Alexandru Oleinic: LA 3 NOIEMBRIE AM FOST ÎN PIAŢĂ ALĂTURI DE OAMENI, DAR NU ALĂTURI DE PARTIDELE DE LA GUVERNARE.
- Dle Oleinic cum va reacționa PP la inițiativa PLDM?
- Nicicum.
Deși lansarea inițiativei de semnare a Pactului național pentru o Moldovă europeană este o inițiativă demnă de a fi salutată şi susţinută, sunt regretabile două lucruri – primul: această inițiativă este lansată de un singur partid aflat la guvernare cu îndemnul către colegii de Guvern, de Coaliție și societatea civilă să semneze acest pact; și al doilea: că invitația de a semna Pactul este pe pagina web.
Sincer vorbind, și după lansarea apelului din preajma evenimentului din 3 noiembrie, și după lansarea inițiativei de semnare a Pactului – întreaga societate a rămas în așteptarea unei invitații la un dialog civilizat între putere și partidele extraparlamentare pentru semnarea acestui Pact al Responsabilității Naționale, ceea ce ar și fi însemnat asumarea angajamentului față de viitorul european al Republicii Moldova. Identificarea priorităților de interes național se poate obține numai prin realizarea unui dialog larg și civilizat. Anume de un astfel de dialog are nevoie clasa politică din Republica Moldova, pentru a demonstra comunității internaționale voință politică și coeziune socială în opțiunea de integrare europeană.
Partidul Popular are propria agendă politică și nu văd nici un motiv pentru a se aventura în acțiunile propagandiste ale altui partid. Pactul propus de PLDM nu are nimic în comun cu integrarea europeană. Fiind într-o profundă criză de imagine, PLDM încearcă să inventeze tot felul de acţiuni de PR pentru a capta atenţia publică asupra sa şi pentru a pune restul partidelor politice în situaţii stupide. În cazurile în care se doreşte semnarea unor pacte naţionale, lucrurile mai întîi sînt supuse consultărilor şi mai apoi se fac publice. Nu cred că cineva va subscrie acestei acţiuni.
- Pînă în prezent acest pact a fost semnat de ex-preşedinţii Snegur şi Lucinschi.
- Este uşor de înţeles de ce au făcut acest lucru. Ambii preşedinţi au motive serioase să fie mai aproape de acest partid. Eu consider că parcursul european al Republicii Moldova este un un obiectiv naţional şi nu un instrument pentru retuşarea imaginii PLDM. Chiar dacă PLDM a deţinut şi deţine portofoliul ministerului de externe, progresele pe dimensiunea parcursului european reprezintă efortul tuturor celor care au făcut posibilă schimbarea din 2009, ci nu doar al unui singur partid. Noi considerăm că ideile naţionale, parafrazîndu-l pe ex-premierul Sturza, nu pot fi tranzacţionate sau folosite ca element de PR în campanii, deoarece riscă să fie compromise ireversibil.
- Dar Dumneavoastră aţi fost în piaţă la mitingul organizat de partidele de guvernare?
- La 3 noiembrie, am fost în piaţă alături de oameni, nu alături de partidele care au organizat acest eveniment. Am sprijinit integrarea europeană, dar nu actuala guvernare. Acum însă ni se cere să sprijinim un partid politic. Sunt lucruri cu totul diferite. Cui îi este adresat acest pact? Cine este azi în Moldova împotriva integrării europene? Nici un partid serios, cu excepția PCRM. Este clar că Dl Voronin nu va semna pactul PLDM. În acest caz care este scopul acestui pact? Situaţia politică abia s-a calmat după criza din primăvara anului curent. S-ar putea ca încercările în care cineva să-şi atribuie succesele pe un segment al guvernării şi să plaseze responsabilitatea pentru insuccese pe seama altor partide, să genereze noi tensiuni în interiorul coaliţiei de guvernare. O asemenea evoluţie în mod sigur nu ar contribui la accelerarea parcursului european.
- În așa caz, de ce a fost lansată această iniţiativă?
- Ținînd cont de experinţa anterioară, cînd în toiul campaniei electorale din 2010, un asemenea partid a regizat aderări în masă (medici, sportivi, rectori, deputaţi etc.) s-ar putea că şi de această dată vor fi organizate scrisori de susţinere a pactului din partea „colectivelor de muncă” şi a „asociaţiilor de creaţie”. Cel puţin, semnarea acestui pact de cei doi ex-preşedinţi sugerează anume această idee. Noi considerăm că pentru avansarea pe calea europeană trebuie accelerate reformele, demonopolizată economia, combătută coruptia, susţinut producătorul agricol autohton, reformat învăţămîntul şi sfera socială. Aceste acţiuni ar aduce mult mai mult folos decît tot felul de pacte politice.