Alexandru Oleinic – apropie oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului

 Alexandru Oleinic – apropie oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului

 PPRM –Partidul POPORULUI cu candidați pentru POPOR  

 

Actuala campanie electorală este una crucială pentru viitorul Republicii Moldova. După trei decenii de independență, societatea moldovenească este mai dezbinată ca oricând, criza economica și socială a generat un proces de depopulare care pune sub semnul întrebării însăși existența ulterioară a țării noastre. Una din problemele cheie  pe care așa și nu am reușit să o soluționăm în acești ani este criza transnistreană. 

Cu toate că majoritatea partidelor politice declară grija față de cetățenii din stînga Nistrului și aceasta este o problemă de interes național, partidele politice mari din Moldova au ezitat să-și asume competiția politică în circumscripțiile electorale destinate moldovenilor din stânga Nistrului.      

   PPRM a optat constant pentru soluționarea exclusiv pașnică a crizei transnistrene. Unul din elementele cheie ale procesului de soluționare constă în creșterea încrederii reciproce dintre oamenii de pe cele două maluri, deschiderea oportunităților pentru cetățenii moldoveni din stânga Nistrului de a deveni  parte a vieții politice și sociale  a Republicii Moldova. Din aceste considerente, PPRM, fiind conștient de oportunitatea creată de actualul sistem electoral și de necesitatea de a folosi această oportunitatea de a comunica și de apropia moldovenii de pe ambele maluri ale Nistrului,   va participa în alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, delegînd reprezentanții partidului - Alexandru Oleinc și Alexandru Luncari  în circurscruipțiile nr.47 si 48   din raioanele de est ale Republicii Moldova în calitate de candidati independenti. Prezenta decizie a PPRM este motivata  pentru a asigura reprezentativitatea tuturor cetațenilor țării în forul legislativ suprem al  Republicii Moldova. Locuitorii  de pe malul stîng al Nistrului sunt cetățeni al Republicii Moldova și nu pot fi neglijați în procesele de democratizare și europenizare a țării noastre.

 

 

     Votînd candidatii MARULUI, VOTAȚI pentru dezvoltare, democratizare și reprezentarea cetățenilor din raioanele de est în Parlamentul Republicii Moldova, VOTAȚI pentru drepturile lor, pentru viitor si bunăstare. Votați pentru readucerea încrederii în statul Republica Moldova.

 

 

 

 

 

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<