Categorie: Top Știri

Alexandru Oleinic, liderul PPRM: „Tot ce se face are un scop bine determinat – distrugerea statului”

Alexandru Oleinic, liderul Partidului Popular, a declarat pentru www.politik.md că ultimile evenimente pe scena politică  de la Chişinău arată clar că absolut tot ce se face are un scop bine determinat -  distrugerea statalității Republicii Moldova şi subminarea suveranităţii. „Atît deciziile politice, cît şi acţiunile clasei politice sînt îndreptate împotriva statului, a spus Alexandrul Oleinic. Mai dureros e că acest buldozer – clasa politică iresponsabilă – lucrează zi şi noapte,  an după an adoptînd legi antistatale,  făcînd declaraţii antistatale, constituind  coaliţii antistatale, declanşînd alegeri după alegeri şi rupînd ţara în minirepublici.” Preşedintele  PPRM  este de părere că „Singurii care făuresc  această ţară sînt cetăţenii, oamenii simpli care muncesc, dar care nu prea au locuri de muncă, pedagogii  şi medicii care îşi fac   meseria cinstit, dar care sînt prost plătiţi, ţăranii care muncesc din greu, dar care nu au niciodată bani,  tinerii care învaţă o profesie, dar care trăiesc cu teama că nu vor găsi de lucru, tot mai mult plecînd din tară şi lăsînd-o fără viitor.”

Alexandru Oleinic: PPRM lansează campania de strîngere de semnături "Tu alegi președintele"

În cadrul unei conferințe de presă, Alexandru Oleinic,  liderul Partidului Popular din Republica Moldova și-a exprimat îngrijorarea cu privire la instabilitatea politică care persistă în țară, susținînd că una din cauze este alegerea preşedintelui ţării de către politicieni și nu de popor. Preşedintele PPRM  a declarat referindu-se la acest subiect că  „Criza politică din ultimii patru ani demonstrează că țara are nevoie de un președinte ales de popor și nu de politicieni. Moldova are nevoie de un lider național, independent și garant al Constituției!” „Această opţiune nu este doar a  partidului nostru,. Trebuie să ne amintim că aproape în toate sondajele  care se  fac la nivel naţional, peste 80 la sută din respondenţi  se pronunţă pentru alegerea preşedintelui de întreg poporul,” a mai spus liderul Partidului Popular. În acest context PPRM demarează campania Tu alegi președintele, campanie de colectare a semnăturilor pentru modificarea Constituției și alegerea prin vot direct a președintelui Republicii Moldova. Președintele PPRM, Alexandru Oleinic, a adresat un apel forțelor politice, tutror cetățenilor, să se alăture acestei inițiative.  

Declarația PPRM cu privire la situația din țară și propunerile pentru depășirea crizei politice

PPRM își exprimă îngrijorarea față de situația politică actuală din Republica Moldova considerând că țara se află în pragul dezastrului. În Săptămâna Patimilor s-a constituit monstruoasa coaliție între PLDM și PCRM care poate fi calificată drept o adevărată tentativă de uzurpare a statului de drept și a democrației în țara noastră. S-a atentat la inamovibilitatea Curții Constituționale, s-a limitat reprezentativitatea cetățenilor în forul legislativ prin majorarea pragului electoral, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția din 2008. S-au conferit împuterniciri neconstituționale guvernului interimar, iar instituții de drept, cum ar fi CNA-ul, au fost subordonate intereselor politice și de grup. Anul 2013 este un an foarte important pentru Moldova, luând în considerație Summit-ul de la Vilnius și acordurile care trebuiau semnate. Acțiunile recente ale coaliției nou formate compromit viitorul european al țării. Singura constantă a tuturor guvernelor din ultimii 20 de ani este că Moldova continuă să fie cea mai săracă țară din Europa. A venit timpul pentru o nouă clasă politică, pentru o nouă Moldovă, cu conducători responsabili, buni manageri care să scoată țara din criza politică, economică și socială. Pornind de la această situație, PPRM vine cu următoarele propuneri pentru rezolvarea problemelor menționate: 1.    Investirea de urgență a unui guvern de salvare națională, apolitic, tehnocrat, format din profesioniști. Acest guvern trebuie să facă o analiză amplă a stării națiunii prin care să identifice problemele pe domenii și căile de soluționare a crizei profunde.  2.    PPRM este categoric împotriva alegerilor anticipate. Am avut trei ani de instabilitatea politică pentru că nu s-a putut alege președintele, iar în ultimul an s-a ajuns la demiterea guvernului și s-a modificat în mod abuziv Codul Electoral. Moldova are nevoie de stabilitate politică, nu de alegeri anticipate! 3.    Alegerea președintelui prin vot direct de către popor. Criza politică din ultimii patru ani demonstrează că țara are nevoie de un președinte ales de popor și nu de politicieni. Moldova are nevoie de un lider național, independent și garant al Constituției! În acest context PPRM demarează campania Tu alegi președintele, campanie de colectare a semnăturilor pentru modificarea Constituției și alegerea prin vot direct a președintelui Republicii Moldova. Ne adresăm tuturor forțelor politice care împărtășesc ideile expuse să se alăture acestor inițiative. Împreună vom scoate țara din impas!

Organizația de Tineret a PPRM: "Vrem președinte independent și responsabil"

Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova, a organizat astăzi, 15 mai 2013, în fața Președinției și a sediului PLDM, un flash-mob, prin care au reamintit președintelui țării, Nicolae Timofti și președintelui PLDM, Vladimir Filat, că trebuie să dea un răspuns la scrisorile deschise depuse ieri. Tinerii PPRM cereau ca președintele să devină independent și responsabil, să apere interesele poporului, nu interese de partid și de grup ale politicienilor. În același timp, tinerii PPRM au atras atenţia fostului premier că și-a trădat alegătorii prin nerespectarea promisiunilor de a construi o Moldovă fără comuniști, fără corupţie, o ţară prosperă. Actuala guvernare este pe cale să distrugă visul european al Moldovei și să distrugă țara. După ce PLDM și PCRM au votat în Parlament mai multe legi calificate de toți liderii europeni ca fiind antidemocratice și antieuropene, președintele Timofti le-a promulgat protejând interesele personale ale politicienilor și contribuind astfel la izolarea Republicii Moldova. Ian Lisnevschi, președintele Organizației de Tineret a PPRM a declarat “Președintele Republicii Moldova este garantul Constituției și reprezentantul cetățenilor, nu a grupărilor politice și a coalițiilor ca PCRM și PLDM. Președintele a fost ales în funcția supremă în stat și a jurat că va apăra interesele cetățenilor Republicii Moldova. A avut o șansă istorică de a scoate țara din criza politică, în care ea s-a aflat atâția ani. Când a depus jurământul, dumnealui a enumerat câteva priorități majore:  va continua parcursul european al Moldovei, va respecta Constituția și va apăra statul de drept,  va fi garantul stabilității și  se va strădui ca cetățenii să aibă o viață mai bună. Tinerii au scandat lozinci, cum ar fi:  PCRM și PLDM rup țara de UE!, Vrem președinte independent!. Amintim că ieri, 14 mai 2013, Organizația de Tineret PPRM, a depus două scrisori deschise, adresate președintelui RM, Nicolae Timofti și președintelui PLDM, Vladimir Filat, prin care au cerut oprirea haosului politic și batjocora față de cetățeni.

Anunț. Conferință de presă

Partidul Popular din Republica Moldova organizează, astăzi, 15 Mai 2013, începând cu orele 12.00, la sediul din strada Columna 106B, o conferință de presă, cu scopul de a-şi prezenta propunerile pentru depășirea crizei politice din țară. La conferință vor fi prezenți copreședinții partidului, președinții mai multor Organizații Teritoriale din țară, precum și membri PPRM.  

Scrisoare deschisă Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, din partea Organizației de Tineret PPRM

Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova a depus, astăzi, 14.05.2013, la Președenție, o scrisoare deschisă, adresată lui Nicolae Timofti, Președintele Republicii Moldova. Prin această scrisoare, tinerii PPRM îl atenţionează pe președintelui țării că nu și-a respectat prioritățile pe care le-a enumerat cînd a depus jurămîntul: continuarea parcursul european al Moldovei, respectarea Constituției și a statului de drept. Domnia Sa a ales în schimb să apere interesele de grup în dauna intereselor țării. Totodată, tinerii PPRM au menționat în scrisoare că există pericolul ca președintele Republcii Moldova va fi amintit că a îngropat definitiv speranțele moldovenilor pentru viitor mai bun.

Scrisoare deschisă către Vladimir Filat președintele PLDM, din partea Organizației de Tineret PPRM

Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova a depus, astăzi, 14.05.2013, la sediul Partidului Liberal Democrat, o scrisoare deschisă, adresată președintelui PLDM, Vladimir Filat. Tinerii PPRM îi atrag atenţia fostului premier că și-a trădat alegătorii prin nerespectarea promisiunilor de a construi o Moldovă fără comuniști, fără corupţie, o ţară prosperă. Toate aceste angajamente nu au fost îndeplinite: economia suferă, corupţia a cuprins multe dintre instituţiile statului, iar PDLM a face o coaliţie monstruoasă cu PCRM. După toate acestea, comuniștii vor veni la putere, plini de ură și răzbunare, iar PLDM va fi dur sancționat de cetățeni, la următoarele alegeri.

Toți oamenii cu inimă mare sînt așteptați în continuare în cortul PPRM

Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova continuă campania “Un dar naște un zîmbet”, inițiată cu scopul de a colecta cărți, rechizite școlare, hăinuțe și încălțăminte pentru copii de la școlile internat din țară. Pînă la această oră, mai mulți locuitori ai municipiului au adus în dar haine, jucării, încălțăminte, menționînd că prin acest gest își doresc să readucă pe fața unui copilaș un zîmbet. Vizitatotii  cortului PPRM  mai spun că  ceea ce pentru noi, cei maturi, pare să nu aibă valoare, pentru un copil  înseamnă o adevărată minune. Toți doritorii de a face daruri pentru cei mai triști ca noi sînt așteptați în fiecare zi de la ora 10.00 pînă la ora 17.00, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt în apropierea magazinului Gemenii, în cortul PPRM.          

Partidul Popular din Republica Moldova va participa la alegerile locale anticipate.

Partidul Popular din Republica Moldova va participa la alegerile locale anticipate, în patru localități din țară: Manta, Chetrosu, Olișcani și Visoca. Cei patru candidați din partea PPRM sînt oameni gospodari, care își doresc o schimbare în bine pentru localitatea lor. Ei consideră că nu e drept ca școala să aibă tot mai puțini și mai puțini copii. Dar asta se întîmplă pentru că tinerii pleacă din sat și că aici rămîn doar bătrîni. Pleacă pentru că nu au un loc de lucru. E nedrept cînd mulți dintre cei care au muncit o viață pe deal, în școală, în administrație, astăzi sînt uitați în ogrăzile lor. Astfel, Dumitru Neagu, candidat la funcția de primar în comuna Manta, își dorește susținerea asociațiilor de fermieri din localitate, pentru prelucrarea terenurilor agricole; atragerea de investiții străine în comună pentru a crea locuri de muncă; inițierea unei campanii de colectare de fonduri pentru finalizarea bisericii noi din sat; prelungirea sistemului de apă și de canalizare a satului. Parascovia Leșan, candidată la primar pentru satul Olișcani, este interesată de implicarea activă a primăriei pentru obținerea subvențiilor pentru fermieri; iluminarea străzilor din comună și reparația terenului de sport din localitate. În același sens, Ion Alexei, candidatul la funcţia de primar pentru comuna Chetrosu, în primul rînd își dorește sesizarea organelor de resort pentru soluționarea distribuirii terenurilor agricole de la gospodăria didactică; deschiderea unui centru de agrement și sport; extinderea iluminării străzilor din comună; prelungirea sistemului de apă și de canalizare a satului. Și Viorica Vescu, candidată la funcția de primar în satul Visoca, își dorește o îmbunătățire a condițiilor de trai pentru consătenii săi, prin deschidea unei grădinițe în sat; reparația drumurilor; organizarea de consultații juridice gratuite pentru locuitori; deschiderea unei filiale a școlii de arte în localitate. Valeriu Cosarciuc, copreședinte al Partidului Popular din Republica Moldova, consideră ca toţi  candidații din partea PPRM, sînt oameni ai rațiunii, oameni care știu cum să treacă peste probleme. Ca primari, ei pot susține crearea unor mici întreprinderi de prelucarre a produselor agicole, pot aduce specialiști care să scrie proiecte pentru accesarea granturilor. Alexandru Oleinic, lider al PPRM, a menționat că Partidul Popular din Republica Moldova este al oamenilor simpli, al celor pe care nu-i aude nimeni. Al celor uitați de putere. Dar anume pe acești oameni se ține țara și a lor trebuie să fie și puterea. Dacă vom fi uniți, vom fi puternici. Trebuie să facem ordine în țară așa cum facem ordine în casele și în gospodăriile noastre. Țara are nevoie de gospodari, precum sînt cei patru candidați din partea PPRM. Partidul Popular din Republica Moldova, susține candidații la funcția de primar din partea formațiunii, pentru că ei vreau cu adevărat să ajute oamenii și sînt persoanele potrivite pentru localitățile lor.

Mesaj de felicitare din partea Liderului Partidului Popular din Republica Moldova, A. Oleinic, cu ocazia Zilei Libertății Presei

De Ziua Presei Partidul Popular din Republica Moldova îşi exprimă înaltul sentiment de  recunoştinţă   faţă de cei care aduc informaţia în casele noastre, cei care îi fac drum adevărului şi care îşi  consacră  timpul, minut cu minut, asigurării dreptului fundamental al cetăţeanului – dreptul la informaţie. Onoarea de a informa societatea  înseamnă în primul rind responsabilitate. Ziua Libertăţii Presei  este cu adevărat o sărbătoare   acolo unde presa se vrea pe deplin  liberă. Mass-media  este lumina care  scoate la vedre  succesele, dar şi greşelile  societăţii. Ea se sprijină pe oameni de o înaltă valoare morală, cu demnitate şi cu  acel  talent rar de a pune cuvîntul potrivit la locul potrivit. În numele Partidului Popular, adresez cele mai  sincere felicitări presei  moldoveneşti, dorindu-i   verticalitate, performanţă şi împlinire pe acest lung  şi istovitor drum al jurnalismului.   Cu profund respect. Alexandru OLEINIC, lider al PPRM
<