Categorie: PPRM În Pressă

PPRM protestează împotriva pomenilor electorale ale PLDM, PDM, PL, PCRM și PSRM și le dedică o caricatură

Cum am prevăzut noi cei din Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM), și în această campania electorală multe partide încearcă din nou să mituiască alegătorii cu tot felul de cadouri. Cu bani, cu covrigi, cu orez și ulei, ba chiar și cu geamuri termopan  sau tehnică modernă. Așa cum ne arată al doilea raport de monitorizare a alegerilor, realizat de Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și  Corecte și Asociația Promo-LEX, partide ca PLDM, PDM, PL, PCRM și PSRM au împînzit țara cu agenți care încearcă să cumpere voturi. Astfel, PLDM a oferit o masă de tenis școlii de sport din Soroca. De asemenea, reprezentanții formațiunii ar fi dat unei școli din Ialoveni o tablă interactivă, cu proiector și calculator. În același timp, Partidul Democrat ar fi oferit un prânz gratuit pentru 200 de persoane, cîte 6.000 de lei pentru 50 de persoane și pachete cu covrigi, biscuiți, hrișcă și ulei pentru 15 familii social-vulnerabile. Nici liberalii nu s-au lăsat mai prejos și au oferit la 290 de persoane ghivece cu flori și cutii cu ciocolată, iar comuniștii ar fi pregătit o masă festivă și un concert pentru persoanele în etate din Basarabeasca. Socialiștii s-au întrecut și ei în pomeni electorale oferind suma de 5000 de lei pentru participanții la un concurs desfășurat la Căușeni. PPRM protestează cu vehemență contra unor asemenea practici ilegale de campanie electorală și asigură pe competitorii noștri că la alegeri vor păți precum arată și caricatura pe care le-o oferim ca dedicație. 

PPRM a depus lista de candidați pentru Parlament și își propune "să-i bată măr pe toți"

Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM) a depus azi la CEC, în jurul orei 9.30, lista de candidați pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Pe primele două locuri se află președintele și prim-vicepreședintele partidului, Alexandru Oleinic și Valeriu Cosarciuc. Urmează în listă, prof.univ. Dumitru Sofroni, doctor habilitat în medicină, avocat Angela Cibotari, președintele Organizației de Femei a PPRM și Ian Lisnevschi, președintele Organizației de Tineret După depunerea listei de candidați, președintele partidului, Alexandru Oleinic a dat o declarație presei în care și-a exprimat încrederea că PPRM va accede în Parlament, obiectivul fiind de a obține cel puțin 8% din voturi. "Avem o listă de candidați reprezentativă pentru întreaga Moldovă, specialiști din cele mai diverse domenii, profesori, fermieri, medici, economiști, juriști.  Participăm pentru prima dată în alegeri, iar mesajul nostru este "GOSPODARI PENTRU MOLDOVA, BUNĂSTARE PENTRU POPOR!." a declarat Alexandru Oleinic care a dezvăluit faptul că simbolul electoral al PPRM este mărul. "În competiția electorală ne propunem să-i batem măr pe toți!" a mai declarat președintele PPRM.

Pentru Partidul Popular Ziua oamenilor în etate este una pe deplin semnificativă, plină de emoţie şi de recunoştinţă

Pentru Partidul Popular Ziua oamenilor în etate  este una pe deplin semnificativă, plină de emoţie şi de recunoştinţă. Este ziua celor care  se identifică cu înţelepciunea, cu bunătatea şi cu speranţa. Înainte de a  rosti  mesajul nostru de bine, cuvintele calde şi sincerele noastre urări de sănătate, trebui să recunoaştem că, spre regret,  societatea, clasa politcică,   guvernarea, nu au reuşit să  vă facă viaţa mai uşoară. Pensia e la fel de mică,  singurătatea e tot atît multă,  casele  bătrănilor sînt  la fel de reci şi de uitate. Şi asta după ce,  bătrînii sînt cei care prin munca lor  nemăsurată, prin  neodihna şi  sacrificul lor au avut grijă ca noi, copii lor, să fim  oameni cu  carte, oameni cu casă şi  cu pîine, oameni fără prea multe lipsuri. Prin efortul pe care şi-l asumă, Partidul Popular  vede ziua de miine  a oamenilor în vărstă mai luminată,  vede viaţa lor încălzită de linişte şi de grija noastră. Dovadă  este nu doar mesajul  sub care ne punem semnătura, dar şi faptele noastre. Mergem la bătrîni după un sfat, mergem pentru a-i întreba de sănătate, pentru a-i ajuta cu ce   purtem. Astăzi, tinerii Partidului Popular au bătut la uşa mai multor  bunei din Chişinău pentru a le aduce  o rază de bucurie. La  fructele şi  dulciurile pe care le-au adus s-au adăugat  nişte mîngîieri, nişte  urări de sănătate şi  sincera promisiune că vor veni mai des.

PPRM acuză puterea de încălcarea principiului reprezentativității poporului

În contextul deciziei privind asumarea repetată  de către Guvern a responsabilității politice în fața Parlamentului Republicii Moldova asupra unui pachet de legi importante pentru producătorii agricoli și pentru securitatea financiară a statutului nostru, Partidul Popular din Republica Moldova constată că alianța de guvernare a compromis în modul cel mai brutal  un șir de principii fundamentale, care, pînă la moment, au fost respectate cu sfințenie de partidele aflate la guvernare în Republica Moldova. În acest mod, Alianța de guvernare parlamentară a încălcat principiul reprezentativității poporului în forul legislativ al Republicii Moldova. Deputații, aleși pe listele de partid, și cărora cetățenii le-au acordat vot de încredere pentru a le reprezenta interesele, au votat în forul legislativ doar în interesul său propriu sau al celui de partidului. Și mai grav, prin decizia de asumare a responsabilității politice, partidele din alianța de guvernare au sfidat principiul supremației legii, care declară că Republica Moldova este o republică parlamentară. Prin acceptarea repetată a asumării responsabilității politice a Guvernumlui, forul legislativ și-a demonstrat incapacitatea de a-și exercita mandatul, situație în care Președintele Parlamentului trebuia să declare dizolvarea Parlamentului. PPRM constată că partidele din alianța de guvernare nu au ieșit din starea de război politic de la momentul venirii lor la putere, iar deciziile adoptate la finele mandatului impune   necesitatea reformării politice a statutului Republicii Moldova, în caz contrar cetățenii țării noastre riscă să rămîna fară țară. PPRM, prin programul său, propune cetățenilor Republicii Moldova să opteze pentru reducerea numărului de deputați pînă la 71 și alegerea lor în Parlamentul țării în baza sistemului electoral mixt (deputaţii să fie aleşi pe liste de partid şi în circumscripţii uninominale în proporţie de 50 la 50). De asemenea , PPRM militează în continuare pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova în mod direct de către popor și reamintește voința exprimată de cetățeni prin cele peste 150 000 de semnături pe care partidul le-a strâns pentru a susține această dorință.  

PPRM insistă pentru alegerea președintelui prin vot direct dar acuză fățărnicia inițiatorilor unui referendum

PPRM a urmărit  cu multă preocupare  evoluția evenimentelor și procesul decizional  asupra  solicitării  Curţii Constituionale de a cataloga drept legală  organizarea unui referendum în ziua alegerilor parlamentare din 30 noiembrie curent. Potrivit autorilor sesizării, în cadrul plebiscitului cetăţenii ar fi urmat să  se pronunţe  asupra alegerii președintelui ţării  prin vot direct. Aşa cum s-a văzut bine, Curtea Constituțională s-a pronunţat împotriva organizării acestui referendum, oferind în acelaşi timp motive clare prin care îşi argumentează decizia. PPRM  califică iniţiativa celor două formaţiuni politice, PLDM și PLR, drept  formală şi manipulatorie. Iniţiativa înaintată  Curţii Constituţionale  comportă evidente  erori grave şi încălcări banale de formulare a întrebărilor, ceea ce ne face să constatăm că autorii ei nici nu au dorit un răspuns pozitiv, ba chiar s-au temut de o eventuală admitere a organizării acestui referendum. PLDM și PLR, ca formațiuni politice guvernamentale, au avut patru ani la dispoziție să rezolve această adevărată prioritate a cetățenilor moldoveni. Faptul că nu au făcut-o până acum e o dovadă în plus a fățărniciei lor. În plus, inițiativa celor două formațiuni politice a fost și o tentativă clară de  însuşire a unui efort care nu le aparţine. PPRM este primul și singurul partid care a inițiat o campanie de strângere de semnături pentru modificarea Constituției în privința alegerii președintelui țării prin votul direct al tuturor cetățenilor. Dovada succesului acestei inițiative a partidului nostru sunt cele peste 150 000 de semnături strânse într-o scurtă perioadă de timp. Soluția PPRM pe care o vom promova cu prioritate în viitorul Parlament va fi cea a modificării Constituției în sensul alegerii președintelui prin vot direct, nu printr-un referendum care s-a dovedit greu de organizat, ci chiar printr-o decizie și voință politică ale forului legislativ suprem.  În situaţia în care majoritatea cetăţenilor ţării optează pentru alegerea Preşedintelui ţării prin vot direct, promovarea  acestei schimbări îi cere clasei politice  responsabilitate, sinceritate şi mobilizare, dar nicidecum o simplă bifare în registrul partidelor  preocupate de soarta poporului. Sîntem siguri  că în alegerile care  se apropie,  toate aceste  false preocupări vor fi taxate dur, iar autorii  lor se  vor alege cu calificativele pe care le merită.

Tinerii PPRM au cerut din nou guvernanților, să întoarcă Banca de Economii, poporului

Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova a desfășurat în fața Băncii de Economii, un flash mob cu genericul  Moldova nu se vinde!, prin care și-au exprimat nemulțumirea față de acțiunile îndreptate spre Banca de Economii a Republicii Moldova. Participanții la acțiune le-au dăruti guvernanților și tuturor celor ce se fac vinovați de acapararea ilicită a Băncii de Economii, un borcan în care au colectat monede, cerînd în schimbul acestuia să întoarcă Banca poporului. Totodată ei au înscenat o luptă între popor și oligarhi, scadînd lozinci precum: Moldova nu se vinde, întoarceți Banca poporului, cerem Bnaca înapoi, rușine BNM. Ian lisnevschi, președintele Organizației de Tineret PPRM, a menționat că poporul nostru trebuie să fie unit și doar atunci vom reuși să ne apărăm drepturile și să trăim într-o țară democrată. Tinerii Partidului Popular vor protesta ori de cîte ori va fi necesar, pentru a apăra interesele cetățenilor țării. Amintim că echipa Partidului Popular a mai protestat în septembrie 2013, împotriva acțiunilor Guvernului Republicii Moldova, ceea ce ține de Banca de Economii și Aeroportul Chișinău.

PPRM susține producătorii autohtoni

Echipa Partidului Popular din Republica Moldova a participat în cadrul campaniei inițiate de portalul de știri Agora, Fruit Challenge Moldova, susținînd astfel producătorii autohtoni. PPRM a cumpărat fructe și legume  autohtone și le-a dăruti copiilor de la  Școala Intrernat din satul Bulboaca raionul Aneni Noi. După cum menționează Alexandru Oleinic, Președintele PPRM, prin acest gest, s-a demonstrat încă o dată că Partidul Popular este alături de agricultori, de cetățenii simpli, care au nevoie de ajutor real, dar şi alături de copiii care merită mult mai multă atenţie. Valeriu Cosarciuc, Prim-vicepreședintele PPRM, a salutat ințierea unei astfel de campanii, specificînd importanța oricărei susțineri și ajutor pentru producătorii autohtoni, care s-au pomenit într-o situație grea. Echipa Partidului Popular din Republica Moldova, consideră sectorul agrar al țării ca fiind primordial pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova și susține ideea ca acest domeniu să fie declarat prin lege – prioritate națională.

Conducerea PPRM la sfat cu cetățenii din raionul Dondușeni

Conducerea Partidului Popular din Republica Moldova, a efectuat o vizită de lucru în raionul Dondușeni, unde a avut loc o întîlnire cu membrii și simpatizanții formațiunii, în cadrul căreia  s-a pus în discuție proiectul Programului Electoral al partidului. Președintele PPRM, Alexandru Oleinic a menționat din start importanța unor astfel de întîlniri, unde se identifică adevăratele probleme cu care se confruntă cetățenii și căile de soluționare a lor. Vorbind despre proiectul Programului electoral al formațiunii, președintele PPRM a menționat că“ acest document  este rodul muncii depuse de specialiști în diferite domenii, activiștilor și membrilor de partid, simpatizanților, care au studiat situația în care s-a pomenit țara și au propus măsuri concrete pentru a opri haosul și dezastrul, pentru a oferi noi soluții și oportunități ce ne-ar permite să construim O nouă Moldovă. Acest Program se bazează totalmente pe doleanțele cetățenilor, doleanțe exprimate la sutele de întîlniri pe care le-am avut în perioada ce a precedat adoptarea acestui important document. Anume datorită acestui fapt, a fost posibilă elaborarea și adoptarea unui asemenea program care este un simbioz al intereselor oamenilor și al țării în ansamblu. Anume din aceste considerente, ca un fir roșu prin întreg programul, trece necesitatea stringentă a inițierii și aducerii la bun sfîrșit a reformelor în toate domeniile, reforme ce ar relansa la nivel înalt, calitativ economia țării, care ar atrage după sine rezolvarea problemelor sociale, a domeniului culturii și învățămîntului. Primordial ce putem menționa din program, este deschiderea noilor locuri de muncă, stoparea creșterii prețurilor, tarifelor, diferitor impozite și taxe exagerate și nejustificate, care lovesc dur în cetățeni. Pentru a opri aceste fenomene nefaste și dăunătoare societății, în program este clar stipulat că noi vom pleda consecvent pentru o politică fiscală previzibilă și stabilă, politică care să stimuleze economia, să promoveze competitivitatea și profesionalismul și ce este foarte important să protejeze producătorul autohton, să promoveze mărfurile noastre peste hotare. În acest sens menționăm că vom promova și depune eforturi pentru introducerea unui impozit unic pentru persoanele juridice și fizice; Zero taxe și impozite la importul de utilaje și tehnologii avansate; Atargerea remitențelor cetățenilor aflați la muncă peste hotarele țării în economia republicii. Succesul tuturor formațiunilor politice depinde în mare măsură de programul social pe care îl propun, de modul în care sînt capabile să rezolve problemele celor mai nevoiași, a păturilor vulnerabile și neprotejate. În acest sens, Partidul Popular propune un amplu program de politici sociale ce include: -          Calcularea salariilor, pensiilor și indemnizațiilor sociale în baza valorii minimului de existență; -          Costul minim al unei ore de muncă va fi stabilit de 20 lei; -          Familiile tinere și familiile cu mulți copii vor beneficia de  indemnizații indexate anual; Crearea unui stat cu adevărat democratic, în care puterea aparține cu adevărat poporului, depinde în ce măsură vom putea asigura o Autonomie locală eficientă și condiții echitabile pentru dezvoltarea tuturor regiunilor. În acest sens, partidul insistă asupra: -          Dezvoltării spiritului participativ al comunității, în gestionarea mijloacelor bugetare și extrabugetare; -          Modificarea legislației în vederea stabilirii obligativității primarului privind raportarea anuală în fața alegătorilor; -          Independență totală în gestionarea bugetului local; -          Apropierea puterii locale de cătețean, prin consultarea lui în problemele de inters major al comunității. Realizarea tuturor obiectivelor pe care le-am propus este imposibilă fără perfecționarea sistemului politic, construirea unui stat de drept și fără corupție, cu o justiție echitabilă  în interesul cetățeanului. În acest sens, ne propunem motificarea sistemului de guvernare pentru a asigura o stabilitate politică și a garanta principiul separării puterilor în stat. Pentru realizarea acestor principii propunem: -         Președintele R Moldova să fie ales în mod direct de către popor. Amintesc că această propunere se bazează pe o amplă campanie de consultare a cetățenilor în urma căreia partidul a colectat peste 150000 semnături în favoarea acestei propuneri. -          Introducerea unui sistem electoral mixt; -          Reducerea numărului de ministere și departamente cu 1/3; -          Reformarea administrației publice centrale și transformarea instituțiilor statului în instituții credibile, cu funcționari de înaltă calificare și moralitate. -          Garantarea actului judiciar transparent, echitabil și responsabil prin finalizare areformei în justiție”. Republica Moldova trebuie să rămînă un stat  independent, suveran și neutru, a concluzionat Alexandru Oleinic. Vorbind despre domeniul agrar al țării, Prim-vicepreședintele PPRM, Valeriu Cosarciuc a specificat că “în viziunea PPRM, agricultura este motorul relansării economiei și dezvoltării mediului rural. Dorim să accentuăm cu mîndrei că sîntem unicul partid care concret demonstrează prin acțiunile sale, grija fațpă de fermieri, țărani, mici proprietari de terenuri. Am fost și sîntem pentru o politică previzibilă în acest domeniu, promovînd cu insistență necesitatea de menținere a cotei de 8% TVA în agricultură. Un rol mare noi îl atribuim facilitării inițierii și desfășurării afacerilor, pledînd pentru eliminarea tuturor autorizațiilor, licențelor, certificatelor și eliminării tuturor plăților pentru serviciile acordate de structurile create de administrațiile publice centrale și locale. De asemenea vom stimula activitățile economice eficiente prin: -          Compensarea ratei dobînzii la creditele contractate de către țărani -          Crearea rețelei de Bănci Țărănești; -          Crearea Fondului de Granturi a creditului Agricol”, a menționat Valeriu Cosarciuc.. Mircea Sofroni, membru al Biroului Permanent Central al PPRM s-a referit la domeniul sănătății, menționînd că eset strict necesar Refacerea imaginii sistemului de sănătate prin corelarea reformei de asigurare medicală la standardele de înaltă calitate și moralitate. În același, context, Mihai Camerzan, membrul Biroului Permannet Central, a specificat necesitatea readucerii statutului profesorului și a școlii la un nivel calitativ înalt. Astăzi cu toții sîntem martori a unor fenomene negative ce au loc în sistemul edcațional și de sănătate. Se închid școlile și grădinițele, cetățenii nu au acces la medicină perfomantă, sistemul de aisgurre medicală obligatorie practic nu funcționează. În aceste condiții partidul nostru își propune: -          Fiecare copil să poată merge la școala primară în satul în care locuiește; -          Pentru asigurarea tinerilor specialiști cu un loc de muncă, vom dezvolta parteneriatul public-privat pentru a corela programele de studii la evoluția pieței muncii; Mai mulți participanți la întîlnire, printre care: Victor Muntean, Veceslav Ivanița, Alexandru Ungur, etc,  au venit cu propuneri la Programul PPRM, care au fost notate și incluse în proiect. Președintele Organizației Teritoriale Dondușeni, Ion Pușcaș a chemat, la final,  întreaga echipă a Partidului Popular să se mobilizeze, să-și unească eforturile și să demonstreze că avem capacitatea de a găsi soluții eficiente la toate problemele, iar prin consolidare și muncă, vom atinge succesul.  

Alexandru Oleinic: În relaţia cu Moscova este o singură problemă – comunicarea

Eu cred că în relaţia cu Moscova este o singură problemă – comunicarea. Declarația a fost făcută de liderul Partidului Popular din Republica Moldova (PPRM), Alexandru Oleinic, în cadrul unui interviu pentru ”Europa Liberă”. ”Cei care guvernează astăzi trebuie să găsească argumente foarte serioase pentru Federaţia Rusă, aducînd-le la cunoştinţă că noi de mulţi ani sîntem un stat independent şi nimeni nu ne poate impune nimic. Dar, totodată, cei care guvernează astăzi trebuie să-şi asume nişte riscuri. Fiindcă chiar şi în situaţia cu Federaţia Rusă şi cu embargoul, un an de zile guvernanţii ne-au convins că semnarea acordului cu Uniunea Europeană nu va afecta relaţiile cu Federaţia Rusă, că agenţii economici nu vor avea nicio problemă după semnarea Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb”, a declarat politicianul. Alexandru Oleinic a menționat că ”noi avem şi alte probleme pe care putem să le discutăm cu Federaţia Rusă”. ”De exemplu, armata a 14-a care este în Transnistria. De ce nu putem pune pe acelaşi cântar şi situaţia din Transnistria? Cu Rusia, pur şi simplu, trebuie de comunicat şi pot fi găsite soluţii”, a precizat el. Politicianul a menționat că ”Republica Moldova are statut de ţară neutră”. ”Fără doar şi poate Rusia are interes geopolitic în Republica Moldova, dar şi noi trebuie să ne dăm seama destul de bine că putem pune pe masa de negocieri mai multe probleme care sînt în relaţiile între Republica Moldova şi Rusia”, a mai spus Alexandru Oleinic.

“Ori avem guvernare, ori ne lăsăm pe seama unor politicieni care îşi promovează doar interesele lor proprii?”, Alexandru Oleinic

Alexandru Oleinic, Preşedintele Partidului Popular din Republica Moldova, a declarat în cadrul unui interviu  pentru Radio Europa Liberă, că între Chişinău şi Moscova există  grave probleme de comuniare şi că “: „Rușii discută cu acei care merg la ei.” “Cu părere de rău, a spus intervievatul, Rusia, avînd şi ea ambiţii imperialiste, îşi promovează ideile. Dar aceasta înseamnă că guvernarea este mai slabă decât acei care merg la Moscova şi aduc argumentele lor. Fiindcă orice guvernare, dacă este o guvernare puternică, reprezintă ţara, dar nu partidele care astăzi promovează ideea Uniunii Euroasiatice sau a Uniunii Vamale.” Alexadru Oleinic este de părere că mulţi dintre politicieni nu fac altceva decît să-şi promoveze propriile interese şi că interesele statului sînt mai mult mimate. “Noi, ori suntem stat şi avem guvernare, şi avem putere în Republica Moldova, ori ne lăsăm pe seama unor politicieni care într-adevăr îşi promovează ideile lor. Ei aşa văd dezvoltarea ţării. Moldova merge pe cale greşită, fiindcă ţara astăzi, cu părere de rău, este controlată de un cerc foarte îngust de oligarhi, care, până la urmă, controlând fluxurile de bani bugetari, au uitat că în Republica Moldova există cetăţeni şi, în primul rând, agenţi economici care îşi aduc aportul la formarea bugetului. Bugetul este nu pentru a fi furat de către unii demnitari şi împărţit de către unele partide, dar este pentru a asigura bunăstarea fiecărui cetăţean al Republicii Moldova prin sănătate, educaţie, drumuri bune, locuri de muncă. Asta atunci când în ţară vor apărea asemenea guvernanţi, care într-adevăr să aibă grijă de ţară…”
<