Republica Moldova se află pe ultimele locuri la capitolul libertate economică
Conform studiului Indicele Libertății Economie, elaborat de Fundaţia americană Heritage şi revista The Wall Street Journal, Republica Moldova se află pe locul 124 din cele 183 de țări incluse în clasament privind libertatea economică în lume.
Indicatorul libertății economice în Republica Moldova este de 55,5, cifră care denotă faptul că cea mai mare parte a economiei nu este liberă. În trei dintre cei 10 indicatori ai libertăţii economice luaţi în calcul la elaborarea clasamentului situaţia s-a îmbunătăţit, însă a fost înregistrată stagnare la trei capitole şi înrăutăţire la alte patru. Indicatorul dat situează Republica Moldova, în plan regional, pe poziţia 40 din 43 de ţări. Scorul pe ansamblu este sub valorile medii regionale (66,4 puncte) şi mondiale (59,5 puncte).
Datele fac trimitere și la faptul că corupţia, cheltuielile guvernamentale şi libertatea investiţională sînt punctele slabe ale economiei moldoveneşti.
Progresele înregistrate de Guvernul Republicii Moldova la nivel macroeconomic şi în ceea ce priveşte consolidarea climatului antreprenorial au fost inegale. Fundamentele libertăţii economice nu sînt nici bine stabilite, nici puternic protejate în economie, constată experţii străini. Ei adaugă că sistemul judiciar este vulnerabil la interferenţe politice şi corupţie, iar protecţia drepturilor de proprietate rămîne redusă, ceea ce ar putea să submineze perspectivele unei dezvoltări economice mai dinamice şi durabile.
În acest sens, Partidul Popular din Republica Moldova consideră că prioritatea de bază pentru orice guvernare trebuie să fie asigurarea unei politici economice a statului – echilibrată şi previzibilă prin eliminarea totală a corupției prin: crearea unui sistem transparent de control a activității întreprinzătorilor; informatizarea actului de guvernare şi de administrare la toate nivelurile; promovarea pe larg a sistemului de achitări pentru servicii și mărfuri prin intermediul plăților electronice; aplicarea principiului separării puterii şi a business-ului, prin crearea pîrghiilor de eliminare a conflictelor de interese; reformarea administraţiei publice centrale, în scopul transformării instituțiilor statului în instituţii credibile, cu funcţionari de înaltă calificare şi moralitate; eficientizarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi la proprietăţi ale persoanelor ce deţin o funcţie de demnitate publică și stabilirea răspunderii pentru încălcarea legislației; responsabilizarea persoanelor cu funcții de răspundere pentru cheltuirea mijloacelor bugetare, prin stabilirea unor norme contravenționale și penale.
Prin aceste acțiuni, se va institui o stabilitate în domeniul economic și va rezulta încrederea față de stat, stimulîndu-se activităţile de întreprinzător şi ameliorarea climatului investiţional al Moldovei.
Tinerii populari în vizită la Rezina
Tinerii Partidului Popular din Republica Moldova au mers în vizită la cîteva familii anevoiașe din raionul Rezina, repartizîndu-le mai multe bunuri materiale. Aceste familii fac parte din categoria social vulnerabile și își duc cu greu viața de zi cu zi.
În astfel de situație, la moment, se găsesc foarte mulți cetățeni ai Republicii Moldova, iar politica socială promovată de stat nu oferă susținere. Acest fapt a fost menționat de însăși familiile vizitate de PPRM, specificînd cu lacrimi în ochi că orice ajutor pentru ei este binevenit, mai ales în situația cînd nu găsesc nici o susținere din partea statului.
În această situație, Partidul Popular din Republica Moldova pledează pentru garantarea principiului echității sociale promovînd soluții durabile așa cum ar fi: valoarea minimului de existenţă să constituie baza de calcul a oricăror plăţi sociale: salarii, pensii şi indemnizaţii sociale; majorarea alocaţiilor sociale şi a indemnizaţiilor pentru familiile cu copii mici; stimulente financiare pentru familiile tinere şi familiile cu mulţi copii, protecţia acestora în faţa oricăror ameninţări şi riscuri sociale.
Partidul Popular îşi propune să reprezinte masiv populaţia şi să apere interesele tuturor cetăţenilor — indiferent de originea etnică, de limbă, religie, sex, de situaţia materială sau provenienţa socială.
Această vizită în raionul Rezina face parte din proiectul Ajută-ți apropiatul, lansat de către Partidul Popular din Republica Moldova, care va continua pe întreg teritoriul țării.
Ideea națională – formula succesului pentru Republica Moldova
În calea spre viitor nu trebuie uitat trecutul. Trebuie recunoscute greșelile și apreciate victoriile adevărate.
Republica Moldova este un stat care dupa 21 de ani de independenta, ramine prizoniera trecutului. În timpul acestor ani am edificat o societate sfîșiată, un stat slab, nimerit în zona de intersecție a unor interese geopolitice puternice, care în orice moment poate fi sfîșiat între actorii regionali. Deci, în viitorul apropiat ne putem ciocni cu dezasamblarea definitivă a statului, scindarea ireconciliabilă a societății. Această situație însă trebuie depășită. Nu există o altă soluție decît consolidarea societății sub o idee națională unică.
Majoritatea statelor din Europa de Est au înfruntat trei ipostaze ale tranziției: trecerea de la dictatură la democrație, trecerea de la economia planificată la cea de piață și desigur alte transformări legate de dezintegrarea URSS-ului. Acest proces complex a fost facilitat de consolidarea societății care a jucat un rol major, în ceea ce privește constituirea temeliei democratice a țărilor ex-sovietice. La noi însă, pe parcursul acestor ani, s-a făcut tot posibilul pentru a dezbina această societate si a slabi acest stat.
Pentru a consolida societatea este nevoie să se găsească un compromis între toate comunitățile în vederea formulării unui discurs democratic identitar care să nu permită excluderea reciprocă. E important să respectăm opțiunile identitare ale tuturor și să oferim un cadru legal și reguli de joc în care toată lumea să se regăsească. Compromisul rezonabil ar fi formularea unui discurs modern al identității civice moldovenești de către toți locuitorii RM și renunțarea la moștenirile totalitare în domeniul identitar.
Nu toată lumea va accepta cu ușurință acest compromis, însă este foarte necesar spre o coeziune a societății moldovenesti.
Pe zi ce trece, moldovenii trăiesc tot mai rău și mai rău, iar politicienii manipulează cu probleme de istorie, dar abordîndu-le noi nu trăim mai bine, raminind un sir de probleme economice ce nu sînt rezolvate. Aceasta se face intenționat pentru a închide ochii oamenilor simpli la probleme majore cu care se confruntă zi de zi.
Republica Moldova trebuie să folosească eficient poziționarea sa geografică strategică, toate oportunitățile pe care le oferă mecanismele regionale de cooperare, pentru a obține maximum de beneficii.
Pe noi, ca cetăţeani, trebuie să ne intereseze România şi Rusia ca parteneri economici, ce vom avea de la ei. Ideea că vom lua lada noastră cu pămînt şi ne vom aranja undeva la marginea Berlinului, e un fals. Vom rămîne aici, cu vecinii pe care îi avem si cu probemele noastre.
Consolidarea independenţei de stat e absolut necesară şi trebuie eliminate orice acţiuni de subminare a acestei statalităţi. Aşa trebuie să acţioneze orice guvernare eficienta si responsabila. O astfel de guvernare însă se formează prin lideri. La noi problema este in faptul că liderii partidelor politice din Republica Moldova sunt mai degrabă şefi de partide, decît lideri. Un lider politic se distinge printr-o viziune clară a viitorului acestei tari, prin capacitatea de a genera soluții eficiente, care să contribuie la dezvoltarea si consolidarea societății. Politicienii moldoveni, cu mici excepții, nu au aceste capacitati.
După 3 ani de guvernare al AIE, 8 al PCRM, devine clar un singur lucru – sistemul politic și economic moldovenesc nu funcționează. Cel puțin, nu funcționează eficient.Puterea e dedublată, sistemul este sfîșiat și zguduit de conflicte permanente. Elitele se întrec în discreditarea statului, justiției, Constituției. Deși în 1991, aceleași elite, ne promiteau că independența ne va face mai prosperi, fiindcă nu vom hrăni «ocupanții» ci pe noi înșine, situația, din păcate, este așa cum este. PIB-ul RM așa și nu a depășit PIB-ul din 1990. Industria a dispărut aproape cu desăvîrșire, constituind doar 12-15% din PIB. Nu funcționează eficient economia, justiția, sistemul de învățămînt, de protecție socială și de ocrotire a sănătății,infrastructura,mai ales in spatiul rural,au degradat sesizabil,fiind sub nivelul de la inceputul tranzitiei. Mecanismul de creștere economică, bazat pe transferturi, este unul parazitar, care pe lîngă faptul că se poate prăbuși în cel mult 5-10 ani, stimulează autoritarismul politic, favorizează stagnarea reformelor. Subliniem aici, că majoritatea statelor dependente de transferturi, sînt dictaturi.Logic apare întrebarea: de ce nu se produc reformele, care ar asigura supraviețuirea sistemului? Explicația, pe lângă interesul de menținere a profiturilor pentru oligarhi, ar fi următoarea: exportînd ca și statele petrolierele «resurse naturale», adică umane, sistemul nu are nevoie de reforme, deschidere, competitivitate, demonopolizarea economiei, investiții, etc., fiindcă are un venit garantat de 2 mlrd. dolari transferturi valutare. Plus credite și granturi,accize si taxe vamale din importuri,impozitarea excesiva a celor ce muncesc, nu creaza premize pentru dezvoltare. Respectiv, pentru ce să te modernizezi? Guvernarea în loc să se concentreze pe elaborarea în regim de urgenta a soluțiilor anticriză, reformarea justiției și demonopolizarea economiei, sint concentrati pe lupte interminabile pentru influenta asupra institutiilor statului,decreditind imaginea si viitorul acestei tari. Se creează uneori impresia că elita politică s-a detașat totalmente de realitate si cetateni,uitind cum supravetuesc acestea in tara guvernata de ei.
O asemenea situație nu mai poate fi tolerată. Or, haosul și degradarea nu pot dura la infinit, iar fluturarea cu acordul și algoritmul, devin deja nu doar ridicole, dar și antistatale. Democrația nu înseamnă toleranța față de dezmățul oligarhilor și a funcționarilor corupți. Democrație înseamnă lege, ordine si responsabilitate.
Așadar Republica Moldova are sau nu nevoie de o idee naţională? Desigur ca are, asemeni oricărui stat din lume. Dar o idee naționala construită pe baza adevărului și nu “fabricată” în numele “statalității”.
Moldova trebuie sa devină un stat cu adevărat independent, suveran, al cetățenilor liberi,in care sa domine bunastarea, să regăsească puterea și virtutea poporului său, să se consolideze în jurul credințelor adevărate și pure, pentru a reveni la valorile autentice moldovenești și eterne și sa se afirma în lumea modernă prin dreptate, hărnicie și înaltă calitate a vieții. Esența unui stat sint cetatenii sai.
Noi vrem să construim o societate în baza respectului necondiționat a drepturilor de a avea identitate națională, adică unitate în diversitate, o societate bazată pe modernizarea şi funcţionalitatea instituţiilor statului, dezvoltarea economică şi socială, afirmarea pe plan internaţional în diverse domenii, raporturi de prietenie cu vecinii şi cu ţările lumii, precum şi centrarea pe cetăţean ca element esenţial al unei societăţi moderne şi democratice.
Ce să facem ca să fie bine? Trebuie să ne iubim națiunea. Noi ne mindrim cu națiunea noastra și acest sentiment trebuie zilnic educat. Aceasta este o necesitate. Noi nu sîntem fericiți, bogați și uniți, deoarece nu este realizată ideea de bază – ideea promovării patriotismului. Cînd noi toți, indiferent de naționalitate, o să înțelegem că avem o singură țară, care este PATRIA NOASTRA – REPUBLICA MOLDOVA, atunci v-om putea realiza această idee națională- care este formula succesului.
Moldova are cel mai dur sistem fiscal din CSI
Datorită poziţionării geografice favorabile, Republica Moldova este o platformă pentru amplasarea organizaţiilor internaţionale şi corporaţiilor transnaţionale şi devine atractivă pentru derularea afacerilor dintre pieţele de vest şi est, accentuîndu-se forţa de muncă calificată, solurile fertile şi participarea republicii în cadrul zonelor de comerţ liber cu ţările CSI şi cele din Sud-Estul Europei.
Însă, conform raportului Doing Business pentru anul 2013, elaborat de Banca Mondială, Moldova este pe locul 83 privind atractivitatea mediului de afaceri, în scădere cu două poziţii.
Raportul Doing Business pentru anul 2013 oferă o imagine generală asupra mediului de afaceri moldovenesc. Pentru investitorii străinii, cei mai importanţi factori sunt nivelul fiscalităţii şi cât de agreabil este climatul local de afaceri.
Raportul oferit de Banca Mondială arată că scăderea atractivităţii mediului de afaceri se datorează noilor impozite introduse pentru companii, în special, pentru întreprinderile mici şi mijlocii.
Aceeași situație este prezentată de raportul privind “Riscurile pentru finanțele publice ale statelor membre CSI în cadrul actualei instabilități mondiale”, elaborat de Banca Europeană pentru Dezvoltare, care demonstrează că Republica Moldova ocupă primul loc, avînd cea mai ridicată sarcină fiscală din CSI, cu un indicator de 31%.
Situația economic în care se află la moment Republica Moldova, impune necesitatea de atragere a investiţiilor şi de creare a unui climat antreprenorial favorabil pentru investitorii – atît străini, cît şi autohtoni, însă politicile fiscale actuale reduc din atractivitatea investiţională a Moldovei.
În acest sens, Partidul Popular din Republica Moldova consideră că prioritatea de bază trebuie să fie asigurarea unei politici economice a statului – echilibrată şi previzibilă, precum şi stimularea noilor investiţii.
Sistemul Fiscal al Republicii Moldova conține multe taxe și impozite mici, care pot fi lichidate, iar sarcina fiscală poate fi modificată semnificativ.
Astfel, Partidul Popular propune reformarea sectorului fiscal al țării prin implementarea unor politici bugetar- fiscale previzibile pe o perioadă de lungă durată (de minimum 3 ani) şi prin unificarea sistemului de impozitare așa cum ar fi introducerea impozitului unic în agricultură de 1,8 lei/grad-hectar; impozit pe venit la cota unică de 10% pentru persoanele fizice și juridice; cota zero la impozitul pe venitul reinvestit în capitalul social; zero taxe și impozite la importul de utilaje și tehnologii avansate; întreprinderile micro, inclusiv gospodăriile țaranești (cu vînzări de pînă la 500 mii lei), care vor crea cel puțin 5 locuri de muncă, vor fi scutite de plata impozitului pe venit pe o perioadă de trei ani; o politică fiscală stabilă pentru producătorii agricoli: cota de 8% TVA; stimulente fiscale pentru atragerea business-ului în formarea continuă a cadrelor; scutiri fiscale pentru întreprinderile ce le oferă angajaţilor o asigurare medicală de sănătate deplină; crearea unui mediu concurenţial echitabil, reguli stabile și eficiente pentru dezvoltarea businessului mic şi mijlocii; garantarea respectării drepturilor de proprietate - atît ale investitorilor străini, cât şi ale celor locali; anularea sau diminuarea esenţială a tuturor taxelor la înregistrarea de stat a întreprinderilor noi, inclusiv a celor cu capital străin si mixt; promovarea prioritară a investiţiilor în educaţie și știință, domenii de bază pentru dezvoltarea economiei nationale şi pregătirea specialiştilor de performanţă.
Prin aceste acțiuni, se va institui o stabilitate în domeniul economic și va rezulta încrederea față de stat, stimulîndu-se activităţile de întreprinzător şi ameliorarea climatului investiţional al Moldovei.
Astăzi Partidul Popular din R. Moldova își decide viitorul
Membrii Partidului Popular din R. Moldova se vor aduna astăzi, 17 noiembrie, la cel de-al doilea Congres al formațiunii, anunță Politik.md cu referire la serviciul de presă al partidului.
Potrivit sursei, în cadrul Congresului vor fi adoptate statutul și programul politic într-o nouă redacție și va avea loc alegerea conducerii partidului. De asemenea, vor fi stabilite obiectivele de activitate pentru perioada imediat următoare.
În acest sens, Partidul Popular din Republica Moldova va pleda pentru consolidarea instituţiilor democratice, asigurarea puterii reale a poporului și pentru crearea unui sistem de comunicare între putere şi societatea civilă. Un alt obiectiv al formațiunii politice este alegerea Parlamentului printr-un sistem electoral mixt, în care deputaţii să fie aleşi pe liste de partid şi în circumscripţii uninominale în proporţie de 50 la 50 și alegerea preşedintelui Republicii Moldova în mod direct de către popor.
Implicarea opoziţiei şi a formaţiunilor politice extraparlamentare în procesul de luare a deciziilor politice, adoptarea Legii cu privire la Opoziţie, reprezintă de asemenea unul din punctele incluse pe agenda politică a formațiunii, care își propune ca în funcţiile de conducere ale Curţii de Conturi, CEC și CCA să fie și candidaturile desemnate de opoziţia parlamentară.
Menționăm, că Partidul Popular din Republica Moldova a fost constituit la 15 aprilie 2011, fiind o formațiune de centru și avînd la bază doctrina populară, îmbinând valorile liberalismului clasic, creștin-democrației europene și conservatorismului tradițional.
Suntem alături de Voi: Tinerii PPRM în ajutor la bătrînii din sate
O bătrânică din satul Calfa, raionul Anenii Noi s-a bucurat astăzi de vizita reprezentanților Organizației de Tineret a Partidului Popular din Moldova din r-ul Anenii Noi, care au hotărât să facă un act de binefacere.
Tinerii au venit cu produse alimentare și mai mult, băieții au curățat curtea acesteia și au tăiat lemne pentru foc.
“Am dorit să demonstrăm prin această acțiune miniștrilor că cele mai multe probleme sunt în sate. Și acestea nu se pot rezolva stând la masă și luând decizii fără a cunoaște situația reală. Noi am decis să avem grijă de această bătrână și de asemenea să vizităm și alți bătrâni singuratici”, a declarat președintele OT PPRM din r-nul Anenii Noi, Igor Costețchi.
Un alt membru al organizației, spune că această acțiune este un început. “Noi nu vorbim, dar acționăm. Nu voi înceta să repet că, binele începe de la noi și nu trebuie să așteptăm să-l facă altcineva”.
Bătrânica are 70 de ani și trăiește cu o pensie de 800 de lei. Locuiește singură și nu are copii.
Suntem alături de Voi: Surpriză pentru bătrînii din azil
Ieri, 21 martie, Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Moldova, dorind să aducă o rază de bucurie şi dispoziţie de primăvară celor care au nevoie cel mai mult, au organizat o întâlnire cu bătrânii de la Azilul de invalizi şi pensionari din sectorul Schinoasa Veche al capitalei.
În cadrul acestei vizite, tinerii au pregătit un concert cu cântece, dans şi voie bună. Nu au lipsit nici concursurile, la care bătrânii au participat cu mult entuziasm şi au primit cadouri.
O surpriză mai deosebită, a fost o tortă de 50 de kg, pe care tinerii au copt-o timp de o noapte întreagă şi au împărţit-o bătrânilor.
“L-am comp împreună cu două colege. Sper că noi am reuşit să demonstrăm bătrânilor grija noastră şi faptul, că tinerii nu uită de ei”, a declarat Lisnevschi Oleg, unul dintre organizatorii actului de binefacere.
După încheierea părţii festive, tinerii au mers în fiecare salon şi au împărţit produse de igienă şi haine.
“Am venit pentru a aduce zâmbetul pe buzele celor, ce merită atenţie, dragoste şi susţinere. Tinerii au vizitat case de copii din capitală şi din întreaga republică, acum am decis să le fim alături celor ce au muncit o viaţă întreagă, au făcut multe pentru noi, generaţia tânără, şi pentru ţară”, a declarat Lisnevschi Victoria, organizatorul actului de binefacere.
Organizatorul concertului, Irina a ţinut să menţioneze intenţia tinerilor de a vizita cât mai multe cămine de bătrâni. “Acesta e primul azil de bătrâni şi invalizi pe care îl vizităm, dar sper că în scurt timp vom trece pe la toate azilurile, pentru a fi alături de persoanele în vârstă”, a spus ea.
De menţionat că, în prezent în Azilul republican de invalizi şi pensionari de la Schinoasa Veche sunt cazaţi circa 150 de beneficiari, o parte dintre care sunt imobilizaţi la pat, iar 12 persoane se află în scaune cu rotile, toţi fiind la întreţinerea completă a statului.