Categorie: Noutăți
Seminar pentru secretarii executivi ai Organizațiilor Teritoriale ale Partidului Popular din Republica Moldova
Secretarii executivi ai Organizațiilor Teritoriale din Republica Moldova au participat la un seminar organizat în cadrul planului general de instruire al Aparatului formațiunii.
Acţiunea de instruire a avut în agendă subiecte ce țin de stuctura organizatorică a Partidului; organizarea la nivel local; rolul și locul Organizațiilor Teritoriale în activitatea partidului.
Seminarul a fost organizat cu scopul de a informa și a instrui secretarii executivi despre atribuțiile și funcțiile pe care le au, planificarea și organizarea activității subdiviziunilor teritoriale; evidența membrilor PPRM, crearea și consolidarea structurilor de partid, pregătirea și desfășurarea ședințelor organelor de conducere și executive ale organizației teritoriale; elaborarea fișei votantului și promovarea modului de implementare a sistemului de microsectoare.
Totodată, în cadrul întrunirii, secretarii au făcut un schimb de opinii privind implementarea Programului Politic al Partidului Popular și promovarea imaginii formațiunii.
Prin aceste acțiuni, Partidul Popular din Republica Moldova își dorește consolidarea unei echipe competente, responsabile și demne de încrederea cetățenilor țării.
Alexandru Oleinic: “Există pericolul abandonării procesului de integrare europeană”
Alexandru Oleinic, co-preşedinte al Partidului Popular, a declarat într-o emisiune tv difuzată în seara zilei de ieri, că, deşi formaţiunea sa nu are reprezentare parlamentară, consideră necesar ca partidele de orientare democratică să sprijine şi să încurajeze prin orice mijloace menţinerea la guvenare a forţelor democratice proeuropene. “Niciunul din partidele componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană nu au şanse să guverneze împreună cu comuniştii, a spus Oleinic. Orice coabitare cu PCRM înseamnă pentru un partid sau altul compromiterea unui proiect politic, iar pentru Republica Moldova reprezintă abandonarea procesului de integrare europeană”
Pe de altă parte liderul PPRM si-a arătat dezgustul faţă de ceea ce se întîmplă în sînul Alianţei, considerînd că instrumentele cu care se lucrează, armele cu care se luptă, procedeele la care se recurge depăşesc în mod primejdios limitele tradiţional admise în luptele politice. “Urmează ca instituţiile statului, am în vedere instituţiile de drept, să facă uz de obligaţiunea de a aduce claritate asupra legalităţii interceptărilor, asupra condiţiile în care s-a produs scurgerea de informaţii, asupra gradului de securtizare a probelor. Cetăţeanul este marcat acum de un tulburător sentiment de nesiguranţă, este pe punctul de a pierde încrederea atît în instituţiile staului, cît şi în clasa politică.”
“Prin asumarea angajamentului de a conferi integrării europene contur real, cei care constituie actualmente arcul guvernamental si-au făcut publică şi responsabilitatea de a reda oamenilor bunăstarea, de a le oferi locuri de muncă aici, acasă, de a le da copiilor studii şi viitor, de a încuraja iniţierea de afaceri în mediul rural”, a mai spus liderul PPRM, specificînd totoodată că aşteaptă începerea discuţiilor asupra unui nou acord privind activitatea Alianţei, dar acesta trebuie să aibă la bază analiza celor trei ani de guvernare şi descrierea clară a sarcinilor pentru perioada următoare.
Serata dedicată îndrăgostiţilor de la Cupcini, susținută de Partidul Popular din Republica Moldova.
De Ziua Îndrăgostiților, Liceul Teoretic “Sofia Kovalevskaia” în colaborare cu OT PPRM Cupcini, raionul Edineț a organizat o adevărată seară de poveste cu genericul “Misterele iubirii”. Elevii claselor IX –XII au fost invitaţi să participle la diverse concursuri organizate, prin intermediul cărora perechile participante și-au arătat dragostea unuia față de celălalt. Desigur, la sărbătoare nu au lipsit cîntecele și dansurile pregătite cu destulă măestrie de elevii liceului.
Prezent la eveniment Ian Lisnevschi, Președintele Organizației de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova, a menționat că acest concurs încă odată a dat dovadă că noi avem în țară tineri talentați, care trebuie să fie susținuți. Identificarea și susținerea acestor tineri reprezintă priorități de bază pentru Partidul Popular. Ca stat, Moldova nu dispune de multe resurse naturale, dar factorul uman joacă un rol primordial în dezvoltarea țării, de aceea obiectivul formațiunii este promovarea tinerilor responsabili, curjoși și talentați.
La sfîrșitul evenimentului, participanții au fost premiați cu diplome și cadouri, iar pentru toți elevii liceului a fost organizată o discotecă în spiritul sărbătorii.
Ziua îndrăgostiților la Bălți
La 14 februarie curent, Organizația Teritorială Bălți a Partidului Popular din Republica Moldova a organizat Ziua Îndrăgostiților chiar în centrului municipiului.
Tinerii Populari i-au pus la încercare pe trecători, prin probe ingenioase, declarații de dargoste și dansuri, cîștigătorii fiind premiați cu dulciuri, cuvinte dulci şi felicitări.
Cei care au ezitat să participe la concursuri au colorat centrul oraşului Bălţi în violet cu „buchetele” de baloane pe care le-au primit în dar de la organizatorii acţiunii.
La eveniment au fost prezenți peste 50 de tineri, membri ai Partidului Popular, împreună cu Iurie Prisăcari, Președintele Organizației Teritoriale Bălți.
Partidul Popular din Republica Moldova este îngrijorat de situaţia creată la primăria Căuşeni
Partidul Popular din Republica Moldova este alarmat de situaţia care s-a creat la Primăria oraşului Căuşeni şi îşi face publică îngrijorarea faţă de inacţiunile autorităţilor, care nu iau nicio atitudine vizavi de situaţia de criză profundă în care s-a pomenit administraţia centrului raional.
Partidul Popular din Republica Moldova atenţionează factorii de decizie asupra consecinţelor pe care le poate avea ignoranţa şi lipsa de respect cu care este tratat omul simplu, solicitînd respectarea drepturilor angajaţilor, inclusiv dreptul de a fi retribuiţi la timp pentru munca depusă.
Copiii de la 6 gradinite din Cauşeni au rămas fără mîncare, iar peste 300 de angajaţi de la primărie nu şi-au primit salariile. Asta pentru că, din decembrie, conturile primăriei sînt sechestrate. Judecata a obligat primăria să aloce bani pentru achiziţionarea a 7 apartamente pentru procurori, judecători şi poliţişti. Aceasta înseamnă un sfert din întreg bugetul primăriei.
De mai mult timp, administraţia oraşului Căuşeni bate alarma şi atenţionează asupra stării deplorabile, cînd suferă angajaţi de rînd, dar cel mai grav e că au de suferit copiii, pe care grădiniţele din oraş, aflate în gestiunea Primăriei Căuşeni nu-i poate asigura cu hrană. Oamenii au ajuns să-şi revendice drepturile în stradă.
În această ordine de lucruri, Partidul Popular din Republica Moldova vede inadmisibilă situaţia cînd primăria unui centru raional este lăsată în voia sorţii şi se declară solidar cu angajaţii din Căuşeni rămaşi fără surse de existenţă. Mai mult decît atît, niciun fel de decizii nu sînt în drept să facă să sufere copiii.
PPRM cere guvernării, autorităţilor centrale, inclusiv ale celor de profil, să ia o atitudine cît mai urgentă şi să găsească soluţia oportună pentru a redresa această stare de lucruri şi să scoată din impas administraţia publică locală de la Căuşeni.
Ședința Consiliului Politic Florești
Aprobarea planului de acțiuni al Organizației Teritoriale, promovarea și implementarea Programului Politic al Formațiunii și constituirea Organizațiilor Primare în toate localitățile din raion – iată doar cîteva din subiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Politic, desfășurat în cadrul Organizației Teritoriale Florești a Partidului Popular din Republica Moldova.
Ion Iavorski, Președintele Organizației Teritoriale Florești, a specificat că activitatea de bază a tuturor membrilor Partidului trebuie să fie promovarea imaginei formaţiunii și motivarea oamenilor de a merge împreună cu noi. Partidul Popular este o echipă consolidată și puternică, cu viziuni clare, o forţă care poate aduce schimbarea reală în toate localităţile Republicii. Acum important e să redăm încrederea cetățenilor.
Alexandru Oleinic, prezent la întrunire, a menționat că “baza și esența unui partid o constituie Organizația Primară, de aceea toți trebuie să ne unim eforturile pentru a identifica acele persoane responsabile și curajoase, care pot să meargă alături de noi”
Totodată, în cadrul ședinței Consiliului, a fost constituită Organizația de Femei Florești a Partidului Popular din Republica Moldova, în funcţia de preşedinte fiind aleasă doamna Ala Dubinschi. Prin intermediul acestor organizații, formațiunea va stimula participarea femeilor în în procesul luării deciziilor politice și va susține implicarea lor activă în viaţa societăţii.
Încă trei Organizații Teritoriale ale Partidului Popular din Republica Moldova au desfăşurat ședințe ale Consiliilor Politice
În perioada 11 – 18 februarie curent, în cadrul Organizațiilor Teritoriale Anenii Noi, Găgăuzia și Căușeni ale Partidului Popular din Republica Moldova, au avut loc ședințele Consiliilor Politice, cu participarea conducerii formațiunii.
Ordinea de zi a întrunirilor a cuprins dezbateri privind activitatea Organizațiilor Teritoriale pînă la moment, urmate de aprobarea planurilor de acțiuni pentru anul 2013.
Printre acțiunile de bază planificate pentru perioada imediat următoare pot fi enumerate: coaptarea noilor membri; mobilizarea și consolidarea echipei; promovarea și implementarea Programului Partidului; crearea Organizațiilor Primare în fiecare localitate rurală din țară.
Președinții Organizațiilor Teritoriale au specificat în cadrul ședințelor, că, la etapa actuală, activitatea de bază pentru toți membrii Partidului este promovarea imaginei formațiunii și identificarea persoanelor responsabile și dornice de a aduce schimbarea reală în ţară.
Totodată, în cadrul ședințelor Consiliilor Politice Teritoriale, au fost constituite Organizațiile de Femei ale Partidului Popular din Republica Moldova, prin intermediul cărora, femeile vor fi promovate atît în structurile de conducere a formațiunii, cît și în mediul politic general.
Acțiune de protest: „Iubiţi ţara, nu violaţi poporul!
O nouă acţiune de protest în capitală! Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Moldova „Liderii” a organizat o acţiune paşnică de protest în faţa Palatului Republici, pentru a îndemna reprezentanţii poporului să-şi iubească ţara şi să lucreze în favoarea cetăţenilor, fiind aleşi de Popor şi pentru Popor.
Organizaţia de tineret a PPRM, în frunte cu preşedintele Ian Lisnevschi şi prim-vicepreşedintele Maxim Braila, face un apel către Guvern şi deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova: „Încetaţi certurile şi scandalele politice din ţară! Tinerii nu mai pot tolera o astfel de politică. Politicile guvernării se răsfrîng dureros asupra tuturor locuitorilor ţării”.
Au fost scandate lozinci precum „Iubiţi ţara, nu violaţi poporul!”, „Eu iubesc Moldova”.
„Luînd în consideraţie că astăzi aleşii poporului sunt preocupaţi de scandaluri şi certuri, noi chemăm să-şi pună semnătura sub sloganul „Eu iubesc Moldova” pe viitorii deputaţi, deci anume pe voi, dragi prieteni!”, a declarat Grini Iunona, vicepreşedintele OT PPRM, adesîndu-se tinerilor prezenţi la acţiunea din faţa Palatului.
După ce au confirmat că iubesc Moldova, prin semnăturile proprii, tinerii au mers şi au depus flori la bustul lui Grigore Vieru, din centrul capitalei, azi împlinindu-se 78 de ani de la naşterea marelui poet.
Reamintim că Organizaţia de Tineret a PPRM a fost constituită la 20 octombrie 2012, fiind prezentă în 27 raioane ale Republicii Moldova.
Partidul Popular din Republica Moldova este îngrijorat de situaţia care s-a creat la Fabrica da Zahăr din oraşul Donduşeni şi îşi face public dezacordul cu inacţiunile conducerii Fabricii.
Partidul Popular din Republica Moldova este îngrijorat de situaţia care s-a creat la Fabrica da Zahăr din oraşul Donduşeni şi îşi face public dezacordul cu inacţiunile conducerii Fabricii de Zahăr din Dondușeni, care, începînd cu luna noiembrie 2012, nu a achitat salariile muncitorilor.
Întreprinderea respectivă reperezintă unul din agenţii economici de bază din localitatea respectivă, iar reţinerea plăţilor către angajaţi generează probleme sociale grave pentru o bună parte a populaţiei.
PPRM nu poate tolera a asemenea stare de lucruri şi este gata să acorde suport colectivului întreprinderii, care a organizat luni, 11 februarie curent, acţiuni de protest în faţa Fabricii de Zahăr din Dondușeni.
Problema cu care se confruntă întreprinderea de procesare a zahărului face trimitere către proasta gestionare a economiei la nivel general, dar şi la lipsa cu desăvîrşire a unui dialog între putere şi societate, între guvernare şi business.
Partidul Popular din Republica Moldova atrage atenţia factorilor de decizie asupra consecinţelor pe care le poate avea ignoranţa şi lipsa de respect cu care este tratat omul simplu, solicitînd respectarea drepturilor anajaţilor, inclusiv dreptul de a fi retribuiţi la timp pentru munca depusă.
Ședința Consiliului Politic al Organizației Teritoriale Hîncești a Partidului Popular din Republica Moldova
Organizația Teritorială Hîncești a Partidului Popular din Republica Moldova a desfăşurat ședința Consiliului Politic, cu participarea Domnului Alexandru Oleinic, copreședinte-coordonator al formațiunii.
În cadrul întrunirii s-a făcut analiza activităii Organizației Teritoriale pînă la moment, fiind trasate obiectivele pentru perioada imediat următoare. Totodată, s-a discutat pe marginea activităților care decirg din planul de acțiuni al organizației pentru anul 2013.
Vasile Plăcintă, președintele Organizației Teritoriale Hîncești a Partidului Popular din Republica Moldova, a menționat, că la etapa actuală este cel mai important să ne consolidăm echipa prin atragerea persoanelor responsabile și competente. În luările lor de cuvînt, Gheorghe Lesnic, Maria Roman, cît și alți participanți la şedinţa Consiliui au lansat propuneri concrete privind activităţile ulterioare ale echipei de la Hînceşti.
În același timp, la Hîncești s-a constituit Organizația Teritorială de Femei a Partidului, în funcția de președinte fiind aleasă Valentina Rusu.
Constituirea organizațiilor de femei în toate raioanele țării este o acţiune a Partidului Popular, prin care formațiunea susține implicarea femeilor în politică și le promovează în toate structurile de conducere ale Partidului.
În alocuțiunea sa, Alexandru Oleinic, copreședinte coordonator al Partidului Popular din Republica Moldova, a punctat sarcinile ce stau în fața formațiunii la etapa actuală, îndemnînd pe fiecare membru în parte, organizațiile primare și teritoriale, să se mobilizeze, să întreprindă acțiuni concrete pentru ca Partidul să devină o forță mobilizatoare și influientă în societate, iar prin implementarea Programului Politic, să aducă acea schimbarea reală așteptată de popor.