Categorie: Press Corner
Alexandru Oleinic: Neonorarea obligațiunilor asumate de către Alianța de guvernare a condus la lipsa unui nou program cu Fondul Monetar Internațional.
Începutul anului politic 2014, care este un an electoral, este marcat de mai multe evenimente importante pentru viitorul Republicii Moldova – intențiile de modificare a sistemului electoral, contestarea la Curtea Constituțională a unor prevederi din politica fiscală, promisiunile privind obținerea regimului liber de vize în țările UE pentru cetățenii Moldovei și eșecul guvernării în vederea semnării unui nou program cu Fondul Monetar Internațional. Toate aceste evenimente, prin amploarea lor ne vorbesc despre începutul campaniei electorale și a competiției dintre partidele aflate la guvernare, care nu mai țin cont de angajamentele asumate anterior.
Anume din aceleași motive guvernarea nu a reușit să obțină semnarea unui program cu Fondul Monetar Internațional în urma misiunii FMI la Chișinău în perioada 15-19 ianuarie curent. – Nu a fost asigurată stabilitatea macroeconomică și financiară. Politica bugetar fiscală continuie să rămînă doar un instrument de acumulare a veniturilor bugetare și nu contribuie la dezvoltarea economică. Iar majorarea deficitului bugetar constituie un pas în direcţia opusă. Situația la care s-a ajuns cu cursul de schimb al monedei naționale, îi aruncă în sărăcie pe încă o bună parte a cetățenilor - cei pentru care unica sursă de venit sunt salariile sau pensiile.
Voi reaminti doar că, în octombrie 2013, experții Fondului, care au efectuat o misiune de monitorizare a angajamentelor asumate pentru noul program, au menționat despre importanța reformării instituțiilor statutului în vederea sporirii eficienţei sectorului public şi îmbunătăţirii calităţii serviciilor prestate populaţiei. Despre necesitatea stimulării creșterii economice prin trecerea la un model de creștere economică bazat pe sporirea investiţiilor, productivităţii şi competitivităţii. Despre necesitatea îmbunătăţirii mediului de afaceri și sporirea eficientă a investițiilor publice.
Spre regret însă și astăzi suntem martorii unor acțiuni contradictorii ale guvernării
– scandalurile în jurul politicii fiscale, gestionarea situației cu cursul valutar și creșterea prețurilor, situația din sistemul bancar, privatizări dubioase. Toate aceste inacțiuni ne demască adevărata față a guvernării - corupţia şi guvernarea proastă, calificative atribuite actualei guvernări de către reprezentantul Băncii Mondiale în Moldova. Asemenea calificative ”țara cu cea mai proastă guvernare și cu cel mai înalt nivel al corupției„ i-au fost date Republicii Moldova în ultima perioada de guvernarea comunistă, într-un clasament internațional.
O atare stare de lucruri nu este compatibilă cu principiile unei guvernări democratice, care a promis cetățenilor locuri de muncă și salarii mari, servicii medicale de calitate și acces la justiție, iar în realitate ne-am ales cu corupție în toate instituțiile statutului,dezbinarea societatii după criterii politice, sate lăsate fără școli și servicii medicale și cetățeni ”alungați” peste hotare în căutarea unui loc de muncă. Mai avem noi oare nevoie de o așa guvernare?
În sutuația în care nu se va reuși, nici în martie, acceptarea noului program cu FMI – Republica Moldova riscă să rateze sume importante de granturi de la donatori pentru dezvoltare, riscă să piardă de la bugetul de stat peste 2 miliarde lei.
În Organizațiile Teritoriale PPRM continuă desfășurarea Conferințelor
Pe parcursul săptămînii trecute, încă trei Organizații Teritoriale ale Partidului Popular din Republica Moldova și-au desfășurat Confeințele locale, în cadrul cărora au fost aleși delegații pentru Congresul III Extraordinar al formațiunii. Astfel, membrii PPRM din raioanele Dubăsari, Criuleni și Anenii Noi, au discutat în cadrul Conferinței, Planul de acțiuni al Organizației pentru anul 2014, urmînd să se întărească în toate localitățile din țară, structurile de partid și să se promoveze o imagine pozitivă a formațiunii în rîndul cetățenilor.
La Conferințe au participat membri ai Consiliului Politic Național, membri ai Biroului Permanent Central și Alexandru Oleinic, Liderul PPRM, care a apreciat responsabilitatea delegeaților prezenți în sală, fiind sigur că în toate localitățile din țară, echipa Partidului Popular întrunește oameni gospodari și care doresc cu adevărat o schimbare spre bine în țara noastră. Alexandru Oleinic a menționat că echipa Partidului Popular este în plin proces de consolidare. Scopul activității oricărui partid este să ajungă la guvernare, pentru a-și putea realiza sarcinile incluse în program.
Președinții Organizațiilor Teritoriale din aceste raioane, au prezentat în cadrul conferințelor un raport de activitate pentru anul 2013, în care au punctat şi sarcinile puse în fața membrilor PPRM și rezultatele care au reușit să le obțină. Liderii din teritoriu au mulțumit tuturor membrilor partidului pentru implicare și pentru activismul de care au dat dovada pe parcursul anului trecut și au menționat importanța anului 2014, care va fi un an electoral și determinant pentru afirmarea formațiunii.
Alexandru Oleinic, liderul PPRM, privind decizia Parlamentului European de a le oferi cetățenilor Republicii Moldova dreptul la libera circulație în țările UE
Partidul Popular salută decizia parlamentatilor europeni de a le oferi cetățenilor Republicii Moldova dreptul la libera circulație în țările UE și apreciază la justa valoare eforturile diplomaților europeni în acest sens.
Acest drept obținut, este în primul rind meritul cetățenilor țării noastre care muncesc în țările europene și care prin munca lor contribuie la prosperarea țării noastre. În al doilea rînd, PPRM califică acestă decizie importantă pentru viitorul Republicii Moldova – drept o ultimă șansă, oferită actualei guvernării pentru onorarea promisiunilor și angajamentelor asumate în vederea realizării obiectivului de integrare europeană a țării noastre, care la finele acestui an ar trebui să se soldeze cu semnarea Acordului de asociere.
PPRM a susținut și a pledat constant pentru respectarea voinței majorității populației Republicii Moldova, susținînd opțiunea de europenizare a țării noastre și alinierea ei la standardele de viață și democrație europeana.
Partidul Popular va insista și în continuare asupra unui consens naţional larg în vederea identificării obiectivului de integrare europeană ca model de dezvoltare și transformare a Republicii Moldova într-un stat civilizat și modern. Numai prin realizarea unui dialog civilizat, clasa politică din Republica Moldova va da dovadă de credibilitate incontestabilă, de voință politică și coeziune socială în opțiunea de integrare europeană.
Tinerii PPRM cer deputaților libertate presei
Tinerii Partidului Popular din Republica Moldova, susținuți de un grup de tineri bloggeri, jurnaliști de la Radio, TV și portaluri web, au organizat un flash-mob în fața Parlamentului Republicii Moldova prin care au cerut LIBERTATE PRESEI.
Motivul de bază care i-a scos în stradă este îngrădirea accesului presei la ședințele plenare ale Parlamentului. Cei prezenți la eveniment și-au exprimat dezacordul față de faptul că odată cu renovarea clădiri legislativului, jurnaliștii sînt puși în situația cînd trebuie să urmărească ședințele dintr-o încăpere separată, un spațiu închis și bine controlat, și preiau imaginile video de pe un monitor.
Tinerii PPRM au menționat în cadrul acțiunii că presa din țara noastră trebuie să aibă dreptul să revină în sala de ședințe, trebuie să rămînă liberă și independentă, iar partidele democratice, care au luptat aprig pentru libertatea presei și libertatea de exprimare nu trebuie să manifeste acțiuni de îngrădire.
Ian Lisnevschi, Președintele Organizațiie de Tineret PPRM a declarat că prin această acțiune ei au demonstrat cum vede actuala putere libertatea presei: prin constrîngeri, în cușcă și cu indicații pentru presă.. Asta pentru că presa este ochii și urechile poporului. Nu am uitat încă de dictatura comuniștilor, dar actuala guvernare folosește aceleași metode. În același timp mass-media nu a fost prea receptivă la acest protest, pentru că este controlată de către cei de la guvernare. Dar chiar dacă va fi măcar un jurnalist liber, noi îi vom susţine opţiunea pentru libertate”, a subliniat Lisnevschi.
Partidul Popular din Republica Moldova consideră că o asemenea atitudine a guvernării față de mass-media devine și mai periculoasă în contextul coraportului dintre libertatea presei și nivelul de democratizare a statului – un indice important pentru Republica Moldova în clasamentele internaționale la capitolul ”situația mass-media”, care, pe parcursul anilor de guvernare democratică, este în scădere cu trei poziții și care este principalul criteriu conform căruia se determină nivelul general de democratizare și dechidere a țării noastre.
Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova insistă ca deputații din țara noastră să permită presei acces liber la ședințele plenare ale legislativului, prin asta demonstrînd deschidere față de cetățenii Republicii Moldova și față de instituțiile europene, spre a căror standarde tindem să ajungem.
Alexandru Oleinic: ” Libertatea presei – principalul criteriu de democratizare și deschidere a țării”
Activitatea legislativului, reluată recent în clădirea renovată a Parlamentului, a început cu scandaluri și defecțiuni de ordin tehnic și organizatoric. Este trist și îngrijorător faptul că partidele democratice, care au luptat aprig pentru libertatea presei și libertatea de exprimare, au manifestat acțiuni de îngrădire a accesului presei la ședințele plenare ale Parlamentului. Reprezentanților mass-media li s-a pus la dispozitie doar o încăpere separată de sala de ședințe – un spaţiu închis și bine controlat. Așa ceva nu am avut nici în timpul guvernării comuniste.
Cred că aceste acțiuni nu sunt deloc întîmplătoare, îndeosebi în contextul preelectoral – partidele membre ale Alianței de guvernare vor să ascundă de cetățenii, care i-au votat, adevăratele lor intenții în toate domeniile social-economice ale țării noastre - votarea proiectelor de legi cu caracter vădit electoral și doar pe criterii de apartenență politică. În speranța că, îngrădind accesul presei la discuțiile asupra proiectelor de legi din Parlament, își vor păstra imaginea curată, iar presa va prelua doar informațiile triumfaliste emise de serviciile de presă, afiliate partidelor de la guvernare.
Asemenea atitudine a guvernării față de mass-media devine și mai periculoasă în contextul coraportului dintre libertatea presei și nivelul de democratizare a statului – un indice important pentru Republica Moldova în clasamentele internaționale la capitolul ”situația mass-media”, care, pe parcursul anilor de guvernare democratică, este în scădere cu trei poziții și care este principalul criteriu conform căruia se determină nivelul general de democratizare și dechidere a țării noastre.
Atunci, care este adevărata față a guvernării din Republica Moldova? Cea democratică, care odată cu venirea la putere și-a asumat un șir de angajamente în domeniul mass-media și și-a trasat ca obiectiv elaborarea legii privind Libertatea de exprimare, care să prevadă mecanisme de neadmitere a imixiunilor politicului în activitatea serviciilor publice ale audiovizualului, precum și stabilirea unui cadru preferențial pentru mass-media. Sau cea care, sub masca democrației, adoptă legi antipopulare și încearcă să limiteze libertatea presei. Aceste încercări nu sunt nicidecum conforme rigoriilor de integrare europeană ale Republicii Moldova și declarațiilor privind libera circulație.
Au avut loc primele Conferințe ale Organizațiilor Teritoriale PPRM
Conform hotărîrii Consiliului Politic Național PPRM din 15 februarie 2014, Organizațiile Teritoriale ale formațiunii au început desfășurarea Conferințelor locale. Pe parcursul săptămînii trecute, s-au desfășurat Conferințele în Organizația Teritorială sectorul Centru Chișinău, raionul Cantemir, Hîncești și Glodeni.
Delegații la Conferințele Teritoriale au discutat cîteva chestiuni ncluse pe ordinea de zi, printre care și aprobarea Planului Teritorial de acțiuni pentru anul 2014 și înaintarea delegaţilor la Congresul III Extraordinar al Partidului.
Fiecare Organizație Teritorială și-a întocmit un plan separat de acțiuni care ține de promovorea imaginii formațiunii în teritoriu, promovarea proiectelor în Organizațiile Primare, formarea tuturor structurilor de partid și mobilizarea cetățenilor.
Președinții Organizațiilor Teritoriale au prezentat în cadrul conferințelor un raport de lucru al Organizației pentru anul 2013, în care au punctat sarcinile care au fost puse în fața membrilor PPRM și rezultatele care au reușit să le obțină. Liderii din teritoriu au mulțumit tuturor membrilor partidului pentru implicare și pentru activismul de care au dat dovada pe parcursul anului trecut și au menționat importanța anului 2014, care va fi un an electoral și determinant pentru afirmarea formațiunii.
La conferințele Organizațiilor Teritoriale au fot prezenți membri ai Biroului Permanent Central, membri ai Consiliului Politic Național și conducerea Partidului Popular, care au apreciat responsabilitatea delegeaților prezenți în sală, fiind siguri că în toate localitățile din țară, echipa Partidului Popular întrunește oameni gospodari și care doresc cu adevărat o schimbare spre bine în țara noastră.
Conducerea PPRM a menționat că echipa Partidului Popular este în plin proces de consolidare. Scopul activității oricărui partid este să ajungă la guvernare, pentru a-și putea realiza sarcinile incluse în program. Programul electoral, mesajul, politica partidului pe diferite domenii, ar monitoriza situația social politică și economică și ar veni cu propuneri concrete pentru soluționarea problemelor țării și al cetățenilor săi. PPRM este capabil să devină o ALTERNATIVĂ reală actualei guvernari.
Alexandru Oleinic, Liderul PPRM: „Voința cetățenilor pentru alegerea Preşedintelui de către popor – angajamentul Partidului Popular în viitorul Parlament”
Recent, PPRM a făcut publice rezultatele Campaniei „Tu alegi Preşedintele Ţării!”.
- Domnule Oleinic, aţi finalizat Campania Naţională de colectare a semnăturilor „Tu alegi preşedintele ţării!”. De ce v-ați propus să realizați o asemenea acțiune și ce a însemnat ea pentru partidul pe care îl reprezentați?
- Despre începutul Campaniei de colectare a semnăturilor pentru alegerea președintelui țării de către popor am anunțat la 16 mai anul 2013, în cadrul unei conferinţe de presă. Decizia și obligațiunea politică de a desfășura această campanie a venit în urma multiplelor întîlniri cu cetățenii și a discuțiilor pe care le-am avut cu ei. Iar contextul politic în care a fost iniţiată colectarea semnăturilor ne-a determinat clar motivul şi scopurile urmărite prin derularea unei asemenea campanii.
Începînd cu anul 2009, Republica Moldova a trecut printr-o profundă şi periculoasă criză politică, generată de războiul politic declanşat de partidele aflate la guvernare. Criza politică a fost alimentată și de imposibilitatea de a alege Preşedintele ţării, care, în final, a condus la alegeri anticipate. Acea perioadă de confruntare a pus sub semnul întrebării viitorul european al Moldovei, fiind grav afectată imaginea ţării şi a instituţiilor statului. Nici alegerea Preşedintelui ţării în 2012, după trei ani de criză politică, nu a adus stabilitatea politică în ţară. Dimpotrivă, au urmat reglări de conturi între actorii politici, fenomenul corupţiei s-a aprofundat în instituţiile statului, iar societatea continuă să fie divizată pe criterii de apartenenţă politică. Toate au la bază un singur motiv – politizarea instituţiilor statului, - inclusiv, a Preşedintelui Ţării, care, fiind ales de către partidele aflate la guvernare, este lipsit de independenţa pe care trebuie să o aibă un Lider Național.
Un alt argument îl constituie opţiunea celor peste 80 la sută din totalul cetăţenilor în favoarea alegerii şefului statului prin vot direct, şi nu prin votul a 60 de deputaţi aleşi pe liste de partid. Această opţiune este reflectată în toate sondajele realizate în ultimii ani de către instituţiile abilitate. Cetăţenii Republicii Moldova doresc să-şi aleagă ei înşişi preşedintele - un Preşedinte independent, un Preşedinte care să-i reprezinte și care să fie adevăratul garant al Constituţiei.
- Ce a însemnat pentru PPRM acțiunea de colectare a semnăturilor?
- Partidul Popular şi-a asumat efortul şi responsabilitatea pentru desfăşurarea unei asemenea campanii și începînd cu luna mai 2013 şi pînă nu demult, membrii Partidului Popular, dar şi foarte mulţi simpatizanţi, au mers de la poartă la poartă, din sat în sat, din oraş în oraş şi au colectat semnăturile.
A colecta semnături înseamnă a discuta cu oamenii, a le asculta durerile şi dorinţele. Nu e deloc uşor să-i ceri participare unui cetăţean care a pierdut încrederea în clasa politică, în instituţiile statului şi în viitorul acestei ţări. Dar, însuși faptul că cetățenii au semnat în liste ne vorbeşte despre dorința lor de a se implica și a schimba lucrurile spre bine.
Cele 150 mii de semnături colectate din toate raioanele şi din majoritatea localităţilor Republicii Moldova sînt o dovadă incontestabilă că Ţara are nevoie de un președinte ales de popor și nu de politicieni, un Preşedinte al Poporului, nu unul al partidelor politice!
- Ce va urma?
- PPRM îşi va onora angajamentul asumat faţă de cei 150 mii de cetăţeni care au semnat pentru modificarea Constituţiei și va promova insistent, prin toate procedurile legale, această inițiativă a cetățenilor Republicii Moldova.
Partidul Popular va restabili dreptatea şi voinţa poporului. Noi sîntem o echipă puternică, care se bucură de încrederea oamenilor. Calitatea de partid parlamentar ne va oferi toate mijloacele pentru a ne îndeplini angajamentele pe care le avem faţă de cetăţeni, inclusiv pentru a realiza acest obiectiv politic. PPRM califică votul pentru alegerea preşedintelui de către întreg poporul drept o poruncă a cetățenilor. De aceea, vom face tot posibilul ca această poruncă să fi e îndeplinită.
Sursa: “Săptămîna”
PPRM a făcut totalurile campaniei „Tu alegi Preşedintele Ţării!”: 150 mii de semnături pentru alegerea Președintelui Țării de către întreg poporul.
Consiliul Politic Naţional al Partidului Popular din Republica Moldova a făcut bilanţul Campaniei Naţionale de colectare a semnăturile pentru alegerea Preşedintelui de către întreg poporul „Tu alegi Preşedintele Ţării!” PPPRM consideră că este timpul să facă publice rezultatele acestei Campanii.
Campania de colectare a semnăturilor a fost lansată pe 16 mai anul 2013, în cadrul unei conferinţe de presă, iar prima semnătură i-a aparţinunt lui Alexandru Oleinic, co-Preşedinte coordonator al Partidului Popular din Republica Moldova.
Contextul în care a fost iniţiată colectarea semnăturilor arată clar atît motivul, dar şi scopurile urmărite prin derularea unei asemenea campanii.
Începînd cu anul 2009 Republica Moldova s-a confruntat cu acea problemă foarte complicată a alegerii Preşedintelui Ţării. Anume această problemă a generat lupta între partidele aflate la putere şi chiar a alimentat anumite conflicte între componentele aflate la guvernare.
Au fost trei ani de haos şi de instabilitate, care pînă la urmă au dus la alegeri anticipate. Anume nealegerea preşedintelui ţării a generat dezbinare şi război politic, a făcut ca unele instituţii ale statului să-şi sisteze activitatea, a favorizat corupţia şi a fost la un pas de a compromite dramatic viitorul european al ţării.
PPRM a iniţiat campania de colectare a semnăturilor pornind anume de la această realitate, dar şi de la opţiunea pe care o arată ultimile sondaje de opinie, cînd peste 80 la sută din populaţie se pronunţă pentru alegerea Preşedintelui Ţării de către întreg poporul. Cetăţenii doresc ca Ţara să aibă un Preşedinte independent, un preşedinte care să fie cu adevărat garant al Constituţiei.
Alexandru Oleinic, liderul PPRM, a declarat în cadrul conferinţei de presă că, Partidul Popular este formaţiunea care şi-a asumat şi efortul, şi responsabilitatea desfăşurării unei asemenea campanii. Începînd cu luna mai 2013 şi pînă nu demult membrii Partidului Popular, dar şi foarte mulţi simpatizanţi au mers de la poartă la poartă, din sat în sat, din oraş în oraş şi au colectat semnături. A colecta semnături înseamnă a discuta cu oamenii, a le asculta durerile şi dorinţele. Nu e deloc uşor să-i ceri participare unui cetăţean care a pierdut încederea în clasa politică, în instituţiile statului şi în viitorul acestei ţări. Dar prin semnătura pe care a pus-o în aceste liste, cetăţeanul a arătat că el încă mai este în stare să se implice, încă mai păstrează o scînteie de speranţă.”
Conducerea PPRM informează că după o lungă perioadă de efort, Partidul Popular a colectat 150 mii de semnături din toate localităţi Republicii Moldova. „Este o dovadă clară, a spus Alexandru Oleinic, că Ţara are nevoie de un președinte ales de popor și nu de politicieni, un Preşedinte al Poporului, ci nu al partidelor politice!”
În rezultatul acestei campanii, PPRM îşi face public angajamentul de a promova voinţa exprimată de cei 150 mii de semnări după scrutinul din toamna acestui an în Parlamentul Republicii Moldova. Obiectivul principal al Partidului Popular este de a restabili dreptatea, promovînd interesele majorităţii cetăţenilor.
Serviciul de presă al PPRM
Consiliul Politic Național PPRM a aprobat Planul de acțiuni al formațiunii pentru anul 2014 şi a stabilit ziua desfăşurării Congresului III extraordinar
Consiliul Politic Național al Partidului Popular din Republica Moldova, întrunit în ședință sîmbătă, 15 febriarie, a aprobat Planul de acțiuni al formațiunii pentru anul 2014. Principalul punct inclus în agenda de lucru pentru anul curent vizează pregătirea formațiunii pentru alegerile parlamentare din 2014. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv PPRM îşi identifică capacităţile şi instrumentele pentru promovarea mesajului partidului şi fortificarea rîndurilor formațiunii.
În această ordine de idei planul de activitate al formaţiunii prevede Convocarea Congresului III extraordinar al PPRM, care urmează să ia decizii concrete asupra strategiei preelectorale, a Programului și mesajului electoral, cu care formațiunea va merge în fața cetatenilor. Congresul PPRM urmează să aibă loc pe 17 mai anul curent. Pe lîngă agenda sa tradiţională, forul superior al formaţiunii va discuta şi chestiuni organizationale de o importanta deosebita pentru viitorul partidului.
Alexandru Oleinic, liderul PPRM, a declarat în cadrul Consililui Politic Naţional, că echipa pe care o conduce este în plin proces de consolidare. „Scopul activității oricărui partid este să ajungă la guvernare pentru a-și putea realiza sarcinile incluse în program. În acest sens, în planul de acțiuni avem un capitol aparte care prevede formarea echipei guvernamentale, prin selectarea din rîndurile partidului a unui grup de profisionisti care vor elabora Programul electoral, mesajul, politica partidului pe diferite domenii, ar monitoriza situația social politică și economică și ar veni cu propuneri concrete pentru soluționarea problemelor țării și al cetățenilor săi. PPRM este capabil să devină o ALTERNATIVĂ reală actualei guvernari.” a menționat liderul PPRM.
După discuții și un schimb activ de opinii, membrii Consiliului Politic a aprobat Planul de Acțiuni. Acest caiet de sarcini urmează să-şi găsească reflectare în planurile de acţiune ale tuturor Organizațiilor Teritoriale care vor fi aprobate în cadrul Conferintțelor Raionale ale partidului în perioadea martie-aprilie, la care se vor adăuga obiective de ordin local și sarcini concrete pentru fiecare organizație primară a PPRM.
Președinții Organizațiilor Teritoriale PPRM antrenați în traininguri de comunicare
Partidul Popular din Republica Moldova a organizat pentru Președinții Organizațiilor Teritoriale un training în domeniul comunicării publice și prezentării discursului politic. În cadrul școlarizării, participanții au exersat prezentarea discursului public în fața audienței și factorii unei comunicări eficiente cu cetățenii.
Scopul atelierului de lucru a fost otpimizarea competențelor de comunicare în public și motivarea președinților Organizațiilor Teritoriale de a comunica cît mai mult cu cetățenii prin diverse metode și canale.
Participanții la training, au menționat că o astfel de școlarizare este binevenită pentru ei, din moment ce merg în fiecare localitate din țară, discută cu oamenii, sînt prezenții la ședințele Organizațiilor Primare și trebuie să se simtă siguri pe ei, să-și formuleze un discurs bun și să prezinte cetățenilor scopul și echipa Partidului Popular, promovînd o imagine cît mai bună a formațiunii.