Categorie: Top Știri
PPRM insistă pentru alegerea președintelui prin vot direct dar acuză fățărnicia inițiatorilor unui referendum
PPRM a urmărit cu multă preocupare evoluția evenimentelor și procesul decizional asupra solicitării Curţii Constituionale de a cataloga drept legală organizarea unui referendum în ziua alegerilor parlamentare din 30 noiembrie curent. Potrivit autorilor sesizării, în cadrul plebiscitului cetăţenii ar fi urmat să se pronunţe asupra alegerii președintelui ţării prin vot direct.
Aşa cum s-a văzut bine, Curtea Constituțională s-a pronunţat împotriva organizării acestui referendum, oferind în acelaşi timp motive clare prin care îşi argumentează decizia.
PPRM califică iniţiativa celor două formaţiuni politice, PLDM și PLR, drept formală şi manipulatorie. Iniţiativa înaintată Curţii Constituţionale comportă evidente erori grave şi încălcări banale de formulare a întrebărilor, ceea ce ne face să constatăm că autorii ei nici nu au dorit un răspuns pozitiv, ba chiar s-au temut de o eventuală admitere a organizării acestui referendum.
PLDM și PLR, ca formațiuni politice guvernamentale, au avut patru ani la dispoziție să rezolve această adevărată prioritate a cetățenilor moldoveni. Faptul că nu au făcut-o până acum e o dovadă în plus a fățărniciei lor.
În plus, inițiativa celor două formațiuni politice a fost și o tentativă clară de însuşire a unui efort care nu le aparţine.
PPRM este primul și singurul partid care a inițiat o campanie de strângere de semnături pentru modificarea Constituției în privința alegerii președintelui țării prin votul direct al tuturor cetățenilor. Dovada succesului acestei inițiative a partidului nostru sunt cele peste 150 000 de semnături strânse într-o scurtă perioadă de timp.
Soluția PPRM pe care o vom promova cu prioritate în viitorul Parlament va fi cea a modificării Constituției în sensul alegerii președintelui prin vot direct, nu printr-un referendum care s-a dovedit greu de organizat, ci chiar printr-o decizie și voință politică ale forului legislativ suprem.
În situaţia în care majoritatea cetăţenilor ţării optează pentru alegerea Preşedintelui ţării prin vot direct, promovarea acestei schimbări îi cere clasei politice responsabilitate, sinceritate şi mobilizare, dar nicidecum o simplă bifare în registrul partidelor preocupate de soarta poporului. Sîntem siguri că în alegerile care se apropie, toate aceste false preocupări vor fi taxate dur, iar autorii lor se vor alege cu calificativele pe care le merită.
Tinerii PPRM au cerut din nou guvernanților, să întoarcă Banca de Economii, poporului
Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova a desfășurat în fața Băncii de Economii, un flash mob cu genericul Moldova nu se vinde!, prin care și-au exprimat nemulțumirea față de acțiunile îndreptate spre Banca de Economii a Republicii Moldova.
Participanții la acțiune le-au dăruti guvernanților și tuturor celor ce se fac vinovați de acapararea ilicită a Băncii de Economii, un borcan în care au colectat monede, cerînd în schimbul acestuia să întoarcă Banca poporului. Totodată ei au înscenat o luptă între popor și oligarhi, scadînd lozinci precum: Moldova nu se vinde, întoarceți Banca poporului, cerem Bnaca înapoi, rușine BNM.
Ian lisnevschi, președintele Organizației de Tineret PPRM, a menționat că poporul nostru trebuie să fie unit și doar atunci vom reuși să ne apărăm drepturile și să trăim într-o țară democrată. Tinerii Partidului Popular vor protesta ori de cîte ori va fi necesar, pentru a apăra interesele cetățenilor țării.
Amintim că echipa Partidului Popular a mai protestat în septembrie 2013, împotriva acțiunilor Guvernului Republicii Moldova, ceea ce ține de Banca de Economii și Aeroportul Chișinău.
PPRM susține producătorii autohtoni
Echipa Partidului Popular din Republica Moldova a participat în cadrul campaniei inițiate de portalul de știri Agora, Fruit Challenge Moldova, susținînd astfel producătorii autohtoni.
PPRM a cumpărat fructe și legume autohtone și le-a dăruti copiilor de la Școala Intrernat din satul Bulboaca raionul Aneni Noi.
După cum menționează Alexandru Oleinic, Președintele PPRM, prin acest gest, s-a demonstrat încă o dată că Partidul Popular este alături de agricultori, de cetățenii simpli, care au nevoie de ajutor real, dar şi alături de copiii care merită mult mai multă atenţie.
Valeriu Cosarciuc, Prim-vicepreședintele PPRM, a salutat ințierea unei astfel de campanii, specificînd importanța oricărei susțineri și ajutor pentru producătorii autohtoni, care s-au pomenit într-o situație grea.
Echipa Partidului Popular din Republica Moldova, consideră sectorul agrar al țării ca fiind primordial pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova și susține ideea ca acest domeniu să fie declarat prin lege – prioritate națională.
Conducerea PPRM la sfat cu cetățenii din raionul Dondușeni
Conducerea Partidului Popular din Republica Moldova, a efectuat o vizită de lucru în raionul Dondușeni, unde a avut loc o întîlnire cu membrii și simpatizanții formațiunii, în cadrul căreia s-a pus în discuție proiectul Programului Electoral al partidului.
Președintele PPRM, Alexandru Oleinic a menționat din start importanța unor astfel de întîlniri, unde se identifică adevăratele probleme cu care se confruntă cetățenii și căile de soluționare a lor. Vorbind despre proiectul Programului electoral al formațiunii, președintele PPRM a menționat că“ acest document este rodul muncii depuse de specialiști în diferite domenii, activiștilor și membrilor de partid, simpatizanților, care au studiat situația în care s-a pomenit țara și au propus măsuri concrete pentru a opri haosul și dezastrul, pentru a oferi noi soluții și oportunități ce ne-ar permite să construim O nouă Moldovă. Acest Program se bazează totalmente pe doleanțele cetățenilor, doleanțe exprimate la sutele de întîlniri pe care le-am avut în perioada ce a precedat adoptarea acestui important document. Anume datorită acestui fapt, a fost posibilă elaborarea și adoptarea unui asemenea program care este un simbioz al intereselor oamenilor și al țării în ansamblu.
Anume din aceste considerente, ca un fir roșu prin întreg programul, trece necesitatea stringentă a inițierii și aducerii la bun sfîrșit a reformelor în toate domeniile, reforme ce ar relansa la nivel înalt, calitativ economia țării, care ar atrage după sine rezolvarea problemelor sociale, a domeniului culturii și învățămîntului. Primordial ce putem menționa din program, este deschiderea noilor locuri de muncă, stoparea creșterii prețurilor, tarifelor, diferitor impozite și taxe exagerate și nejustificate, care lovesc dur în cetățeni.
Pentru a opri aceste fenomene nefaste și dăunătoare societății, în program este clar stipulat că noi vom pleda consecvent pentru o politică fiscală previzibilă și stabilă, politică care să stimuleze economia, să promoveze competitivitatea și profesionalismul și ce este foarte important să protejeze producătorul autohton, să promoveze mărfurile noastre peste hotare. În acest sens menționăm că vom promova și depune eforturi pentru introducerea unui impozit unic pentru persoanele juridice și fizice; Zero taxe și impozite la importul de utilaje și tehnologii avansate; Atargerea remitențelor cetățenilor aflați la muncă peste hotarele țării în economia republicii.
Succesul tuturor formațiunilor politice depinde în mare măsură de programul social pe care îl propun, de modul în care sînt capabile să rezolve problemele celor mai nevoiași, a păturilor vulnerabile și neprotejate. În acest sens, Partidul Popular propune un amplu program de politici sociale ce include:
- Calcularea salariilor, pensiilor și indemnizațiilor sociale în baza valorii minimului de existență;
- Costul minim al unei ore de muncă va fi stabilit de 20 lei;
- Familiile tinere și familiile cu mulți copii vor beneficia de indemnizații indexate anual;
Crearea unui stat cu adevărat democratic, în care puterea aparține cu adevărat poporului, depinde în ce măsură vom putea asigura o Autonomie locală eficientă și condiții echitabile pentru dezvoltarea tuturor regiunilor. În acest sens, partidul insistă asupra:
- Dezvoltării spiritului participativ al comunității, în gestionarea mijloacelor bugetare și extrabugetare;
- Modificarea legislației în vederea stabilirii obligativității primarului privind raportarea anuală în fața alegătorilor;
- Independență totală în gestionarea bugetului local;
- Apropierea puterii locale de cătețean, prin consultarea lui în problemele de inters major al comunității.
Realizarea tuturor obiectivelor pe care le-am propus este imposibilă fără perfecționarea sistemului politic, construirea unui stat de drept și fără corupție, cu o justiție echitabilă în interesul cetățeanului. În acest sens, ne propunem motificarea sistemului de guvernare pentru a asigura o stabilitate politică și a garanta principiul separării puterilor în stat. Pentru realizarea acestor principii propunem:
- Președintele R Moldova să fie ales în mod direct de către popor. Amintesc că această propunere se bazează pe o amplă campanie de consultare a cetățenilor în urma căreia partidul a colectat peste 150000 semnături în favoarea acestei propuneri.
- Introducerea unui sistem electoral mixt;
- Reducerea numărului de ministere și departamente cu 1/3;
- Reformarea administrației publice centrale și transformarea instituțiilor statului în instituții credibile, cu funcționari de înaltă calificare și moralitate.
- Garantarea actului judiciar transparent, echitabil și responsabil prin finalizare areformei în justiție”.
Republica Moldova trebuie să rămînă un stat independent, suveran și neutru, a concluzionat Alexandru Oleinic.
Vorbind despre domeniul agrar al țării, Prim-vicepreședintele PPRM, Valeriu Cosarciuc a specificat că “în viziunea PPRM, agricultura este motorul relansării economiei și dezvoltării mediului rural. Dorim să accentuăm cu mîndrei că sîntem unicul partid care concret demonstrează prin acțiunile sale, grija fațpă de fermieri, țărani, mici proprietari de terenuri.
Am fost și sîntem pentru o politică previzibilă în acest domeniu, promovînd cu insistență necesitatea de menținere a cotei de 8% TVA în agricultură. Un rol mare noi îl atribuim facilitării inițierii și desfășurării afacerilor, pledînd pentru eliminarea tuturor autorizațiilor, licențelor, certificatelor și eliminării tuturor plăților pentru serviciile acordate de structurile create de administrațiile publice centrale și locale. De asemenea vom stimula activitățile economice eficiente prin:
- Compensarea ratei dobînzii la creditele contractate de către țărani
- Crearea rețelei de Bănci Țărănești;
- Crearea Fondului de Granturi a creditului Agricol”, a menționat Valeriu Cosarciuc..
Mircea Sofroni, membru al Biroului Permanent Central al PPRM s-a referit la domeniul sănătății, menționînd că eset strict necesar Refacerea imaginii sistemului de sănătate prin corelarea reformei de asigurare medicală la standardele de înaltă calitate și moralitate.
În același, context, Mihai Camerzan, membrul Biroului Permannet Central, a specificat necesitatea readucerii statutului profesorului și a școlii la un nivel calitativ înalt. Astăzi cu toții sîntem martori a unor fenomene negative ce au loc în sistemul edcațional și de sănătate. Se închid școlile și grădinițele, cetățenii nu au acces la medicină perfomantă, sistemul de aisgurre medicală obligatorie practic nu funcționează. În aceste condiții partidul nostru își propune:
- Fiecare copil să poată merge la școala primară în satul în care locuiește;
- Pentru asigurarea tinerilor specialiști cu un loc de muncă, vom dezvolta parteneriatul public-privat pentru a corela programele de studii la evoluția pieței muncii;
Mai mulți participanți la întîlnire, printre care: Victor Muntean, Veceslav Ivanița, Alexandru Ungur, etc, au venit cu propuneri la Programul PPRM, care au fost notate și incluse în proiect.
Președintele Organizației Teritoriale Dondușeni, Ion Pușcaș a chemat, la final, întreaga echipă a Partidului Popular să se mobilizeze, să-și unească eforturile și să demonstreze că avem capacitatea de a găsi soluții eficiente la toate problemele, iar prin consolidare și muncă, vom atinge succesul.
Alexandru Oleinic: În relaţia cu Moscova este o singură problemă – comunicarea
Eu cred că în relaţia cu Moscova este o singură problemă – comunicarea. Declarația a fost făcută de liderul Partidului Popular din Republica Moldova (PPRM), Alexandru Oleinic, în cadrul unui interviu pentru ”Europa Liberă”.
”Cei care guvernează astăzi trebuie să găsească argumente foarte serioase pentru Federaţia Rusă, aducînd-le la cunoştinţă că noi de mulţi ani sîntem un stat independent şi nimeni nu ne poate impune nimic. Dar, totodată, cei care guvernează astăzi trebuie să-şi asume nişte riscuri. Fiindcă chiar şi în situaţia cu Federaţia Rusă şi cu embargoul, un an de zile guvernanţii ne-au convins că semnarea acordului cu Uniunea Europeană nu va afecta relaţiile cu Federaţia Rusă, că agenţii economici nu vor avea nicio problemă după semnarea Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb”, a declarat politicianul.
Alexandru Oleinic a menționat că ”noi avem şi alte probleme pe care putem să le discutăm cu Federaţia Rusă”. ”De exemplu, armata a 14-a care este în Transnistria. De ce nu putem pune pe acelaşi cântar şi situaţia din Transnistria? Cu Rusia, pur şi simplu, trebuie de comunicat şi pot fi găsite soluţii”, a precizat el.
Politicianul a menționat că ”Republica Moldova are statut de ţară neutră”. ”Fără doar şi poate Rusia are interes geopolitic în Republica Moldova, dar şi noi trebuie să ne dăm seama destul de bine că putem pune pe masa de negocieri mai multe probleme care sînt în relaţiile între Republica Moldova şi Rusia”, a mai spus Alexandru Oleinic.
“Ori avem guvernare, ori ne lăsăm pe seama unor politicieni care îşi promovează doar interesele lor proprii?”, Alexandru Oleinic
Alexandru Oleinic, Preşedintele Partidului Popular din Republica Moldova, a declarat în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, că între Chişinău şi Moscova există grave probleme de comuniare şi că “: „Rușii discută cu acei care merg la ei.”
“Cu părere de rău, a spus intervievatul, Rusia, avînd şi ea ambiţii imperialiste, îşi promovează ideile. Dar aceasta înseamnă că guvernarea este mai slabă decât acei care merg la Moscova şi aduc argumentele lor. Fiindcă orice guvernare, dacă este o guvernare puternică, reprezintă ţara, dar nu partidele care astăzi promovează ideea Uniunii Euroasiatice sau a Uniunii Vamale.”
Alexadru Oleinic este de părere că mulţi dintre politicieni nu fac altceva decît să-şi promoveze propriile interese şi că interesele statului sînt mai mult mimate.
“Noi, ori suntem stat şi avem guvernare, şi avem putere în Republica Moldova, ori ne lăsăm pe seama unor politicieni care într-adevăr îşi promovează ideile lor. Ei aşa văd dezvoltarea ţării. Moldova merge pe cale greşită, fiindcă ţara astăzi, cu părere de rău, este controlată de un cerc foarte îngust de oligarhi, care, până la urmă, controlând fluxurile de bani bugetari, au uitat că în Republica Moldova există cetăţeni şi, în primul rând, agenţi economici care îşi aduc aportul la formarea bugetului. Bugetul este nu pentru a fi furat de către unii demnitari şi împărţit de către unele partide, dar este pentru a asigura bunăstarea fiecărui cetăţean al Republicii Moldova prin sănătate, educaţie, drumuri bune, locuri de muncă. Asta atunci când în ţară vor apărea asemenea guvernanţi, care într-adevăr să aibă grijă de ţară…”
Alexandru Oleinic la 1 septembrie în localitatea Sofia, Hînceşti
Alexandru Oleinic, preşedintele Partidului Popular din Republica Moldova a participat astăzi la festivitatea dedicată primei zile de şcoală, în satul Sofia, raionul Hînceşti, venind cu sincere felicitări adresate elevilor, dar şi profesorilor din gimnaziu.
În cadrul careului festiv, Alexandru Oleinic a menţionat că în fiecare an se simte foarte emoţionat, această zi trezindu-i cele mai frumoase amintiri legate de casa părintească, de şcoală şi de anii de copilărie. A urat, din suflet, succese la învăţătură elevilor, iar profesorilor le-a dorit un an bun, cu elevi sîrguincioşi şi cu recunoştinţă din partea societăţii şi a instituţiilor statului. Alexandru Oleinic a menţionat că „şcoala este principalul bastion al vieţii intelectuale, culturale şi sociale de la sate. Fiecare copil trebuie să aibă posibilitatea de a merge la şcoala primară în satul natal, iar statutul profesorului trebuie să fie readus la un nivel calitativ înalt.”
Galina Grinciuc, Directorul Gimnaziului din Sofia, s-a referit în discuţiile pe care le-a avut cu oaspeţii de la Chişinău, la multiplele probleme cu care se confruntă în organizarea anului de studii, printre care - spaţiul redus, lipsa profesorilor şi lipsa cărţilor în biblioteca şcolară. Totodată doamna directoare a apreciat contribuţia Partidului Popular, care a dăruit şcolii un set de cărţi pentru biblioteacă.
Copiii din Gimnaziul Sofia au organizat un frumos spectacol de 1 septmebrie, prin care şi-au exprimat bucuria de a-şi revedea colegii şi profesorii, dar şi dorinţa de a acumula noi cunoştinţe şi a cuceri noi culmi.
Alexandru Oleinic a acordat un interviu pentru radio Europa Liberă:
Alexandru Oleinic crede că luptele care s-au dus în coaliție au divizat societatea și mai mult, iar astăzi sondajele demonstrează că unii dintre alegători nu știu pe cine să voteze. L-am întrebat mai întâi dacă Republica Moldova a susținut examenul independenței
Alexandru Oleinic: „Eu cred că orice stat devine independent şi un stat care se poate mândri cu cetăţenii săi, atunci când toţi sunt patrioţi ai acestui stat. Fiindcă şi acum, după 23 de ani, dacă ieşim în stradă şi întrebăm ce sărbătorim noi de Ziua Independenţei, eu cred că se vor găsi şi persoane care nici nu ştiu de această sărbătoare.”
Europa Liberă: Şi cine poartă vina pentru aceasta?
Alexandru Oleinic: „Până la urmă poartă vina politicienii, poartă vină fiecare dintre noi. Fiindcă noi nu am conştientizat că suntem un stat independent, suntem un stat suveran, suntem o naţiune şi suntem un popor care trebuie să ne mândrim că trăim în această ţară.”
Europa Liberă: Câtă independenţă are Republica Moldova, dacă rămâne a fi dependentă de resursele energetice care vin din Federaţia Rusă, de piaţa de desfacere, de locul unde îşi găsesc bucata de pâine gastarbaiterii, de multe alte probleme?
Alexandru Oleinic: „Putem numi toate acestea dependenţe, dar noi avem şi exemplele ţărilor care sunt tot atât de dependente economic faţă de alte ţări, dar sunt independente ca stat. S-au manifestat ca stat prin munca lor, s-au manifestat prin rezultatele domeniilor, s-au manifestat prin aceea că nivelul de trai în ţara lor ajunge la o cifră care pentru noi poate fi încă mulţi-mulţi ani un vis.”
Europa Liberă: Dumneavoastră aţi fost şi în executiv, şi în Parlament. De ce lumea mai continuă să trăiască în sărăcie? Ce a lipsit ca să se consolideze această societate în jurul unei idei şi să zică: „Uite, bunăstarea este prioritară şi facem totul ca ţara să devină una prosperă”?
Alexandru Oleinic: „Iar ne întoarcem la patriotism. Câte guverne am avut în ţară, niciun guvern nu a continuat cele bune începute de guvernul precedent. Noi ţinem bine minte anul 1999, când a venit echipa tânără, echipa reformatoare a guvernului Sturza.”
Europa Liberă: Alianţa pentru Democraţie şi Reforme, ADR-ul de atunci.
Alexandru Oleinic: „Mai bine zis Alianţa pentru Democraţie şi Reforme cu guvernul Sturza, care a început nişte reforme foarte serioase. Şi noi, de la semnarea Acordului de Asociere, poate deja eram şi membri ai Comunităţii Europene, fiindcă în multe reforme noi, în 1998-1999, eram cum mult înaintea Ţărilor Baltice.
De aceea, iar ne întoarcem la esenţa cuvântului „patriotism” – noi nu am avut în ţară guverne şi, a propos, şi partide politice care să vorbească despre popor, despre ţară, despre viitorul acestei ţări. Noi tot timpul am vorbit ori despre unirea cu România, ori ne-am axat pe ce limbă vorbim, ori ne-am axat pe problemele identităţii. Şi acum suntem la faza partidelor care dezbină societatea în două – o parte sunt pentru Uniunea Vamală şi îşi formează politica electorală pe tema aceasta, iar altă parte este pentru vectorul european. Moldova trebuie să devină europeană ca ţară.”
Europa Liberă: Dar pendularea aceasta între Vest şi Est cât de mult dăunează viitorului ţării?
Alexandru Oleinic: „Partidele politice care promovează şi folosesc atât de eficient acest vector, divizând societatea, ar trebui să-şi dea seama că societatea îi va taxa pentru aşa politică. Fiindcă toţi vor să trăiască la ei acasă şi toţi vor să muncească în ţară. Întorcându-se acasă peste 20 de ani, nu au nici protecţie socială, nu au nici acoperire de business, afaceri, familie, educaţie ş.a.m.d. Noi vom pierde totul cu aşa atitudine faţă de cetăţenii noştri, alungându-i din ţară ca să câştige o bucată de pâine.”
Europa Liberă: De ce Federaţia Rusă nu se împacă, nu se resemnează că Moldova şi-a ales acest parcurs european? Iar apropierea de UE se interpretează de către o bună parte a societăţii ca o răcire a relaţiei dintre Chişinău şi Moscova?
Alexandru Oleinic: „Eu cred că în relaţia cu Moscova este o singură problemă – comunicarea. Cei care guvernează astăzi trebuie să găsească argumente foarte serioase pentru Federaţia Rusă, aducând-le la cunoştinţă că noi de mulţi ani suntem un stat independent şi nimeni nu ne poate impune nimic. Dar, totodată, cei care guvernează astăzi trebuie să-şi asume nişte riscuri. Fiindcă chiar şi în situaţia cu Federaţia Rusă şi cu embargoul, un an de zile guvernanţii ne-au convins că semnarea acordului cu Uniunea Europeană nu va afecta relaţiile cu Federaţia Rusă, că agenţii economici nu vor avea nicio problemă după semnarea Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb.”
Europa Liberă: Bine, dar se vede cu ochiul liber că Moscova taxează anume pentru aceasta Republica Moldova.
Alexandru Oleinic: „Fără doar şi poate. Dar noi avem şi alte probleme pe care putem să le discutăm cu Federaţia Rusă. De exemplu, armata a 14-a care este în Transnistria. De ce nu putem pune pe acelaşi cântar şi situaţia din Transnistria? Cu Rusia, pur şi simplu, trebuie de comunicat şi pot fi găsite soluţii.”
Europa Liberă: Rusiei i se cere de atâţia ani să-şi retragă armata de pe teritoriul Republicii Moldova...
Alexandru Oleinic: „I se cere de atâţia ani să retragă armata şi care sunt rezultatele? Nule. Fiindcă, probabil, până la urmă depăşeşte eforturile pe care poate să le depună Moldova pentru a scoate armata Rusiei din Transnistria.”
Europa Liberă: Sunt voci care spun că Rusia nu vrea să audă vocea Chişinăului, pentru că nu ar dori Kremlinul să scape Moldova de sub ciubota sa.
Alexandru Oleinic: „Republica Moldova are statut de ţară neutră. Fără doar şi poate Rusia are interes geopolitic în Republica Moldova, dar şi noi trebuie să ne dăm seama destul de bine că putem pune pe masa de negocieri mai multe probleme care sunt în relaţiile între Republica Moldova şi Rusia.”
Europa Liberă: Domnule Oleinic, Moscova discută mai degrabă cu alţi actori politici din Moldova decât cu cei de la guvernare, cu cei care, sub pretextul că sunt cei mai mari statalişti, merg la Moscova şi, într-un fel, încearcă să dăuneze relaţiei dintre Chişinău şi Moscova şi să facă mai vulnerabilă această cooperare moldo-rusă...
Alexandru Oleinic: „Rusii discută cu acei care merg la ei. Şi cu părere de rău, Rusia, având şi ea ambiţii imperialiste, îşi promovează ideile. Dar aceasta înseamnă că guvernarea este mai slabă decât acei care merg la Moscova şi aduc argumentele lor. Fiindcă orice guvernare, dacă este o guvernare puternică, reprezintă ţara, dar nu partidele care astăzi promovează ideea Uniunii Euroasiatice sau a Uniunii Vamale.
Noi, ori suntem stat şi avem guvernare, şi avem putere în Republica Moldova, ori ne lăsăm pe seama unor politicieni care într-adevăr îşi promovează ideile lor. Ei aşa văd dezvoltarea ţării. Moldova merge pe cale greşită, fiindcă ţara astăzi, cu părere de rău, este controlată de un cerc foarte îngust de oligarhi, care, până la urmă, controlând fluxurile de bani bugetari, au uitat că în Republica Moldova există cetăţeni şi, în primul rând, agenţi economici care îşi aduc aportul la formarea bugetului. Bugetul este nu pentru a fi furat de către unii demnitari şi împărţit de către unele partide, dar este pentru a asigura bunăstarea fiecărui cetăţean al Republicii Moldova prin sănătate, educaţie, drumuri bune, locuri de muncă. Şi atunci când în ţară vor apărea asemenea guvernanţi, care într-adevăr să aibă grijă de ţară...”
Europa Liberă: Dar cum într-o ţară săracă apar oligarhii?
Alexandru Oleinic: „Sistemul îi creează, prin ineficienţa partidelor politice. Partidele politice, devenind partide de buzunar ale unei persoane, activează numai pentru persoana dată.”
Europa Liberă: Acum în Moldova sunt în jur 40 de partide...
Alexandru Oleinic: „Din aceste 40 de partide pe cine cunoaşteţi? Din partidele de la guvernare cunoaşteţi pe cineva dintre membrii de rând, afară de deputaţi şi miniştri care sunt membri ai acestor partide?”
Europa Liberă: Vă întreb pe dumneavoastră de ce lumea nu-i cunoaşte pe ceilalţi?
Alexandru Oleinic: „Fiindcă aşa este pusă problema în interiorul partidului de guvernare – este o persoană, îşi creează şi imaginea, şi perspectiva, şi fluxul de bani ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Dar poporul îşi merită conducerea pe care o are...
Alexandru Oleinic: „Aceasta este problema realităţii Republicii Moldova. Cu părere de rău, astăzi societatea nu a fost informată suficient de guvern despre ce ne aşteaptă după semnarea Acordului de Asociere cu Comunitatea Europeană.”
Europa Liberă: Şi dumneavoastră, Alexandru Oleinic, care reprezentaţi şi mediul de afaceri şi apăraţi businessul din Moldova, nu vă este clar ce este cu acest parcurs european?
Alexandru Oleinic: „Pentru mine este destul de clar. Dar noi avem un şir de agenţi economici, de exemplul, un fermier de la nordul Moldovei, care toată viaţa munceşte pentru a creşte roadă, unde să vândă merele? – „Păi, va veni cineva şi le va lua din livadă”. „Bine, zic, tu ai depus atâta muncă, ai investit bani, ai suportat cheltuieli şi aştepţi să vină cineva?”. Cine este vinovat în toată problema aceasta? Acel care munceşte sau acel care trebuia să-l informeze, să-i deschidă calea?”
Europa Liberă: Dar şi acest fermier trebuie să aibă interes să-şi caute piaţă de desfacere, să ştie la uşa cărui demnitar să bată pentru a cere, fiindcă este plătit funcţionarul din banii contribuabilului, ca să rezolve problemele statului şi ale cetăţeanului.
Alexandru Oleinic: „Corect. Statul trebuie să-şi îndeplinească obligaţiunea sa şi fermierul munceşte. Noi trebuie să ne bucurăm că el astăzi a rămas în ţară şi munceşte pentru a-şi întreţine familia şi alte 15-20 persoane. Ce poate fi mai bine pentru stat, decât atunci când un cetăţean depune efort pentru a dezvolta ceva în Moldova? Statul trebuie să-i creeze condiţii – aceasta este menirea statului. Dar noi până acum nici nu ne-am pus întrebarea: „Oamenii cunosc care va fi efectul semnării Acordului de Asociere?”.
Eu sunt absolut convins că toţi îşi doresc o ţară europeană. Toate sondajele ne arată cum se împart viziunile faţă de vectorul european şi faţă de Uniunea Vamală. Aceasta este legat numai cu piaţa de desfacere şi numai cu 500-600 de mii de oameni care lucrează în Rusia, plecând pentru trei-șase luni sau un an şi găsindu-şi un loc de muncă.”
Europa Liberă: Până la semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere, Federaţia Rusă înghiţea tot ce exporta Republica Moldova, nu a avut pretenţii la calitatea mărfurilor, nu erau merele toxice, nu erau legumele toxice. Acum, peste noapte, totul a devenit „otravă”...
Alexandru Oleinic: „Absolut. Dar noi am cunoscut situaţia această, am ştiut că vom ajunge la aşa ceva, am înţeles destul de bine.”
Europa Liberă: Şi dacă se deschide piaţa europeană pentru producţia agroalimentară a Moldovei, credeţi că mentalitatea moldoveanului se schimbă?
Alexandru Oleinic: „Coincidenţa cu restricţiile care s-au făcut la legume şi fructe nu este numai faţă de Moldova, dar şi faţă de Polonia, Ungaria, faţă de alţi producători de legume şi fructe în volum mare, care exportau în Rusia şi de calitate foarte bună, fără doar şi poate, marfa aceasta va rămâne în Europa.”
Europa Liberă: Propuneți câteva soluţii...
Alexandru Oleinic: „Eu cred că producătorii moldoveni vor avea foarte mari probleme cu calitatea producţiei pentru a putea concura pe piaţa europeană, chiar şi dacă vor avea cotele de export. Soluţiile sunt foarte complicate, fiindcă noi trebuia să ne ocupăm cu pregătirea potenţialului economic al agriculturii pe parcursul a patru ani de zile, din 2009, când am venit la putere şi am ştiut care va fi finalul, pentru ce luptăm noi în ţara aceasta.”
Europa Liberă: În al 12-lea ceas, ce se poate întreprinde, ca să nu dispere întru totul cel care a produs şi care mai are producția în livadă, pe plantaţia de vie?
Alexandru Oleinic: „Bineînţeles, acum noi nu putem face investiţiile necesare ca să începem procesarea legumelor şi fructelor pentru a le exporta în Europa, după necesităţile pieţei. Noi acum, urgent, trebuie să clarificăm lucrurile cu Federaţia Rusă, să găsim soluţii pentru a scoate barierele acestea temporar.”
Europa Liberă: Pe segmentul energetic Rusia ar putea să provoace Republica Moldova?
Alexandru Oleinic: „Eu nu cred că pe segmentul energetic noi putem avea probleme, fiind Rusia tot este cointeresată în livrările produselor energetice.”
Europa Liberă: Dar exploatarea gazoductului Iaşi-Ungheni supără Moscova?
Alexandru Oleinic: „Moldova nu este acel consumator care poate să supere aşa de tare Rusia. Moldova, mai degrabă, este un partener strategic pentru Rusia. Rusia, având interese în Moldova nu numai faţă de fructe, legume şi energetică, interesul geopolitic este mai important pentru Rusia. Şi noi aici trebuie să găsim posibilităţi de a comunica cu ruşii la acelaşi nivel. Atunci noi vom putea într-adevăr ceva obţine de la ei.”
Europa Liberă: Dar şi mediul de afaceri este divizat, domnule Alexandru Oleinic, o parte dintre agenţii economici au acceptat standardele europene, s-au reorientat, au început să producă marfă de calitate, competitivă cu cea din Uniunea Europeană şi li s-au deschis porţile. La o altă parte din aceeaşi armată a oamenilor de afaceri le este mult mai convenabil să meargă în Federaţia Rusă, pentru că regulile de acolo de joc, chiar dacă nu sunt cele mai civilizate, pe unii dintre agenţii economici moldoveni îi aranjează mai degrabă, să mai plătească 100 de euro sau 2 000 de dolari pentru ca să-şi promoveze afacerea, sunt mai interesați să ducă ceva mai de necalitate numai ca să obţină un profit. Sunt şi aici fel de fel de mişmaşuri, şmecherii. Dumneavoastră ştiţi mai bine decât mine.
Alexandru Oleinic: „Este şi alt aspect, aspectul de comunicare. Comunitatea Europeană pentru agenţii economici din Moldova nu e numai România, unde sunt 22 de milioane oameni şi putem comunica liber, fără bariere, dar sunt şi ţările unde noi avem bariera de cunoaştere a limbilor străine. Aici chiar este o problemă pentru majoritatea agenţiilor economici.”
Europa Liberă: Şi atunci ei aleg Rusia, pentru că limba rusă le este la îndemână?
Alexandru Oleinic: „De aceea, aleg Rusia, Ucraina şi Belarus, fiindcă nu au barieră în comunicare. Noi trebuie să atragem atenţia şi la alte momente. Europa are o piaţă de 500 de milioane de consumatori, dar şi competiţia pe această piaţă este destul de înaltă. În Est avem Ucraina, Belarus, Rusia, Kazahstan, care se apropie cam de aceeaşi cifră, dar nu sunt barierele de comunicare, nu sunt barierele de calitate atât de mari.
De aceea, noi, o ţară de patru milioane de oameni şi cu o piaţă atât de mică de producere, trebuie să învăţăm să fim competitivi. Indiferent pentru cine producem, pentru piaţa internă, pentru piaţa din Est, din Vest, noi trebuie să producem calitate, produs care într-adevăr să fie competitiv. Dar statul trebuie să creeze condiţii pentru agenţii economici.”
Europa Liberă: Cât de solidară este breasla oamenilor de afaceri?
Alexandru Oleinic: „Îmi aduc aminte când Rusia, pe timpul guvernării comuniste, a introdus nişte restricţii la export, ceea ce este ieşit din comun şi atunci nu s-au unit agenţii economici şi fermierii pentru a-şi apăra interesele. Aceasta este problema educaţiei, a culturii agenţilor economici, aşteaptă poate altcineva va lupta pentru ei. Nu este corect.”
Europa Liberă: Apartenenţa Moldovei la CSI i-a adus avantaje?
Alexandru Oleinic: „Destul de evidente.”
Europa Liberă: Astăzi Moldova trebuie să rămână în CSI?
Alexandru Oleinic: „Eu cred că Moldova trebuie să rămână în CSI şi aceasta nu afectează absolut asocierea noastră cu Comunitatea Europeană şi nici Acordul de Liber Schimb. Moldova trebuie să fie acolo unde este convenabil agentului economic. Sper că situaţia în Ucraina în viitorul apropiat se va stabiliza. Şi aici, desigur, au de câştigat toate părţile – se va stabiliza piaţa, se va stabiliza transportarea prin Ucraina, care la moment este destul de dificilă, fiindcă piaţa ucraineană acum practic nu consumă nimic, dacă ajunge în Rusia iarăşi avem fel de fel de bariere. Eu sper că într-un timp scurt toate aceste probleme vor dispărea, fiindcă nu pot dura la nesfârşit. Noi nu ne-am gândit niciodată că în veacul XXI vom avea aşa conflict aproape în centrul Europei, în Ucraina. Cine l-a început și care sunt interesele acolo noi cunoaștem și toți se dau cu părerea, însă faptul că mor oameni este cea mai mare tragedie...”
APELUL PPRM: Republica Moldova are nevoie de unitatea forțelor politice în favoarea cetățenilor săi
Partidul Popular din Republica Moldova califică perioada de aflare la putere a alianței de guvernare democratică — o perioadă de haos și criză politică, de politizare și partajare a funcțiilor și instituțiilor statului, de divizare a societății pe criterii politice, de distrugere a economiei naționale și a proprietăților statului și de discreditare a instituțiilor constituționale.
Deși alianța de guvernare, datorită susținerii majorității dintre cetățenilor, a reușit să asigure semnarea Acordului de Asociere RM-UE, credibilitatea acestui eveniment trebuie să fie urmată de reforme cu o finalitate vizibilă,- privind o justiție corectă și neangajată politic; o administrație publică eficientă și în serviciul cetățenilor, nu al partidelor politice; un mediu de afaceri liber și competitiv; o economie de piață și durabilă; un nivel redus al sărăcie și standarde europene de viață pentru cetățeni. În pofida angajamentelor și promisiunilor alianței de guvernare față de cetațeni cît și față de partenerii europeni, astăzi, Republica Moldova continuă să înregistreze un nivel înalt al corupției, al sărăciei și al șomajului în rîndurile tinerilor.
Lipsa unui program de dezvoltare a Republicii Moldova, a unor politici fiscal – bugetare transparente și previzibile, a măsurilor de protecție socială a populației, au condus la distrugerea economiei naționale, la irosirea banilor publici pe populismul politic al partidelor din alianța de guvernare și la vinderea prin scheme corupte a proprietăților statului – măsuri, care nicidecum nu s-au soldat cu ridicarea bunăstării cetățenilor țării noastre.
Perioada de guvernare a alianței pentru integrarea europeană a culminat cu o nouă criză în interiorul alianței, în urma căreia, datorită insuficienței de voturi, Guvernul și-a asumat responsabilitea politică asupra mai multor proiecte de legi — ceea ce de fapt ne demonstrează că alianța de guvernare democratică este ghidată nu de interesul Republicii Moldova și al cetățenilor ei, ci de propriile interese de afaceri sau de partid. Aceasta o confirma și unii exponenți a alianței. Deciziile adoptate de alianța de guvernare nu mai sunt credibile și atractive, iar societatea este cuprinsă de panică și neîncredere.
În situația creată PPRM constată că:
Aprofundarea în Republica Moldova a crizei social-politice și economice, a instabilitații politice,va pune în pericol parcursul european al țării și va destabiliza pacea interetnică din societate.
Atît cetățenii, cît și economia Republicii Moldova sunt în așteptarea proceselor de transformare a țării într-un stat european, democratic și liber, cu standarde înalte de viață.
PPRM consideră inadmisibil pentru viitoarele alianțe de guvernare promovarea principiului de politizare și de divizare a societății pe criterii politice, principiul, aplicarea căruia a condus la divizarea societății și la aprofundarea crizei integrității teritoriale a Statului Republica Moldova.
Populația țării este demnă de o guvernare democratică, eficientă și responsabilă, în realizarea angajamentelor asumate atît față de cetățeni cît și față de partenerii noștri de dezvoltare.
Pentru neadmiterea unei situații de criză social-politică în Republica Moldova, PPRM lansează un APEL LA UNITATE către societatea civilă și partidele politice care pledeaza în favoarea unei guvernări pentru popor și împreună cu poporul.
PPRM s-a pronunțat constant pentru consolidarea societății prin implicarea și participarea fiecăruia la un dialog civilizat și constructiv.
PPRM se declară deschis și invită la dialog toate fortele politice, în scopul identificării priorităților naționale care vor sta la baza consolidării noastre în numele cetățenilor Republicii Moldova.
Viitorul european al țării noastre poate fi asigurat nu de un partid sau de un om, ci prin efortul comun al tuturor.
A venit timpul să întoarcem Moldova POPORULUI!