fond este mic și se epuizează repede;
există scheme frauduloase, care micșorează și mai mult acest fond, scheme care sunt giuruite de către cei de la guvernarea R.Moldova.”
O altă lacună este sistemul fiscal, care doboară fermierul mic.
Fermierul suferă, pentru că mărul a rămas în copac
În multe țări nici un document oficial nu este aprobat fără consultarea asociațiilor profesionale, a declarat Valeriu Cosarciuc. Se menționa anterior că se va compensa 1 leu 20 – kg prune, 1 leu 50- kg mere, însă nimeni nu a consultat acest regulament cu nici o instituție specializată în domeniu și nici cu țăranii. Documentele care confirmă această compensare sunt:
a) factura fiscală;
b) factura de expediție;
în regulamentul inițial era și actul de achiziție, așadar fermierii, care au dat merele la procesare (suc) nu vor primi această compensare.
Partidul Popular din Republica Moldova susține agricultorii
Partidul Popular din Republica Moldova este formațiunea care mereu a susținut agricultorii și producătorii autohtoni. “Noi dorim să-i doară pe cei ce ne conduc și nu pe țărani, noi trebui să-i BATEM MĂR pe cei cărora nu le pasă de soarta acestei țări”!
PPRM acuză Guvernul Leancă de pasivitate iresponsabilă și cere tuturor actorilor politici să condamne atentatele la adresa stabilității Republicii Moldova
Partidul Popular din Republica Moldova condamnă orice declarație de avertizare adresate țării noastre precum și îndemnurile de a renunța la statutul de neutralitate al Republicii Moldova expuse în toiul campaniei electorale de diplomați și politicieni care reprezintă statele cu interes geopolitic în Republica Moldova.
PPRM consideră inacceptabile încercările unor candidați români la alegerile prezidențiale din această țară de a cîștiga voturi cu prețul stabilității Republicii Moldova și califică declarațiile acestora referitoare la neutralitatea țării noastre drept o încălcare gravă a dreptului internațional – de amestec în treburile noastre interne. Numai cetățenii Republicii Moldova sunt în drept de a decide asupra statutului țării lor și acest lucru trebuie făcut prin referendum.
Republica Moldova și-a menținut cu demnitate statutul de neutralitate, în pofida tuturor provocărilor existente, de la proclamarea independenței pînă în prezent.
PPRM declară cu responsabilitate că procesul de integrare europeană nicidecum nu este condiționat de statutul de neutralitate a țării noastre. În Uniunea Europeană sunt state neutre din punct de vedere militar, precum Austria a cărei aderare la UE nu i-a afectat acesta statut. Și Suedia, stat dezvoltat economic, și-a păstrat neutralitatea și nu a aderat nici la NATO nici la alte structuri militaro-politice, fiind stat membru al UE.
În contextul situației tensionate din regiune și a încercărilor periculoase de a schimba raportul intereselor geopolitice și economice, PPRM face apel către partidele înscrise în lista concurenților electorali la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova să respectăm Constituția Republicii Moldova, să nu admitem lansarea declarațiilor anticonstituționale, care pun în pericol stabilitatea, statalitatea și neutralitatea Republicii Moldova.
PPRM solicită, deasemenea, tuturor instituțiilor responsabile, Guvernului și Președinției Republicii Moldova în primul rând, să apere Constituția și interesele statului nostru și să ia poziție publică, oficială, împotriva acestor provocări meschine. Pasivitatea de care dau dovadă aceste instutuții fundamnetale ale statului nostru este condamnabilă și periculoasă.
Repunlica Moldova trebuie să rămînă un stat neutru, suveran și independent!
Partidul Popular din Republica Moldova s-a lansat în campania electorală
Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM) și-a lansat azi candidații la alegerile din 30 noiembrie într-un mod inedit. Ceremonia a avut loc în Parcul Catedralei, în spațiul dintre clădirea Guvernului și Catedrala Nașterea Domnului. În loc de scenă în fața publicului participant au fost amplasați doi "stîlpi" din lădițe suprapuse, încărcate cu mere iar între ei organizatorii au amplasat un banner mare cu însemnele și sloganul PPRM, "Hai Moldova! Fără hoți și sărăcie!".
Ceremonia de înmânare a legitimației de candidat celor 103 de persoane din lista PPRM a fost precedată de discursuri susținute de către liderul PPRM, domnul Alexandru Oleinic, prim-vicepreședintele partidului, domnul Valeriu Cosarciuc și de către doamna Angela Cojocaru (psiholog) și domnul doctor Dumitru Sofroni.
În mesajul adresat celor prezenți Alexandru Oleinic a subliniat faptul că programul electoral al partidului se bazează pe discuțiile avute cu sute de mii de cetățeni în cei trei ani de la înființarea PPRM și a pus accent pe faptul că partidul va impune reforma statului începând cu alegerea prin vot direct a Președintelui țării, cu reducerea numărului de deputați la 71 și a ministerelor cu o treime. Amintind că simbolul partidului este mărul, Alexandru Oleinic a mai subliniat și importanța pe care PPRM o acordă agriculturii și satului molodvenesc. "Mărul e un simbol puternic, un simbol al Sănătății, al Muncii și al Bunăstării" a afirmat liderul PPRM. Mesajul general al președintelui PPRM a fost unul foarte critic la adresa tuturor guvernanților de până acum și s-a încheiat cu afirmația că Mărul, simbolul partidului va fi și simbolul protestelor și schimbărilor care vor veni.
Domnul Valeriu Cosarciuc, Prim-vicepreședinte al partidului a subliniat că PPRM s-a angajat să devină promotorul unui adevărat Program Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (PNADR) care va constitui temelia oricărei politici legate de satul moldovenesc. Domnul Cosarciuc a vorbit și de ,,Marea reformă fiscală” pe care o propune PPRM amintind cîteva din măsurile pe care formațiunea dorește să le implementeze: introducerea impozitului unic pe venit de 10%, impozit Zero pe profitul reinvestit, scutirea de impozit pe profit pe 3 ani pentru întreprinderile nou înființate care creează minim 5 locuri de muncă.
Au mai luat cuvîntul domnul profesor Dumitru Sofroni, doamna Angela Cojocaru și președintele Organizației de Tineret a PPRM, domnul Ian Lisnevschi.
Cei peste 100 de candidați au primit fiecare din mâna președintelui PPRM, Domnul Alexandru Oleinic, legitimația de candidat și un măr, simbolul partidului.