Categorie: Organizația de Tineret

Tinerii PPRM cer deputaților libertate presei

Tinerii Partidului Popular din Republica Moldova, susținuți de un grup de tineri bloggeri, jurnaliști de la Radio, TV și portaluri web,  au organizat un flash-mob în fața Parlamentului Republicii Moldova prin care au cerut LIBERTATE PRESEI. Motivul de bază care i-a scos în stradă este îngrădirea accesului presei la ședințele plenare ale Parlamentului. Cei prezenți la eveniment și-au exprimat dezacordul față de faptul că odată cu renovarea clădiri legislativului, jurnaliștii sînt puși în situația cînd trebuie să urmărească ședințele dintr-o încăpere separată, un spațiu închis și bine controlat, și preiau imaginile video de pe un monitor. Tinerii PPRM au menționat în cadrul acțiunii că presa din țara noastră trebuie să aibă dreptul să revină în sala de ședințe, trebuie să rămînă liberă și independentă, iar partidele democratice, care au luptat  aprig pentru libertatea presei și libertatea de exprimare nu trebuie să manifeste acțiuni de îngrădire. Ian Lisnevschi, Președintele Organizațiie de Tineret PPRM a declarat că prin această acțiune ei au demonstrat cum vede actuala putere libertatea presei: prin constrîngeri, în cușcă și cu indicații pentru presă.. Asta pentru că presa este ochii și urechile poporului. Nu am uitat încă de dictatura comuniștilor, dar actuala guvernare folosește aceleași metode. În același timp mass-media nu a fost prea receptivă la acest protest, pentru că este controlată de către cei de la guvernare. Dar chiar dacă va fi măcar un jurnalist liber, noi îi vom susţine opţiunea pentru libertate”, a subliniat Lisnevschi. Partidul Popular din Republica Moldova consideră că o asemenea atitudine a guvernării față de mass-media devine și mai periculoasă în contextul coraportului dintre libertatea presei și nivelul de democratizare a statului – un indice important pentru Republica Moldova în clasamentele internaționale la capitolul ”situația mass-media”,  care, pe parcursul anilor de guvernare democratică,  este în scădere cu trei poziții  și care este principalul criteriu conform căruia se  determină nivelul general de democratizare și dechidere a țării noastre. Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova insistă ca deputații din țara noastră să permită presei acces liber la ședințele plenare ale legislativului, prin asta demonstrînd deschidere față de cetățenii Republicii Moldova și față de instituțiile europene, spre a căror standarde tindem să ajungem.  

Tot mai mulți oameni se alătură proiectului PPRM „Un dar naște un zîmbet”

După lansarea celei dea 5-a ediții a proiectului „Un dar naște un zîmbet”, tot mai mulți cetățeni s-au alăturat echipei PPRM, dăruind jucării, hăinuțe și încălțăminte copiilor orfani. Astfel, duminica aceasta, echipa de tineret PPRM a instalat din nou cortul umanitar în centrul capitalei. Înarmați cu zîmebete și voie bună, tinerii au dansat, au desenat împreună cu copiii și au creat atmosferă de sărbătoare. Tot mai multe persoane se apropiau de boxa PPRM și o umpleau cu diferite cadouri pentru cei mai mici. Unii trecători care nu știau despre acțiune au promis că vor veni și ei cu daruri neapărat. Ian Lisnevschi, președintele Organizațiie de Tineret PPRM, a menționat că echipa sa va extinde acest proeict în toate raioanele țării, unde la fel se vor colecta bunuri pentru copiii de la orfelinate. „Considerăm că o astfel de acțiune civică este foarte importantă pentru toți cetățenii Republicii Moldova, deoarece doar astfel putem să ne identificăm ca oameni cu sufletul mare, cărora le pasă de cei care trăiesc lăngă noi dar nu sînt tot atît de fericiți”, a spus liderul tinerilor. Oamenii care au adus cadouri pentru copii au specificat că astfel de acțiuni sînt binevenite pentru întreaga societate, nu doar pentru copiii care vor beneficia de pe urma acesteia, deoarece astfel noi ne mobilizăm și devenim mai uniți pentru o cauză nobilă. Reamintim că Campania  Umanitară Un dar naște  un zîmbet se află la cea de a 5-a ediție.  Cortul umanitar va fi amplasat în fiecare duminică între orele 1200 și 1400, în Scuarul Teatrului de Operă și Balet. Iar în ajunul sărbătorilor de  iarnă toate fondurile colectate vor fi aduse  în dar copiilor de la Gimnaziul Internat nr 2 din Chișinău, în cadrul unui  concert de caritate. Doritorii de a aduce cadouri pentru copii, de asemenea se pot apropia la sediul PPRM, str. Columna 106 B.

Acțiunea PPRM Sîntem alături de voi devine tot mai solicitată

Organizația de Studenți a Partidului Popular din Republica Moldova continuă proiectul Sîntem alături de voi, venind în ajutor cetățenilor  care au nevoie de acesta. Dacă pînă la moment tinerii au mers în vizită doar la bătrîneii din satele Moldovei pe care i-au ajutat la treburile casei, de această dată, echipa PPRM a vizitat-o pe o  femeie din comuna Nimoreni, raionul Ialoveni, mama a doi copii micuți.  Din motiv că grija pentru copii îi ia prea mult timp, iar soțul este plecat peste hotare pentru a cîștiga un ban pentru familie, doamnei Victoria din Nimoreni nu-i ajunge timp să se ocupe și cu treburile de pe lîngă casă, mai ales în preajma iernii. Astfel, tinerii PPRM au tăiat lemnele pentru iarnă, au măturat ograda, au strîns iarba uscată din grădidă și au măturat curtea.  Înainte de a pleca, Victoria le-a mulțumit studenților pentru ajutor, menționînd că este prima dată cînd cineva străin vine să o ajute fără a cere o recompensă în schimb, ceea ce a uimit-o destul de mult. Ea a dorit tinerilor să rămînă mereu tot atît de optimiști și buni la suflet. Igor Rascazov, președintele Organizației de Studenți  PPRM a declarat că acest proiect este util în societate, iar oamenii apreciază munca pe care tinerii o depun, de aceea Sîntem alături de voi va continua pentru toți cei care au nevoie de ajutor.

Campania PPRM “Un dar naște un zîmbet” la a V- a ediție

Jucării, hăinuțe, mesaje și  multe zîmbete au fost aduse în dar  de oameni cu suflet mare, pentru cei mai triști ca noi.  Organizația de Tineret a Partidului Popular a dat startul unei noi ediții a Campaniei Umanitare “Un  dar naște  un zîmbet ” în Scuarul Teatrului de Operă și Balet. Duminică, 17 noiembrie curent, tinerii PPRM au organizat un mic concert pentru a crea atmosferă de sărbătoare. Copiii au primit baloane, iar doritorii au fost  colorați. Indiferenți nu au rămas nici trecătorii. Aceștia au avut ocazia să transmită un mesaj copiilor de la  internat. Un grup de turiști italieni au susținut ideea  și  chiar au dansat o  horă alături de membrii Organizației PPRM.  În scurt timp, cutia  cu  cadouri a fost arhiplină, iar numărul doritorilor de a aduce  zimbetul pe  fața celor mai nevoiași a crescut  considerabil. Ian Lisnevschi,  Președintele Organizației de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova, a remarcat că de fiecare dată campania în cauză e susținută de un număr mai mare de  cetățeni, copiii de la Gimnaziul Internat nr 2 din Chișinău  se simt  mai siguri pe ei,  iar gîndul că nu sunt singuri  îi face  mai puternici. Reamintim că Campania  Umanitară Un dar naște  un zîmbet se află la cea de a 5-a ediție.  Cortul umanitar va fi amplasat în fiecare duminică între orele 1200 și 1400, în Scuarul Teatrului de Operă și Balet. Iar în ajunul sărbătorilor de  iarnă toate fondurile colectate vor fi aduse  în dar copiilor de la Gimnaziul Internat nr 2 din Chișinău, în cadrul unui  concert de caritate.  

Primul seminar pentru Guvernul Tinerilor Partidului Popular din Republica Moldova

 Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova  a participat la primul semniar de instruire din cadrul Campaniei  Informaționale „Guvernul Tinerilor Partidului Popular din Republica Moldova”. Seminarul a avut  ca scop familiarizarea membrilor Organizațiie de Tineret PPRM cu instrumentele Social  Media, utilitatea Facebook și promovarea imaginii Partidului Popular pe această rețea de socializare. În cadrul seminarului, tinerii au aflat cum să facă o pagină de Facebook atractivă, cum să o administerze ulterior și care sînt beneficiile promăvării gratuite pe respectiva rețea de socializare. La sfîrșitul seminarului, tinerii au primit certificate de participare!

Studenții PPRM în ajutor la bunica Marfa

Organizația de Studenți a Partidului Popular din Republica Moldova a ajuns în satul Puhoi, raionul Ialoveni, unde au ajutat-o pe bunica Marfa, în cadrul proiectului “Suntem alături de voi”. După cum menționează tinerii, acest proiect este promovat atît de frecvent, deoarece în țară trăiesc foarte mulți bătrîni care au rămas singuri și au nevoie de o mînă  de ajutor, iar tinerii PPRM își doresc să ajungă în fiecare casă, unde se simte nevoia de a fi prezenți. Și de această dată, studenții PPRM au fost primiți cu căldură din partea gazdei, dar mai ales cu mare nerăbdare, deoarece, după cum a menționat bătrîna, iarna deja bate în prag, iar din cauza neputinței, la ea în ogradă încă mai stăteau frunzele nemăturate și grădina nesăpată. Astfel, tinerii imediat s-au apucat de treabă și pînă la sfîrșitul zilei, au pregătit ograda bunicăi de venirea iernii: au cărat lemnele, au făcut ordine în cămară, au săpat grădina și au măturat ograda. Însă înainte de a pleca, bătrîna s-a cam întristat că rămîne din nou singură, de aceea tinerii i-au spus că vor veni în vizită. Tinerii care promovează acest proiect au promis că ei vor continua să meargă în ajutorul bătrînilor și se vor strădui să fie alături de toți cei care au nevoie de ei.  

Proiectul PPRM „Suntem alături de voi” este tot mai solicitat în satele Moldovei

În urma vizitei studenților Partidului Popular la Strășeni, tinerii PPRM au fost solicitați în localitatea Negrești din același raion, de către o prietenă a femeii pe care studenții au ajutat-o. Astfel, înarmați cu bună dispoziție, tinerii PPRM au mers în vizită la bunica Zinaida, pe care au ajutat-o să sape cele două grădini pe care le are pe lîngă  casă. Totodată, băieții au cărat la loc uscat lemnele din preajma casei și alte obiecte grele care trebuiau puse la locul lor. Igor Rascazov, președintele Organizației de Studenți, a menționat că pentru întreaga echipă este un succes remarcabil și o adevărată plăcere să știe că oamenii deja îi cunosc și singuri îi cheamă să-i ajute. Prin aceasta se demonsterază că acest proiect are viitor, iar oamenii care au nevoie într-adevăr de ajutor se bucură de fiecare vizită  a tinerilor. Ceilalți membri ai echipei -  Gheorghe Matcaș, Andrei  Tihii și Iunona Grini -  au rămas plăcut surprinși de atitudinea oamenilor față de acest proiect și față de echipa tudenților PPRM, care îi așteaptă cu drag în vizită. Acest fapt a fost demonstrat încă odată de bunica Pelaghia din orașul Strășeni, care a fost ajutată deja de tineri, iar în drum spre Negrești, ei au trecut să o vadă. Aceasta i-a întîmpinat cu lacrimi în ochi, spunîndu-le că astăzi se întîlnesc tot mai puțini oameni cu inimă mare, care sînt gata să ajute fără bani și fără a cere ceva în schimb, iar tinerii PPRM vor fi mereu așteptați în casele oamenilor care au nevoie de acest ajutor. Buncuța din Negrești le-a mulțumit la sfîrșit tinerilor pentru ajutor,  le-a dorit studenților succes la învățătură și și le-a spus în șoaptă că ușile casei ei vor fi întotdeauna deschise pentru tinerii Partidului Popular.

Tete-a-tete cu Alexandru Oleinic

Tinerii Partidului Popular din Republica Moldova au organizat o întîlnire tete-a-tete cu liderul formațiunii, Alexandru Oleinic. Întîlnirea a avut loc într-o ambianță  prietenoasă, fiecare dintre cei prezenți avînd posibilitatea să adreseze întrebări politicianului. Alexandru Oleinic  le-a povestiti tinerilor cum s-a lansat în politică și care a fost activitatea domniei sale pe acest segment pe parcursul anilor, dar nu a uitat să amintească  și despre anii de studenție sau de acel început de activitate profesională  la uzina Monolit din Soroca. Și dacă despre Alexandru Oleinic ca politician, tinerii cunoșteau mai multe, atunci despre viața personală – mai puțin. De aceea au urmat întrebări despre familie, despre oamenii dragi și despre casa părintească. Cei prezenți au rămas chiar surprinși de sinceritatea cu care a răspuns Alexandru Oleinic la aceste întrebări, uneori chiar fiind destul de emoționat. El a menționat că pentru fiecare om prioritatea în viață trebuie să rămînă familia, iar toate realizările depind de susținerea oamenilor dragi. Alexandru Oleinic nu a ezitat să povestească  și despre șotiile pe care le făcea în timpul copilăriei, dar mai ales a accentuat că pe timpul cînd el era copil, școala și rezultatele bune la învățătură erau o prioritate pentru fiecare familie și acest lucru trebuie să rămînă prioritate pentru toate generațiile. Întîlnirea a luat sfîrșit cu o “reprizpă” de sfaturi pe care Alexandru Oleinic le are atît pentru tinerii PPRM, cît și pentru toți tinerii din Republica Moldova. Liderul PPRM nu ezită să repete că  doar prin muncă poți obține rezultate frumoase, iar tinerii din țara noastră nu trebuie să-ți piardă speranța într-un viitor mai frumos. “Trebuie să muncim împreună, pentru a construi acest viitor”, a spus Alexandru Oleinic în cadrul şedinţei “Tete-a-tete”.

De Ziua Mondială a Oamenilor în Etate, Partidul Popular a dăruit flori

Organizația de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova a dăruit astăzi flori celor care au ajuns în toamna vieții. De Ziua Mondială a Persoanelor în Etate, tinerii PPRM au mers în toate sectoarele orașului Chișinău și au dăruti un zîmbet părinților și buneilor noștri. Ian Lisnevschi, președintele Organizației de Tineret PPRM, a menționat că această acțiune vine din suflet, iar cu  buchetele de flori dăruite, tinerii doresc să-și exprime tot respectul și  dragostea față de cei care ne luminează prezentul cu înţelepciunea, cu  dăruirea şi răbdarea lor. Astfel de lucruri nu trebuie să se întîmple doar într-o zi specială, în care marcăm ziua lor, ci în fiecare zi. Generația tînără trebuie să depună eforturi pentru a face viața persoanelor în etate mai bună și mai ușoară, pentru a readuce zîmbetul pe fața  lor umbrită de griji și de nevoi. Nu trebuie să uităm că astăzi noi trăim datorită lor, iar mîine noi înșine vom avea nevoie de spriginul celor care ne vor urma. Bătrîneii care au primit flori din partea tinerilor PPRM au rămas profund emoționați de acest gest, iar unora chiar le-au sclipit  lacrimi în ochi. Ei au mulțumit tinerilor, specificînd că  este foarte plăcut cînd cineva îți acordă atenție și  îți dovedește că încă mai ești util. Organizația de Tineret a Partidului Popular a adus sinecre felicitări tuturor persoanelor în etate, mulțumindu-le pentru răbdare și dorindu-le mulți ani înainte alături de cei dragi.  

Şcoala — la control: Liceul Teoretic "Ştefan cel Mare şi Sfînt"

La  data  de  19 septembrie , Organizația de Tineret a Partidului Popular din sectorul Ciocana  a  dat startul unui nou proiect comunitar  „Școala – la control!”  Proiectul prevede analizarea  instituțiilor de învățămînt cu  scopul  de a  scoate la  suprafață deficiențele, din punct de  vedere al dotărilor. De data aceasta tinerii nu numai au analizat starea terenului sportiv.
<