Au loc ședințele Consiliilor Politice în cadrul Organizațiilor Teritoriale ale Partidului Popular din Republica Moldova.
Principalele subiecte care se discută pe ordinea de zi țin de situația social-politică din țară, realizarea planului de acțiuni ale partidului, activitatea Organizațiilor de Femei și de Tineret Teritoriale, dar și alte chestiuni ce țin de activitatea internă a fiecărei Organizații Teritoriale în parte.
În raioanele unde deja au avut loc Consiliile Politice, atît lideii din teritoriu, cît și membrii PPRM, au menționat că există în rîndul oamenilor o dezamăgire accentuată față de actuala guvernare și că rolul PPRM este de a se constitui ca alternativă, cu un program concret și realist pentru a scoate țara din criză. Este necesar ca politica să fie lăsată deoparte și să fie promovați oameni noi, profesioniști, care au demonstrat că sunt buni gospodari și care să fie cu adevărat în slujba cetățenilor.
În cadrul ședințelor Consiliilor Politice se trasează sarcinile Organizațiilor Teritoriale pentru perioada imediat următoare, astfel încît să demonstrăm că sîntem o forță bine organizată, monolită și eficientă. O forță care se opune demagogiei, extremismului politic de orice culoare, o forță cu poziţie proprie, responsabilă şi echilibrată, care are soluţii în toate problemele cheie ale societăţii. În sfîrşit, o forţă capabilă să-i unească în jurul său pe toţi acei care sînt îngrijoraţi de destinul ţării şi care sînt gata să nu-şi precupeţească puterile pentru a o şansă clară de prosperare.