Alexandru Oleinic: Republica Moldova trebuie să rămînă un stat independent și neutru.

Alexandru Oleinic: Republica Moldova trebuie să rămînă un stat independent și neutru.

Declarațiile unor demnitari precum că Republica Moldova ”ar trebui să-și revizuiască statutul de neutralitate și să adere la NATO”, de rînd cu chemările altor politicieni la confruntarea interetnică au provocat un val de nedumerire în societate - pe de o parte un ministru, care a depus jurămîntul de a respecta Constituția Republicii Moldova, pune la îndoială statutul de neutralitate a țării noastre, iar de cealaltă parte, nici o instituție din stat, nici una din persoanele cu funcții înalte în stat nu au avut reacție la aceste declarații anticonstituționale.


Starea de lucruri la care s-a ajuns este, în primul rînd, un rezultat al unei guvernării bazate pe principiul partajării funcțiilor și instituțiilor pe criterii politice și, în al doilea rînd, este dovada lansării unei campanii electorale în care, se  pare că partidele din alianță de guvernare au partajat și mesajele electorale.


Scopul este clar, dar totodată actuala guvernare trebuie să-și asume responsabilitatea și consecințele care pot interveni în rezultatul acestor mesaje controversate lansate de reprezentanții partidelor din alianța de guvernare, mesaje care crează o imagine negativă statului Republica Moldova în plan internațional și provoacă o stare de panică în societatea civilă: unii sunt pentru unire, alții pentru Uniunea Euroasiatică, iar altă parte cheamă la nesupunere civică, iar cei de responsabilitatea cărora ține respectarea Constituției Republicii Moldova nu manifestă nici o reacție la mesajele antistatale. Și toate acestea din cauza că actuala guvernare este marcată de lipsa dialogului civilizat atît în interiorul alianței cît și cu societatea în ansamblu.


Despre responsabilitatea guvernării pentru asigurarea coeziunii naționale în jurul agendei de reforme și a consensului național în parcursul european al Republicii Moldova, de rînd cu lupta cu corupția și independența justiției,  au atenționat și înalții oficiali europeni aflați recent în vizita în Moldova. Viitorul european al țării noastre poate fi asigurat nu de un partid sau de un singur om, dar prin efortul comun al tuturor pentru transformarea tarii într-un stat independent, integru și neutru.


Acest lucru este consfințit și în Constituția Republicii Moldova care  „proclamă neutralitatea permanentă” a țării noastre și a fost respectat cu strictețe de la 1994 încoace. Sunt ferm convins că procesul de integrare europeană nicidecum nu este condiționat de statutul de neutralitate a țării noastre.  Spre exemplu,  în Uniunea Europeană la fel sunt state membre cu statutul de neutralitate  - Austria,  conform constituţiei sale este un  stat neutru, cu statut de neutralitate permanentă și aderarea Austriei la UE nu a însemnat pierderea statutului ei de neutralitate. Austria participă nu numai în acţiunile politice, dar şi la cele armate ale ONU, statutul de neutralitate oferindu-i posibilitatea sa-şi lărgească şi să-şi mărească influenţa în relaţiile internaţionale şi în sistemele europene regionale de securitate colectiva. Un alt exemplu de neutralitate în UE este Elveţia. Istoria Elveţiei demonstrează că păstrarea statutului de neutralitate i-a garantat țării siguranţa şi stabilitatea. Și Suedia, stat dezvoltat economic, și-a păstrat neutralitatea și nu a aderat nici la NATO nici la alte structuri militaro-politice, fiind stat membru al UE.


Reieșind din exemplele de succes ale statelor UE cu statut de neutralitate și cu  relații de parteneriat cu NATO în cadrul Programului pentru Pace, putem afirma că Republica Moldova, care de la proclamarea independenței pînă în prezent și-a menținut cu demnitate statutul de neutralitate, în pofida tuturor provocărilor existente,  trebuie să fie un stat neutru, statutul  care ne va aduce doar beneficii pe plan extern.


În contextul situației tensionate din regiune și a încercărilor periculoase de a schimba raportul intereselor geopolitice și economice, PPRM face apel către partidele din alianța de guvernare să dea dovadă de respect față de Constituția Republicii Moldova, de înaltă responsabilitate și să nu admită lansarea declarațiilor anticonstituționale, care pun în pericol stabilitatea, statalitatea și neutralitatea Republicii Moldova.


 

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<