Alexandru Oleinic: ” PPRM – Crede în Moldova ”
La o succintă retrospectivă a activității Partidului Popular din Republica Moldova în acest an preelectoral, venim să reamintim despre reformele promovate pe parcurs și să îndemnăm cetățenii Republicii Moldova să CREADĂ ÎN MOLDOVA și în viitorul european al poporului și al țărișoarei noastre multpătimite.
Noi toți suntem cetățenii acestei țări și suntem în drept să ne construim viitorul.
Nu să ne plîngem că trăim rău și că suntem săraci, că în localitatea în care trăim nu avem drumuri, grădiniță, școală, asistenta medicala, că nu este cine să ne facă dreptate. NOI suntem cei care ne decidem soarta, NOI decidem cum trebuie să trăim în satul nostru,in tara noastră si cine să ne conducă.
Deoarece a CREDE în MOLDOVA înseamnă a oferi copiilor noștri tot cei mai bun: acces la studii de calitate și pe gratis, prin bună educație să creștem generații de buni specialiști, oameni de o cultură și moralitate înaltă și cetățeni devotați Republicii Moldova.
De la dezvoltarea celor mici și mulți să ajungem la bunăstarea tuturor și la creștere economică stabilă. Prin susținerea producătorilor autohtoni și promovarea consumului de produse moldovenești să ne asigurăm o dezvoltare durabilă.
Deoarece a CREDE în MOLDOVA înseamnă a respecta VOINȚA POPORULUI.
PPRM rămîne încrezător că cetățenii și tinerii, care astăzi pleacă peste hotarele Republicii Moldova la studii de calitate și la muncă bine plătită, vor reveni la baștină pentru a schimba țăra lor și imaginea ei, și nu vor uita că aceasta este țara în care s-au născut, au mers la școală și în care îi așteaptă părinții și buneii lor.
Prin reformele promovate, Partidul Popular din Republica Moldova a optat și a susținut trecerea la alegerea Preşedintelui Republicii Moldova în mod direct de către popor, pentru a avea un Președinte al POPORULUI si un garant al Constituției, dar nu pentru un Președinte afiliat politic si care reprezintă doar un segment al societății.
Din 2011, PPRM a promovat reforma sistemului electoral prin trecerea la sistemul electoral mixt, în care deputaţii să fie aleşi pe liste de partid şi în circumscripţii uninominale în proporţie de 50 la 50, cu reducerea numărului de deputați pînă la 71. Noi ne-am dorit reprezentativitatea si responsabilizarea deputaților fată de alegătorii sai, am pledat pentru echitatea si transparența procesului electoral. O tara cu un sistem de guvernare parlamentar trebuie sa aibă un sistem electoral cît mai transparent, echitabil si incoruptibil, care să garanteze eficiența si funcționalitatea Forului legislativ,organului suprem in stat.
PPRM a optat pentru alegeri libere și corecte și am propus depolitizarea Comisiei Electorale Centrale și introducerea registrului electronic al alegătorilor pentru ai garanta independența și imparțialitatea procesului electoral.
Iar pentru asigurarea independenţei reale a sistemului judecătoresc, PPRM a propus introducerea răspunderii personale pentru deciziile adoptate și pentru introducerea sistemului de alegere a judecătorilor instanţelor de judecata de nivelul întîi de către popor.
Este salutabil, că reformele promovate de PPRM, ca partid extraparlamentar, sunt preluate de partidele de la guvernare. Doar că, PPRM a optat pentru identificarea reformelor necesare prin dialog și consensul întregii societăți, în baza unei analize a opiniilor tuturor concurenților electorali, nu doar prin impunerea deciziei majorității. Deoarece succesul oricărei reforme este garantat de continuitatea ei, iar garantarea continuității reformelor,mai ales electorale, poate fi obținută doar prin dialog și printr-un consens național al societății.
PPRM isi exprima speranța, ca exercițiul electoral care se va desfășura în condițiile noului Cod, va fi un proces echitabil, liber si transparent pentru toți factorii electorali, va garanta eficienta reformelor atît de mult așteptate de cetățeni și va fortifica încrederea în statul Republica Moldova.