Categorie: Documente

Alexandru Oleinic: deciziile politice de azi pot repeta efectele demiterii guvernului în anul 1999

Ceea ce s-a întâmplat în eşaloanele de vârf ale puterii sunt pentru cetăţean şi pentru societate mai mult decât un spectacol de prost gust. Oamenii au fost siliţi să urmărească în direct cum se compromite clasa politică, cum le sunt ignorate aşteptările  şi cum aleşii poporului şi guvernarea îi lipsesc de viitor, arătându-le spatele şi protejându-şi doar propriile interese. O falsă preocupare de combatere a corupţiei  ascunde propria implicare în acte de corupţie. Forţele politice au încercat, şi spre cutremurarea societăţii, au reuşit să-şi subordoneze instituţii ale statului, pentru apărarea intereselor de clan şi de partid. Le-au folosit pentru a forţa uşile rivalilor politici, pentru a intercepta convorbiri  telefonice, a defăima şi a murdări,  trecând peste limitele moralităţii şi ignorând balanţa justiţiei. Comportamentul actorilor politici  de la Chişinău a scos la iveală  orgolii  şi dispreţ,  limbaje de mahala şi părţi slabe ale puterii. Principiile şi înţelegerile  de constituire şi funcţionare a unei alianţe de guvernare au  cedat foarte uşor în faţa  instinctului de răzbunare.  Combaterea corupţiei a fost mimată prin  răspândirea unor fotografii cu case luxoase şi maşini  superdotate, singurul efect al acestor descinderi de paradă fiind discreditarea guvernării, dar mai ales abandonarea  parcursului şi opţiunii europene pentru care a votat electoratul la ultimele alegeri parlamentare. Prin deciziile pe care le-a luat recent şi prin respingerea cu încăpăţânare a ideii de guvernare în echipă şi întru binele ţării, clasa politică  demonstrează  clar că nu a învăţat deloc lecţiile istoriei. Situaţia  actuală  arată că a fost trasă la indigo demiterea în anul 1999 a guvernului Sturza şi  destrămarea  alianţei de guvernare de atunci. Care alte efecte au avut acele decizii politice în afară de amânarea cu peste zece ani a unor  reale procese de dezvoltare şi integrare europeană? A avut oare  demiterea  de atunci drept  continuare logică combaterea corupţiei,  ridicarea nivelului de trai al populaţiei, revenirea  acasă a cetăţenilor plecaţi peste hotare, crearea de noi locuri de muncă, creşterea  salariilor şi a pensiilor? Cu certitudine NU. Tot ce s-a putut întâmpla a fost venirea la putere a unor forţe politice revanşarde, forţe politice care  continuă să facă acelaşi joc şi în prezent. Momentul pe care îl trăim ne cere să trecem peste simplele constatări pe care le facem şi să gestionăm cu  clarviziune crizele în care ne pomenim. Partidul Popular  face apel către întreaga clasă politică, dar mai cu seamă  către actorii din avanscena politică să evite capcanele care i se întind. Să facă uz de puţinele şanse pe care le mai avem de revenire în albia normalităţii şi de recăpătare a  încrederii oamenilor. Şi să nu uităm, că greşeala repetată este una dintre cele mai bine formulate definiţii ale prostiei.

A avut loc constituirea Organizației de Femei a Partidului Popular din Republica Moldova

La 3 martie curent, a avut loc Conferința Națională a Organizației de Femei a Partidului Popular din Republica Moldova. La eveniment au participat 140 delegate, care au reprezentat peste 2000 de femei membre a PPRM din întreaga țară, copreședinții partidului, membrii Biroului Permanent Central, președinții Organizațiilor Teritoriale și alți invitați. Astfel, în cadrul conferinței, a fost constituită organizația de Femei a Partidului Popular, a fost ales Consiliul Național al Organizației, președinta și trei vicepreședinte. Angela Cebotari, copreședintele Partidului Popular din Republica Moldova, a fost propusă în funcția de președinte a  organizației de Femei, iar delegatele, în unanimitate au votat această propunere. Problemele cu care se confruntă femeile din țara noastră se află permanent în atenția Partidului Popular. Statutul și Programul Partidului conțin prevederi concrete prin care susține rolul femeii în familie și societate, egalitatea de șanse între femei și bărbați, promovează reprezentarea proporțională a femeilor în toate funcțiile și structurile politice și administrative. Astfel, pornind  de la misiunea organizației de Femei care a fost creată, în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă la moment femeile, s-au propus cîteva subiecte prioritare care vor constitui obiectivul cheie al organizației pentru anul 2013: 1.  Elaborarea și înaintarea propunerilor în vederea modificării și completării legislației muncii privind protecția socială a femeilor, mamei și copilului, familiilor cu mulți copii. 2. Pariciparea la elaborarea politicilor și a strategiilor de partid privind asigurarea egalității de gen în domeniile ocupării forței de muncă, salarizării, securității și sănătății la locul de muncă, protecției sociale a femeilor. 3.  Implementarea programelor educaționale și desfășurarea campaniilor informaționaleprivind asigurarea egalității de gen în partid și societate. În alocuțiunea sa, Valeriu Cosarciuc, a menționat că Partidul Popular întotdeauna va promova femeile în toate structurile de conducere ale formațiunii, va susține implicarea lor în politică și în viața publică. Totodată, Valeriu Cosarciuc a felicitat doamnele și domnișoarele cu ajunul sărbătorii de 8 martie dorindu-le curaj, sănătate și optimism. La finalul Conferinței, delegatele au făcut o declarație prin care își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu situaţia dezastruoasă în care s-au pomenit femeile în Republica Moldova și îşi exprimă speranţele că vor fi auzite și înţelese, vor fi ajutate, ca într-un timp apropiat să dăm exemplu de o ţară ce cu adevărat aspiră la standardele europene, capabilă să-şi protejeze cetăţenii. Astfel, Oganizația de Femei a Partidului Popular va evidenția și va propune soluții pentru problemele cu care se confruntă femeile în Republica Moldova. Însă pentru aceasta este nevoie de o mai multă implicare a femeilor în apărarea propriilor interese prin promovarea lor în organele de conducere ale partidului, pe listele eletorale la alegerile parlamentare și locale, în organele de conducere ale administarției publice locale și centrale.

Consultații juridice gratuite pentru locuitorii Municipiului Bălți

Un grup de juriști ai Partidului Popular din Republica Moldova au oferit consultații juridice gratuite pentru locuitorii Municipiului Bălți. Această acțiune este parte componentă a proiectlui «Partidul Popular și Legea - o putere unică», prin care formațiunea își propună să ofere consultații juridice gratuite în toată țara. La sfat cu juriștii au venit mai multe persoane care au menționat că astăzi este foarte dificil să obții o conultație juridică profesionistă din considerentul că prețul pentru astfel de servicii este destul de mare, iar veniturile cetățenilor sînt foarte modeste. Municipiul Bălți este a cincea localitate din țară  în care juriștii Partidului Popular au mers cu astfel de acțiuni, iar pînă la sfîrșitul anului, consultații juridice gratuite vor avea loc în fiecare raion din Republica Moldova.

Flori pentru eroii de la Nistru

De ziua națională a comemorării eroilor căzuți pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, membrii Partidului Popular, au depus flori la monumentul Maica Îndurerată. Această zi este una tristă pentru întreaga țară, o zi în care amintirile dor, iar florile  își scutură petala peste numele acelor tineri plecați sub iarba țării. În această zi   ne vedem siliți să recunoatem cu toții  – politicieni, cetățeni simpli, -  că avem încă neîmplinit un vis al lor, dar și al nostru –  de a reunifica țara, de a reîntregi Moldova.

O primăvară aducătoare de bucurii

Partidul Popular aduce sincere felicitări tuturor cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia sosirii primăverii,  dorindu-le căldură în suflet și pace în case. Acest început de primăvară să fie și începutul unor schimbări reale în țară, începutul unei vieți mai bune și mai prospere. Fie ca speranța să nu se stingă niciodată în sufletele Dumneavoastră, iar bunăstarea  şi voia bună să  nu vă ocolească niciodată casele. Echipa Partidului Popular din Republica Moldova

Un mărțișor de la Partidul Popular

Vineri 1 martie 2013, tinerii Partidului Popular din Republica Moldova vor dărui mărțișoare deputaţilor în Parlamentul ţării, îndemnîndu-i să-și iubească țara și să se trezească la realitate, la fel cum se trezește natura la viața odată cu venirea primăverii. Acțiunea va avea loc cu începere de la ora 9.30 în fața Palatului Republicii Moldova. Începînd cu ora 10.30, tinerii PPRM vor dărui mărțișoare locuitorilor capitalei, în toate sectoarele Chișinăului.

S-a constituit încă o Organizație Teritorială a Partidului Popular din Republica Moldova

În raionul Ocnița, a avut loc Conferința de constituire a Organizației Teritoriale a Partidului Popular din Republica Moldova. Evenimentul a avut loc cu participarea Copreședintelei PPRM, Valeriu Cosarciuc, împreună cu  alţi membri ai Biroului Permanent Central al formațiunii. În cadrul Conferinței, s-au trasat obiectivele Organizației pentru anul 2013 și s-a discutat pe marginea planului de activități și a Programului Politic al Partidului. Fiind ales în unanimitate, în funcția de președinte a Organizației Teritoriale Ocnița, Ion Sacaluș a menționat, că „situația politică și economică în care s-a pomenit Republica Moldova, cere să fie făcute schimbări radicale pe arena politică a țării, de aceea, toți împreună, fiind o echipă consolidată și puternică trebuie să luptăm pentru această schimbare.” În alocuțiunea sa, Valeriu Cosarciuc, a accentuat importanța Organizațiilor Primare în activitatea formațiunii, menționînd că trebuie să muncim pentru promovarea unei imagini bune și credibile a Partidului, astfel încît să readucem încrederea cetățenilor în forțele democratice și în instituțiile statului.

Partidul Popular din Republica Moldova este îngrijorat de situaţia creată la primăria Căuşeni

Partidul Popular din Republica Moldova  este alarmat de situaţia care s-a creat la Primăria oraşului Căuşeni şi îşi face publică îngrijorarea faţă de inacţiunile autorităţilor, care nu iau nicio atitudine vizavi de situaţia de criză profundă în care s-a pomenit administraţia centrului raional. Partidul Popular din Republica Moldova atenţionează factorii de decizie asupra consecinţelor pe care le poate avea ignoranţa şi lipsa de respect cu care este tratat omul simplu, solicitînd respectarea drepturilor angajaţilor, inclusiv dreptul de a fi retribuiţi la timp pentru munca depusă. Copiii de la 6 gradinite din Cauşeni au rămas fără mîncare, iar peste 300 de angajaţi de la primărie nu şi-au primit salariile. Asta pentru că, din decembrie, conturile primăriei sînt sechestrate. Judecata a obligat primăria să aloce bani pentru achiziţionarea a 7 apartamente pentru procurori, judecători şi poliţişti. Aceasta înseamnă un sfert din întreg bugetul primăriei. De mai mult timp, administraţia oraşului Căuşeni bate alarma şi atenţionează asupra stării deplorabile, cînd suferă angajaţi de rînd, dar cel mai grav e că au de suferit copiii, pe care grădiniţele din oraş, aflate în gestiunea Primăriei Căuşeni nu-i poate asigura cu hrană. Oamenii au ajuns să-şi revendice drepturile în stradă. În această ordine de lucruri,  Partidul Popular din Republica Moldova vede inadmisibilă situaţia cînd primăria unui centru raional este lăsată în voia sorţii şi se declară solidar cu angajaţii din Căuşeni rămaşi fără surse de existenţă. Mai mult decît atît, niciun fel de decizii nu sînt în drept să facă să sufere copiii. PPRM cere guvernării, autorităţilor centrale, inclusiv ale celor de profil, să ia o atitudine cît mai urgentă şi să găsească soluţia oportună pentru a redresa această stare de lucruri şi să scoată din impas administraţia publică locală de la Căuşeni.

Declaraţia OT PPRM cu privire la situaţia critică din or. Edineţ

Organizaţia de Tineret a  Partidului Popular din Republica Moldova, îşi exprimă îndurerarea în legătură cu situaţia creată în oraşul Edineţ, unde profesorii din liceul sportiv nu au primit salariile încă din luna decembrie. Din lipsă de fonduri, primarul afirmă că dascălii vor rămâne fără bani şi în ianuarie. Potrivit edilului, situaţia a devenit dificilă din cauza consilierilor locali, care nu au reuşit să voteze, deocamdată, bugetul pentru acest an. Suntem ferm convinşi că acest lucru este de neînchipuit, deoarece pedagogii în cauză învaţă tinerii – Viitorul Moldovei de mâine. Nefiind stimulaţi financiar pentru munca depusă, vom obţine un rezultat pe potrivă. Mai concret, se va ajunge la situaţia când elevii nu vor putea beneficia de o educaţie corespunzătoare. În cazul dat, cât tinerii atât şi profesorii nu poartă vină pentru acest incident. Vinovate se fac  autorităţile publice locale din Edineţ, care dau dovadă de incompetenţă, lipsă de bun simţ şi nedorinţă de a educa tânăra generaţie. Stimate D-le Primar al or. Edineţ, Stimaţi consilieri, uitaţi pe o clipa că sunteţi membri de partid. Dvs. aţi fost aleşi în funcţii în urma unor alegeri, oamenii v-au acordat votul de încredere, sperând la un viitor mai bun al copiilor săi. Nu mai fiţi unealta de propagandă a liderilor politici de la Chişinău. În urma bătăliilor politice, din organele administrative locale – oamenii sunt nevoiţi să sufere! Facem apel către Primăria şi Consiliul orăşenesc Edineţ să termine circul,  să analizeze situaţia creată şi în termen redus conform legislaţiei,  să soluţioneze problema în cauză. În caz contrar, Noi, Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova, vom veni cu proteste în faţa acestor instituţii publice. Comisia Educaţie, Tineret şi Sport a Organizaţiei de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova

Şedința Consiliului Politic Național

La 17 ianuarie curent, la Chișinău, va avea loc Consiliul Politic Naţional al Partidului Popular din Republica Moldova. Pe ordinea de zi a şedinţei se va discuta componenţa Comisiilor Permanente din cadrul Consiliului Politic Naţional și aprobarea planului de acţiuni a Partidului pentru anul 2013. Totodată, în cadrul întrunirii va avea loc cooptarea noilor membri ai Comisiei de Cenzori a Partidului Popular din Republica Moldova.
<