Ședința Consiliului Politic Florești

Ședința Consiliului Politic Florești

Aprobarea planului de acțiuni al Organizației Teritoriale, promovarea și implementarea Programului Politic al Formațiunii și constituirea Organizațiilor Primare în toate localitățile din raion – iată doar cîteva din subiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Politic, desfășurat în cadrul Organizației Teritoriale Florești a Partidului Popular din Republica Moldova.


Ion Iavorski, Președintele Organizației Teritoriale Florești, a specificat că activitatea de bază a tuturor membrilor Partidului trebuie să fie promovarea imaginei  formaţiunii și motivarea oamenilor de a merge împreună cu noi. Partidul Popular este o echipă consolidată și puternică, cu viziuni clare, o forţă care poate aduce schimbarea reală în toate localităţile Republicii. Acum important e să redăm încrederea cetățenilor.


Alexandru Oleinic, prezent la întrunire, a menționat că “baza și esența unui partid o constituie Organizația Primară, de aceea toți trebuie să ne unim eforturile pentru a identifica acele persoane responsabile și curajoase, care pot să meargă alături de noi”


Totodată, în cadrul ședinței Consiliului, a fost constituită Organizația de Femei Florești a Partidului Popular din Republica Moldova, în funcţia de preşedinte fiind aleasă  doamna Ala Dubinschi. Prin intermediul acestor organizații,  formațiunea va stimula participarea femeilor în în procesul luării deciziilor politice și va susține implicarea lor activă în viaţa societăţii

.

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<