Discutăm despre anunțul recent al guvernării legat de vânzarea Portului Internațional Liber Giurgiulești. Vrem să aflăm dacă această tranzacție reprezintă o oportunitate strategică sau o vulnerabilitate națională. Interlocutorul nostru este  liderul Partidului Popular din Moldova Alexandru Oleinic - Domnule Oleinic, autoritățile de la Chișinău au anunțat finalizarea vânzării Danube Logistics, Portul Internațional Liber Giurgiulești către Portul Constanța. Este o veste bună pentru Moldova sau nu?  - Depinde din ce unghi privim. Oficial, ni se spune că este o etapă firească, un investitor strategic regional preia portul, urmează investiții, integrare în rețelele comerciale europene, consolidarea rezilienței logistice. Toate acestea sună bine. Dar politic și strategic, lucrurile sunt mult mai complicate. Vorbim despre singura noastră ieșire la Dunăre, despre o infrastructură critică prin care trec peste 70% din importurile și exporturile pe cale navigabilă. Nu este o simplă tranzacție comercială, este o mutare geopolitică prin care guvernarea actuală a dat dovadă de o slăbiciune și o lipsă de viziune strategică. Aș menționa mai  mult, anunțul privind vânzarea acestui activ important pentru Republica Moldova prin intermediul BERD nu semnifică o simplă afacere. Din perspectiva interesului național al Republicii Moldova, cazul Giurgiulești este despre suveranitate economică, securitate strategică, responsabilitate bugetară și protecția infrastructurii critice, de care autoritățile nu au ținut cont.  - Domnule Oleinic, credeți că Moldova  a pierdut controlul asupra unei infrastructuri strategice. Statul a câștigat sau a pierdut?  - Ideea creării portului de la Giurgiulești nu a apărut din ambiție comercială, ci dintr-o necesitate geopolitică și economică. Republica Moldova era la acea vreme un stat fără ieșire directă la mare, dependent de infrastructura altor țări pentru exporturi și importuri. În anii ’90, accesul la Dunăre a fost perceput ca o condiție esențială pentru reducerea vulnerabilităților economice. Cunoșteți probabil că cei aproximativ 450 de metri de mal al Dunării, obținuți în urma negocierilor cu Ucraina în 1999, au fost rezultatul unor eforturi diplomatice susținute de mai multe guverne și președinți moldoveni. Aș menționa că schimbul teritorial cu Ucraina (inclusiv segmentul de șosea din zona Palanca) a fost un compromis strategic, dar semnificația acelui teren este mult mai mare decât dimensiunea lui teritorială: este singura ieșire suverană a Moldovei la o arteră fluvială internațională, conectată la Marea Neagră. Cunoașteți că, de fapt, istoria portului începe în anii ’90, când Republica Moldova, aflată în tranziție economică, a acceptat un împrumut susținut de BERD pentru dezvoltarea proiectului. Condițiile inițiale au inclus angajamente discutabile din partea Guvernului, inclusiv garantarea unor volume comerciale. Când aceste angajamente au devenit imposibil de realizat, soluția identificată în 2004 a fost un acord de investiții prin care investitorul privat a preluat obligațiile față de BERD, iar costurile reale au fost transferate indirect asupra bugetului public, Să nu uităm că statul a acordat Portului Giugiulești, pe parcursul anilor, facilități fiscale estimate la peste 100 milioane euro. De fapt, statul a suportat costuri semnificative, iar controlul efectiv asupra infrastructurii a fost diminuat. De facto, controlul direct al statului asupra portului a fost pierdut demult. Din 2004, prin acel Acord de investiții controversat, statul și-a asumat obligații enorme și a cedat poziții strategice. - BERD spune că a crescut profitabilitatea portului și că tranzacția consolidează integrarea Moldovei în rețelele comerciale europene. -     Este adevărat că, sub administrarea BERD din 2021, portul a înregistrat creșteri. Din punct de vedere operațional, portul funcționează. Însă aici sunt două aspecte diferite. Planul economic-operational, unde putem discuta despre eficiență și investiții și Planul juridic și suveran, unde discutăm despre obligații asumate de stat, litigii, lipsă de transparență și risc bugetar. Faptul că tranzacția din 2004 este încă învăluită în secret, că nici eu ca deputat nu am avut acces deplin la conținutul acordului, este o problemă de democrație și guvernanță, pe care actualii decidenți așa și n-au rezolvat-o. -     Domnule Oleinic ce însemna portul pentru economia națională? - În planurile guvernanților portul trebuia să reducă dependența de porturile străine, să stimuleze exporturile de cereale, vinuri, produse petroliere, să atragă investiții și să creeze locuri de muncă să consolideze securitatea energetică (prin terminal petrolier). Vreau să accentuiez că în practică, impactul economic a existat, dar controlul strategic a fost limitat. Portul a devenit un actor important în comerțul exterior, însă nu un instrument direct al statului moldovean. - De ce statul moldovean nu a cumpărat portul? - Întrebarea este legitimă, dar răspunsul ține de realități bugetare și juridice pe care noi le avem. Statul nu a fost proprietar direct al infrastructurii operaționale. Proiectul a fost construit prin investiții private și finanțări internaționale.O eventuală achiziție a Portului ar fi presupus sume considerabile și risc litigios. Dar totuși cred că statul ar fi trebuit să-și asume controlul strategic asupra acestui activ. Problema este cum statul și-a protejat – sau nu – interesele de-a lungul timpului.  Întrebarea reală nu este dacă un stat vecin poate deține active într-o altă țară. Întrebarea este, are Republica Moldova suficiente mecanisme instituționale pentru a-și apăra suveranitatea economică, indiferent cine este investitorul? Dacă răspunsul este „nu”, atunci problema nu este Constanța, nici Ucraina, nici investitorii străini, ci capacitatea internă a guvernanților. - Vreau să vă întreb dacă cunoașteți ceva din subtilitățile acestei tranzacții, eventual valoarea ei. Pot să vă spun doar că prețul oferit de partea română este de aproximativ 62 milioane USD.Această sumă reprezintă doar prețul de preluare a entității private care operează portul (Danube Logistics), nu și valoarea terenului sau a infrastructurii statului moldovean adiacentă portului (care nu este inclusă în tranzacție). În plus față de prețul de achiziție, s-a raportat că noul proprietar s-a angajat să facă investiții suplimentare de cel puțin 28 milioane USD pentru modernizarea și dezvoltarea portului după preluare. - Domnule Oleinic, vânzarea Portului Giurgiulești către Portul Constanța poate fi văzută și ca o apropiere strategică de România și UE. Nu este asta un avantaj? Da, există o dimensiune geopolitică pozitivă. Integrarea portului în rețeaua Constanța–Marea Neagră–coridoarele europene poate accelera integrarea economică a Moldovei în UE. Dar integrarea nu trebuie să însemne pierderea controlului și asumarea unor riscuri financiare netransparente. Din acest considerent am câteva întrebări pentru actuala guvernare. Statul moldovean a fost sau nu parte activă și informată în această tranzacție, există o strategie națională privind infrastructura critică? Dacă răspunsul este „nu”, atunci nu vorbim de strategie, ci de lipsa ei. - Ce ar trebui să facă autoritățile acum? În viziunea Partidului Popular din Moldova actuala guvernare ar trebui să acționeze pe mai multe direcții. În primul rând transparență totală – desecretizarea acordului din 2004 și prezentarea publică a obligațiilor reale ale statului. Audit juridic internațional – evaluarea riscurilor de arbitraj și pregătirea apărării statului. Și adoptarea unei legi privind infrastructura critică. Moldova încă nu are un cadru solid de protecție a activelor strategice, pentru că Portul Giurgiulești nu este doar o afacere, este un test de maturitate statală. - Domnule Oleinic este această tranzacție o oportunitate sau un pericol? - Sunt ambii factori prezenți aici. Portul Giurgiulești nu este doar despre comerț. Este despre suveranitate, responsabilitate și capacitatea statului de a-și apăra interesul public. Portul nu este doar un obiectiv economic. El reprezintă singura ieșire directă a Republicii Moldova la Dunăre și la Marea Neagră; infrastructură prin care trece peste 70% din comerțul naval al țării; un element esențial al securității energetice și alimentare inclusiv o piesă strategică în contextul reconstrucției Ucrainei și al noilor coridoare comerciale regionale. Orice schimbare de proprietate sau control asupra acestui port are implicații directe asupra suveranității economice a statului. Din păcate, actuala guvernare a dat dovadă de  necunoaștere a ceea ce înseamnă vulnerabilitatea infrastructurii critice. Portul face parte din infrastructura critică a statului, la fel ca aeroportul, rețelele energetice sau sistemele de transport strategic. Actualul Guvern nu a încercat să ofere un cadru clar de protecție a infrastructurii critice. Astfel, Giurgiulești devine un caz-școală despre slăbiciunea instituțională a actualei guvernări în gestionarea activelor strategice. - Pe final, Domnule Oleinic care ar fi concluzia? În actualul context regional (războiul din Ucraina, reconfigurarea rutelor comerciale, presiuni energetice), controlul asupra porturilor de la Dunăre are o valoare strategică majoră. Guvernarea așa și n-a înțeles că decizie privind portul trebuie analizată nu doar economic, ci și prin prisma securității naționale.Cazul Giurgiulești nu este doar o poveste despre un port. Este o lecție despre cum se pot transforma proiectele strategice în poveri bugetare, cum lipsa de transparență afectează suveranitatea economică și cât de important este controlul asupra infrastructurii critice. Astăzi, în fața noii tranzacții, miza pentru Republica Moldova nu este doar cine administrează portul, ci dacă statul reușește să își protejeze interesele strategice, să evite noi pierderi financiare și să transforme Giurgiulești dintr-o vulnerabilitate într-un avantaj geopolitic real. Portul trebuie tratat nu ca un litigiu privat, ci ca o chestiune de securitate și interes național. -Vă mulțumim

  Reforma administrativ-teritorială rămâne una dintre cele mai mari restanțe ale statului Republica Moldova în parcursul anevoios spre UE. Discutăm cu liderul Partidului Popular din Moldova Alexandru Oleinic la acest subiect. -Domnule Oleinic de ce RM nu a realizat o schimbare profundă a administrației locale.  După proclamarea independenței, RM a moștenit sistemul sovietic de administrare la nivel local, iar către sfârșitul anilor 90 a fost luată decizia politică de a crea noi unități administrative, județe, o reformă care a avut ca obiectiv apropierea administrației de cetățean și eficientizarea cheltuielilor publice. Ulterior,  guvernarea comunistă a revenit la sistemul de raioane în 2001, într-o decizie profund politizată, lipsită de analiză economică și viziune strategică. De fapt, revenirea la raioane nu a fost o reformă, ci un pas înapoi. A fost o încercare de restabilire a controlului politic asupra teritoriului, prin crearea unor structuri intermediare dependente financiar de centru. În loc să construiască administrații locale puternice, guvernarea comunistă a ales să creeze o rețea de președinți de raioane, vicepreședinți, aparate administrative stufoase și cheltuieli permanente, fără impact real asupra dezvoltării comunităților. Acest tablou a perpetuat în timp, iar guvernele care s-au perindat după 2009 au păstrat aceleași structuri administrative și teritoriale care există și astăzi, chiar dacă Moldova este stat Asociat la UE. -Cum arată la ora actuală organizarea teritorial-administrativă Astăzi vedem rezultatul acelui eșec: raioane sărace, fără autonomie financiară, fără capacitate de decizie și fără legitimitate reală în fața cetățenilor. Consiliile raionale nu generează dezvoltare, nu atrag investiții și nu pot oferi servicii publice moderne. Ele funcționează aproape exclusiv din transferuri de la bugetul de stat și cheltuie majoritatea resurselor pentru întreținerea propriului aparat birocratic. În același timp, primăriile — veriga cea mai apropiată de oameni — au fost slăbite sistematic. Li s-au luat competențe, li s-au retras resurse și li s-a limitat capacitatea de a decide. Aceasta este moștenirea directă a revenirii la raioane: un sistem administrativ fragmentat, dependent și ineficient, care persistă inclusiv în cei 5 ani de guvernare PAS. -Iată că după câteva decenii de regres în domeniul administrației locale experții discută despre un nou concept cel al  municipalizării APL-urlor. Cum vedeți acest concept  Nu este o reformă radicală, ci o revenire la logica administrativă modernă, în care puterea, responsabilitatea și banii sunt concentrate la nivel local, acolo unde pot produce dezvoltare. Eliminarea structurii raionale nu înseamnă destabilizare, ci restabilirea autonomiei locale reale. Transformarea raioanelor în municipii permite păstrarea actualelor hotare teritoriale, dar schimbă fundamental modul de guvernare. În locul unei structuri birocratice intermediare apare o administrație unică, aleasă de cetățeni, cu responsabilitate politică directă și capacitate reală de planificare. Această viziune înseamnă ruperea definitivă de modelul centralizat promovat de guvernarea comunistă  și orientarea clară spre administrația europeană modernă — aceea în care primăriile sunt motoare de dezvoltare, nu simple oficii de corespondență între stat și cetățeni, iar PPM optează tocmai pentru aceste schimbări. Republica Moldova nu poate construi un stat european cu instituții create pentru control politic. Viitorul aparține comunităților puternice, liderilor locali responsabili și unei descentralizări reale. Municipalizarea este pasul necesar pentru a închide un capitol al trecutului și a deschide unul al dezvoltării. -De fapt, Inițiativa vizează restructurarea administrației publice locale prin transformarea raioanelor în municipii, după modelul Chișinăului și Bălțiului, cu scopul de a elimina structurile intermediare considerate ineficiente. Municipalizarea nu reprezintă o reformă radicală sau politizată, ci o optimizare administrativă menită să consolideze autonomia locală. Eliminarea consiliilor raionale ar permite direcționarea directă a transferurilor bugetare către primării, sporind astfel puterea financiară a autorităților locale și reducând riscurile de influență politică în repartizarea fondurilor publice. Un argument central al inițiativei este dezechilibrul major dintre primăriile mari și cele mici, atât din punct de vedere al veniturilor proprii, cât și al capacității administrative. Municipalizarea ar transforma orașele de reședință în motoare de dezvoltare regională, capabile să atragă investiții, să gestioneze eficient resursele și să ofere servicii publice la standarde mai înalte pentru întreg teritoriul municipiului. Totodată, analiza subliniază beneficiile potențiale ale reformei asupra funcționalității administrației locale: creșterea competențelor primăriilor, majorarea salariilor funcționarilor locali, profesionalizarea aparatului administrativ și sporirea responsabilității politice prin alegerea directă a conducerii municipale de către întreaga populație. Astăzi, la mai bine de două decenii distanță, vedem consecințele directe ale acelui eșec: raioane fără autonomie reală, fără capacitate financiară și fără rol clar în dezvoltarea locală. Consiliile raionale au devenit structuri intermediare care consumă resurse publice, dar nu produc valoare pentru cetățeni. Ele există mai degrabă ca instrumente administrative ale Guvernului decât ca autorități publice locale autentice. Municipalizarea raioanelor apare, în acest context, ca o soluție logică și necesară pentru corectarea unei greșeli istorice. Transformarea raioanelor în municipii nu presupune destructurarea statului, ci modernizarea lui — prin eliminarea nivelului administrativ ineficient și prin consolidarea primăriilor, singurele autorități locale cu legitimitate directă în fața cetățenilor. Cum vedeți viziunea partidului de guvernământ și cea a Guvernului asupra unei posibile reforme teritorial-administrative Trebuie de spus clar că guvernele PAS, în prezent, Guvernul Munteanu nu dispune încă de o viziune coerentă asupra acestei reforme. Recent, Executivul a lansat discuții despre direcția strategică a Guvernului privind consolidarea administrației publice locale, cu accent pe creșterea capacităților instituționale ale primăriilor și pe apropierea acestora de standardele europene. Astăzi, guvernarea PAS vorbește despre o „reformă teritorial-administrativă”, dar evită să explice clar cetățenilor și autorităților locale ce urmează să se întâmple în realitate. În același timp, reprezentanții guvernării afirmă că reforma nu ar fi despre hărți, hotare sau redimensionări teritoriale, ci despre regândirea administrației locale, pentru servicii mai bune, absorbție de fonduri și creșterea nivelului de trai. Această contradicție generează confuzie. Dacă nu vorbim despre o reformă teritorial-administrativă, atunci de ce este prezentată public ca atare? Dacă nu se schimbă hotarele, atunci ce structuri vor fi redimensionate? Cine dispare, cine se consolidează și cine preia competențele? La aceste întrebări fundamentale, guvernarea PAS nu oferă răspunsuri clare. În lipsa unei viziuni explicite, autoritățile locale și cetățenii sunt lăsați să ghicească ce reformă îi așteaptă. Se vorbește despre amalgamare voluntară, despre redimensionarea structurilor, despre eficiență administrativă — dar fără un concept public asumat, fără un calendar și fără garanții politice și financiare. Reforma administrației publice locale nu poate fi construită din sloganuri. Ea presupune decizii grele, asumare politică și onestitate față de cetățeni. Nu este suficient să spunem că „nu este vorba despre hărți”, dacă în realitate orice redimensionare a structurilor locale are impact direct asupra organizării teritoriale. Ca lider politic, consider că societatea are dreptul să știe adevărul: ce model administrativ propune guvernarea? Ce se va întâmpla cu raioanele? Care va fi rolul primăriilor? Ce competențe fiscale vor primi și ce resurse financiare le vor însoți? Fără aceste răspunsuri, reforma riscă să devină un proces tehnic, rupt de realitățile din teritoriu. Noi susținem o reformă a administrației publice locale care să întărească primăriile, să elimine structurile inutile, să crească autonomia financiară și să apropie serviciile de cetățean. Dar această reformă trebuie spusă pe nume, explicată clar și construită transparent, nu mascată sub formulări ambigue. O reformă reală nu se face prin evitarea termenilor incomozi, ci prin asumare politică. Cetățenii nu se tem de schimbare — se tem de necunoscut. Iar responsabilitatea Guvernului este să ofere claritate, nu confuzie. Un element important pe care PPM îl vede este desigur corelarea reformei administrației locale cu procesul de integrare europeană. Doar că și aici există deficiențe majore Una dintre cele mai mari probleme ale administrației publice locale din Republica Moldova este lipsa reală de capacitate instituțională. Astăzi, foarte multe primării nu pot absorbi fonduri europene nu pentru că nu există bani, ci pentru că nu există competențe, resurse umane și structuri funcționale care să gestioneze aceste proiecte. În sute de localități, primăriile funcționează cu aparate administrative minimale, formate din câțiva angajați care trebuie să acopere simultan contabilitatea, achizițiile, urbanismul, asistența socială și proiectele de dezvoltare. În aceste condiții, este imposibil să vorbim despre elaborarea de proiecte europene, management financiar complex sau raportări conforme standardelor UE. Guvernarea PAS afirmă că reforma nu este despre hărți și hotare, ci despre servicii mai bune și absorbția fondurilor europene. Însă fără o clarificare a modului în care va fi consolidată capacitatea administrativă a primăriilor, aceste declarații rămân doar intenții. Nu poți cere rezultate europene unor instituții locale care nu au specialiști, nu au salarii competitive și nu pot atrage profesioniști. Problema este una structurală. Atât timp cât primăriile mici rămân izolate, cu bugete limitate și fără personal calificat, ele vor fi excluse automat de la dezvoltare. Fondurile europene nu se absorb prin voință politică, ci prin competență administrativă. Iar aceasta nu poate fi creată peste noapte și nici prin simple instruiri formale. De aceea, reforma administrației publice locale trebuie să pornească de la realitatea din teritoriu. Este nevoie de primării mai puternice, structuri consolidate, echipe profesioniste și capacitate reală de planificare. Altfel, vom avea o Moldovă cu două viteze: câteva orașe capabile să atragă fonduri europene și sute de sate condamnate la subdezvoltare. Fără capacitate administrativă locală, integrarea europeană riscă să rămână un slogan. Iar fără o viziune clară asupra modului în care primăriile vor deveni funcționale și competitive, orice reformă anunțată rămâne incompletă. Vedem că PAS a inițiat așa numitul proces de amalgamare voluntară, ulterior o amalgamare normativă un proces dificil care  avansează lent. Amalgamarea voluntară a primăriilor este una dintre cele mai discutate, dar și cele mai dificil de implementat reforme ale administrației publice locale din Republica Moldova. Conceptul pornește de la realitatea fragmentării excesive a teritoriului: peste 890 de primării, dintre care majoritatea gestionează bugete foarte mici, au capacitate administrativă limitată și depind aproape integral de transferurile de la bugetul de stat. În prezent, o mare parte a primăriilor rurale administrează bugete care acoperă cu dificultate cheltuielile curente, în special salariile. În multe cazuri, peste 70–80% din buget este destinat întreținerii aparatului administrativ, lăsând resurse minime pentru investiții, dezvoltare locală sau servicii publice moderne. Avantajul principal al amalgamării este creșterea capacității administrative. O primărie mai mare poate angaja specialiști (urbanism, achiziții, proiecte europene), poate gestiona proiecte complexe și poate planifica dezvoltarea pe termen mediu. În prezent, majoritatea primăriilor mici nu dispun de asemenea competențe, fiind limitate la funcții strict administrative. Un alt beneficiu major îl reprezintă eficiența bugetară. Comasarea reduce costurile administrative prin eliminarea funcțiilor duble și permite redirecționarea resurselor către investiții. Experiența statelor europene arată că amalgamarea contribuie la creșterea calității serviciilor publice, nu la diminuarea acestora. Cu toate acestea, în Republica Moldova procesul de amalgamare voluntară avansează lent. Principalele obstacole sunt lipsa stimulentelor financiare suficiente, teama comunităților de pierdere a identității locale, precum și lipsa unei viziuni clare la nivel central. În multe cazuri, primăriile nu văd beneficii imediate și concrete care să justifice un proces complex și sensibil politic. Un factor important este și contextul electoral. Liderii locali evită deciziile care pot fi percepute drept riscante politic, iar fără garanții clare privind finanțarea și reprezentarea locală, amalgamarea rămâne mai degrabă un concept teoretic decât o politică funcțională. De asemenea, amalgamarea voluntară nu poate substitui o reformă administrativ-teritorială amplă. Ea poate îmbunătăți capacitatea unor comunități, dar nu poate rezolva problemele sistemice precum fragmentarea excesivă, dependența de transferuri sau lipsa autonomiei fiscale. Fără o reformă paralelă a finanțelor publice locale, amalgamarea riscă să creeze primării mai mari, dar la fel de sărace. În acest context, amalgamarea voluntară trebuie privită ca un instrument complementar, nu ca soluție unică. Ea poate funcționa eficient doar dacă este susținută de stimulente financiare clare, investiții prioritare pentru localitățile amalgamate și garanții privind păstrarea reprezentării comunităților componente. Pentru a avea succes, amalgamarea trebuie integrată într-o strategie națională coerentă de reformă administrativ-teritorială, orientată spre consolidarea puterii locale și apropierea reală a administrației de cetățean. Cum vedeți posibilitatea oferirii pentru APL-uri a mai multor competențe fiscale pentru a fortifica autonomia financiară la nivel local Unul dintre cele mai mari obstacole în calea autonomiei reale a autorităților publice locale (APL) din Republica Moldova este lipsa competențelor fiscale autentice. Deși Constituția și Carta Europeană a Autonomiei Locale prevăd autonomia financiară a administrației locale, în practică primăriile dispun de o bază fiscală extrem de limitată. În total, veniturile proprii ale APL-urilor reprezintă sub 10–12% din bugetele locale, restul fiind transferuri de la bugetul de stat, fie cu destinație specială, fie condiționate politic sau administrativ. Această structură creează dependență financiară cronică față de Guvern și limitează capacitatea primăriilor de a planifica strategic dezvoltarea locală. O reformă reală a administrației publice locale trebuie să includă delegarea către APL-uri a unor competențe fiscale clare, nu doar majorarea transferurilor. Delegarea fiscală nu presupune inventarea unor taxe noi, dar partajarea unor impozite naționale, sau dreptul APL-urilor de a stabili cote locale în limite stabilite de stat. Vorbim aici de impozitul pe venit al persoanelor fizice, dar și delegarea unei cote pentru impozitul pe persoane juridice. Totodată se discută dar deocamdată doar la nivel de declarații ca o cotă clară (ex: 30–50%) să rămână în localitatea unde persoana își are domiciliul. Reforma APL nu poate fi făcută doar prin reorganizare instituțională. Ea trebuie să fie în primul rând o reformă fiscală locală, prin care o parte din puterea financiară a statului este transferată în mod responsabil către comunități. Structura taxelor locale este, de asemenea, ineficientă. Din cele 22 de taxe locale existente, doar două generează până la 70% din totalul veniturilor autorităților locale. Această realitate indică o problemă structurală gravă: baza de impozitare este concentrată pe un număr restrâns de agenți economici, ceea ce conduce la situații în care anumite categorii de business suportă o povară fiscală de zeci de ori mai mare decât altele. Lipsa unui mecanism echitabil de aplicare a taxelor devine astfel principala sursă a conflictelor dintre primării și mediul de afaceri. Republica Moldova nu își mai poate permite amânări. Menținerea actualului sistem înseamnă perpetuarea dependenței politice, irosirea resurselor publice și blocarea dezvoltării comunităților locale. O reformă de asemenea amploare nu poate fi improvizată și nici tratată fragmentar — ea trebuie construită pe date, pe consultări și pe o viziune clară de stat. Partidul Popular din Moldova consideră că un stat european nu poate funcționa cu instituții slabe și fără direcție. Comunitățile locale au nevoie de putere, predictibilitate și responsabilitate, iar Guvernul are obligația de a veni nu doar cu declarații, ci cu o viziune clară asupra viitorului administrației publice locale. Vă mulțumim politik

    Cu ocazia luminoaselor sărbători de iarnă Vă adresez cele mai calde salutări și urări de bine. Vă doresc sănătate acasă, pace în țară, bucurii, bunăstare și prosperitate. Fie ca Anul Nou  să vă aducă  mari succese , căldură în casă și multă, multă fericire. Crăciun fericit și un An Nou plin de bucurii.   Nașterea Domnului să ne lumineze  gândurile și să ne apropie unii de alții așa cum o face întotdeauna gândul cel bun. Credem în ziua de mâine, credem în Moldova.   Alexandru OLEINIC, Președintele Partidului Popular

    Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport Chișinău, a reacționat la intenția Ministerului Educației și Cercetării de a transmite Primăriei două clădiri ale unor foste instituții de învățămînt, menționînd că pînă în prezent nu a existat nicio discuție oficială între cele două instituții. El subliniază că tema supraaglomerării școlare este invocată într-un context în care nu există reglementări clare privind limitele admisibile ale efectivelor din clase. „La ziua de astăzi, nu există un act normativ care ar prevedea numărul minim sau maxim de copii într-o clasă, lucru care ar trebui să-l facă Ministerul Educației. ”Nu avem un act normativ în ceea ce privește stabilirea unui număr de elevi într-o instituție educațională”, susține el. Potrivit lui, presiunea asupra școlilor din capitală este influențată de închiderea instituțiilor educaționale din raioane, fenomen care ar putea continua odată cu modificarea Codului Educației. „Fluxul de copii din țară spre Chișinău este un rezultat al închiderii școlilor. Mă tem că subiectul anunțat de Minister nu este decît o paravană pentru a ascunde un nou val de închidere a școlilor”, subliniază șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport Chișinău. În privința celor două imobile propuse spre transmitere, el spune că municipalitatea nu a primit nicio adresare oficială și că discuțiile lansate public nu sînt însoțite de pași administrativi concreți. Potrivit lui, clădirea fostului Liceu de Arte „Igor Vieru” este împărțită în spații de învățare și un cămin, fiind necesară reproiectarea completă a acesteia înainte de a putea fi utilizată. „Clădirea fostului Liceu de Arte „Igor Vieru” cu siguranță urmează să fie reproiectată în totalitate și reorganizată ca spațiu de învățare, dacă o vor transmite către Primărie. Al doilea imobil se află în zonă Port Mall, în care practic nu avem nevoie de spații educaționale, fiindcă sunt suficiente în acea zonă ”, a spus funcționarul. El susține că dezvoltarea rețelei școlare din Chișinău continuă conform planului început în 2020, care prevede deschiderea de noi spații educaționale și modernizarea celor existente. În final, funcționarul lansează în adresa MInisterului Educației un apel la cooperare instituțională. „Dacă vreți să faceți lucruri bune pentru elevii noștri, haideți să ne așezăm la o masă și să discutăm unde este necesar să investim bani pentru a crea condiții”, a conchis el. Vă reamintim că recent Ministerul Educației a propus modificări la Codul Educației, potrivit cărora în țară urmează să fie reorganizare 73 de școli cu un număr redus de elevi.

    Sistemul bancar din Republica Moldova continuă să funcționeze predominant ca un sector financiar orientat spre profit facil, nu spre dezvoltare economică. În prezent, ponderea creditării sectorului real rămâne redusă, în special pentru IMM-uri și agricultură. Băncile direcționează o parte semnificativă din resurse către hârtii de valoare de stat, deoarece acestea oferă venituri sigure, fără risc și cu un efort minim, dar această tendință este una păguboasă pentru economia moldovenească fragilă și aflată în tranziție PPM consideră că dezechilibrul dintre rolul de intermediere financiară și comportamentul de„rentier” pe care îl au băncile din Moldova subminează modernizarea economiei, productivitatea și investițiile interne. Acest model perpetuează un cerc economic stagnant care aprofundează Moldova înr-o criză permanentă. sector financiar pasiv → investiții mici → productivitate scăzută → dependență de stat → continuarea emiterii de titluri atractive pentru bănci. Partidul Popular din Moldova crede că un program politic ambițios orientat pe reformă economică și o redirecționare a fluxurilor financiare către producție, inovație și IMM-uri ar schimba lucrurile. Totodată formațiunea optează pentru o reducere a dependenței sistemului bancar de hârtiile de valoare ale statului, întărirea rolului BNM și al statului în orientarea creditării spre sectoare prioritare, crearea unui mediu competitiv care să reducă marjele bancare excesive. Un alt element important în viziunea PPM este simplificarea accesului la finanțare pentru economia reală, oferirea unor reduceri fiscale temporare pentru companiile care contractează credite destinate investițiilor, nu consumului. Desigur nu putem vorbi despre o relansare în acest domeniu fără creșterea competiției în sectorul bancar cu atracția  unor instituții financiare internaționale și a fintech-urilor pentru diversificarea ofertei, reguli mai clare privind comisioanele și transparența costurilor reale ale creditelor. PPM consideră că, la ora actuală, Moldova are un sistem financiar deconectat de la nevoile economiei. Modelul actual al sectorului bancar este marcat de pasivitate, lipsă de viziune și interes minim pentru dezvoltare economică. Băncile au ajuns să promoveze politici derizorii în raport cu antrprenorii, adică să prefere dobânzi garantate de stat în locul riscului calculat al creditării productive să trateze companiile locale ca pe un risc excesiv, nu ca pe un partener economic, să acumuleze profit record, în timp ce investițiile private stagnează.În realitate, sistemul actual funcționează ca un intermediar între buget și propriile bilanțuri, nu ca motor al economiei naționale. PPM este de părere că această situație care se perpetuează de la o guvernare la alta se datorează absenței unor politici industriale care să creeze cerere de creditare, lipsei unei presiuni competitive reale în piață. Partidul Popular din Moldova sugerează partidului de guvernământ să schimbe radical abordarea și anume să repare ruptura dintre bani și economia reală, să înceteze să transforme băncile în rentieri ai datoriei publice. Prioritatea statului trebuie să fie finanțarea producției, agriculturii, exporturilor, tehnologiilor, nu menținerea unor portofolii confortabile de hârtii de valoare. De asemenea, obligația sistemului financiar de a susține dezvoltarea economică, nu doar profitabilitatea proprie, (circa 40 de miliarde de lichidități zac fără rost în bănci). Politica statului trebuie să servească interesul general, nu raportul trimestrial de profit al băncilor. Statul nu trebuie să plătească dobânzi uriașe doar pentru ca băncile să evite riscul minim al creditării productive. PPM optează pentru regândirea relației BNM–bănci–economia reală. Politicile monetare trebuie să țină cont nu doar de inflație, ci și de blocajul investițional pe care Moldova astăzi îl parcurge. PPM solicită crearea unui Fond Național de Garanții, independent politic, care să acopere riscul real, nu imaginar, introducerea unor penalități pentru instituțiile care refuză sistematic creditarea domeniilor strategice, deși riscul este garantat. Antreprenorii nu pot fi condamnați pe viață la microcredite scumpe doar pentru că băncile preferă să stea la adăpostul bugetului. Zero toleranță pentru clientelismul financiar și „aranjamentele” netransparente între stat și bănci. Publicarea anuală a unui „Raport al Intermedierii Financiare”, cu indicatori clari despre contribuția sistemului bancar la economia reală. PPM optează pentru reguli ferme pentru ca băncile să nu devină administratori de datorie publică, ci furnizori de capital pentru dezvoltare. Creditarea sectorului productiv și tehnologic în Moldova este sub media regională, afectând dezvoltarea economică și creșterea investițiilor.Politicile monetare și fiscale actuale promovate de Guvern nu creează stimulente pentru ca băncile să prioritizeze economia reală. Sectorul bancar obține profituri record, însă acestea nu se reflectă în creșterea economică națională. PPM consideră că sectorul bancar are potențialul de a fi motorul principal al dezvoltării economice, dar în prezent funcționează ca un intermediar pasiv al datoriei publice. Guvernul și BNM mențin o politică monetară excesiv de restrictivă, care descurajează creditarea și stimulează plasamentele sigure în hârtii de valoare. Băncile devin „instituții bugetare” care câștigă bani nu prin finanțarea economiei, ci prin dobânzi plătite din bugetul public. La ora actuală, statul a creat un paradis pentru bănci, nu pentru antreprenori, iar economia reală este sufocată de dobânzi și lipsă de capital. Băncile preferă să paraziteze pe titlurile de stat deoarece sunt fără risc, garantate 100%, iar profitul este stabil și mare. Această situație în opinia PPM perpetuează un cerc vicios:bănci bogate – economie slabă – venituri mici – dependență de datorie publică. Prin urmare, actuala guvernare nu are o strategie de dezvoltare, doar de supraviețuire fiscală. Guvernarea ar prefera să finanțeze deficitul prin titluri de stat scumpe, în loc să stimuleze investițiile private. Absorbția redusă a fondurilor pentru dezvoltare și lipsa programelor de garanții de stat fac băncile să ignore IMM-urile. Economia devine dependentă de consum, remitențe și împrumuturi, nu de producție. Experții accentuează că 90% din creditele noi accesate de către agenții economici compensează creditele vechi. Chiar și cele 10% care sunt credite noi, ca volum sunt mai mici decât depozitele agenților economici din bănci. Agenții economici au mai multe depozite bancare, decât au luat credite bancare. Acest lucru înseamnă că economia noastră are o problemă foarte mare, care nu a mai fost înregistrată vreodată. Pentru a înțelege blocajele actuale din sistemul bancar, trebuie să reamintim că multe dintre rigiditățile existente nu apar accidental, ci reprezintă consecințe directe ale crizei din 2014–2015 (Furtul Miliardului – cel mai mare dezastru financiar din istoria țării, care a devalorizat economia de peste două ori, de la 11 lei pentru un euro la circa 23 lei). În urma acestui colaps sistemic, statul a fost nevoit să elaboreze un cadru legislativ extrem de dur, hipercentralizat în jurul Băncii Naționale, cu scopul de a preveni repetarea unei asemenea fraude.   Acest cadru legislativ și de supraveghere, necesar atunci, a avut însă efecte structurale asupra economiei: băncile comerciale au migrat către un model prudent–defensiv, orientat spre plasamente sigure în hârtii de valoare, în detrimentul creditării economiei reale. Cu alte cuvinte, regimul post-criză, construit pentru a proteja stabilitatea sistemului, a produs pe termen lung un sistem financiar steril, în care sectorul bancar prosperă, dar economia reală rămâne cronic subfinanțată. Este nevoie de un cadru modern, flexibil și orientat spre dezvoltare, care să permită băncilor să finanțeze investițiile productive, să susțină industria, agricultura, exportul și inovația – domeniile care generează valoare și locuri de muncă.      Trebuie să menționăm că după „Jaful Bancar” băncile au schimbat definitiv cultura de risc a băncilor din Moldova.De la un sistem permisiv, politizat și vulnerabil, s-a ajuns la unul extrem de conservator, în care: fiecare dosar este analizat cu suspiciune maximă; băncile preferă să refuze creditele decât să riște; managementul riscului e aproape mai important decât creditarea. Această corecție istorică a stabilizat sistemul, dar a redus apetitul pentru finanțarea economiei reale. Datele prezentate de experți arată că, între 2020 și 2024, firmele au luat credite noi de 157,5 miliarde lei, dar au rambursat 141,3 miliarde lei. Creditarea netă reală în această perioadă a fost de doar 16,2 miliarde lei, o sumă infimă pentru o economie care are nevoie de investiții solide pentru modernizare și competitivitate. Există un detaliu important care poate crea confuzie: volumul total al creditelor noi crește constant și a atins chiar un record în 2024–2025. Numai că această creștere este înșelătoare. Majoritatea împrumuturilor sunt de refinanțare, nu investiționale. Așadar, nu vorbim despre extinderea capacității economice, ci doar despre rostogolirea datoriilor. Pentru economie, acest lucru nu generează nici creștere, nici locuri de muncă, nici productivitate. În concluzie, creditarea în Republica Moldova dezvăluie o realitate paradoxală: un sistem bancar sănătos și lichid, dar o economie reală fragilă și reticentă să se dezvolte. Semnele recente de îmbunătățire – scăderea depozitelor, creșterea creditelor pe termen lung, dobânzile reduse – sunt pozitive, dar nu garantează o schimbare structurală. Pentru ca această tendință să se transforme într-o redresare durabilă, este nevoie nu doar de bani ieftini, ci de încredere, predictibilitate și oportunități economice reale. Până atunci, creditarea netă rămâne barometrul fidel al unei economii care încă ezită între stagnare și relansare. Situația actuală, în care băncile preferă să investească masiv în hârtii de valoare în loc să finanțeze economia reală, reprezintă nu doar o problemă economică, ci și una politică, cu implicații asupra funcționării statului și a calității guvernării.   Politic vorbind, fenomenul indică o slăbiciune structurală a statului în raport cu sectorul financiar. Absența unor politici coerente din partea partidului PAS de orientare a capitalului către sectoarele productive permite băncilor să adopte un model de afaceri aproape fără risc, unde profitul provine în mare parte din relația cu statul, nu din activitatea economică a țării. Această dependență reciprocă – statul de finanțarea bancară, băncile de titlurile de stat – generează un cerc închis care limitează capacitatea de dezvoltare economică și reduce presiunea pentru reforme reale. Partidul aflat la guvernare tinde să evite confruntarea cu sectorul bancar, considerat sensibil, iar politicile de stimulare a investițiilor productive rămân minimale sau fragmentare. Fenomenul produce și un efect politic indirect: crește percepția publică asupra unei economii blocate, unde antreprenorii nu reușesc să obțină finanțare, iar băncile prosperă indiferent de situația reală a țării. Această disonanță alimentează neîncrederea în instituții și în capacitatea statului de a orienta resursele către domenii productive. În lipsa acestor intervenții, sistemul bancar rămâne un beneficiar privilegiat al status quo-ului, iar economia reală – principalul perdant. Iar aceasta, în termeni politici, echivalează cu menținerea unui model economic care nu creează suficientă valoare, nu generează mobilitate socială și nu susține ambițiile de dezvoltare ale țării.

    Partidul de guvernământ a anunțat recent despre o nouă schimbare de anvergură în sistemul educațional din țară și anume reorganizarea a 73 de școli cu efective reduse. Măsura anunțată de ministerul Educației și Cercetării, este prezentată ca una necesară pentru îmbunătățirea calității educației și extinderea accesului elevilor la programe moderne. Deși argumentele oficiale pun accent pe eficientizare și echitate, în viziunea Partidului Popular din Moldova reforma ridică un set de întrebări importante privind impactul social, infrastructural și pe termen lung asupra comunităților rurale, aflate într-o derivă profundă și depopulare alarmantă.   Argumentele MEC pornesc de la o raționalitate economică și corelarea dimensiunii școlii cu performanța în învățământ. Ministerul invocă date sugestive: școlile mici tind să aibă rezultate școlare mai slabe, cu o medie la examenele gimnaziale de 5,77, în timp ce școlile mari ating 7,1. În plus, profesorii suprasolicitați, lipsa laboratoarelor și oferta educațională limitată sunt realități evidente în multe sate ale RM. În logica ministerului școlile mici înseamnă calitate scăzută, o rețea fragmentată crește costurile, concentrarea elevilor în instituții mai mari oferă acces la resurse mai bune. Acesta este un argument valid în principiu prin care școlile foarte mici sunt, într-adevăr, dificil de susținut administrativ și financiar, iar corelarea între mărimea instituției și performanță este prezentă în multe sisteme educaționale europene. Alte argumente invocate de ministerul de resort sunt: -Condiția existenței unei școli alternative în raza de 20 km – evită închiderea școlilor fără soluții de transport sau acces. -Suport financiar pentru elevi și părinți – alocație de 1 000 lei/lună și transport gratuit. Măsura atenuează nemulțumirile și barierele sociale. -Sprijin pentru profesori – reconversie profesională, relocare, acoperirea transportului, indemnizații de până la 300 000 lei. -Impact relativ redus ca număr de elevi – aproximativ 1 328 de copii, adică sub 0,5% din totalul elevilor din țară.   Partidul Popular din Moldova atenționează partidul de guvernământ asupra unor riscuri majore pentru viitorul învățământului din Moldova care nu și-a revenit încă de la precedentele valuri de „optimizare”, când școlile au fost închise fără alternative reale.   PPM vede în reforma anunțată de MEC câteva vulnerabilități și probleme structurale Riscul depopulării accelerate a satelor iar închiderea sau transformarea școlilor este aproape întotdeauna percepută ca un semnal al declinului localității. Experiențele anterioare arată că: familiile tinere evită localitățile fără școală gimnazială, migrația internă și externă se intensifică, satul pierde o instituție centrală pentru comunitate. Partidul Popular din Moldova consideră că semnalul dat de autorități este unul periculos iar reorganizarea învățământului rural poate aduce economii pe termen scurt, dar costuri sociale complicate pe termen lung. Un alt argument invocat de PPM este că  transportul gratuit nu rezolvă problema deplasărilor lungi. MEC afirmă că majoritatea elevilor vor merge sub 10 km, dar „majoritatea” nu înseamnă „toți”. Pentru copiii de 6–10 ani, chiar și 10 km zilnic poate fi obositor, mai ales în condițiile drumurilor rurale. Timpul de navetă poate reduce participarea la activități extracurriculare.Copiii mai mici pot dezvolta anxietate de călătorie și oboseală cronică. Deși transportul gratuit este necesar, el nu elimină impactul psihologic și fizic al navetei. Un alt risc, poate cel mai periculos, în viziunea Partidului Popular din Moldova este riscul pierderii identității comunitare Școala este, în multe sate, unul dintre puținele spații publice active.Transformarea acesteia într-o unitate cu nivel mai mic poate afecta coeziunea comunitară, implicarea părinților, dinamica locală a evenimentelor culturale. Acest impact este rar cuantificat, dar este real cu consecințe de durată pentru învățământul rural. Prin urmare, PPM consideră că propunerile MEC privind reorganizarea școlilor din satele Moldovei nu rezolvă în sine problema. Statul justifică aceste schimbări prin rezultate slabe, dar PPM atrage atenția că  performanțele reduse nu sunt cauzate exclusiv de dimensiunea școlii. Motivele sunt cu mult mai profunde care includ: lipsa investițiilor continue, subfinanțarea rurală cronică, salarizare insuficientă, programe școlare compacte și neadaptate mediului rural, migrația masivă a părinților. Partidul Popular din Moldova consideră că implementarea unor reforme în învățământul rural depinde și de autoritățile locale care fie pot fi reticente din motive politice, fie se confruntă cu presiuni electorale, sau au capacități administrative diferite, în mare parte deficitare. Acest lucru poate duce la aplicare neuniformă, amânări sau decizii contradictorii. În concluzie Partidul Popular din Moldova consideră că deși poziția MEC este construită pe o logică de optimizare și pe date care indică performanțe modeste în școlile foarte mici, totuși, rămân două mari riscuri: -impactul social asupra comunităților rurale, care poate accentua depopularea; -neglijarea cauzelor profunde ale slabei calități a educației din mediul rural. PPM crede că reforma poate fi necesară, dar nu este suficientă și nici lipsită de costuri. Pentru a nu deveni o simplă măsură contabilă, ea trebuie integrată într-o strategie rurală mai amplă: investiții în infrastructură, atragerea profesorilor bine pregătiți, digitalizare și programe educaționale adaptate realităților locale. PPM reiterează că educația nu este un moft, ci fundamentul pe care se clădește viitorul unei țări. Dacă vrem o Republică Moldova europeană, prosperă și competitivă, investițiile în școli, profesori și elevi trebuie să fie reale, consecvente și inteligente. În schimb, dacă perpetuăm reforme făcute pe genunchi și lăsăm sistemul să degradeze, peste un deceniu ne vom confrunta cu un vid educațional: fără elevi, fără profesori și, cel mai grav, fără perspective. Alegerea ne aparține — schimbare sau stagnare.

    Atunci când încercăm să conturăm un tablou care ar limpezi starea de lucruri privind alegerea pe care o fac tinerii când merg să-și continuie studiile acesta se schimbă de la o guvernare la alta. Dar și mai simplu, guvernarea insită pe reducerea ”în ultimii ani” a numărului de tineri care aleg România (și alte destinații), iar opoziția indică  asupra unei agravări a strării de lucruri. Ce ste limpede de mai mulți ani, e că tinerii pleacă așa cum au plecat indiferent de guvernările care își flutură drapelele. De fapt, ce ar trebui să facă guvenarea? Înainte de toate, trebuie să recunoască că Republica Moldova se confruntă cu o asemenea problemă și că problema e una dintre cele  destul de grave.      DE CE PLEACĂ TINERII DIN MOLDOVA SĂ STUDIEZE ÎN ROMÂNIA? a) Acces mai simplu și costuri mai mici Admiterea în România este, de regulă, mai predictibilă, cu locuri multe pentru românii de pretutindeni. Taxele sunt mai mici decât la majoritatea universităților private de la Chișinău, iar mulți intră la buget. b) Diploma obținută este recunoscută imediat în UE Un absolvent de Iași, Cluj, București sau Timișoara își poate găsi mai ușor locul în Europa, pentru că diploma este „convertibilă” fără complicații. c) Calitatea și prestigiul studiilor și a anumitor programe Nu toate, dar multe programe universitare din România au: laboratoare mai moderne, biblioteci mari, profesori cu publicații internaționale, conexiuni cu joburi, stagii, Erasmus. La Chișinău sunt și excepții frumoase, dar excepțiile nu au putere suficientă pentru a caracteriza sistemul în ansamblu. d) Mediul social și cultural România are în geografia ei orașe universitare mari, cu o viață culturală intensă și cu sentimentul unei perspective mai largi. Tinerii simt că se pot desprinde de „micimea” politizării și a stagnării din Republica Moldova. e) Dorința de stabilitate Mulți nu fug de universități, ci de incertitudinea economică și lipsa de viitor. Educația devine doar preludiul plecării. 2. CE NU GĂSESC TINERII LA CHIȘINĂU? a) Un sistem universitar depolitizat Universitățile încă suferă de: influențe politice, funcții ocupate pe criterii non-academice, profesori care predau după manuale prăfuite. b) O piață a muncii capabilă să-i absoarbă După studii, tinerii vor un loc de muncă decent. La Chișinău, pentru mulți domenii, nu există suficientă cerere, iar salariile sunt demoralizant de mici. c) Practică reală și infrastructură universitară Echipamente vechi, laboratoare care doar „există”, dar nu funcționează la standard european. Studentul nu învață doar teoria; el vrea ecosistemul complet. d) Meritocrație Poate cel mai dureros aspect: Mulți tineri simt că în Moldova nu reușești prin competență, ci prin relații, pile, apartenențe.   Odată punctate toate acestea, ar fi necesar să recunoaștem și  consecințele acestui ansamblu de situații. Înbainte de toate este vorba de pierderea capitalului uman Cei mai buni tineri pleacă, iar mmulți din ei nu se mai întorc.Dar și mai grav, țara pierde exact generația care ar fi trebuit să o reformeze. Totodată asistăm la un dureros process de îmbătrânire demografică accelerată. Moldova deja pierde populație, iar exodul universitar amplifică fenomenul. Concomitent are loc slăbirea pieței muncii.  Firmele locale nu găsesc specialiști, deci nu investesc. Investitorii externi ezită să o facă, aceștia având suficiente problem la ei acasă. Se acutizează și dependență economică de diaspora. Remitențele mențin țara, dar consolidând totodată o dependență nesănătoasă. Cîrt despre competitivitate, pe termen lung, aceasta va continua să fie extrem de redusă. Fără specialiști, fără inovatori, fără lideri tineri, țara rămâne blocată în economie de consum, nu de producție. CE AR TREBUI SĂ SE ÎNTREPRINDĂ? Nu prin lozinci, ci prin reforme reale: a) Reformarea universităților Concursuri transparente pentru profesori și conducere. Eliminarea influențelor politice. Modernizarea programelor de studii și a laboratoarelor. Colaborări reale cu universități europene (nu doar pe hârtie). b) Crearea de „centre universitare” competitive Un concept: 2–3 universități din Moldova să devină flagship, bine finanțate, cu profesori invitați din afară, burse bune și mobilități internaționale. c) Stimularea revenirii Burse de reîntoarcere, posturi bine plătite pentru absolvenții străini, proiecte de cercetare locale. d) Conectarea studiilor cu piața muncii Practică obligatorie cu parteneri reali: IT, medicină, agricultură modernă, inginerie, arte. e) Creșterea atractivității economice Fără salarii decente și joburi stabile, orice efort universitar rămâne doar teorie. f) Un „pact național pentru educație” Nu schimbat la fiecare guvernare. Un singur plan, pe 20–30 de ani.     Niște calcule care admit mici aproximații ne arată că instruirea unui copil pe perioada unui an  costă circa trei-cinci mii de euro. Pe întreaga durată de studii costurile ar fi 50-70 mii de euro pentru un copil. Timp de aproximativ două decenii în fiecare an pleacă la  studii preponderent în România circa zece mii de tineri, de cele mai multe ori fără să revină pentru a se angaja acasă. Deci anual statul  pierde  aproximativ 500 milioane de lei fără ca ulterior aceste investiții să se reflecte în economia țării. O soluția ar fi preluarea modelului din Kazahstan, care selecteazî și trimite la studii încele mai prestigioase instituții din lume, achitând integral costurile, cu condiția ca după absovire  tinerii să revină pentru a activa în țară cel puțin șapte ani. Este nu doar un model de reciprocitate, dar și de asigurarea de către stat a necesarului de specialiști bine pregătiți. Ar fi și pentru Moldova  un gen de contract cu prevederi absolut clare și care s-ar sprijini pe responsabilități de ambele părți.        Partidul Popular a promovat  întotdeauna  un proces activ, echitabil și corect de educație a tinerilor, dar concomitent a pus pe prim plan o bună relație între cetățean și stat. În același timp.  Partidul Popular este formațiunea care  pledează constant pentru cereșterea unei generații active și responsabile, considerând că fără educație nu există țară.    

  Un raport elaborat de think-tank-ul european MCC Brussels, intitulat „A Shield Against Democracy: How the Democracy Shield Protects the EU from the Electorate”, pune sub semnul întrebării modul în care Uniunea Europeană luptă, în realitate, cu dezinformarea. Autorii susțin că noul mecanism numit „Democracy Shield”, prezentat public drept un instrument de protecție a democrației, ar funcționa, de fapt, ca un sistem de control al opiniei publice și de protejare a instituțiilor de voința alegătorilor.   În acest context este analizat și cazul Republicii Moldova, ca studiu concret de aplicare a acestor mecanisme.   Raportul afirmă că, în timp ce autoritățile de la Chișinău au justificat majoritatea restricțiilor prin pericolul „influenței ruse”, în realitate o influență majoră asupra spațiului informațional ar fi venit chiar dinspre Uniunea Europeană. Aceasta s-ar fi manifestat prin rețele de ONG-uri finanțate extern, fact-checking coordonat, „trusted flaggers” care raportează conținutul online și campanii de „prebunking”, menite să modeleze din timp opinia publică.   Potrivit autorilor, aceste instrumente nu ar fi fost folosite exclusiv pentru combaterea manipulării informaționale, ci și pentru filtrarea mesajelor politice incomode, pentru etichetarea criticilor drept „dezinformare” și pentru reducerea la tăcere a vocilor care nu se aliniază narațiunii oficiale pro-UE. Practic, spun ei, pluralismul este tratat ca o amenințare, iar democrația este transformată într-un proces supravegheat și dirijat tehnocratic.   Concluzia raportului este una extrem de gravă: sub pretextul apărării democrației și al luptei cu propaganda, în Republica Moldova ar exista riscul real de a fi subminate tocmai valorile invocate: libertatea de exprimare, competiția politică și dreptul cetățenilor de a alege în mod liber, pe baza unei dezbateri reale, nefiltrate.   În fața acestor constatări, nu mai putem vorbi despre simple derapaje, ci despre o problemă de fond, care ține de însăși esența democrației. Republica Moldova nu trebuie să devină un laborator de experimente geopolitice și nici un spațiu în care libertatea este administrată cu porția. Orientarea europeană are sens doar dacă este construită pe respectul față de voința cetățeanului, pe pluralism real și pe libertatea de a gândi și de a vorbi fără frică. Altfel, riscăm să înlocuim o formă de influență cu alta, iar democrația – din scop – să devină doar un slogan electoral. 

      Reublica Moldova se numără printre statele cu cel mai accentuat declin demografic din țările BERD, potrivit noului Transition Report 2025-26, publicat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Documentul arată că Moldova, alături de Bosnia și Herțegovina și Georgia, „a pierdut aproximativ 30% din populație din 1990 încoace, aproape exclusiv din cauza emigrării”. Raportul descrie o transformare demografică accelerată în Europa emergentă, unde populațiile îmbătrânite și forța de muncă în scădere afectează direct perspectivele de creștere. BERD avertizează că „îmbătrânirea și scăderea populației vor reduce creșterea PIB-ului per capita cu aproximativ 0,36 puncte procentuale anual între 2024 și 2050” în economiile din regiune, categorie în care se află și Republica Moldova. Declinul demografic este accentuat de scăderea fertilității, un fenomen generalizat în spațiul BERD. Raportul evidențiază că „fertilitatea a scăzut în toate țările BERD, iar multe economii sunt acum la sau sub rata de înlocuire de 2,1 copii per femeie”, iar Moldova nu face excepție, înregistrează aceleași tendințe structurale negative. Tradus în tr-un luimbaj mai accesibil, semnalul BERD e despre casele pustii din satele noastre, despre lipsa de motivație cu care trăiește cetățeanul nostru atunci când se întreba cum va fi ziua de mâine și despre  falsele sondaje în care moldovenii  se arată mai fericiți decât tot restul lumii În ceea ce privește politicile de susținere a familiilor, BERD arată că statele din Europa emergentă, inclusiv Moldova, au introdus o gamă largă de măsuri pronataliste, dar impactul lor rămâne modest. Documentul notează că aceste politici variază de la indemnizații la servicii de îngrijire a copiilor, însă „efectele benefice ale transferurilor în numerar asupra natalității sunt în mare parte tranzitorii”. Raportul analizează și calitatea integrării economice a statelor din regiune. Moldova înregistrează un scor semnificativ mai ridicat decât media în domeniul energetic, unde BERD remarcă „o deviație pozitivă de 2,3 puncte față de scorul general de integrare”, indicând progrese peste nivelul general al economiei naționale în acest sector. BERD subliniază că declinul demografic este o problemă structurală care va influența economia, piața muncii și politicile publice ale Republicii Moldova în următoarele decenii. „Demografia nu este destin, însă răspunsurile politice trebuie formulate timpuriu”, transmite instituția în concluziile raportului. BERD este o instituţie financiară internaţională care promovează dezvoltarea sectorului privat şi a iniţiativelor antreprenoriale în 36 de ţări de pe trei continente. Acţionariatul băncii este compus din 73 de ţări, UE şi BEI.