APELUL PPRM: Republica Moldova are nevoie de unitatea forțelor politice în favoarea cetățenilor săi

APELUL PPRM: Republica Moldova are nevoie de unitatea forțelor politice în favoarea cetățenilor săi

Partidul Popular din Republica Moldova califică perioada de aflare la putere a alianței de guvernare democratică — o perioadă de haos și criză politică, de politizare și partajare a funcțiilor și instituțiilor statului, de divizare a societății pe criterii politice, de distrugere a economiei naționale și a proprietăților statului și de discreditare a instituțiilor constituționale.


Deși alianța de guvernare, datorită susținerii majorității dintre cetățenilor, a reușit să asigure semnarea Acordului de Asociere RM-UE, credibilitatea acestui eveniment trebuie să fie urmată de reforme cu o finalitate vizibilă,- privind o justiție corectă și neangajată politic; o administrație publică eficientă și în serviciul cetățenilor, nu al partidelor politice; un mediu de afaceri liber și competitiv; o economie de piață și durabilă; un nivel redus al sărăcie și standarde europene de viață pentru cetățeni. În pofida angajamentelor și promisiunilor alianței de guvernare  față de cetațeni cît și față de partenerii europeni, astăzi, Republica Moldova continuă să înregistreze un nivel înalt al corupției, al sărăciei și al șomajului în rîndurile tinerilor.


Lipsa unui program de dezvoltare a Republicii Moldova, a unor politici fiscal – bugetare transparente și previzibile, a măsurilor de protecție socială a populației, au condus la distrugerea economiei naționale, la irosirea banilor publici pe populismul politic al partidelor din alianța de guvernare și la vinderea prin scheme corupte a  proprietăților statului – măsuri, care nicidecum nu s-au soldat cu ridicarea bunăstării cetățenilor țării noastre.


Perioada de guvernare a alianței pentru integrarea europeană a culminat cu o nouă criză în interiorul alianței, în urma căreia, datorită insuficienței de voturi, Guvernul și-a asumat responsabilitea politică asupra mai multor proiecte de legi — ceea ce de fapt ne demonstrează că alianța de guvernare democratică este ghidată nu de interesul Republicii Moldova și al cetățenilor ei, ci de propriile interese de afaceri sau de partid. Aceasta o confirma și unii exponenți a alianței. Deciziile adoptate de alianța de guvernare nu mai sunt credibile și atractive, iar societatea este cuprinsă de panică și neîncredere.


În situația creată PPRM constată că:


Aprofundarea în Republica Moldova a crizei social-politice și economice, a instabilitații politice,va pune în pericol parcursul european al țării și va destabiliza pacea interetnică din societate.


Atît cetățenii, cît și economia Republicii Moldova sunt în așteptarea proceselor de transformare a țării într-un stat european, democratic și liber, cu standarde înalte de viață.


PPRM consideră inadmisibil pentru viitoarele alianțe de guvernare promovarea principiului de politizare și de divizare a societății pe criterii politice, principiul, aplicarea căruia a condus la divizarea societății și la aprofundarea crizei integrității teritoriale a Statului Republica Moldova.


Populația țării este demnă de o guvernare democratică, eficientă și responsabilă, în realizarea angajamentelor asumate atît față de cetățeni cît și față de partenerii noștri de dezvoltare.


Pentru neadmiterea unei situații de criză social-politică în Republica Moldova, PPRM lansează un APEL LA UNITATE către societatea civilă și partidele politice care pledeaza în favoarea unei guvernări pentru popor și împreună cu poporul.


PPRM s-a pronunțat constant pentru consolidarea societății prin implicarea și participarea fiecăruia la un dialog civilizat și constructiv.


PPRM se declară deschis și invită la  dialog  toate fortele politice, în scopul identificării priorităților naționale care vor sta la baza consolidării noastre în numele cetățenilor Republicii Moldova.


Viitorul european al țării noastre poate fi asigurat nu de un partid sau de un om, ci prin efortul comun al tuturor.


A venit timpul să întoarcem Moldova POPORULUI!

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<