Alexandru OLEINIC: ”Nimic nou – politicul moldovenesc manifestă în continuare iresponsabilitate.”

Alexandru OLEINIC: ”Nimic nou – politicul moldovenesc manifestă în continuare iresponsabilitate.”

 Începutul anului politic 2018 pare a fi unul destul de tensionat atît pentru actorii politici, cît și pentru cetățeni.  În timp ce reprezentanții unor  partide vorbesc despre o altfel de politică în Republica Moldova, unii colectează semnături în favoarea unionismului, iar alții colectează semnături pentru condamnarea Unirii și apărarea statalității.  Unii vorbesc despre susținerea a peste un milion de cetățeni, alții cheamă cetățenii la Marea Adunate Națională. Nimic nou sub soare. Iarăşi proteste, declarații iresponsabile și învinuiri reciproce în loc de proiecte concrete de dezvoltare a Republicii Moldova, a localităților și pentru  fiecărui cetățean în parte.

 Este regretabil să constatăm că politicienii din țara noastră, prin declarațiile și acțiunile lor, cheamă cetățenii pe baricade și îi divizează în tabere adversare. Clasa politică din țara noastră nu a reușit să depășească anumite stereotipuri și să devină o clasă politică pentru țară, pentru dezvoltare și pentru cetățeni. Situația la care am ajuns este și ea un rezultat al nerealizării reformei politice despre care am tot vorbit pe parcursul ultimilor  zece ani de zile. Este un eșec și lipsa dialogului politic civilizat dintre partidele parlamentare și extraparlamentare în problemele majore ale societății.

Anume din aceste motive,  indicele democrației din Republica Moldova, potrivit ultimului clasament internațional, înregistrează o înrăutățire majora, țara noastră fiind retrogradată de la  o „democraţie defectuoasă” la un „regim hibrid” cu cel mai mic punctaj la capitolul cultura politică.

În această ordine de idei, și în contextul viitoarelor alegeri parlamentare în baza sistemului electoral mixt, vreau să cred că cetățenii țării noastre vor avea parte de o campanie electorală corectă și un comportament civilizat al tuturor actorilor politici. Că politicienii vor veni cu declarații responsabile și promisiuni reale, iar cetățenii, la rîndul lor, vor da dovadă de participare, implicare și alegere corectă a partidului și candidatul care îi reprezintă, care le provoacă încredere și ale căror opțiuni  corespund necesităților lor și care vor soluționa problemele acumulate de ani de zile.

 

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<