Alexandru Oleinic: „Orice pandemie sau alt cataclism poate fi învins prin responsabilitatea și conștientizarea noastră.”

Alexandru Oleinic:  „Orice pandemie sau alt cataclism poate fi învins prin responsabilitatea și conștientizarea noastră.”

 În ultima perioadă de timp majoritatea indicatorilor care reflectă evoluțiao infecției Covid-19 se află într-o scădere continuă deja a 5-a săptămână la rând. Datele statistice indică că numărul persoanelor infectate a scăzut de la 4680, înregistrat acum două  săptămâni, până la 3242 săptămâna trecută, iar în municipiul Chișinău, ”lider neoficial al topului”, ieri au fost înregistrate numai 23 cazuri (ultima dată așa un număr a fost înregistrat un an în urmă (la 08 iunie 2020).

Toate acestea indică că măsurile întreprinse de autorități la toate nivelele, în special introducerea stării de urgență pentru perioada 1 aprilie – 30 mai, au fost binevenite și eficiente. Chiar dacă introducerea stării de urgență a fost criticată și dezaprobată de unele forțe politice, putem constata că această măsură, alături de intensificarea procesului de vaccinare a populației, respectarea regulilor de protecție, ne oferă posibilitatea să privim cu o doză de optimism în viitor.

Evoluțiile de ultimă oră ne indică că grație acestor măsuri, astăzi Covid-ul are o platformă destul de șubredă pentru a ne ataca masiv, dar aceasta nu trebuie să ne liniștească și ducă în eroare.

 

În ultima săptămână înaintea Sfintelor sărbători de Paști, apoi Păștilor Blajinilor, serbarea cărora, dacă nu respectăm regulile de protecție, inevitabil  poate spori riscul de răspândire a infecției. În peste un an și ceva de la apariția pandemiei ne-am ”fript” nu o singură dată când orice relaxare sau abordare superficială a Covid-ului ne juca festa, agravând situația la maxim. În această situație trebuie să fim prudenți și conștienți că totul depinde de noi, cetățeni, și nu de stările de urgență sau alte restricții. Orice pandemie sau alt cataclism poate fi învins prin responsabilitatea și conștientizarea noastră.

 

 

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<