Discutăm despre anunțul recent al guvernării legat de vânzarea Portului Internațional Liber Giurgiulești. Vrem să aflăm dacă această tranzacție reprezintă o oportunitate strategică sau o vulnerabilitate națională. Interlocutorul nostru este  liderul Partidului Popular din Moldova Alexandru Oleinic

- Domnule Oleinic, autoritățile de la Chișinău au anunțat finalizarea vânzării Danube Logistics, Portul Internațional Liber Giurgiulești către Portul Constanța. Este o veste bună pentru Moldova sau nu?

 - Depinde din ce unghi privim. Oficial, ni se spune că este o etapă firească, un investitor strategic regional preia portul, urmează investiții, integrare în rețelele comerciale europene, consolidarea rezilienței logistice. Toate acestea sună bine. Dar politic și strategic, lucrurile sunt mult mai complicate. Vorbim despre singura noastră ieșire la Dunăre, despre o infrastructură critică prin care trec peste 70% din importurile și exporturile pe cale navigabilă. Nu este o simplă tranzacție comercială, este o mutare geopolitică prin care guvernarea actuală a dat dovadă de o slăbiciune și o lipsă de viziune strategică. Aș menționa mai  mult, anunțul privind vânzarea acestui activ important pentru Republica Moldova prin intermediul BERD nu semnifică o simplă afacere. Din perspectiva interesului național al Republicii Moldova, cazul Giurgiulești este despre suveranitate economică, securitate strategică, responsabilitate bugetară și protecția infrastructurii critice, de care autoritățile nu au ținut cont.

 - Domnule Oleinic, credeți că Moldova  a pierdut controlul asupra unei infrastructuri strategice. Statul a câștigat sau a pierdut?

 - Ideea creării portului de la Giurgiulești nu a apărut din ambiție comercială, ci dintr-o necesitate geopolitică și economică. Republica Moldova era la acea vreme un stat fără ieșire directă la mare, dependent de infrastructura altor țări pentru exporturi și importuri. În anii ’90, accesul la Dunăre a fost perceput ca o condiție esențială pentru reducerea vulnerabilităților economice. Cunoșteți probabil că cei aproximativ 450 de metri de mal al Dunării, obținuți în urma negocierilor cu Ucraina în 1999, au fost rezultatul unor eforturi diplomatice susținute de mai multe guverne și președinți moldoveni. Aș menționa că schimbul teritorial cu Ucraina (inclusiv segmentul de șosea din zona Palanca) a fost un compromis strategic, dar semnificația acelui teren este mult mai mare decât dimensiunea lui teritorială: este singura ieșire suverană a Moldovei la o arteră fluvială internațională, conectată la Marea Neagră. Cunoașteți că, de fapt, istoria portului începe în anii ’90, când Republica Moldova, aflată în tranziție economică, a acceptat un împrumut susținut de BERD pentru dezvoltarea proiectului. Condițiile inițiale au inclus angajamente discutabile din partea Guvernului, inclusiv garantarea unor volume comerciale.

Când aceste angajamente au devenit imposibil de realizat, soluția identificată în 2004 a fost un acord de investiții prin care

investitorul privat a preluat obligațiile față de BERD, iar costurile reale au fost transferate indirect asupra bugetului public, Să nu uităm că statul a acordat Portului Giugiulești, pe parcursul anilor, facilități fiscale estimate la peste 100 milioane euro. De fapt, statul a suportat costuri semnificative, iar controlul efectiv asupra infrastructurii a fost diminuat. De facto, controlul direct al statului asupra portului a fost pierdut demult. Din 2004, prin acel Acord de investiții controversat, statul și-a asumat obligații enorme și a cedat poziții strategice.

- BERD spune că a crescut profitabilitatea portului și că tranzacția consolidează integrarea Moldovei în rețelele comerciale europene.

-     Este adevărat că, sub administrarea BERD din 2021, portul a înregistrat creșteri. Din punct de vedere operațional, portul funcționează. Însă aici sunt două aspecte diferite. Planul economic-operational, unde putem discuta despre eficiență și investiții și Planul juridic și suveran, unde discutăm despre obligații asumate de stat, litigii, lipsă de transparență și risc bugetar. Faptul că tranzacția din 2004 este încă învăluită în secret, că nici eu ca deputat nu am avut acces deplin la conținutul acordului, este o problemă de democrație și guvernanță, pe care actualii decidenți așa și n-au rezolvat-o.

-     Domnule Oleinic ce însemna portul pentru economia națională?

- În planurile guvernanților portul trebuia să reducă dependența de porturile străine, să stimuleze exporturile de cereale, vinuri, produse petroliere, să atragă investiții și să creeze locuri de muncă să consolideze securitatea energetică (prin terminal petrolier). Vreau să accentuiez că în practică, impactul economic a existat, dar controlul strategic a fost limitat. Portul a devenit un actor important în comerțul exterior, însă nu un instrument direct al statului moldovean.

- De ce statul moldovean nu a cumpărat portul?

- Întrebarea este legitimă, dar răspunsul ține de realități bugetare și juridice pe care noi le avem. Statul nu a fost proprietar direct al infrastructurii operaționale. Proiectul a fost construit prin investiții private și finanțări internaționale.O eventuală achiziție a Portului ar fi presupus sume considerabile și risc litigios. Dar totuși cred că statul ar fi trebuit să-și asume controlul strategic asupra acestui activ. Problema este cum statul și-a protejat – sau nu – interesele de-a lungul timpului.  Întrebarea reală nu este dacă un stat vecin poate deține active într-o altă țară. Întrebarea este, are Republica Moldova suficiente mecanisme instituționale pentru a-și apăra suveranitatea economică, indiferent cine este investitorul?

Dacă răspunsul este „nu”, atunci problema nu este Constanța, nici Ucraina, nici investitorii străini, ci capacitatea internă a guvernanților.

- Vreau să vă întreb dacă cunoașteți ceva din subtilitățile acestei tranzacții, eventual valoarea ei.

Pot să vă spun doar că prețul oferit de partea română este de aproximativ 62 milioane USD.Această sumă reprezintă doar prețul de preluare a entității private care operează portul (Danube Logistics), nu și valoarea terenului sau a infrastructurii statului moldovean adiacentă portului (care nu este inclusă în tranzacție). În plus față de prețul de achiziție, s-a raportat că noul proprietar s-a angajat să facă investiții suplimentare de cel puțin 28 milioane USD pentru modernizarea și dezvoltarea portului după preluare.

- Domnule Oleinic, vânzarea Portului Giurgiulești către Portul Constanța poate fi văzută și ca o apropiere strategică de România și UE. Nu este asta un avantaj?

Da, există o dimensiune geopolitică pozitivă. Integrarea portului în rețeaua Constanța–Marea Neagră–coridoarele europene poate accelera integrarea economică a Moldovei în UE. Dar integrarea nu trebuie să însemne pierderea controlului și asumarea unor riscuri financiare netransparente. Din acest considerent am câteva întrebări pentru actuala guvernare. Statul moldovean a fost sau nu parte activă și informată în această tranzacție, există o strategie națională privind infrastructura critică? Dacă răspunsul este „nu”, atunci nu vorbim de strategie, ci de lipsa ei.

- Ce ar trebui să facă autoritățile acum?

În viziunea Partidului Popular din Moldova actuala guvernare ar trebui să acționeze pe mai multe direcții. În primul rând transparență totală – desecretizarea acordului din 2004 și prezentarea publică a obligațiilor reale ale statului. Audit juridic internațional – evaluarea riscurilor de arbitraj și pregătirea apărării statului.

Și adoptarea unei legi privind infrastructura critică. Moldova încă nu are un cadru solid de protecție a activelor strategice, pentru că Portul Giurgiulești nu este doar o afacere, este un test de maturitate statală.

- Domnule Oleinic este această tranzacție o oportunitate sau un pericol?

- Sunt ambii factori prezenți aici. Portul Giurgiulești nu este doar despre comerț. Este despre suveranitate, responsabilitate și capacitatea statului de a-și apăra interesul public. Portul nu este doar un obiectiv economic. El reprezintă singura ieșire directă a Republicii Moldova la Dunăre și la Marea Neagră; infrastructură prin care trece peste 70% din comerțul naval al țării; un element esențial al securității energetice și alimentare inclusiv o piesă strategică în contextul reconstrucției Ucrainei și al noilor coridoare comerciale regionale. Orice schimbare de proprietate sau control asupra acestui port are implicații directe asupra suveranității economice a statului. Din păcate, actuala guvernare a dat dovadă de  necunoaștere a ceea ce înseamnă vulnerabilitatea infrastructurii critice. Portul face parte din infrastructura critică a statului, la fel ca aeroportul, rețelele energetice sau sistemele de transport strategic. Actualul Guvern nu a încercat să ofere un cadru clar de protecție a infrastructurii critice. Astfel, Giurgiulești devine un caz-școală despre slăbiciunea instituțională a actualei guvernări în gestionarea activelor strategice.

- Pe final, Domnule Oleinic care ar fi concluzia?

În actualul context regional (războiul din Ucraina, reconfigurarea rutelor comerciale, presiuni energetice), controlul asupra porturilor de la Dunăre are o valoare strategică majoră. Guvernarea așa și n-a înțeles că decizie privind portul trebuie analizată nu doar economic, ci și prin prisma securității naționale.Cazul Giurgiulești nu este doar o poveste despre un port. Este o lecție despre cum se pot transforma proiectele strategice în poveri bugetare, cum lipsa de transparență afectează suveranitatea economică și cât de important este controlul asupra infrastructurii critice. Astăzi, în fața noii tranzacții, miza pentru Republica Moldova nu este doar cine administrează portul, ci dacă statul reușește să își protejeze interesele strategice, să evite noi pierderi financiare și să transforme Giurgiulești dintr-o vulnerabilitate într-un avantaj geopolitic real. Portul trebuie tratat nu ca un litigiu privat, ci ca o chestiune de securitate și interes național.

-Vă mulțumim