Partidul Popular nu va înainta candidat propriu la scrutinul prezidențial

Partidul Popular nu va înainta candidat propriu la scrutinul prezidențial

 Consiliul Național Politic al Partidului Popular din Republica Moldova s-a întrunit într-o ședință, unde a discutat poziția PPRM cu privire la alegerile prezidențiale, precum și evoluțiile social-economice și politice din țară, inclusiv în contextul pandemiei COVID-19 și crizei în sectorul agroalimentar.

Analizând evoluțiile politice în contextul scrutinului prezidențial, precum și starea de spirit a populației, Consiliul Național Politic al PPRM a decis neparticiparea cu candidat propriu la alegerile Președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020. În opinia PPRM numărul mare de candidați la scrutin, majoritatea fiind din start cu șanse nule, bulversează întreg procesul electoral, limitând cetățenilor posibilitatea de a alege la funcția de șef al statului o persoană integră, profesionistă și cu un program real de dezvoltare a țării sub toate aspectele. Mai mult, PPRM consideră că într-o republică parlamentară, unde șefului statului îi revin mai mult funcții reprezentative, sunt necesare eforturi de consolidare și eficientizare a potențialului Parlamentului și Guvernului, instituții care cu adevărat pot adopta și implementa politici în beneficiul cetățeanului și al țării.  

Totodată, Partidul Popular din Republica Moldova, după o analiză complexă a programelor candidaților înregistrați la funcția de Președinte, își rezervează dreptul de a veni cu un apel  către membrii formațiunii în vederea susținerii unui candidat care ar exprima opțiunile politice, economice și sociale ale electoratului PPRM.

Partidul Popular din Republica Moldova rămâne în continuare un partid care pledează pentru dezvoltarea și refacerea Republicii Moldova în plan politic, economic, social,  moral și spiritual, oferind oportunități fiecărui cetățean la educație, sănătate, locuri de muncă, afaceri, etc.

Noi "CREDEM în MOLDOVA” și pledăm în continuare pentru un nou model de guvernare a statului Republica Moldova cu multă grijă și responsabilitate față de fiecare cetățean, pentru fiecare localitate și pentru fiecare domeniu al economiei naționale.

Partidul Popular din Moldova 

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<