Tinerii PPRM au cerut înapoi miliardul furat

Tinerii PPRM au cerut înapoi miliardul furat

 

Tinerii PPRM, au organizat în fața sediului central al PLDM, un protest prin care  au cerut celor responsabili să întoarcă înapoi banii furați din cele trei bănci: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
De aceste delapidări, protestatarii i-au învinuit pe foștii prim-miniștri, Vlad Filat și Iurie Leancă, exponenți ai PLDM. „Atât Vlad Filat, cât și Iurie Leancă au fost în fruntea Guvernului atunci când a avut loc furtul. Ei au condus Guvernul timp de 6 ani de zile.
În 2009, cetățenii au așeptat o schimbare, au așteptat să vină o clasă politică nouă, au așteptat să vină partide pro-europene, care să dezvolte statul R. Moldova. Dar ceea ce vedem noi astăzi este inversul așteptărilor noastre. Guvernele de după 2009 au prădat această țară, au distrus și au vândut tot ce au putut. Noi nu putem rămîne indiferenți față de ceea ce se întâmplă în sistem”, a declarat Maxim Braila, prim-vicepreședintele organizației de tineret a Partidului Popular.
Echipați cu pancarde și steaguri cu simbolica formațiunii politice PPRM, tinerii au scandat: „Întoarceți miliardul înapoi”, „Moldova nu se vinde” și „Jos Filat”.  

 

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<