A avut loc constituirea Organizației de Femei a Partidului Popular din Republica Moldova

A avut loc constituirea Organizației de Femei a Partidului Popular din Republica Moldova

La 3 martie curent, a avut loc Conferința Națională a Organizației de Femei a Partidului Popular din Republica Moldova.


La eveniment au participat 140 delegate, care au reprezentat peste 2000 de femei membre a PPRM din întreaga țară, copreședinții partidului, membrii Biroului Permanent Central, președinții Organizațiilor Teritoriale și alți invitați.


Astfel, în cadrul conferinței, a fost constituită organizația de Femei a Partidului Popular, a fost ales Consiliul Național al Organizației, președinta și trei vicepreședinte.


Angela Cebotari, copreședintele Partidului Popular din Republica Moldova, a fost propusă în funcția de președinte a  organizației de Femei, iar delegatele, în unanimitate au votat această propunere.


Problemele cu care se confruntă femeile din țara noastră se află permanent în atenția Partidului Popular. Statutul și Programul Partidului conțin prevederi concrete prin care susține rolul femeii în familie și societate, egalitatea de șanse între femei și bărbați, promovează reprezentarea proporțională a femeilor în toate funcțiile și structurile politice și administrative.


Astfel, pornind  de la misiunea organizației de Femei care a fost creată, în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă la moment femeile, s-au propus cîteva subiecte prioritare care vor constitui obiectivul cheie al organizației pentru anul 2013:


1.  Elaborarea și înaintarea propunerilor în vederea modificării și completării legislației muncii privind protecția socială a femeilor, mamei și copilului, familiilor cu mulți copii.


2. Pariciparea la elaborarea politicilor și a strategiilor de partid privind asigurarea egalității de gen în domeniile ocupării forței de muncă, salarizării, securității și sănătății la locul de muncă, protecției sociale a femeilor.


3.  Implementarea programelor educaționale și desfășurarea campaniilor informaționaleprivind asigurarea egalității de gen în partid și societate.


În alocuțiunea sa, Valeriu Cosarciuc, a menționat că Partidul Popular întotdeauna va promova femeile în toate structurile de conducere ale formațiunii, va susține implicarea lor în politică și în viața publică. Totodată, Valeriu Cosarciuc a felicitat doamnele și domnișoarele cu ajunul sărbătorii de 8 martie dorindu-le curaj, sănătate și optimism.


La finalul Conferinței, delegatele au făcut o declarație prin care își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu situaţia dezastruoasă în care s-au pomenit femeile în Republica Moldova și îşi exprimă speranţele că vor fi auzite și înţelese, vor fi ajutate, ca într-un timp apropiat să dăm exemplu de o ţară ce cu adevărat aspiră la standardele europene, capabilă să-şi protejeze cetăţenii.


Astfel, Oganizația de Femei a Partidului Popular va evidenția și va propune soluții pentru problemele cu care se confruntă femeile în Republica Moldova.


Însă pentru aceasta este nevoie de o mai multă implicare a femeilor în apărarea propriilor interese prin promovarea lor în organele de conducere ale partidului, pe listele eletorale la alegerile parlamentare și locale, în organele de conducere ale administarției publice locale și centrale.

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh