Categorie: Toate

Viitoarea guvernare a Moldovei este obligată să urmeze vectorul european pentru care a optat electoratul

Partidul Popular din Republica Moldova își exprimă îngrijorarea în legătură cu tergiversarea negocierilor privind crearea alianței de guvernare. Cu atât mai gravă este situația cu cât nu au fost adoptate documente cardinale, bugetele pentru anul 2015, politica bugetar fiscală pentru acest an, ce crează multă incertitudine atât în economie, cât și mediul de afaceri. Pe agendă se află multe chestiuni legate de implementarea Acordului de asociere și respectiv a Acoprdului de liber schimb, a căror amânare ar aduce prejudicii parcursului european și a sprijinului acordat de către instituțiile financiare europene și internaționale.  Republica Moldova se află acum, mai mult ca niciodată, în pragul unei schimbări a vectorului politic al țării. În condițiile create, PPRM solicită formațiunilor politice parlamentare să găsească o soluție în beneficiul țării, să păstreze vectorul pro-european al Republicii Moldova în ce componență nu ar crea alianța de guvernare, declarată sau nedeclarată. Schimbarea vectorului pro/european în acest moment ar transforma catastrofa morală în care a ajuns guvernarea în una economică, în care va ajunge inevitabil Republica Moldova. Ultimele alegeri parlamentare au fost o confruntare între mișcările pro-europene și cele pro-euroasiatice. Populația a creditat cu votul său partidele pro-europene, susținând astfel vectorul european. În aceste condiții, orice schimbare bruscă a vectorului va înclina balanța ireversibil. Fapt care va afecta viața tuturor cetățenilor Republicii Moldova.  PPRM va organiza un breafing în una din zilele următoare exprimînd opinia partidului privind prioritățile Republicii Moldova pe termen scurt, mediu și lung.

PPRM, partidul Mărului, cheamă la crearea unui nou pol politic

Am participat la o campanie electorală marcată de multiple încălcări ale normelor legale şi morale, dominată de monopolul mediatic al partidelor de la guvernare corupte şi de utilizarea abuzivă a resurselor administrative, bugetare în interesul meschin al acestor grupări politice. La o analiză obiectivă a rezultatului votului din 30 noiembrie, PPRM constată că, deşi calculele post-electorale, luând în consideraţie îngrădirea reprezentativităţii partidelor politice în Parlament, urmare a măririi pragului electoral la 6%, dau o majoritate parlamentară partidelor de centru şi de centru-dreapta pro-europene, în realitate, majoritatea voturilor au fost acumulate de partidele de stânga, de orientare pro-euroasiatică. Nu poate fi ignorată nici dezamăgirea cetăţenilor legată de neonorarea promisiunilor guvernării, demonstrată prin absenteismul de la vot a jumătate din populaţie. De aici, tragem concluzia că rezultatul a 4 ani de guvernare nu i-a convins pe cetăţenii Republicii Moldova că un  viitor european este real. Dimpotrivă, s-a adâncit neîncrederea în grupările de la Putere şi în capacitatea acestora de a implementa reformele necesare pentru modernizarea şi transformarea statului  în unul de drept, prosper şi european. Ne întrebăm, în acest caz, cine a câştigat, de fapt, alegerile din 30 noiembrie? În opinia Partidului Popular, ținând cont de modul în care s-a desfăşurat campania electorală, precum şi de sentimentul de dezgust şi  de dezamăgire al majorităţii alegătorilor, în realitate, au avut de câştigat doar partidele de la guvernare, şi nu cetăţenii Republicii Moldova. Vom avea, cel mai probabil, o majoritate parlamentară bazată pe „principii şi valori” ale guvernărilor anterioare, lipsită de legitimitate morală şi politică. Iar, luând în consideraţie evenimentele din ultima săptămână electorală, - vom avea şi o opoziţie parlamentară „avană”, dar, în realitate, - şubredă şi „constructivă”. În aceste condiţii, PPRM va continua lupta începută acum 3 ani, de când a fost creată formaţiunea, pentru a construi, consecvent şi hotărât, o alternativă viabilă şi credibilă actualului corp de deputaţi. Facem apel  către toţi oamenii de bună credinţă din Republica Moldova, către toate forţele politice apropiate viziunilor noastre şi care doresc o Moldovă a muncii cinstite, a ordinii, a dreptății şi a bunăstării, să ni se alăture şi să ducem această luptă împreună. E momentul edificării unei  alternative actualului sistem politic şi constituirii unei noi platforme social-politice, în care oamenii să se regăsească şi alături de care să-şi făurească viitorul pe care îl merită cu adevărat.  Mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut, ne-au votat, celor care s-au implicat direct sau indirect în campania electorală a PPRM, a echipei MĂRULUI. Mesajul nostru s-a făcut auzit în ciuda tuturor obstacolelor pe care le-am  întâmpinat. Ştim că avem mult mai mulţi simpatizanţi decât apar în buletinele de vot, dar pragul electoral exagerat i-a descurajat pe mulţi şi i-a determinat să-şi îndrepte votul spre unul dintre partidele de la guvernare. Acest fapt nu ne descurajează, ci, dimpotrivă, ne face mai încrezuţi, mai motivaţi în lupta noastră pentru un viitor cu adevărat  european aici la noi, acasă, în Republica Moldova!

PPRM acuză intenția guvernului Leancă de fraudare a alegerilor

Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM) acuză Guvernul de proastă organizare a alegerilor  și suspectează fraudarea masivă a votului cetățenilor. Regulamentul emis de Comisia Electorală Centrală (CEC) și aprobat prin Hotărîrea CEC nr 2689 din 7 octombrie 2014, conform căruia fiecare cetățean prezent la vot trebuie să se înregistreze în sistemul electronic, este încălcat în toate secțiile de vot din țară.  Alegătorilor li se spune că sistemul electronic este blocat, datele de identificare de pe buletin se scriu de mînă pe o simplă foaie de hîrtie și li se mai cere și o copie după buletinul de identitate. Domnului Prim Vice-Președinte al PPRM, Valeriu Cosarciuc, prezent în cursul dimineții la secția de votare nr. 213, i-a fost încălcat dreptul de vot, deoarece conform articolleor 60 și 61 din Regulamentul cu privire la activitatea birourilor electorale, domnia sa putea să voteze doar după ce este verificat în sistemul electronic, SIAS "Alegeri", lucru care nu s-a întîmplat. Această încălcare a dreptului de vot are loc în majoritatea secțiilor de vot din țară. PPRM suspectează că așa zisa blocare a sistemului electronic s-a făcut intenționat pentru a permite ca simpatizanții și cei plătiți de actuala putere să poată vota de mai multe ori fără a putea fi depistați. PPRM cere o anchetă a organelor în drept și sesizează observatorii internaționali asupra situației. Amintim că împiedicarea alegătorilor să-și exercite dreptul de vot a fost pusă la cale și în alegerile recente din România, inclusiv la noi în Republica Moldova unde mii de oameni au stat degeaba la cozi imense la secțiile de vot.

Apelul PPRM: Au confiscat Moldova. E timpul să ne luăm țara înapoi!

Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM) acuză puterea actuală, partidele aflate la guvernare, de utilizarea în folos propriu a tuturor resurselor țării, pentru a cumpăra voturile oamenilor. Dezmățul pe bani publici pe care-l practică actualii guvernanți pentru a se menține la putere a atins un nivel insuportabil. Am asistat în această campanie electorală la cea mai mare fraudă din istoria ultimilor 23 de ani de cînd se țin alegeri în această țară. Au furat voturile încă dinainte ca oamenii să apuce să voteze. După ce în 2013 PLDM împreună cu PCRM au instituit un prag electoral de 6%, nemaîntîlnit în nicio țară europeană și democratică, după ce au pus monopol pe aproape toate sursele de informare, începînd cu televiziunile, încercînd să ne dicteze și ce avem voie să gîndim și ce nu, în final, odată cu această campanie, și-au însușit în folos electoral și toate instituțiile de stat. Aproape că nu mai există școală, spital, primărie, instituție de stat centrală sau raională care să nu fie folosită de partidele aflate la guvernare pentru a le face lor campanie, pentru a cumpăra oamenii și a le lua votul. Se folosesc fără de precedent și ilegal datele personale ale cetățenilor pentru transmiterea unor scrisori personificate cu chemările de a vota concurenții electorali. Numai politizarea excesivă a instituțiilor de stat a putut crea baza pentru așa o situație înjositoare. Vedem cu toții cum aceste partide îi obligă pe funcționari să le facă campanie electorală. Funcționarii, oamenii plătiți din bugetul țării, din impozitele și taxele pe care le plătim cu toții, sînt șantajați și amenințați că-și pierd slujbele dacă nu le fac lor campanie. Cred guvernanții noștri că oamenii nu văd sau nu aud despre toate aceste lucruri? Văd și aud, dar cei mai mulți tac pentru că le e frică să vorbească. Stalin spunea odată că nu contează cine votează, ci contează doar cine numără voturile. Guvernanții noștri l-au depășit și pe Stalin. Nu se mai încurcă cu număratul voturilor ci le cumpără pur și simplu. De aceea Partidul Popular, partidul Mărului face un apel, acum la sfîrșitul acestei campanii electorale, la toți cetățenii de bună credință a acestei țări să protesteze prin votul lor împotriva celor care le-au confiscat țara în folosul lor și le-au acaparat aproape toate resursele și viitorul. Haideți, oameni buni, să ne luăm țara înapoi! Moldova nu-i a lor, a celor care ne guvernează vremelnic, ci a noastră a tuturor și a urmașilor urmașilor noștri!

PPRM a ridicat un Zid de Mere pentru protejarea producătorilor locali

Partidul Popular din Republica Moldova a lansat, astăzi, 26 noiembrie  Campania Zilele Mărului. Acțiunea s-a desfășurat lîngă Arcul de Triumf din Piața Marii Adunări Naționale, unde a fost prezent  prim vice-președinte Valeriu Cosarciuc, alături de un grup de fermieri din diverse raioane. Organizatorii au construit un zid de mere, prin care au dorit să sugereze în mod simbolic un perete protector pentru fermierii din Republica Moldova, pentru susținerea și dezvoltarea agriculturii, a producătorilor locali și a produselor moldovenești. “Zidul de mere pe care îl vedeți aici, simbolizează zidul de apărare a producătorilor autohtoni pe care PPRM îi susține cu toată fermitatea” a declarat prim vice-președintele PPRM, Valeriu Cosarciuc. PPRM propune în programul electoral acordarea de subvenții în valoare de 2000 de lei la hectar pentru toți deținătorii de cote, acordarea unei prime de instalare în valoare de 20 000 de euro pentru cei care înființează o întreprindere în mediul rural și creează minim 5 locuri de muncă precum și introducerea Cotei Zero la impozitul pe venit din agricultură pe timp de 5 ani. “Noi, Partidul Popular din Republica Moldova suntem acea formațiune care susține producătorul local, vrem ca tot ce consumăm să fie produs în Republica Moldova. Dorim un viitor mai bun pentru copii noștri. Dacă vom dezvolta agricultura, vom avea investiții, investițiile vor aduce progres economic și atunci vom avea educație la nivelul european, sistem de pensii pus la punct și o societate sănătoasă”  a susținut Valeriu Cosarciuc. La eveniment au putut fi observați nu doar membrii PPRM, ci și simpatizanți ai formațiunii, dar și trecători care își încetineau pasul să declare “Eu nu sunt membru de partid, dar am încredere în acest partid, pentru că este unicul care promovează agricultura și este cel care a aplecat urechea și la omul simplu, omul de la sat” a afirmat un trecător. La sfârșitul acțiunii Organizația de Tineret a PPRM a împărțit trecătorilor mere, îndemnindu-i vă voteze Mărul, pentru că mărul este un simbol al dragostei, frumosului și belșugului.

Guvernanții mint frumos, cîtă vreme rod un os.

Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova (OT-PPRM) a organizat astăzi un flash-mob cu genericul Guvernanții mint frumos, cîtă vreme rod un os. Acțiunea a avut loc lînga Arcul de Triumf din Piața Marii Adunări Naționale, unde zeci de tineri au scris lozincile partidelor de la guvernare din campania desfășurată în 2010: “Protejarea familiilor; Salarii de 4 ori mai mari decât minimul de existență; Noi luptăm cu oligarhii; Standarde europene...” OT-PPRM a îndemnat partidele de la guvernare și opoziția parlamentară să nu mai lanseze vorbe goale și promisiuni deşarte în campania electorală care nu sunt realizate, dovada fiind și sloganele care au fost lipite de tinerii populari pe un pepene verde, iar trecătorii urmau să ghicească cărui partid îi aparține promisiunea. Tinerii din PPRM au prezentat și un clip haios legat de promisiunile din campania electorală, prin care și-au manifestat protestul și neîncerederea față de partidele de la conducere. Ian Lisinevschi, președintele OT-PPRM a declarat că “Partidul Popular va semnaliza toate încălcările și promisiunele care nu au fost împlinite. Noi, partidul Mărului suntem și vom fi alături de popor.” “Ani de zile ascult poveștile aclualii guvernări, că aceștia vor realiza: Salarii de 4 ori mai mari (PCRM); Peste 100000 mii de locuri de muncă (PLDM); Moldova fără oligarhi (PLR), însă până în prezent nu a fost realizată nici o promisiune. În Republica Moldova viața nu a devenit mai ușoară, ci mai degrabă una cu un iz trist, tinerii nu au locuri de muncă și sunt nevoiți să plece peste hotare” a susținut Maxim Braila, prim vice-președintele OT-PPRM . Partidul Popular din Republia Moldova reaminteşte că MĂRUL este simbolul partidului, simbolul care va aduce schimbarea unui viitor mai bun și prosper!

Crezul PPRM: Vrem ca tot ce consumăm să fie produs în Republica Moldova

Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM), partidul Mărului, a transmis azi într-o conferință de presă extraordinară crezul sub care și-a desfășurat întreaga campanie electorală aflată acum spre sfîrșit: "Vrem ca tot ce consumăm să fie produs în Republica Moldova" În spatele unui "zid" de mere și înconjurat de panouri sub formă de măr pe care erau scrise de către oameni cele mai bune și iubite produse moldovenești, Prim Vice-Președintele PPRM, domnul Valeriu Cosarciuc a prezentat ultima mare acțiune a partidului care a avut loc, duminică, în toate raioanele din țară. Este vorba despre campania "Susține și TU produsele moldovenești" la care au participat în total peste 3000 de oameni. "Zidul de mere pe care îl vedeți aici în spatele meu simbolizează zidul de apărare a producătorilor autohtoni pe care PPRM îi susține cu toată fermitatea" a declarat, la începutul conferinței de presă, domnul Valeriu Cosarciuc care a lansat și următoarea întrebare: "De ce guvernanții noștri preferă, și încearcă să ne impună și nouă, să mănînce castraveți din Turcia, brînză din Bulgaria, carne din Brazilia și multe alte produse importate de pe aiurea?" Răspunsul domniei sale este că "guvernanții preferă să importe 80 la sută din produsele pe care le consumăm ca să poată aduna pentru ei comisioane la hotar." PPRM, a mai spus domnul Cosarciuc, vrea ca această politică a hoției să înceteze și ca țara noastră să fie capabilă să producă tot ceea ce consumăm. Pentru susținerea și dezvoltarea agriculturii, a producătorilor locali și a produselor moldovenești, care reprezintă prioritatea numărul unu a PPRM, domnul Valeriu Cosarciuc a prezentat în continuare și principalele soluții pe care partidul Mărului le are în vedere. Este vorba, printre altele, despre acordarea de subvenții în valoare de 2000 de lei la hectar pentru toți deținătorii de cote, de acordarea unei prime de instalare în valoare de 20 000 de euro pentru cei care înființează o întreprindere în mediul rural și creează minim 5 locuri de muncă precum și introducerea Cotei Zero la impozitul pe venit din agricultură pe timp de 5 ani. Prim Vice-Președintele PPRM a prezentat apoi și proiectul partidului de dezvoltare a unei infrastructuri naționale menită să susțină agricultura și producătorii locali prin înființarea unui Centru Agroalimentar Național la Chișinău și a șapte Centre Raionale."Acestea sunt deja prevăzute într-o hotărîre de guvern elaborată de mine, acum patru ani cînd conduceam Ministerul Agriculturii, dar guvernul care a urmat n-a făcut nimic." a declarat liderul PPRM, domnul Valeriu Cosarciuc. Aceste centre vor avea drept scopuri principale colectarea, depozitarea, ambalarea și desfacerea produselor agricole și agroalimentare locale. "Fermierii și agricultorii noștri nu au accès direct la piață. Producția la care muncesc un an întreg trece prin mîinile a zeci de intermediari și ajung pe piață la prețuri de cîteva ori mai scumpe. Intermediarii cîștigă iar fermierii se aleg cu mai nimic." a afirmat liderul PPRM care a anunțat că partidul va continua campania de susținere a producătorilor locali și după alegeri. "Anunțăm în premieră că partidul nostru, PPRM, va începe în curînd o colaborare cu cea mai importantă platformă mediatică din România, Agro TV, dedicată agriculturii." a declarat în final domnul Valeriu Cosarciuc.

Valeriu Cosarciuc: Noi, Partidul Mărului dorim să aducem Europa la noi acasă!

Vineri, 21 noiembrie, curent, Prim Vice-Președintele PPRM, domnul Valeriu Cosarciuc, a fost invitat să participe la dezbaterile electorale desfășurate de către postul de televiziune Jurnal TV. Noi, Partidul Mărului dorim să aducem Europa la noi acasă! Valeriu Cosarciuc a venit cu un mesaj de salut, menționând că data de 30 noiembrie este una importantă, în care se va decide soarta Republicii Molodva pentru următorii 4 ani: “PPRM este un partid nou pe arena politică și participă pentru prima oară într-un scrutin electoral. Cu toate acestea echipa este formată din oameni cu un profesionalism deosebit, oameni patrioți care țin la acest popor și își doresc schimbare. Noi, Partidul Mărului dorim să aducem Europa la noi acasă, să edificăm o Nouă Moldovă, bazată pe bunăstare, belșug, cu o agricultură modernă, cu afaceri deschise în mediul rural și cu un sat moldovenesc unde domină armonia, frumuseșea și tradiția. ” Stabilitatea politică şi garantarea principiului separării puterilor în stat Valeriu Cosarciuc s-a referit și la un alt aspect atât de necesar și important  “stabilitatea politică şi garantarea principiului separării puterilor în stat”, care vor fi asigurate prin modificarea sistemului de guvernare, prin alegerea Preşedintelui Republicii Moldova în mod direct de către popor. Un alt reper în discuția Dumnealui a fost “reformarea administraţiei publice centrale şi transformarea instituţiilor statului în instituţii credibile, cu funcţionari de înaltă calificare şi moralitate”, specificând că instituţiille statului vor fi puse în serviciul cetăţenilor, respectînd cu stricteţe drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Economia trebuie să devină motorul dezvoltării Republicii Moldova Republicii Moldova, stabilitatea politică, o justiție corectă și transparentă, un stat de drept, acestea, vor da puls vieții agrare autohtone.  Economia trebuie să devină un motor de dezvoltare și pentru celelalte domenii: social, cultural.  PPRM își propune:           • pentru susţinerea agricultorilor - introducerea cotei de 0% la impozitul pe venit pentru gospodăriile ţărăneşti (întreprinderi micro) pe o perioadă de cinci ani, stabilirea cotei 8% TVA în agricultur;             • pentru sporirea investiţiilor — cota zero la impozitul pe venitul reinvestit în capitalul social;             • pentru susţinerea producătorului autohton şi exporturilor — zero taxe şi impozite la importul de utilaje şi tehnologii avansate; Valeriu Cosarciuc a afirmat că “ Republica Moldova dispune de două mari resurse: pâmîntul care ne bucură cu roadele sale și oamenii noștri, de o hărnicie aparte. Partidul Popular vină să susțină progresul și prosperarea, pentru dezvoltarea afacerilor la sate și stimularea creării fermelor familiale (10-60ha-) compensarea ratei dobînzii la credite pe un termen de cel puţin 10 ani, contractate pentru cumpărarea terenurilor agricole în satele de baştina. Noi credem că Republica Moldova nu trebuie să importe 70 % din produse, pentru că o mare parte din ele, noi putem, împreună să le producem la noi acasă!” Agricultura trebuie să fie concentrată pe cultivarea legumelor, viței-de-vie, livezilor, pentru că acestea constituie o adevărată bijuterie națională. În această ordine de idei, a fost specificat că “Cei care muncesc la pământ şi cultivă cereale, legume şi fructe vor fi susţinuţi de către stat, aşa cum se procedează în toate ţările civilizate. Subvenţionarea agriculturii se va face la nivelul de 60% din costurile de achiziţie pentru: procurările de tehnică agricolă, construcţiile noi de sere, înfiinţarea plantaţiilor horticole multianuale, procurării de animale şi construcţiei fermelor.” Şcoala este principalul bastion al vieţii intelectuale, culturale şi sociale Partidul Popular din Republica Moldova militează pentru dezvoltarea domeniului educației, deoarece educația venerează omul, prin intelect un popor se poate manifesta. PPRM este pentru ca fiecare copil să poată merge la şcoala primară în satul/oraşul în care locuieşte, iar statutul profesorului şi cel al şcolii să fi readus la un nivel calitativ înalt. “Proiecte de înfiinţare şi dezvoltare a centrelor culturale în localitaţile rurale, vor deveni centre de promovare şi de cultivare a valorilor cultural-artistice, având în vedere promovarea valorilor morale şi spirituale, cu păstrarea tezaurului cultural autentic al tuturor grupurilor etnice din Republica Moldova ” a ținut să scoată în evidență prim vice-președintele PPRM. Votați Mărul- simbol al unui viitor mai bun și prosper Dezămăgirea nu a fost încă niciodată atât de vizibilă în rândul cetățenilor. Echipa PPRM merge din raion în raion, din sat în sat și poartă discuții cu alegătorii. Pe 30 noiembrie vom decide care va fi pasul următor în itinerarul politic. Valeriu Cosarciuc a încheiat prin a chema cetățenii la vot: “Republica Moldova se află la o cotitură dificilă, societatea este divizată între est și vest. Partidul Popular din Republica Moldova, este partidul mărului, un partid care are potențial de a aduce schimbarea. Votați Mărul- simbol al unui viitor mai bun și prosper!”  

Organizația de Tineret a PPRM: "Omizile guvernării dăunează Agriculturii"

Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova (PPRM), a organizat astăzi, 17 noiembrie, un flash-mob cu tema: ,,Guvernanții noștri sunt interesați de un singur produs moldovenesc!” Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Campaniei naționale a PPRM, "Susține și TU produsele moldovenești." Flash-mob-ul a avut loc în fața clădirii Guvernului unde au participat zeci de tineri care au acuzat actuala guvernare că nu a fost capabilă să creeze un mediu favorabil pentru comerț, nu a avut grijă de țăranul care muncește cu greu pămîntul și nu are unde-și vindă marfa. Participanții au așezat pe platoul din fața Guvernului politicieni, printre care Vladimir Voronin, Vlad Filat și Marian Lupu desenați pe niște matrioshki lasînd lîngă ei o hartă plină cu varză “capustă” “Le lăsăm guvernanților  actuali, “capustă” ca să nu mai jefuiască Moldova. În 2009 cu toții am optat pentru schimbare, cei care au venit la conducere ne-au mințit și au adus sărăcie în satele din Republica Moldova”,  a menționat unul dintre participanții la eveniment. Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova dă încă un semnal de alarmă în privința situației din agricultura din Republica Moldova,  ramură care trebuie să devină o prioritate pentru guvernare. Participanții la mitingul din fața Guvernului au purtat pancarte cu lozinci ca: «Omizile Guvernării dăunează Agriculturii» și «Ne vrem țara înapoi!» Partidul Popular din Republia Moldova reaminteşte că MĂRUL este simbolul formațiunii și a devenit SIMBOLUL PROTESTELOR ȘI AL SCHIMBĂRILOR, nu doar prin campania națională «Susține și TU produsele moldovenești», care a a  fost lansată la 14 noiembrie, dar și prin alte acțiuni de amploare.

PPRM salută rezultatul alegerilor din România și acuză duplicitatea PLDM

Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM) salută schimbarea produsă la alegerile prezidențiale care au avut loc ieri în România și felicită poporul român pentru alegerea făcută. Succesul absolut surprinzător al unui candidat creditat de toate lumea cu șanse minime de a învinge în scrutinul de ieri din România, e o dovadă că poporul nu e mereu la mîna celor mari și că poate întoarce oricând calculele pe care aceștia și le fac. PPRM consideră că alegerea făcută de poporul român reprezintă o schimbare care, alături de cea pe care a adus-o recent și alegerile din Ucraina, constituie un exemplu de urmat și pentru noi, cetățenii Republicii Moldova. E un exemplu că și în politica țării noastre este nevoie de oameni noi, de o echipă nouă, de viziuni clare și de un viitor garantat pentru acest popor. PPRM amintește opiniei publice poziția pe care a exprimat-o încă de dinainte de alegerile din România conform căreia partidul nostru îi va susține pe acei candidați care dovedesc o atitudine onestă și respectuoasă față de Republica Moldova. Concetățenii noștri și-au exprimat destul de clar această viziune împărtășită și de noi prin votul masiv acordat ieri cîștigătorului Președinției României. PPRM apreciază că prin campania pe care au dus-o unele partide de la noi pentru diverși candidați din România, acestea au arătat și lipsa de calitate a clasei noastre politice. Exemplu cel mai semnificativ l-a dat PLDM care prin domnul Vlad Filat l-a susținut pe Klaus Iohannis și prin domnul Iurie Leancă, premierul actual al Republicii Moldova, l-a susținut pe adversarul domnului Iohannis, Victor Ponta. Cu multă speranță, Partidul Popular din Republica Moldova se adresează poporului nostru pentru a face și la noi o schimbare în bine asigurînd țării un viitor prosper.
<