Categorie: Noutăți
PPRM a lansat proiectul: „De la Gospodari pentru Gospodari”.
Partidul Popular din Republica Moldova, a cărui scop principal este bunăstarea poporului, implicarea oamenilor în procesele decizionale, conștientizînd importanța satului ca pilon de bază al Republicii Moldova, a lansat un proiect social care are ca scop final dezvolzarea localităților rurale.
Proiectul cu genericul De la Gospodari pentru Gospodari, constă în inițierea unui concurs de granturi mici pentru Organizațiile Primare ale formațiunii.
Membrii PPRM, au colectat donații, care vor fi oferite celor 32 localități rurale din țară care vor fi selectate în urma concursului, pentru a implementa activități de ordin social, în localitate.
Partidul Popular, a realizat două proiecte pilot, a acestui concurs, în două localități diferite, pentru a testa inițiativa. Astfel, în satul Visoca, raionul Soroca și în satul Manta, raionul Cahul, au fost construite cîte o stație de auobuze, iar președinții Organizațiilor Primare și locuitorii, au rămas foarte mulțumiți de acest gest.
Astfel, Organizațiile Primare, care doresc să desfășoare activități sociale în localitatea lor, pot aplica la acest concurs prin completarea formularelor de participare și de buget, care pot fi descărcate de pe pagina noastră web: www.pprm.md. Aceste formulare, urmează să fie expediate pe adresa electronică: concurs.pprm@gmail.com, pînă la data de 15 septembrie 2013.
Prin acest proiect, PPRM, va demonstra că noi nu aducem doar promisiuni mari și goale, dar începem cu lucruri mai mici, dar reale și cu adevărat necesare pentru cetățeni, cu forțe proprii și nu din buzunarul statului. Pentru Partidul Popular, grija pentru cetățeni este primordială.
Totodată, ne adresăm către toți oamenii de bună credință, către toți cei cărora satul le-a dat drum în viață, o educație bună, cei șapte ani de-acasă, să fie împreună cu noi, alături de oamenii de la sate, ce merită tot respectul și plecăciunea noastră, ca împreună să ne construim viitorul.
Să nu uităm. Țara, locuitorii ei, întotdeauna s-au mîndrit că sîntem buni gospodari, Să demonstrăm, aceasta prin fapte!
Să nu uităm despre esența cuvintelor marelui scriitor Lucian Blaga – „veșnicia s-a născut la sat”!
Protest la Orhei, organizat de Partidul Popular din Republica Moldova
Locuitorii orașului Orhei fiind susținuți de Organizația Teritorială a Partidului Popular din Republica Moldova, au organizat un protest pașnic în fața primăriei orașului.
În dimineaţa zilei pentru care era planificată ședința Consiliului raional, locuitorii din Orhei, au cerut conducerii orașului mai multă responsabilitate față de obligațiile pe care trebuie să le îndeplinească. Cetățenii sînt foarte indignați și nemulțumiți față de activitatea actualului primar, ale cărui acţiuni sînt îndreptate împotriva locuitorilor. Oamenii prezenți la manifestație şi-au exprimat indignarea faţă de impozitele foarte mari stabilite de către Consiliul raional, taxele nejustificate, la fel de mari, pentru apa potabilă, dar totodată și-au exprimat nemulțumirea și față de activitatea carierei de piatră din centrul orașului Orhei, unde se utilizează material explozibil și astfel sînt puse în pericol locuințele oamenilor din apropiere.
Andrițchi Victor, președintele Organizațiie Teritoriale Orhei a PPRM, a specificat că a organizat acest protest deoarece toate acțiunile conducerii orașului sînt în detrimentul locuitorilor, care nu au posibilitatea să-și achite facturile din cauza taxelor prea mari, iar localnicii din apropierea carierei de piatră deja au observat fisuri în pereții casei generate de exploziile produse în carieră.
Totodată, mai mulți locuitori ai Orheiului care au asitat la acţiunea de protest din dimineaţa zilei de 13 iulie, au declarat că au fost intimidați, cerîndu-li-se să nu participe la acţiunea de protest. Localnicii au mai menționat că astfel de lucruri se practică des la Orhei, mai ales pentru micii antreprenori, care din frică să nu-și piardă afacerea, nu întreprind nici o acțiune împotriva conducerii orașului.
Ședința Consiliului Raional, planificată pentru 12 iulie curent, a fost contramandată. Nimeni din conducerea oraşului nu a ieşit să discute cu protestatarii.
Partidul Popular din Republica Moldova cere conducerii orașului Orhei să atragă o atenție mai mare problemelor cu care se confruntă locuitorii, să depășească interesele personale și cele politice și să acționeze în interesul cetățeanului.
PPRM susține inițiativa locuitorilor din Orhei de a protesta pașnic și de a cere ca drepturile lor să fie respectate, iar conducerea orașului să acționeze în baza legii și a datoriei față de cetățenii Republicii Moldova.
A avut loc ședința lărgită a Biroului Permanent Central al Partidului Popular din Republica Moldova
Partidul Popular din Republica Moldova și-a reunit la Chișinău membrii Biroului Permanent Central al formațiunii, fiind invitați la ședință și președinții Organizațiilor Teritoriale ai PPRM.
Au fost supuse dezbaterilor subiectele ce țin de activitatea Organizațiilor Teritoriale privind primirea în partid și crearea organizațiilor primare, precum și subiectul cu privire la modul de organizare a procesului de colectare a semnăturilor privind alegerea directă a președintelui țării.
Participanții la ședință au făcut o analiză a activității Organizațiilor Teritoriale în prima jumătate a anului 2013, menționînd atît succesele obținute, cît și insucesele. Totodată, s-au trasat obiectivele și sarcinile care necesită implementare pînă la sfîrșitul acestui an.
În acest context, Biroul Permanent Central al PPRM, a menționat activismul politic și organizatoric al mai multor președinți ai Organizațiilor Teritoriale, atenționînd totodată, asupra necesității activizării procesului de consolidare organizatorică și numerică a partidului, de crearea a structurilor de partid în toate localitățile țării și de activizare a procesului de colectare a semnăturilor pentru realizarea inițiativei PPRM privind alegerea directă de către popor a Președintelui Republicii Moldova.
Echipa mobilă a Partidului Popular din Republica Moldova a ajuns la Vadul lui Vodă, Trușeni și Durlești
Caravana PPRM de colectare a semnăturilor pentru alegerea președintelui țării prin vot direct din cadrul campaniei Tu alegi președintele țării a ajuns și în localitatățile Vadul lui Vodă, Trușeni și Durlești.
Tinerii PPRM au mers din ușă în ușă pentru a da posbilitatea tuturor locuitorilor să semneze pentru modificarea Constituției Republicii Moldova și pentru posibilitatea de a ne alege singuri un președinte independent și responsabil.
Locuitorii din Vadul lui Vodă, Trușeni și Durlești au semnat cu hotărîre în listele întocmite de Partidul Popular, specificînd că tinerii sînt viitorul acestei țări și este demnă de laudă acțiunea de a merge în toată țara pentru a sensibiliza populația și pentru a face primul pas spre schimbarea atît de mult așteptată de toți.
Caravana PPRM își va continua drumul și în alte localități ale țării.
Alte informații la numărul de telefon 022-6673-30
Partidul Popular: Separatismul apare acolo unde puterea dă semne de neputinţă
Partidul Popular din Republica Moldova urmăreşte cu profundă îngrijorare şirul de provocări care au loc atît în raioanele de Est ale ţării, cît şi în UTA Găgăuzia şi care constituie un pericol real pentru integritatea şi pacea statului nostru.
Evenimentele şi declaraţiile din ultimele zile care se fac auzite de la diferite tribune sînt o ameninţare reală pentru prezentul şi viitorul Republicii Moldova.
Recentele chemări privind organizarea în septembrie curent a unui referendum pentru independenţa Găgăuziei fac obiectul unor încălcări grave a Constituţiei şi includ componente evidente ale unor cauze penale privind uzurparea puterii de stat (Art. 339) şi chemarea la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale a Republicii Moldova (Art 341). O atare calificare a acţiunilor grupării de la Comrat obligă instituţiile de drept să acţioneze neîntîrziat, categoric şi responsabil. Orice încercare de tergivesare a examinării acestor cazuri de încălcare a Constituţiei urmează a fi calificate drept sprijin acordat separatismului.
Partidul Popular califică prezenta activizare a forţelor separatiste drept acţiuni coordonate şi deloc întîmplătoare. Separatismul apare acolo unde puterea dă semne de neputinţă. Aceleaşi acţiuni împing Chişinăul în zona unor conflicte cu consecinţe dintre cele mai grave. Autorii provocărilor aşteaptă de la actuala guvernare decizii grăbite, soluţii greşite şi declaraţii incendiare.
Conducerea ţării trebuie să manifeste corectitudine şi maturitate pentru gestionarea paşnică şi în spiritul legii a unor situaţii extrem de fierbinţi.
PPRM cere Parlamentului să convoace o şedinţă specială în problema evenimentelor de la Comrat, iar statul să facă uz de absolut toate miloacele pe care le are pentru a nu admite încălcarea Constituţiei.
PPRM face apel către Preşedintele ţării, domnul Nicolae Timofti în vederea monitorizării cu responsabilitate a situaţiei şi implicării tuturor instituţiilor statului pentru a le oferi cetăţenilor garanţia respectării Constituţiei.
Partidul Popular: Iresponsabilitatea guvernării aduce pagube de miliarde agriculturii şi cetăţenilor
Partidul Popular din Republica Moldova cere Guvernului să completeze în regim de urgenţă rezervele de rachete antigrindină epuizate deja de mai multe zile. Iresponsabilitatea celor care tergiversează procurarea rachetelor aduce daune irecuperabile agriculturii ţării şi cetăţeanului.
Despre epuizarea stocurilor de rachete se ştia încă de la începutul lunii iunie, cele 115 puncte de lansare continuînd să rămînă fără mijloace de combatere a grindinei. Au fost lăsate neprotejate sute de mii de hectare de terenuri agricole. Doar în ultumile zile, drept urmare a inactivităţii lansatoarelor de rachete a fost compromisă roada de pe circa 40 mii de hectare de terenuri agricole. Au avut de suferit agricultorii din majoritatea raioanelor ţării, multe dintre care nici măcar nu au fist incluse în aria de protejare a serviciilor antigrindină.
Nesoluţionarea problemei în cauză arată şi anumite probleme de coordonare şi de subordonare în actualul guvern. Deşi premierul Iurie Leancă a dispus identificarea surselor pentru procurarea unui lot de rachete, responsabilii din cadrul Ministerului de Finanţe reţin executarea dispoziţiei deja mai bine de trei săptămîni.
PPRM constată cu indignare că se găsesc destul de uşor bani pentru Banca de Economii, ca să fie capitalizată, se găsesc bani pentru automobile pentru preşedinte şi pentru alţi demnitari, 7 milioane pentru spionarea copiilor, dar nu se găsesc 10 milioane de lei ca să fie cumpărate 2.000 de rachete.
PPRM cere implicarea categorică a Premierului Leancă în soluţionarea problemei în cauză. Orice tergiversare aduce pagube greu de suportat pentru sectorul agrar al ţării. În situaţia în care nu poate asigura necesarul de mijloace pentru protecţia terenurilor agricole, guvernul trebuie să le ofere garanţii agricultorilor că va plăti despăgubiri pentru recoltele distruse de grindină.
Locuitorii din Băcioi, Sîngera, Cricova și Ciorescu au semnat pentru modificarea Constituției Republicii Moldova
Caravana PPRM pentru colectarea semnăturilor a ajuns în alte patru localități din Republica Moldova.
Echipele mobile ale Partidului Popular din Republica Moldova au poposit în comunele Băcioi, Sîngera, Cricova și Ciorescu.
Cetățenii din aceste localități s-au arătat foarte mulțumiți de campania inițiată de Partidul Popular “Tu alegi președintele țării”, menționînd că doar un președinte ales de popor va putea garanta stabilitate și dezvoltare pentru țara noastră. Un președinte de țară trebuie să fie independent, ales de popor și nu de partidele de la guvernare care au interese politice.
Astfel, locuitorii din aceste comune au fost foarte deschiși cu echipele PPRM și au semnat în listele întocmite de formațiune, pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, astfel încît Președintele Țării să fie ales prin vot direct.
Caravana PPRM își va continua drumul și în alte localități ale țării.
Alte informații la numărul de telefon 022-6673-30
Dumitru Matcovschi, Simbolul demnităţii noastre
Poetul Dumitru Matcovschi, unul din sacrele simboluri ale Mişcării de renaştere naţională a urcat în ceruri. A lăsat pe etajere volume de poezie în care Moldova e ţara cea mai frumoasă, oamenii sînt luminaţi de bunătate, copiii sînt dulci şi pomii vieţii noastre sînt grei de floare.
Dumitru Matcovschi a fost cel prin care Dumnezeu ne-a dat demnitate, şi credinţă. Ne-a arătat că avem puterea de a renaşte atunci cînd stelele vieţii par să se stingă. Îi vom deschide cartea mereu pentru a ne ajuta să trecem peste focuri şi peste dureri. Îi vom cînta versul mereu pentru a ne umple viaţa de sensuri şi destinul de rosturi.
Pleacă spre stele trecînd pe sub piatra veche a baştinei. Va fi şi EL o stea care îşi va aşterne lumina mereu peste apele grele ale Nistrului.
Veşnicia există pentru amintirea ei veşnică.
Cu profundă îndurerare,
Biroul Politic al Partidului Popular din Republica Moldova
Caravana PPRM pentru colectarea semnăturilor va merge la Sîngera, Băcioi, Ciorescu și Cricova.
Caravana PPRM de colectare a semnăturilor pentru alegerea președintelui țării prin vot direct din cadrul campaniei Tu alegi președintele țării îşi continuă drumul spre cetăţenii Republicii Moldova.
Organizaţiile Teritoriale, tinerii PPRM, membri și simpatizanți ai formaţiunii, merg din ușă în ușă pentru a da posibilitatea tuturor cetățenilor Republicii Moldova să semneze pentru modificarea Constituției și pentru ca voința lor să fie respectată.
Astfel, la 27 iunie curent, echipa mobilă PPRM, se va deplasa în localitățile Sîngera și Băcioi, iar la 28 iunie curent – în localitățile Ciorescu și Cricova.
Partidul Popular din Republica Moldova îndeamnă toți cetățenii care locuiesc în aceste localități să semneze pe listele întocmite de PPRM, pentru a avea posibilitatea să ne alegem singuri președintele țării. Un preşedinte care să devină cu adevărat un lider național, garant al Constituției și stabilității.
Alte informații la numărul de telefon: 022-66-73-30.
Nu fi indifernet. Semnează pentru alegerea președintelui țării prin vot direct!
Să ne alegem singuri viitorul!!!
Corturile PPRM, în raioanele Anenii Noi, Criuleni, Sîngerei și Ocnița
Partidul Popular din Republica Moldova, continuă campania de colectare a semnăturilor pentru alegerea președintelui țării prin vot direct: Tu alegi președintele țării.
Corturile PPRM au fost instalate în alte patru raioane din țară: Anenii Noi, Criuleni, Sîngerei și Ocnița. Cetățenii care doresc să semneze pentru a susține campania inițiată de Partidul Popular, sînt așteptați zilnic de la ora 09.00 pînă la ora 18.00, la corturile PPRM.
De asemenea, cetăţenii Republicii Moldova pot semna în listele întocmite de grupurile mobile ale PPRM care se deplasează în majoritatea localităţilor ţării. Alte informații la numărul de telefon: 022-66-73-30.
Nu fi indifernet. Semnează pentru alegerea președintelui țării prin vot direct!
Să ne alegem singuri viitorul!!!