Categorie: Noutăți

Alexandru Oleinic: Cine va supravieţui?

După ultimele alegeri parlamentare, care au avut loc doar cu patru luni în urmă, ţara noastră şi întreaga  societate s-a pomenit într-o stare de vacuum – nu avem adoptate principalele legi (legea bugetului şi politica fiscală), pentru o bună funcţionare a statului şi a economiei, nu avem un program cu Banca Mondială şi cu Fondul Monetar Internaţional, din cauza furtului de miliarde  riscăm să nu avem susţinerea financiară de sute de milioane din partea Uniunii Europene.  Guvernul minoritar de compromis nu discută şi nici nu vorbeşte despre adevărata stare de lucruri din economie şi societate. Situaţia reală a lucrurilor însă este catastrofală, iar cetăţenii sunt la limita disperării. S-a ajuns la diminuarea rezervelor valutare ale statului şi la deprecierea valutei naţionale cu peste 30 la sută. De aici urmează  o reacţie în lanţ: Deprecierea leului denaturează datele statistice privind starea economiei naţionale. Creşterea economică declarată în 2014 de 4,6  se datorează importurilor care prevalează de peste două ori asupra exporturilor şi creşterii nesemnificative a producţiei industriale  cu 0,7 puncte procentuale. Deprecierea leului a condus la majorarea preţurilor la produsele alimentare de la 10 la 40 la sută. Astfel, preţurile  la pîine şi pastele făinoase,  legumele şi lactatele  s-au majorat cu peste 20 la sută, iar  la  peştele îngheţat cu 35 la sută.  Produsele enumerate sînt produse care fac parte din coşul minim de consum şi sînt produse de primă necesitate ale fiecărui copil şi pensionar. Deprecierea leului pune în pericol securitatea energetică a statului. Compania MoldovaGaz a solicitat Agenţiei Naţionale de Reglementare  în Energetică majorarea tarifului la gaz  de 48%. Companiile RED Nord şi RED Nord-Vest au solicitat majorarea tarifului la energia electrică în medie cu peste 50 la sută şi respectiv 61 la sută. iar Compania „Gas Natural Fenosa” a  solicitat majorarea tarifului pentru energia electrică cu 60 la sută. Prin deprecierea leului guvernarea condamnă cetăţenii – copiii şi bătrînii -  la sărăcie şi foame. Salariile şi pensiile rămîn la acelaşi nivel, iar unii reprezentanţi ai guvernului vorbesc deja despre posibilele reţineri de salarii din cauza lipsei de venituri la bugetul de stat. Astfel, nu este deloc întîmplător faptul că datele despre minimul de existenţă nu au fost publicate de Biroul Naţional de Statistică din semestrul I  2015, deoarece raportată la deprecierea leului, la creşterea preţurilor la produsele alimentare şi la produsele energetice -  mărimea minimului de existenţă ar trebui să constituie peste 2000 de lei comparativ cu 1667 lei,  stabilit pentru semestrul I al anului 2014. Despre acest lucru ne  vorbesc şi datele statistice privind evoluţia trimestrială a veniturilor populaţiei în anul 2014 – dacă în  trimestrul I  populaţia a cheltuit – 1733,7 lei, atunci în trimestrul IV cheltuielile au constituit 1893,7 lei. În loc de măsuri urgente de diminuare a impactului deprecierii leului asupra veniturilor  populaţiei, guvernul a decis doar indexarea  pensiilor cu 7,95 la sută, care este o măsură ordinară şi impusă prin lege, în timp ce salariile bugetarilor,bursele studenţilor, salariile în economia naţională rămîn la acelaşi nivel şi nicidecum nu corespund indicelor de creştere a preţurilor   de la 10 la 60 la sută. Rămîne doar să le recomandăm guvernanţilor noştri să depună puţin efort şi să facă unele calcule pentru a vedea cît valorează astăzi COŞUL MINIM de CONSUM  şi CINE VA SUPRAVIEŢUI  cu aşa salarii şi pensii?  

Alexandru Oleinic: mesaj de felicitare cu ocazia Sfintelor sărbători de Paște.

Dragi prieteni, În aceste zile de înălţare sufletească prilejuită de Sfintele Sărbători de Paşti, Vă dorim cele mai  sincere urări de bine, de pace şi de împlinire. Învierea Domnului aprinde lumina speranţei pentru fiecare dintre noi şi readuce în inimi credinţa, dragostea  şi fapta cea bună. Sînt zilele în care  vă dorim  să fiţi alături de cei dragi, Lumina Învierii să vă  călăuzească în toate cîte le aveţi de realizat. Credința  în Dumnezeu să vă   ocrotească mereu. Paşte fericit!   Alexandru OLEINIC, Preşedintele Partidului Popular din Moldova

Declaraţia Partidului Popular din Moldova: ”Întoarceţi miliardele poporului!”

PPRM  a monitorizat şi s-a expus permanent asupra situaţiilor de la unica bancă de stat - Banca de Economii – banca poporului, care a fost jefuită şi adusă în prag de faliment cu implicarea directă a  partidelor  aflate la guvernare. Şi atunci, şi astăzi, constatăm că sub masca guvernării pro-europene se ascunde o guvernare antistatală şi anticetăţean. PPRM condamnă modalitatea în care partidele din noua-veche guvernare au examinat şi au decis asupra situaţiei de la Banca de Economii, Banca Socială si Unibank - constituirea comisiei parlamentare de anchetă, audierile care au culminat cu demiterea unor conducători incomozi, fără a identifica adevăratele persoane vinovate de această crimă împotriva statului şi a cetăţenilor săi. PPRM constată că deturnările de miliarde din sistemul bancar şi dezastrul de pe  piaţa valutară s-au produs prin implicarea directă a instituţiilor statului şi în toiul campaniei electorale parlamentare, sub falsa arborare a drapelelor integrării eupopene şi pe fundalul programelor electorale prin care se promitea o guvernare cu grijă faţă de popor, de combaterea corupţiei, despre reformele care ne vor schimba viaţa spre bine  şi care vor construi un stat de drept. Totodată, partidele aflate la guvernare ascund adevărata  stare de lucruri din  sistemul bancar, din economie şi  din societate şi vin doar cu declaraţii triumfaliste pentru a cîştiga din nou încrederea electoratului. Nici o instituţie din stat, abilitată cu responsabilităţi în domeniu, nu estimează la justa valoare impactul crizei din sistemul bancar asupra cetăţeanului. Nici o personă cu funcţii înalte în stat nu a solicitat şi nu a propus realizarea unor măsuri anticriză care să diminueze impactul acestei crize asupra cetăţenilor. În concluzie, unicii care vor fi obligaţi să achite consecinţele “jafului secolului”, vor fi cetăţenii, cei care muncesc şi achită impozitele. Odată cu devalorizarea monedei naţionale  cresc tarifele la resursele energetice, cresc preţurile  la mărfuri şi servicii, se devalorizează pensiile şi salariile şi aşa mizere ale bugetarilor şi care  nu acoperă nici în jumătate costurile vieţii. Cetăţeanul trebuie să conştientizeze, că s-au furat  nu pur şi simplu banii statului sau ai unei bănci. S-au furat banii bătrînilor noştri, bursele studenţilor,  salariile pedagogilor şi medicilor, banii tuturor cetăţenilor Republicii Moldova. Anume din aceste motive fiecare cetăţean, toţi agenţii economici, întreaga economie naţională – toţi vor fi impuşi să suporte consecinţele acestui ”jaf al secolului”. Din păcate nici o comisie de anchetă nu va vorbi despre aceste realităţi, iar la şedinţele declarate închise se vor pune la cale alte şi alte nelegiuiri. Partidul Popular din Republica Moldova  condamnă  cu hotărîre neruşinarea cu care  actuala guvernare distruge statul  şi îi  obligă la sărăcie pe cetăţeni, distruge economia şi  substituie parcursul european al ţării cu plasarea  Moldovei  într-o zonă de haos general. PPRM insistă în continuare pentru o mobilizare responsabilă a societăţii în vederea impunerii interesului naţional şi de a obliga guvernarea și conducerea statului să respecte  voinţa POPORULUI. Partidul Popular cere instituţiilor statului, Preşedintelui ţării, partenerilor de dezvoltare şi comuntăţii europene să influenţeze prin instrumentele pe care le deţin, situația creată în țară în vederea repunerii  procesului decizional  din Republica Moldova în cadru legalitații.

Apelul delegaților la Congresul IV al Partidului Popular din Moldova la unitatea poporului şi clasei politice

CONSTATĂM –  partidele pro-europene, care și-au asumat  sarcina de a realiza prevederile Acordului de Asociere RM-UE în fața parlamentarilor europeni,-  pentru a obține susținere financiară, și în fața cetățenilor Republicii , - pentru a obține  votul lor pentru un nou mandat, NU AU REUȘIT SĂ FORMEZE  O MAJORITATE PARLAMENTARĂ, AU VOTAT UN GUVERN MINORITAR, CEEA CE ÎNSEAMNĂ – UN GUVERN LIPSIT DE SUPORT POLITIC ȘI  DE CREDIBILITATE, ACTIVITATEA  ACTUALEI GUVERNĂRI  COMPROMITE OPȚIUNEA EUROPEANĂ A CETĂȚENILOR ȘI STATUTULUI REPUBLICA MOLDOVA. CALIFICĂM  actuala situație social-politică și economică din țara noastră  -  haosul politic, aplicarea schemelor frauduloase în sistemul bancar și în raport cu proprietățile statutului, neadoptarea principalelor legi ale statutului, compromiterea democrației și statalității -  un mare pericol asupra  securității, statalității și viitorului european al  Republicii Moldova. OPTĂM pentru identificarea  clară a sarcinilor pentru a căror realizarea  e nevoie de  unirea eforturilor oamenilor politici şi ale cetăţenilor: reforma justiţiei, siguranţa financiar-bancară a ţării, sprijinirea agriculturii,  garantarea securităţii statului. În situația în care s-a ajuns, noi delegații la Congresul IV al Partidului Popular din Moldova,  FACEM APEL  LA UNITATEA  POPORULUI ȘI A POLITICIENILOR PRO-EUROPENI ȘI PRO-MOLDOVA . Clasa politică din Republica Moldova  are nevoie de reformă!  Reforma trebuia să o facem noi, reprezentanții tuturor partidelor politice prin dialog și compromis, prin identificarea și consfințirea priorităților naționale , ca nici un partid politic să nu devieze de la aceste priorități.

A avut loc Congresul IV al Partidului Popular din Republica Moldova

Partidul Popular din Moldova  a desfăşurat sîmbătă, 21 martie Congresul IV extraordinar al formaţiunii  care a întrunit delegaţi din toate raioanleor Republicii. Chestiunea  de bază din ordinea de zi a   congresului a fost  analiza situaţiei social-politice din țară  de după alegerile parlamentare din toamna anului trecut. Alexandru Oleinic, preşedintele  formaţiunii, a  menționat în faţa celor prezenţi la congres că, Partidul Popular  a reuşit să se  identifice pe eșchierul politic ca un partid serios, cu o echipă experimentată și cu un program pentru cetățenii Republicii Moldova. Liderul partidului a punctat şi  sarcinile  pe care şi le propune PPRM pentru alegerile locale din  acest an.  Obiectivul partidului pentru  viitoarele alegeri locale generale este consolidarea echipei de candidaţi la funcţia de primari în cele 898 de primării,1120 consilieri raionali şi 10630 consilieri sătești,comunali şi orășenești. Delegaţii congresului au confirmat modificările statutului, prin care sigla PPRM va deveni MARUL – simbolul electoral al Partidului Popular. Congresul IV al Partidului Popular a adoptat în unanimitate un APEL către forțele politice din Republica Moldova la unitatea poporului şi a partidelor politice pro-naţionale şi pro-europene, pentru identificarea şi consfințirea priorităților naționale. „Republica Moldova  are nevoie de reformă!  Reforma trebuia să o facem noi, reprezentanții tuturor partidelor politice prin dialog și compromis, prin identificarea și consfințirea priorităților naționale, ca nici un partid politic să nu devieze de la aceste priorități,” se spune în Apelul Partidului Popular.    

Alexandru Oleinic: Actuala guvernare - prin neadoptarea politicii fiscale și a bugetului de stat - continuă să pună în pericol securitatea financiară și economică a statutului Republica Moldova.

Noua-veche guvernare, care a ajuns la putere sub lozinca integrării europene a țării noastre, continuă să  demonstreze societății lipsa totală de responsabilitate și de respect față de cetățeni. Este pentru prima dată în istoria guvernărilor din Republica Moldova, cînd legea bugetului și politică fiscală nu va fi aprobată nici în luna martie.  Se creează impresia că reprezentanții partidelor de guvernare mai continuă   campania electorală și sînt antrenați în negocieri și partajări, uitînd de  responsabilitățile lor directe – adoptarea principalelor legi  – privind politica fiscală și bugetul public național – prevederile cărora asigură securitatea economică și financiară a statului. Prin tergiversarea adoptării celor mai importante legi ale statului, actuala guvernare  a adus Republica Moldova în pragul unei crize nemaipomenite. Anume în această perioadă de timp, cu implicarea celor de la guvernare,  caznaua statului a fost golită cu peste 20 miliarde de lei, care nu se știe dacă vor fi recuperați. Anume în această perioadă de timp, prin aplicarea unor scheme dubioase cu cursul de schimb al valutelor străine, actuala guvernare i-a îmbogățit pe cei care îi conduc și a sărăcit o țară întreagă. Reprezentanții mediului de afaceri sunt puși pe brînci din cauza sumelor pe care trebuie să le achite la creditele contractate, economia e în stagnare, clasa de mijloc s-a prăbușit la limita sărăciei din cauza creșterii prețurilor și a tarifelor. Iar cei aflați la guvernare,  după ce au partajat funcțiile și instituțiile statului, au trecut la  politizarea și partajarea țării. În loc de democrație europeană noi suntem martorii  unei dictaturi politice, instaurată de conducătorii  partidelor aflate la guvernare. În consecință, statul de drept este transformat în statul corupției și al corupților. În loc de bunăstare și dezvoltare avem stagnare și sărăcie. În loc de respect și implicare avem dictatura și politizare. Situația la care s-a ajuns nu mai poate fi tolerată – Republica Moldova merită o guvernare competentă și responsabilă, care să acționeze doar în favoarea cetățenilor.  PPRM cere,  în mod de urgență, adoptare pachetului de legi privind politica fiscală, care vor sta la baza adoptării  bugetului public național,  și care, în mod obligatoriu,  să reflecte politicile în domeniu pe un termen de 5 ani. Noul  concept  de politici fiscale trebuie să includă: Reforma sistemului fiscal în vederea unificării funcțiilor și instituțiilor abilitate cu funcții de colectare a impozitelor. Majorarea bazei impozabile prin introducerea impozitului unic de 10% pentru persoanele fizice și juridice; Măsuri de susținere a producătorului autohton și exporturilor —prin aplicarea taxei zero și zero impozite la importul de utilaje și tehnologii avansate; Măsuri de susţinere a agricultorilor și a gospodăriilor țărănești  - prin aplicarea cotei 0% la impozitul pe venit pentru gospodăriile țărănești (întreprinderi micro) pe o perioada de cinci ani. Pentru dezvoltarea mediul de afaceri întreprinderile mici și mijlocii care vor asigura angajarea în câmpul muncii nu mai puţin de cinci persoane  - scutiri la  plata impozitului pe venit pe o perioadă de cinci ani. Doar așa  vom reuși să scoatem economia din tenebru. Practica mai multor țări a demonstrat în țările cu impozite mai moderate – impozitele le plătesc toți. Subvenţionarea agriculturii la nivelul de 60% din costurile de achiziţie pentru: procurările de tehnică agricolă, construcţiile noi de sere, înfiinţarea plantaţiilor horticole multianuale,  procurării de animale și construcției fermelor zootehnice.   Susținerea   și dezvoltarea afacerilor la sate,-  prin compensarea a 70 de procente din valoarea investiției la crearea întreprinderilor mici pentru procesarea legumelor, fructelor, strugurilor, cerealelor, cărnii, laptelui. În contextul consultărilor anunțate de către guvernare, PPRM insistă ca măsurile expuse din partea societății la proiectul de legi privind politica fiscală, să se regăsească în proiectul de lege,  care urmează a fi aprobată de guvern.  

PPRM: Guvernarea e obligată cu toată responsabilitatea să gestioneze procesul de integritate și unificare a Republicii Moldova.

Partidul Popular din Republica Moldova constată că clasa politică din țara noastră nu a reușit să ducă la bun sfîrșit procesul de soluționare a diferendului transnistrean și să asigure integritatea și unitatea Republicii Moldova. La o distanţă de peste 20 de ani  de la declanşarea conflictului armat de pe Nistru, Republica Moldova continuă să rămînă un stat divizat cu o zonă de conflict înghețat, fapt care încetinează parcursul european al țării noastre. Problema reîntregirii țării noastre continuă să figureze ca o prioritate în documentele de politici semnate cu partenerii noștri de dezvoltare. Iar eforturile clasei politice în direcția de soluționare a problemei transnistrene s-au limitat doar la dialogurile diplomatice, care nu au generat rezultate reale în unificarea țării noastre. Astăzi, regiunea transnistreană, care a moștenit un potențial de peste 50 la sută din economia Republicii Moldova, se confruntă cu o situație economică dificilă -  reducerea volumului producţiei industriale cu 16-18% și a volumului exporturilor cu 26%; formarea unui deficit bugetar de peste un milliard de dolari, în consecință salariile și pensile sunt reduse cu 15 la sută. Situația în care s-a pomenit economia regiunii transnistrene este un rezultat direct al confruntărilor și al inacțiunilor concrete din partea politicienilor de pe ambele maluri. Pornind de la faptul că, problema transnistreană a cunoscut și o perioadă de colaborare intensă în plan economic, cînd cei mai mari agenți economici din partea transnistreană (Uzina metalurgică din Rîbnița, fabrica Tricon, Stil, s.a.) exportau producția lor în țările Uniunii Europene în colaborare cu autoritățile centrale de la Chișinău în baza certificatelor de origine (GSP). Acea colaborare a condus la înregistrarea agenților economici transnistreni la autoritățile centrale din Republica Moldova, la deschiderea de conturi bancare și exportul de mărfuri cu ștampila „Fabricat în Republica Moldova”. Luînd în calcul opțiunile cetățenilor, care, conform datelor unui sondaj de opinie  realizat pe ambele maluri ale Nistrului, - 50 la sută dintre respondenții din stânga Nistrului – s-au pronunțat pentru unificarea localităţilor de pe cele două maluri ale râului Nistru într-un stat unic și 57 la sută din  cetăţenii din partea dreaptă a Nistrului afirmă că și-ar dori cu siguranță unificarea Republicii Moldova cu  regiunea trnasnistreană. Partidul Popular din Republica Moldova, solicită partidelor aflate la guvernare să manifeste respect față de voința cetățenilor țării noastre și să inițieze, de urgență, realizarea unor măsuri concrete pentru rezolvarea situației de criză din regiunea transnistreană. Locuitorii și teritoriul de pe malul stîng al Nistrului sunt cetățenii Republicii Moldova și nu pot fi neglijați în procesele de democratizare și europenizare a țării noastre. PPRM este ferm convins, că anume de guvernarea de la Chișinău depinde rezultatul procesului de democratizare a regiunii transnistrene, de dezvoltare a societăţii civile și de îmbunătăţire a sistemului de cooperare dintre organizaţiile societăţii civile de pe ambele maluri ale Nistrului. Numai prin asigurarea deplină a drepturilor, libertăţilor şi a intereselor cetăţenilor Republicii Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului, vom reuși să ne integrăm în spațiul unic european. Atita timp cît cetățenii Republicii Moldova din partea stîngă a Nistrului nu vor găsi rezolvarea problemelor cu care se confruntă acasă, în țara lor și  vor căuta o viață mai bună în alte țări și sub alte drapele – dezbinarea noastră va continua să se adîncească. Eurointegrarea nu poate avea loc cu o Moldovă divizată de Nistru.      

Alexandru Oleinic: Acceptarea unei guvernări minoritare poate conduce la venirea la putere a unei dictaturi majoritare.

După alegerile parlamentare de la sfîrșitul anului 2014, întreaga societatea și fiecare cetățean în parte au crezut sincer, că partidele pro-europene, cărora le-au  acordat vot de încredere, vor veni la guvernare și își vor onora cu responsabilitate promisiunile electorale și angajamentele asumate pentru continuarea procesului de integrare europeană a țării noastre. Dar nu a fost să fie. După o perioadă îndelungată de negocieri și supărări în vederea formării unei alianțe de guvernare ne-am pomenit cu constituirea unei alianțe minoritare, numită pro-europeană, cu susținerea deputaților din PCRM, care au condiționat și au votat pentru un guvern, care de facto nu are un suport politic majoritar. Multiplele discuții și analize despre avantajele și dezavantajele guvernării minoritare, susținute de analiști politici și reprezentanții societății civile, vorbesc despre marea dezamăgire și neîncrederea cetățenilor în actuala guvernare minoritară. Cetățenii, care sunt supuși unor “experimente de supraviețuire” - din cauza speculațiilor cu cursul de schimb al leului moldovenesc, care la rîndul său a condus la diminuarea veniturilor și a provocat creșterea prețurilor – sunt nedumeriți de ceea ce se întîmplă și ce va urma. Nedumerirea și neîncrederea manifestată de cetățeni este firească, deoarece majoritate au fost martorii unei astfel de situații cu doar 15 ani în urmă. Și atunci, în 1999, Republica Moldova se afla în pragul unei crize politice profunde, provocată de valul de demiteri a guvernelor Ciubuc și Strurza. Atunci, partidele aflate în Parlamentul Republicii Moldova au format o nouă coaliție PCRM – PPCD care au demis Guvernul Sturza și au votat un guvern de compromis,minoritar, Guvernul Braghiș. Și în anul 2000 s-a procedat conform aceluiaş scenariu– comuniştii, nefiind la guvernare oficial, au primit ca recompensa pentru votul dat guvernului minoritar toate funcțiile de control parlamentar (Curtea de Conturi, TRM, SIS,CEC, CNPF s.a.) prin intermediul cărora discreditau Guvernul, promovînd  și impunînd adoptarea unor legi populiste, care nu aveau nimic comun cu reformele declarate de către Guvern. Miniștrii erau permanent invitați la rapoarte inventate, acțiuni prin care comuniștii iși promovau politicile de partid, care nu exprimau cursul de dezvoltare a țării promovat de guvernare.   În aceiași perioadă de timp, noua coaliție parlamentară (PCRM-PPCD) modifică sistemul de alegere a Președintelui – de la votul direct al cetățenilor la votul  a 61 de deputați. Ulterior modificărilor adoptate, forul legislativ așa și nu a reușit să aleagă Președintele țării în anul 2000, fapt ce a condus la dizolvarea Parlamentului și la declanşarea alegerilor anticipate. Astfel, în alegerile parlamentare anticipate din 2001, din cauza instabilității politice și sociale, provocată de lipsa de responsabilitate a partidelor de orientare democratică, cetățenii au votat masiv pentru partidul comunist, care au obținut majoritatea constituțională în Parlament și care au uzurpat puterea în stat timp de opt ani. Urmărind evoluția evenimentelor legate de numirea guvernului și de primele  ședințe din Parlament, se crează impresia că toate numirile în funcții au fost făcute doar cu acordul prealabil al PCRM, iar votarea proiectelor populiste propuse de comuniști și socialiști  arată clar cine este regizorul. Nu aș vrea să-mi asum calitatea de profet, dar constat că clasa politică din Republica Moldova, în special partidele aflate la guvernare, așa și nu au însușit lecțiile trecutului și riscă să repete situația din anul 1999. Anume din cauza lipsei de responsabilitate și voință politică în luarea deciziilor în favoarea cetățenilor,  Republica  Moldova a oscilat de la independență pînă la ziua de azi între est și vest, între trecut și viitor. În contextul situației social - politice dificile și instabile din țara noastră, Partidul Popular din Republica Moldova îndeamnă partidele pro-europene de la guvernare să-și onoreze angajamentele asumate față de partenerii noștri strategici și față de majoritatea cetățenilor, care i-au votat și să accelereze realizarea măsurilor necesare pentru relansarea economiei, pentru dezvoltarea agriculturii, pentru bunăstarea și siguranța cetățenilor. Cetățenii Republicii Moldova trebuie să fie auziți și respectați!  

Scumpele noastre doamne şi domnişoare

Scumpele noastre  doamne şi domnişoare A venit primăvara şi odată cu ea  aducem sincerele şi caldele noastre felicitări cu ocazia  acestei frumoase sărbători -  Ziua mamelor,   fiicelor,  surorilor noastre. Venim şi de data aceasta cu  buchete de flori  şi cu cuvinte alese prin care  încercăm să ne exprimăm mulţumirile, bucuriile,  dragostea şi speranţele. Pentru că dăruiţi viaţa şi o vegheaţi ca pe o lumină fără drept să se stingă. Credinţa şi puterea  v-au întărit întotdeauna pasul, dragostea a făcut mugurii să înflorească, iar florile să se preschimbe în  rod. Fiţi fericite, scumpele noastre. Fiţi sănătoase şi mîngîiate de împlinirea viselor. Şi mereu frumoase. Cu drag, Alexandru OLEINIC, Preşedintele Partidului Popular

Alexandru Oleinic: Speculațiile cotațiilor valutare – batjocură a guvernării față de cetățenii care le-au acordat un vot de încredere.

Situația de pe piața valutară, atestată de la începutul anului 2015, devine tot mai alarmantă în contextul indiferenței și lipsei de reacții din partea autorităților responsabile de domeniul financiar-bancar. Inițial, guvernul, prin refuzul său de a nu participa la majorarea capitalului social al Băncii de Economii cu o sumă de 80 milioane de euro, a cedat unica bancă de stat în favoarea unei terțe persoane, ca ulterior, peste un an, timp în care au fost acordate credite neperformante, scos capital în offshoruri, efectuate alte acțiuni ce au condus la falimentarea băncii, printr-o  decizie a Curții Supreme de Justiție, BEM revine din nou în proprietatea statului. În rezultatul acestui ”ping-pong” cu unica bancă a poporului, la finele anului 2014 de la Banca de Economii dispar peste 17 miliarde de lei, care fiind transferate unei alte bănci au ajuns în afara Republicii Moldova. Șirul evenimentelor care s-au derulat pe parcursul anului trecut, plus perioada de incertitudine post-electorală, care a alimentat speculațiile de pe piața valutară și deprecierea leului moldovenesc au adus Republica Moldova în pragul unei crize financiar economice profunde – deprecierea valutei naționale cu peste 40 la sută; majorarea prețului la carburanți (energie electrică și combustibil); dublarea prețurilor de consum la produse, mărfuri și servicii;  majorarea în lanț a prețurilor la produsele de larg consum și la medicamente; stoparea operațiunilor de export-import; și lucrul cel mai grav - la sărăcirea totală a cetățenilor țării noastre. Din informațiile difuzate în presă, constatăm cu îngrijorare că anume cei care au adoptat deciziile de neparticipare la majorarea capitalului statutar al BEM și cei în mîinile cărora a ajuns BEM, se fac responsabili de situația creată aferentă deprecierii valutei naționale și diminuării cu aproape de 1 miliard dolari a rezervelor valutare ale statului. Noua-veche guvernare, instaurată după alegerile parlamentare din toamna anului trecut, în loc să propună soluții, tratează problema creată cu aroganță și indiferență.  Pe de o parte, Guvernatorul Băncii Naționale declară că vinovați de situația creată sunt cetățenii Republicii Moldova, iar noul Prim Ministru în loc să propună un program concret de stopare a fenomenului de depreciere artificială a leului moldovenesc, vine cu declarații privind speculațiile de pe piața valutară. Guvernul trebuie să acționeze dur și eficient în apărarea drepturilor cetățenilor țării și a agenților economici, și nu doar în favoarea sistemului bancar. În aceeași perioadă de timp, Banca Națională, în scopul redresării situației majorează  rata de bază a politicii monetare de la 8.5 la sută până la 13.5 la sută, măsura care a condus la scumpirea creditelor bancare și la insolvabilitatea mai multor agenți economici care au contractat credite în valută străină. În pragul lucrărilor de primăvară, benzina cu cifra octanică A-95 s-a scumpit cu 60 de bani pentru un litru şi costă 17.05 lei, iar motorina s-a scumpit cu aproximativ 80 de bani pentru un litru şi se vinde la un preț de 16.35 de lei per litru. Inflația recapătă o traiectorie de majorare nefastă pentru toate bunurile de consum. Cetățenii se răsplătesc pentru schemele efectuate  în sistemul bancar. Totodată, băncile comerciale au acumulat venituri  din diferențele de curs de schimb valutar -  de 646 milioane lei. Fără comentarii! În contextul celor invocate, PPRM califică acțiunile Guvernanților și ale autorităților responsabile de gestionarea situației de pe piața valutară drept o crimă împotriva cetățenilor și împotriva securității financiare a statului Republica Moldova. O atare situație nu mai poate fi tolerată. E timpul să vă opriți! În opinia Partidului Popular, noua-veche guvernare este responsabilă de situația de criză creată în mod artificial pe piața valutară și în acest context, ar trebui să dea dovadă de responsabilitate politică în numele cetățenilor și să accepte, în mod de urgență, adoptarea următoarelor măsuri de stopare a crizei : - Stabilirea prin lege a diferenței maxime a ratei de schimb a valutei naționale în raport cu valutele altor state; -Garantarea depozitelor (plafonul care astăzi constituie  suma de doar 6000 lei) cu 20 mii de Euro, aceasta fiind suma minimă necesară pentru inițierea unei afaceri (în România spre exemplu, acest plafon este de 100 mii  Euro). Anume o astfel de garanție oferită de stat ar readuce încrederea cetățenilor în parcursul european al Republicii Moldova și va stimula investițiile în  economia  țării noastre.
<