PPRM își propune dezvoltarea durabilă a satelor din Republica Moldova
În satele din Republica Moldova se deschid noi perspective pentru locuitorii săi. Susţinătorul dezvoltării mediului rural este Partidul Popular din Republica Moldova, care vine cu propuneri şi soluţii concrete pentru ţărani, care vor fi implementate acum şi, nu după alegeri.
Formaţiunea politică vine să ajute oamenii care doresc să facă afaceri mici la ei în sat, prin organizare de traning şi consultare. “Noi, totdeauna am abordat ca idee că în satele din R. Moldova trebuie să avem activităţi de afaceri”, a declarat Valeriu Cosarciuc, copreședinte al PPRM duminică, în cadrul adunării cu membrii de partid, în comuna Grinăuţi-Raia, raionul Ocniţa.
“Am venit să ajutăm oamenii, care doresc să deschidă o afacere în localitatea sa, ca să elaboreze un plan de afacere, să găsească bani pentru finanţarea unui proiect oarecare. PPRM are aceste posibilităţi ca să ajute oamenii în această direcţie. Dacă sunt băieţi tineri, fermieri tineri, pe care putem să-i atragem, în Federaţia Naţională a Fermierilor, unde avem structuri care îi pot ajuta în teritoriu, avem structure regional, la fel şi un fond pentru cei care doresc să facă mici afaceri. Putem să dăm un credit pe termen lung, fără procente. Putem să ajutăm tinerii să facă documentele necesare pentru a obţine compensări de la fondurile naţionale sau alte proiecte care există în R. Moldova. În marea parte, oamenii nu au informaţii suficiente, pentru implimentarea ideilor sale, de aceea formaţiunea noastră are ca obiectiv, discuţiile ce privesc partea de economie, dacă sunt oameni care au o ideie de business şi nu pot s-o realizeze, au nevoie de un ajutor, consultaţii sau doresc să facă vriun împrumut de la bancă, putem mergem la bancă şi să demonstrăm, ca proiectul este unul viabil şi poate fi finanţat. Vreau să facem cu dumneavoastră nişte acţiuni concrete, pentru un viitor mai bun, pentru crearea locurilor de muncă. Suntem gata, acum, să vă acordăm acest suport, pentru că avem experienţă şi oameni necesari, avem şi structurile respective, este important ca să dorescă cineva să facă acest lucru”, a precizat Valeriu Cosarciuc.
Partidul Popular susţine ca puterea locală să aibă toate pârghiile sale.
“Atunci când în teritoriul se strânge un impozit funciar, el să rămână în primărie, dacă aici sunt 100 de angajaţi care primesc salariul, el să rămână în primărie, atunci vine şi motivarea pentru primar.
Dacă a venit un băiat tânăr şi a deschis o afacere în sat, de acum este cineva care lucrează şi plătesc impozite în bugetul local, fiindcă apare, aşa numita, plată pentru amenajarea teritoriului care o i-a bugetul local, mai plăteşte un salariu, se duce un impozit şi la bugetul regional şi aşa vor fi unele mişcări bune.
Ne propunem ca puterea locală să aibă instrumentul necesar, ceea ce înseamnă ca finanţele locale trebuie să fie în primărie şi astfel primarul va fi ales nu doar că a făcut un pod la şcolă şi reparaţie la casa de cultură, dar va avea mai multe condiţii pentru a face cât mai multe activităţi de afaceri. Fiindcă asta este important pentru o localitate. Noi avem mai multe exemple în localităţi, unde am reparat gimnazii şi case de cultură, dar în ele nu are cine să intre, fiind că lumea este plecată peste hotare.
Făcând o analiză în satele unde gospodarii şi-au luat pământurile şi lucrează desinestătător, am constatat că la ei foarte puţini pleacă peste hotare. Pentru că acolo oamenii plantează o livadă, construiesc o seră, cineva se ocupă cu prelucrarea, crează locuri de muncă, câştigă nişte bani şi nu au nevoie să plece în străinătate”, a mai spus copreședintele PPRM.
Referinduse la natalitatea din R. Moldova, Partidul Popular vine cu o propunere inedită pentru tineri. Aceştea susţin că, pentru ca în satele noastre să apară copii, statul trebuie nu să dea ceva, dar invers să nu le ia de la oameni, adică atunci când se naşte un copil din tot ce trebuie să plateşi la stat (impozitul pe salariu, pe pământ etc.), 25% să rămână, ai nascut al doilea copil – 50% din tot ce plăteşti să-ţi rămână, ai nascut al treilea copil – 75%, al patrulea – 100%.
“Noi ca să avem naştere mai multă, în primul rând tinerilor, mai ales, care lucrează în fermerit, statul trebuie să aloce, cel puţin, 20 000 de mii de euro pentru un tinăr care vrea să facă o afacere în sat, ca oamenii să aibă interes să rămână aici în sat. Şi nu este vorba doar de a prelucra pământul şi a strânge ceriale, dar şi de a prelucrat. Astfel, pentru a face acest lucrul omul trebuie să fie stimulat şi informat”, spune Cosarciuc. De asemenea, formaţiunea propune o metodă nouă de a lupta cu corupţia. “I-am propus deja şi guvernului Leancă pentru 100 de zile, ca să modifice legislaţia şi se va pune, de exemplu, din 2014, ca noi nu vom avea bani de hârtie în R. Moldova, dar bani electronici, astfel vom aduce toţi banii de la corupţi, înapoi la buget. Vreau să vă spun că doar făcând nişte activităţi în R. Moldova care să ne aducă bani, doar atunci vom putem ieşi din sărăcie, doar atunci vor apărea familii tinere, copiii şi perspective”, a conchis Valeriu Cosarciuc. |
Sursa: Politik.md |