Alexandru Oleinic: “Există pericolul abandonării procesului de integrare europeană”

Alexandru Oleinic: “Există pericolul abandonării  procesului de integrare europeană”
Alexandru Oleinic, co-preşedinte al Partidului Popular, a declarat într-o emisiune  tv  difuzată în seara zilei de ieri, că,  deşi formaţiunea sa  nu are reprezentare parlamentară,  consideră necesar ca partidele de orientare  democratică să sprijine şi să încurajeze  prin orice mijloace menţinerea la guvenare a forţelor democratice proeuropene. “Niciunul din partidele  componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană nu au şanse să guverneze împreună cu comuniştii, a spus Oleinic. Orice coabitare  cu PCRM înseamnă pentru un partid sau altul  compromiterea unui proiect  politic, iar pentru Republica Moldova  reprezintă abandonarea procesului de integrare europeană”



Pe de altă parte liderul PPRM si-a arătat dezgustul faţă de ceea ce se întîmplă  în sînul Alianţei, considerînd că instrumentele cu care se  lucrează, armele cu care se luptă, procedeele la care se recurge depăşesc în mod primejdios limitele tradiţional admise în luptele politice. “Urmează ca instituţiile statului, am în vedere  instituţiile de drept,  să facă uz de obligaţiunea de a aduce  claritate asupra legalităţii interceptărilor, asupra  condiţiile în care s-a produs scurgerea de informaţii, asupra gradului de securtizare a probelor. Cetăţeanul este marcat acum de un tulburător sentiment de nesiguranţă, este pe punctul de a pierde încrederea  atît în instituţiile staului, cît şi în clasa politică.”



“Prin asumarea angajamentului  de a conferi integrării europene contur real, cei care constituie actualmente arcul guvernamental si-au făcut publică  şi responsabilitatea de a reda oamenilor bunăstarea, de a le oferi locuri de muncă aici, acasă, de a le da copiilor studii şi viitor, de a încuraja  iniţierea   de afaceri  în mediul rural”, a mai spus liderul PPRM, specificînd totoodată că aşteaptă începerea discuţiilor asupra unui nou acord privind activitatea Alianţei, dar acesta trebuie să aibă la bază analiza celor trei ani de guvernare şi descrierea clară a sarcinilor pentru perioada următoare.

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<