Alexandru Oleinic, liderul PPRM, privind decizia Parlamentului European de a le oferi cetățenilor Republicii Moldova dreptul la libera circulație în țările UE

Alexandru Oleinic, liderul  PPRM, privind  decizia Parlamentului European de a le oferi cetățenilor Republicii Moldova dreptul la libera circulație în țările UE

Partidul Popular salută decizia parlamentatilor europeni de a le oferi cetățenilor Republicii Moldova dreptul la libera circulație în țările UE și apreciază la justa valoare eforturile diplomaților europeni în acest sens.


 Acest drept obținut, este în primul rind meritul cetățenilor țării noastre care muncesc în țările europene și care prin munca lor contribuie la prosperarea țării noastre. În al doilea rînd, PPRM califică acestă decizie importantă pentru viitorul Republicii Moldova – drept o ultimă șansă, oferită actualei guvernării pentru onorarea promisiunilor și angajamentelor asumate în vederea realizării obiectivului de integrare europeană a țării noastre, care la finele acestui an ar trebui să se soldeze cu semnarea Acordului de asociere.


PPRM a susținut și a pledat constant pentru respectarea voinței majorității populației Republicii Moldova, susținînd  opțiunea de europenizare a țării noastre și alinierea ei la standardele de viață și democrație europeana.


 Partidul Popular va insista și în continuare asupra unui consens naţional larg în vederea identificării obiectivului de integrare europeană ca model de dezvoltare și transformare a Republicii Moldova într-un stat civilizat și modern.  Numai prin realizarea unui dialog civilizat, clasa politică din Republica Moldova  va da dovadă de credibilitate incontestabilă,  de voință politică și coeziune socială în opțiunea de integrare europeană.

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<