Liderii PPRM au cutreierat raioanele Rezina, Șoldănești și Telenești

Liderii PPRM au cutreierat raioanele Rezina, Șoldănești și Telenești

Partidul Popular din Republica Moldova nu uită de tine! Aceste zile au fost pline de activitate rodnică în teritoriul republicii, unde conducerea partidului, în fruncte cu președinteșle Alexandru Oleinic au vizitat trei raioane: Rezina, Șoldănești și Telenești. Întîlnirile s-au desfășurat  în prezența membrilor, dar și al simpatizanților formațiunii. În cadrul discuțiilor s-au adus la cunoștința publicului proiecte din Programul Electoral al partidului.


Alexandru Oleinic a ținut să le mulțumească tuturora pentru prezență și a accentuat importanța și valoarea acestor întîlniri.


Președintele PPRM a specificat  că “PPRM este unicul partid care propune societății un nou model de dezvoltare a țării noastre, un model bazat pe opțiunile cetățenilor, realizarea căruia va răspunde așteptărilor populației.”   În același context s-a menționat Programul ”Pentru o nouă Moldova” care are drept scop stabilitatea politică și garantarea principiului separării puterilor în stat, care poate fi asigurată prin modificarea sistemului de guvernare.


Un alt segment al dialogului ținut în cele trei raioane a fost despre ambiția onestă a PPRM de a exclude fenomenul corupției din viața social-politică prin promovarea cadrului legal necesar pentru introducerea răspunderii ministeriale și prin depolitizarea  instituțiilor statului. Funcționarii publici vor fi în serviciul cetățenilor, nu în serviciul partidelor politice!


Președintele formațiunii a fost întrebat de viziunea PPRM vis-à-vis de reformarea sistemului fiscal și căile de soluționare?  Alexandru Oleinic a răspuns prin prezentarea politicilor concrete pe care le va promova PPRM:


- un  impozit unic de 10% pentru persoanele fizice și juridice;


- cota zero la impozitul pe venitul reinvestit în capitalul social;


Iar pentru susținerea producătorului autohton și a exporturilor — zero taxe și impozite la importul de utilaje și tehnologii avansate;




Conducerea PPRM în discuție  cu cetățenii Republicii Moldova.


1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

20

19

18

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh