DOC | Interpelare a deputatului Alexandru Oleinic privind modernizarea şi extinderea rețelei de apeduct Soroca-Bălți. „Am aruncat în vânt câteva sute de milioane???”

 În acest context, el a menționat că aprovizionarea cu apă și canalizare face parte din spectrul de servicii, care, într-un final, are un impact crucial asupra tuturor domeniilor vieții social-economice a cetățenilor, dezvoltării unităților teritorial-administrative, etc. Astfel, deputatul s-a adresat Agenției Apele Moldovei referitor la proiectul respectiv privind modernizarea acestor servicii, afirmând după răspunsul primit că „bine și frumos a fost doar pe hârtie”. „Într-un răspuns la interpelarea adresată Agenției „Apele Moldovei”, semnat de directorul Andrei Antonevici,  sunt informat că ”la data de 05 februarie 2016, ÎIS ”Acva Nord” intră în procedura de insolvabilitate, Agenția ”Apele Moldovei” și conducerea ÎIS ”Acva Nord” a fost limitată de la gestiunea întreprinderii, iar Fondul ecologic Național a stopat finanțarea proiectului… Astfel, contractul a rămas neexecutat în partea îndeplinirii lucrărilor de construcție, montare și încercări de laborator cu predarea lor în exploatare organelor abilitate….”!!! Am aruncat în vânt câteva sute de milioane??? După o nouă interpelare, revin cu detalii. Prea multe semne de întrebare într-un proiect atât de necesar țării…”, a declarat Alexandru Oleinic.  

Deputatul Alexandru Oleinic, despre bugetul de stat pentru anul 2020: Riscant angajament. Dacă nu greșesc de la proclamarea independenței nici un guvern nu a reușit ”această performanță”

 Deputatul Alexandru Oleinic a avut o reacție după aprobarea, în prima lectură, a bugetului de stat pentru anul 2020 în cadrul Comisiei parlamentare.   „Comisia Economie, Buget și Finanțe a aprobat în prima lectură Legea bugetului de stat pentru 2020, alte acte normative care au impact asupra vieții cetățenilor, evoluțiilor social-economice din țară, etc. Scurt - constatăm că în 2020 vom avea un buget cu multe provocări, axat pe investiții și probleme sociale... Din cele peste 51 miliarde lei, destinate cheltuielilor, peste 19% urmează a fi acoperite din granturi și împrumuturi! Riscant angajament. Dacă nu greșesc de la proclamarea independenței nici un guvern nu a reușit ”această performanță” – să se împrumute cu circa 9,9 miliarde de lei. Cifra record a fost de 6,3 miliarde în 2014! Și dacă împrumuturile interne, într-o măsură oarecare, sunt ușor accesibile, atunci la capitolul împrumuturi externe Guvernul Chicu trebuie să facă un adevărat efort...”, a scris deputatul pe site-ul său OLEINIC.MD. 

Deputatul Alexandru Olenic a adresat o interpelare premierului Ion Chicu în legătură cu problemele de la MOLDPRES. „Sper că Executivul va reveni la ”reforma” agenției”

 Deputatul independent Alexandru Olenic a adresat, la 18 noiembrie, o interpelare premierului Ion Chicu în legătură cu problemele de la MOLDPRES. „Istoria privind ”reforma” Instituției Publice ”Agenția Informațională de Stat MOLDPRES”, care de fapt s-a redus doar la reducerea personalului, capătă amploare, fiind în centrul atenției nu doar a opiniei publice, dar și a conducerii statului. Problema în cauză am sesizat-o într-o interpelare pe numele prim-ministrului Ion Chicu încă pe data de 18 noiembrie. Sper că Executivul va reveni la ”reforma” MOLDPRES și, într-un final, va elabora o structură funcțională al instituției media, care-i va permite operativ și calitativ să informeze opinia publică din țară și peste hotare despre procesele din Republica Moldova”, a declPotrivit documentului, deputatul solicită informații prin oferirea răspunsurilor la umrătoarele întrebări: Când a fost organizat concursul pentru funcția de director?, Care au fost criteriile și argumentele aprobării noii structuri de state al Agenției MOLDPRES, lichidării subdiviziunile care asigurau traducerea informațiilor în limbile rusă și engleză, exclus serviciul foto/video? . În rezultatul intrării în vigoare a noii structuri câte persoane urmează a fi disponibilizate și care este suma îndemnizațiilor achitate? „IP ”AIS MOLDPRES” era unica instituție media care asigura difuzarea în 3 limbi a informațiilor oficiale emise de Președinție, Guvern, Parlament, alte instituții de stat. În calitate de membru al unor asociații de presă internaționale (Asociația Balcanică a agențiilor de presă; Consiliul agențiilor de presă din CSI), precum și în baza parteneriatelor bilaterale (TASS, AGERPRES, etc) aceste informații erau difuzate gratis pe teritoriul mai multor state. Care instituție va asigura acest lucru în continuare? 5. În Parlamentul Republicii Moldova se află la examinare proiectul Legii pentru modificarea articolului 10 din legea nr. 173/1994 privind modul de publicare și intrare în vigoare a actelor oficiale care vizează activitatea MOLDPRES la compartimentul editării Monitorului Oficial atât în format electronic, cât și print. La elaborarea noii scheme de state au fost luate în calcul prevederile acestei modificări sau nu?”, se mai arată în sesizarea depusă de Alexandru Oleinic. Menționăm că mai mulți angajați s-au plâns de reducerea de personal care are loc la Moldpres în urma unei decizii a Guvernului Sandu apropată la 13 noiembire, la o zi de a fi demis.  arat Alexandru Oleinic.

Alexandru Oleinic: Evenimentele din ultimele zile ne-au demonstrat, odată în plus, că alianțele la noi se formează doar situațional, având la bază interesul îngust de partid. Dar cum rămâne cu ȚARA?

 Deputatul independent Alexandru Oleinic a declarat că astăzi clasa politică din Republica Moldova a mai picat odată testul maturității politice... „Evenimentele din ultimele zile ne-au demonstrat, odată în plus, că coalițiile/alianțele la noi se formează doar situațional, având la bază interesul îngust de partid, aroganța personală sau egoismul corporativ al unui grup de persoane pentru atingerea unui scop limitat. Dar cum rămâne cu ȚARA? Omul politic român Ion I.C. Brătianu, mai bine de 100 ani în urmă, spunea că ”politica îți poate da din când în când satisfacții și onoruri, dar pentru un om iubitor de țară și conștient de răspunderile sale, politica este un șir neîntrerupt de griji și jertfe, un drum pe care ești sortit să culegi mai multă nedreptate decât răsplată”. Dar aceasta nu este valabil pentru clasa politică de la noi....”, a subliniat deputatul. Menționăm că Parlamentul se întrunește în câteva minute pentru a examina moțiunea de cenzură depusă de PSRM împotriva Guvernului Maia Sandu după decizia luată prin asumare de răspundere privind modificarea Legii procuraturii. Noile prevederi propuse se referă la faptul că premierul poate înainta Consiliului Superior al Procuraturii lista scurtă cu numele candidaților la funcția de procuror general.

Deputatul Alexandr Oleinic:”Statul trebuie să acorde compensații agricultorilor din raionul Anenii Noi, care au avut de suferit în urma irigării terenurilor cu apa din râul Bâc”

 29 octombrie, Chișinău – Deputatul Alexandr Oleinic consideră că statul trebuie să acorde compensații agricultorilor din raionul Anenii Noi, care au avut de suferit în urma irigării terenurilor cu apa din râul Bâc.  Legislatorul își argumentează poziția prin faptul că  oamenii au avut de păgubit în urma ineficienței instituțiilor statului, care nu și-au onorat obligațiunile. În opinia deputatului Alexandr Oleinic, în cazul în care autoritățile de resort nu au realizat un set de acțiuni de verificare a calității apelor râului Bâc, de prevenire a agricultorilor și populației în ansamblu, care utilizează apele acestui fluviu, despre poluarea acesteia, Guvernul este obligat să le ofere compensații pentru pierderile înregistrate. Alexandr Oleinic consideră că ANSA și alte instituții antrenate în procesul de supraveghere au acționat post factum, în special după apariția problemei aerului poluat în Chișinău, neinițiind controale și verificări ale calității apelor din timp. Solicitat de portalul www.politik.md, Alexandr Oleinic a mai specificat că istoria cu legumele din Anenii Noi scoate în prim plan încă o problemă majoră cu care se confruntă agricultorii din Republica Moldova – irigarea terenurilor. ”În acest sens am adresat o interpelare și Agenției Apele Moldovei, în care solicit să fiu informat despre situația la acest capitol în ansamblu pe țară, precum și în fiecare raion în parte. Care sunt sau vor fi acțiunile Agenției pe termen scurt, mediu și lung în direcția soluționării problemei irigării terenurilor, deoarece problema devine tot mai critică în contextul schimbărilor climaterice din ultimii ani”, a accentuat parlamentarul.

Deputatul Alexandru Oleinic a sesizat Curtea Constituțională

  Chișinău, 21 octombrie 2019 - Deputatul independent Alexandru Oleinic a depus o sesizare la Curtea Constituțională privind constituționalitatea unor articole din legislația națională sub aspectul omisiunii procedurii de reglementare a accesului solicitanților de azil la sistemul de asigurare de asistență medicală.   Deputatul Alexandru Oleinic solicită Curții Constituționale să examineze prevederile legislației naționale la compartimentul asigurării de asistență medicală pentru toate categoriile de cetățeni, inclusiv solicitanților de azil, inclusiv prin declararea drept neconstituționale articolele 26 din Legea nr. 411/1995 a ocrotirii sănătății, 9 din Legea nr. 1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și 30 din Legea nr. 270/2008 privind azilul în Republica Moldova, în partea ce ține de omisiunea de a reglementa dreptului solicitanților de azil de a accede la un sistem autonom garantat de stat de protecție financiară a populației în domeniul ocrotirii sănătății.   În opinia parlamentarului, șederea solicitanților de azil pe teritoriul Republicii Moldova este una provizorie, dar care poate dura până la câțiva ani, deoarece etapa administrativă a examinării cererii de azil durează până la 6 luni, iar etapa judiciară a examinării cererii de azil poate dura mult mai mult. În toată perioada asta de timp ei nu au acces la asistență medicală.    În sesizarea sa, deputatul  Alexandru Oleinic solicită ca până la remedierea deficienței de reglementare constatate și înlăturarea viciului de neconstituționalitate, Curtea Constituțională să dispună aplicarea în privința solicitanților de azil a prevederilor referitoare la străinii cărora li s-a acordat dreptul de ședere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova pentru reîntregirea familiei, pentru studii, pentru activități umanitare sau religioase, cu achitarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală similar cetățenilor Republicii Moldova care achită prima de asigurare stabilită în sumă fixă.   În opinia deputatului Alexandru Oleinic, această omisiune de reglementare a generat o practică administrativă prin care solicitanților de azil le este refuzată recepționarea plăților pentru primele de asigurare obligatorie de asistență medicală, în același condiții ca și celorlalte categorii de persoane cu drept de ședere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova, care se asigură în mod individual, achitând prima de asigurare obligatorie de asistență medicală similar cetățenilor Republicii Moldova care achită prima de asigurare stabilită în sumă fixă.   Republica Moldova a aderat la  Convenția ONU privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, la 23.11.2001.  Potrivit  Articolului 3 al Convenției, Statele contractante se angajează să  aplice dispozițiile acestei convenții refugiaților fără discriminare în ce privește rasa, religia sau țara de origine.  În baza acestui tratat internațional, Republica Moldova s-a angajat că va „acorda refugiaților având reședința regulată pe teritoriul lor același tratament în materie de asistență și securitate publică ca și cel acordat cetățenilor lor”.  

Alexandru Oleinic: ” PPRM îşi reconfirmă mesajul – Crede în Moldova ”

 Evoluţia  lucrurilor  în ultuma perioadă de timp scoate la vedere realitatea aşa cum este şi solicită  de la noi toţi  fie reformularea principiilor şi convingerilor cu care trăim şi activăm, fie  reconfirmarea opţiunilor prioritare.  Am spus şi cu alte ocazii că noi toți suntem cetățenii acestei țări și suntem în drept să ne construim viitorul.  Nu să ne plîngem că trăim rău și că suntem săraci, că în localitatea în care trăim nu avem drumuri, grădiniță, școală, asistenta medicala, că nu este cine să ne facă dreptate.   NOI suntem cei care ne decidem soarta, NOI decidem cum trebuie să trăim  în  satul nostru,in tara noastră si cine să ne conducă.          Ponind de la aceste considerente, mă simt obligat sa   reiterez, că Partidul Popular îşi urmează cu fidelitate mesajul pe care l-a scris la loc de vedere:   CREDE în MOLDOVA! Pentru că a CREDE în MOLDOVA  înseamnă a oferi copiilor noștri tot cei mai bun:  acces la studii  de calitate și pe gratis, prin bună educație să creștem generații de buni specialiști, oameni de o cultură și moralitate înaltă și cetățeni devotați Republicii Moldova. De la dezvoltarea celor mici și mulți să ajungem la bunăstarea tuturor și la creștere economică stabilă. Prin susținerea producătorilor autohtoni și promovarea consumului de produse moldovenești să ne asigurăm o dezvoltare durabilă. Pentru că a CREDE în MOLDOVA  înseamnă a respecta VOINȚA POPORULUI.  PPRM rămîne încrezător că cetățenii și tinerii, care astăzi pleacă peste hotarele Republicii Moldova la studii de calitate și la muncă bine plătită,  vor  reveni la baștină pentru a schimba țăra lor și imaginea ei, și nu vor uita că aceasta este țara în care     s-au născut, au mers la școală și în care îi așteaptă părinții și buneii lor.       PPRM isi exprima speranța, ca exercițiul electoral care se va desfășura sub semnul  corectitudinii şi legalităţii va fi un proces echitabil, liber si transparent pentru toți factorii electorali, va garanta eficienta reformelor atît de mult așteptate de cetățeni și va fortifica  încrederea în statul Republica Moldova.      

Mesaj cu ocaţia sărbătorilor naţionale

  Mesaj cu ocaţia sărbătorilor naţionale   Dragi prieteni,   Sărbătorile naţionale ne unesc din nou spre aceleaşi idealuri, găsindu-ne şi în acest an tot atît de însetaţi de libertate şi tot atît de aplecaţi asupra buchiei prin care ne-am zidit istoria şi limba. Trăim  iarăşi  bunul prilej de a ne rescrie  visele, de a ne măsura faptele şi a ne spune unul altuia  cît de scumpă ne este  Ţara, Pacea şi cît de nepreţuit  este acest pămînt pe care ne-am aşternut  de milenii urmele.   Vă  doresc o viaţă mai bună, drmuri care duc spre împlinirea gîndurilor,  copii sănătoşi şi setoşi de carte. Vă doresc fericire, speranţă şi libertate. Credeţi în Moldova!     Cu respect, Alexandru OLEINIC, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Preşedintele Partidului Popular din Moldova     

DECLARAȚIA DEPUTATULUI INDEPENDENT ALEXANDRU OLEINIC

 Cu regret constat că formațiunile politice care pretind la guvernare s-au încăierat în apărarea intereselor de orice fel: de partid, de grup și chiar geopolitice, uitând în aceste zile neliniștite de cei care le-au delegat aceste mandate de încredere – poporul. În calitate de legislator, am trecut prin mai multe formări de guvernări și spre regret, cu cât sunt mai îndelungate luptele, cu cât mai înverșunate sunt “cruciadele” politice, cu atât mai mult suferă populația. Fiecare zi de haos fură milioane din bugetul de stat, dar și din buzunarul fiecărui cetățean. În cea mai mare parte prin ieșirea de sub control a funcționarilor cu obrazul “gros”, care profită de orice destabilizare, pentru a băga mâna în buzunarul oamenilor.   Indiferent de rezultatele bătăliilor politice din aceste zile, din săptămâna viitoare voi institui o linie fierbinte pentru alegătorii din localitățile care mi-au oferit votul de încredere. Prin această linie fiecare va putea semnala orice abuz din partea funcționarilor locali sau republicani, care doresc să profite de “apele tulburi” ale politicii moldovenești. Voi reveni cu mai multe amănunte.   Până atunci, sper că acest sfârșit de săptămână, ne va aduce soluții și nu tragedii care să complice și mai mult viața oamenilor simpli!   Să ne ajute Bunul Dumnezeu și să dea tuturor înțelepciune și răbdare!    

PPRM: POPORUL este suveranul. POPORUL trebuie să decidă!

 PPRM constată că evenimentele dintre Parlament și Președinție care au avut loc în ultima săptămînă, volumul enorm de informații care le-a primit societatea din sursele mediatice, creează o atmosferă extrem de îngrijorătoare și explozibilă. O asemenea  divizare a societății nu am avut din anii 90.   PPRM accentuează, că, în situația creată, unica soluție este dialogul și consensul politic larg, cu participarea cetățenilor, care și sunt unicul arbitru al acestui dialog.   PPRM cheamă forțele politică din forul suprem legislativ al Republicii Moldova să acționeze cu respect față de legea supremă a țării, Constituția, și să identifice, prin dialog civilizat, soluții legale de depășire a situației politice incerte din Republica Moldova și de  a stopa panică  în care sînt aruncați cetățenii.   Este trist să constatăm starea de lucruri la care s-a ajuns și care conduce la  divizarea cetățenilor în tabere adverse,  fapt ce pune în pericol  securitatea lor. Dar și mai trist este să constatăm gravitatea impactului asupra stării de spirit al populației în urma informațiilor dezvăluite în mas-media privind vasaliatea unor politicieni și finanțările din exterior a partidelor politice.   În condițiile confruntării politice continue, Partidul Popular  propune forului legislativ să se întrunească în şedinţă plenară specială cu participarea tuturor grupurilor parlamentare pentru a elabora o foaie  de parcurs ce ar permite depăşirea acestei crizei. În caz contrar, mai corect și mai bine pentru cetățeni, este să mergem în anticipate. VOINȚA POPORULUI  este unica soluție! Partidul Popular din Moldova  
<