Acțiune de protest: „Iubiţi ţara, nu violaţi poporul!
O nouă acţiune de protest în capitală! Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Moldova „Liderii” a organizat o acţiune paşnică de protest în faţa Palatului Republici, pentru a îndemna reprezentanţii poporului să-şi iubească ţara şi să lucreze în favoarea cetăţenilor, fiind aleşi de Popor şi pentru Popor.
Organizaţia de tineret a PPRM, în frunte cu preşedintele Ian Lisnevschi şi prim-vicepreşedintele Maxim Braila, face un apel către Guvern şi deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova: „Încetaţi certurile şi scandalele politice din ţară! Tinerii nu mai pot tolera o astfel de politică. Politicile guvernării se răsfrîng dureros asupra tuturor locuitorilor ţării”.
Au fost scandate lozinci precum „Iubiţi ţara, nu violaţi poporul!”, „Eu iubesc Moldova”.
„Luînd în consideraţie că astăzi aleşii poporului sunt preocupaţi de scandaluri şi certuri, noi chemăm să-şi pună semnătura sub sloganul „Eu iubesc Moldova” pe viitorii deputaţi, deci anume pe voi, dragi prieteni!”, a declarat Grini Iunona, vicepreşedintele OT PPRM, adesîndu-se tinerilor prezenţi la acţiunea din faţa Palatului.
După ce au confirmat că iubesc Moldova, prin semnăturile proprii, tinerii au mers şi au depus flori la bustul lui Grigore Vieru, din centrul capitalei, azi împlinindu-se 78 de ani de la naşterea marelui poet.
Reamintim că Organizaţia de Tineret a PPRM a fost constituită la 20 octombrie 2012, fiind prezentă în 27 raioane ale Republicii Moldova.