Categorie: Noutăți
A avut loc constituirea Organizației de Femei a Partidului Popular din Republica Moldova
La 3 martie curent, a avut loc Conferința Națională a Organizației de Femei a Partidului Popular din Republica Moldova.
La eveniment au participat 140 delegate, care au reprezentat peste 2000 de femei membre a PPRM din întreaga țară, copreședinții partidului, membrii Biroului Permanent Central, președinții Organizațiilor Teritoriale și alți invitați.
Astfel, în cadrul conferinței, a fost constituită organizația de Femei a Partidului Popular, a fost ales Consiliul Național al Organizației, președinta și trei vicepreședinte.
Angela Cebotari, copreședintele Partidului Popular din Republica Moldova, a fost propusă în funcția de președinte a organizației de Femei, iar delegatele, în unanimitate au votat această propunere.
Problemele cu care se confruntă femeile din țara noastră se află permanent în atenția Partidului Popular. Statutul și Programul Partidului conțin prevederi concrete prin care susține rolul femeii în familie și societate, egalitatea de șanse între femei și bărbați, promovează reprezentarea proporțională a femeilor în toate funcțiile și structurile politice și administrative.
Astfel, pornind de la misiunea organizației de Femei care a fost creată, în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă la moment femeile, s-au propus cîteva subiecte prioritare care vor constitui obiectivul cheie al organizației pentru anul 2013:
1. Elaborarea și înaintarea propunerilor în vederea modificării și completării legislației muncii privind protecția socială a femeilor, mamei și copilului, familiilor cu mulți copii.
2. Pariciparea la elaborarea politicilor și a strategiilor de partid privind asigurarea egalității de gen în domeniile ocupării forței de muncă, salarizării, securității și sănătății la locul de muncă, protecției sociale a femeilor.
3. Implementarea programelor educaționale și desfășurarea campaniilor informaționaleprivind asigurarea egalității de gen în partid și societate.
În alocuțiunea sa, Valeriu Cosarciuc, a menționat că Partidul Popular întotdeauna va promova femeile în toate structurile de conducere ale formațiunii, va susține implicarea lor în politică și în viața publică. Totodată, Valeriu Cosarciuc a felicitat doamnele și domnișoarele cu ajunul sărbătorii de 8 martie dorindu-le curaj, sănătate și optimism.
La finalul Conferinței, delegatele au făcut o declarație prin care își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu situaţia dezastruoasă în care s-au pomenit femeile în Republica Moldova și îşi exprimă speranţele că vor fi auzite și înţelese, vor fi ajutate, ca într-un timp apropiat să dăm exemplu de o ţară ce cu adevărat aspiră la standardele europene, capabilă să-şi protejeze cetăţenii.
Astfel, Oganizația de Femei a Partidului Popular va evidenția și va propune soluții pentru problemele cu care se confruntă femeile în Republica Moldova.
Însă pentru aceasta este nevoie de o mai multă implicare a femeilor în apărarea propriilor interese prin promovarea lor în organele de conducere ale partidului, pe listele eletorale la alegerile parlamentare și locale, în organele de conducere ale administarției publice locale și centrale.
Consultații juridice gratuite pentru locuitorii Municipiului Bălți
Un grup de juriști ai Partidului Popular din Republica Moldova au oferit consultații juridice gratuite pentru locuitorii Municipiului Bălți. Această acțiune este parte componentă a proiectlui «Partidul Popular și Legea - o putere unică», prin care formațiunea își propună să ofere consultații juridice gratuite în toată țara.
La sfat cu juriștii au venit mai multe persoane care au menționat că astăzi este foarte dificil să obții o conultație juridică profesionistă din considerentul că prețul pentru astfel de servicii este destul de mare, iar veniturile cetățenilor sînt foarte modeste.
Municipiul Bălți este a cincea localitate din țară în care juriștii Partidului Popular au mers cu astfel de acțiuni, iar pînă la sfîrșitul anului, consultații juridice gratuite vor avea loc în fiecare raion din Republica Moldova.
Flori pentru eroii de la Nistru
De ziua națională a comemorării eroilor căzuți pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, membrii Partidului Popular, au depus flori la monumentul Maica Îndurerată.
Această zi este una tristă pentru întreaga țară, o zi în care amintirile dor, iar florile își scutură petala peste numele acelor tineri plecați sub iarba țării.
În această zi ne vedem siliți să recunoatem cu toții – politicieni, cetățeni simpli, - că avem încă neîmplinit un vis al lor, dar și al nostru – de a reunifica țara, de a reîntregi Moldova.
Mărțișoare pentru deputați: Treziți-vă la viață!
Un grup de tineri ai Partidului Popular din Republica Moldova au împărțit astăzi, 1 martie, câte un mărțișor pentru fiecare deputat, anunță Politik.md. Astfel tinerii au decis să atragă atenția legiuitorilor asupra problemelor politice din țară și i-au chemat pe aleșii poporului să lase în urmă tot ce a fost negativ și să înceapă o nouă etapă politică, una constructivă.
Președintele organizației de tineret al partidului, Ian Lisnevschi susține că această acțiune pașnică vrea să aducă mai mult pozitivism în Forul Legislativ.
„Mărțișorul este un simbol al vieții, venirii primăverii și respectiv acesta alungă tot răul din suflet și aduce bunăstare și credință. Ne dorim ca astăzi în Parlament să fie cât mai multe mărțișoare, ca tot răul să plece din Parlament”, a declarat Ian Lisnevschi.
Potrivit organizatorilor, această acțiune va continua și în sectoarele capitalei, unde tinerii vor împărți mărțișoare pentru trecători.
Sursa: Politik
O primăvară aducătoare de bucurii
Partidul Popular aduce sincere felicitări tuturor cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia sosirii primăverii, dorindu-le căldură în suflet și pace în case.
Acest început de primăvară să fie și începutul unor schimbări reale în țară, începutul unei vieți mai bune și mai prospere.
Fie ca speranța să nu se stingă niciodată în sufletele Dumneavoastră, iar bunăstarea şi voia bună să nu vă ocolească niciodată casele.
Echipa Partidului Popular din Republica Moldova
Un mărțișor de la Partidul Popular
Vineri 1 martie 2013, tinerii Partidului Popular din Republica Moldova vor dărui mărțișoare deputaţilor în Parlamentul ţării, îndemnîndu-i să-și iubească țara și să se trezească la realitate, la fel cum se trezește natura la viața odată cu venirea primăverii.
Acțiunea va avea loc cu începere de la ora 9.30 în fața Palatului Republicii Moldova.
Începînd cu ora 10.30, tinerii PPRM vor dărui mărțișoare locuitorilor capitalei, în toate sectoarele Chișinăului.
S-a constituit încă o Organizație Teritorială a Partidului Popular din Republica Moldova
În raionul Ocnița, a avut loc Conferința de constituire a Organizației Teritoriale a Partidului Popular din Republica Moldova. Evenimentul a avut loc cu participarea Copreședintelei PPRM, Valeriu Cosarciuc, împreună cu alţi membri ai Biroului Permanent Central al formațiunii.
În cadrul Conferinței, s-au trasat obiectivele Organizației pentru anul 2013 și s-a discutat pe marginea planului de activități și a Programului Politic al Partidului.
Fiind ales în unanimitate, în funcția de președinte a Organizației Teritoriale Ocnița, Ion Sacaluș a menționat, că „situația politică și economică în care s-a pomenit Republica Moldova, cere să fie făcute schimbări radicale pe arena politică a țării, de aceea, toți împreună, fiind o echipă consolidată și puternică trebuie să luptăm pentru această schimbare.”
În alocuțiunea sa, Valeriu Cosarciuc, a accentuat importanța Organizațiilor Primare în activitatea formațiunii, menționînd că trebuie să muncim pentru promovarea unei imagini bune și credibile a Partidului, astfel încît să readucem încrederea cetățenilor în forțele democratice și în instituțiile statului.
Conferința Națională a femeilor Partidului Popular din Republica Moldova
La 3 martie curent,va avea loc Conferința Națională a Femeilor Partidului Popular din Republica Moldova
La eveniment vor participa în jur de 140 femei, delegate din toate raioanele țării, conducerea partidului, dar și alți invitați.
În cadrul întrunirii, va fi creata Organizația de Femei a Partidului Popular, va fi aleasă conducerea și vor fi formate organele de lucru.
Evenimentul va avea loc la Institul Muncii, str Zimbrului 10, cu începere de la ora 11.00. Presa va avea acces liber la eveniment.
Alexandru Oleinic, Copreşedinte-coordonator al Partidului Popular: Actuala guvernare s-a compromis în faţa Statului şi a cetăţenilor Republicii Moldova
Şirul ultimelelor evenimente din ţara noastră - cazul din Pădurea Domnească, audierile parlamentare privind situaţia de pe piaţa farmaceutică, situaţia de la Banca de Economii, dosarele de la IFS, dosarul interceptărilor, percheziţiile la Guvern, dosare intentate pe numele unor demnitari de cel mai înalt rang – sânt dovada crizei profunde a clasei politice din Republica Moldova, care, urmare a partajării instituţiilor statului de toate nivelele pe criterii politice, nu este capabilă să gestioneze şi să apere interesele statutului.
Starea de lucruri la care s-a ajuns, plus situaţia social-economică critică din ţară pun în pericol securitatea naţională, a cetăţenilor şi principiul separării puterilor în stat, aducând prejudicii grave imaginei Republicii Moldova în plan internaţional.
Datele statistice referitoare la evoluţia economiei naţionale pe parcursul anului 2012, care scot în evidenţă erorile comise în atingerea obiectivelor de creştere economică şi a bunăstării poporului, datele referitoare la rezultatele gestionării activităţii întreprinderilor de stat şi celor cu capital majoritar de stat, situaţia de criză la Banca de Economii care apără interesele a peste 1 000 000 de cetăţeni ai ţării – toate acestea arată incapacitatea statutului de a-şi onora obligaţiunile constituţionale de exercitare a actului de guvernare.
Economia Republicii Moldova este în proces de distrugere, înregistrând o scădere bruscă a ritmurilor de creştere economică până la 0.2%, concomitent cu diminuarea producţiei industriale cu 3% şi a producţiei agricole cu 22%. Iar cele mai mari întreprinderi ale statului au înregistrat la finele anului 2012 pierderi de milioane de lei.
Cetăţenii Republicii Moldova continuă să trăiască într-o sărăcie profundă, fără a se simţi în siguranţă, corupţia capătă proporţii în continuare, actele de banditizm sânt tot mai numeroase. Şcolile şi spitalele au rămas fără specialişti de performanţă, fiind într-un interminabil proces de optimizări, copiii sânt agresaţi, iar tinerii continuă să plece peste hotarele ţării în căutarea unui loc de muncă bine plătit.
În acest context, cerem partidelor aflate la guvernare să dea dovadă de maturitate şi de cultură politică în atingerea consensului în interesul statutului şi în favoarea cetăţenilor Republicii Moldova. Să manifeste responsabilitate şi să demonstreze că merită încrederea cu care i-a acreditat alegătorul. Să pună punct confruntărilor politice şi să rezolve în mod prioritar acele probleme concrete cu care se confruntă astăzi statul şi cetăţeanul simplu.
A avut loc şedinţa Consiliului Politic al Organizaţiei Teritoriale sectorul Centru a Partidului Popular din Republica Moldova
Organizaţia Teritorială sectorul Centru a Partidului Popular din Republica Moldova a desfăşurat şedinţa Consiliului Politic, cu participarea Domnului Valeriu Cosarciuc, copreşedinte al formaţiunii.
Membrii Consiliului Politic au făcut analiza activităţii Organizaţiei Teritoriale pînă la moment, fiind trasate obiectivele pentru perioada imediat următoare. Totodată, s-a discutat pe marginea planului de acţiuni pentru anul 2013.
Nina Talmaci, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Centru a Partidului Popular din Republica Moldova, a menţionat, că “la etapa actuală este imperativ să ne consolidăm echipa prin atragerea persoanelor responsabile şi competente. Totodată, sarcina de bază pentru fiecare membru de partid este promovarea imaginii formaţiunii şi readucerea încrederii cetăţenilor în schimbarea reală, atît de mult aşteptată de toţi”.
În acelaşi timp, în sectorul Centru, s-a constituit Organizaţia Teritorială de Femei a Partidului, în funcţia de preşedinte fiind aleasă Olga Cosseli-Ostroskaia.
Constituirea organizaţiilor de femei în toate Organizaţiile Teritoriale este o acţiune a Partidului Popular, prin care formaţiunea susţine implicarea femeilor în politică şi le promovează în toate structurile de conducere ale Partidului.
În alocuţiunea sa, Valeriu Cosarciuc, copreşedinte al Partidului Popular din Republica Moldova, a punctat sarcinile ce stau în faţa formaţiunii la etapa actuală, îndemnînd pe fiecare membru în parte să se mobilizeze, “să întreprindă acţiuni concrete pentru implementarea Programului Politic al formaţiunii, prin care vom avea încrederea cetăţenilor şi vom putea fi credibili în discursul nostru despre un viitor mai bun pentru ţară.”