Categorie: Publicatii

Alexandru Oleinic a acordat un interviu pentru radio Europa Liberă:

Alexandru Oleinic crede că luptele care s-au dus în coaliție au divizat societatea și mai mult, iar astăzi sondajele demonstrează că unii dintre alegători nu știu pe cine să voteze. L-am întrebat mai întâi dacă Republica Moldova a susținut examenul independenței Alexandru Oleinic: „Eu cred că orice stat devine independent şi un stat care se poate mândri cu cetăţenii săi, atunci când toţi sunt patrioţi ai acestui stat. Fiindcă şi acum, după 23 de ani, dacă ieşim în stradă şi întrebăm ce sărbătorim noi de Ziua Independenţei, eu cred că se vor găsi şi persoane care nici nu ştiu de această sărbătoare.” Europa Liberă: Şi cine poartă vina pentru aceasta? Alexandru Oleinic: „Până la urmă poartă vina politicienii, poartă vină fiecare dintre noi. Fiindcă noi nu am conştientizat că suntem un stat independent, suntem un stat suveran, suntem o naţiune şi suntem un popor care trebuie să ne mândrim că trăim în această ţară.” Europa Liberă: Câtă independenţă are Republica Moldova, dacă rămâne a fi dependentă de resursele energetice care vin din Federaţia Rusă, de piaţa de desfacere, de locul unde îşi găsesc bucata de pâine gastarbaiterii, de multe alte probleme? Alexandru Oleinic: „Putem numi toate acestea dependenţe, dar noi avem şi exemplele ţărilor care sunt tot atât de dependente economic faţă de alte ţări, dar sunt independente ca stat. S-au manifestat ca stat prin munca lor, s-au manifestat prin rezultatele domeniilor, s-au manifestat prin aceea că nivelul de trai în ţara lor ajunge la o cifră care pentru noi poate fi încă mulţi-mulţi ani un vis.” Europa Liberă: Dumneavoastră aţi fost şi în executiv, şi în Parlament. De ce lumea mai continuă să trăiască în sărăcie? Ce a lipsit ca să se consolideze această societate în jurul unei idei şi să zică: „Uite, bunăstarea este prioritară şi facem totul ca ţara să devină una prosperă”? Alexandru Oleinic: „Iar ne întoarcem la patriotism. Câte guverne am avut în ţară, niciun guvern nu a continuat cele bune începute de guvernul precedent. Noi ţinem bine minte anul 1999, când a venit echipa tânără, echipa reformatoare a guvernului Sturza.” Europa Liberă: Alianţa pentru Democraţie şi Reforme, ADR-ul de atunci. Alexandru Oleinic: „Mai bine zis Alianţa pentru Democraţie şi Reforme cu guvernul Sturza, care a început nişte reforme foarte serioase. Şi noi, de la semnarea Acordului de Asociere, poate deja eram şi membri ai Comunităţii Europene, fiindcă în multe reforme noi, în 1998-1999, eram cum mult înaintea Ţărilor Baltice. De aceea, iar ne întoarcem la esenţa cuvântului „patriotism” – noi nu am avut în ţară guverne şi, a propos, şi partide politice care să vorbească despre popor, despre ţară, despre viitorul acestei ţări. Noi tot timpul am vorbit ori despre unirea cu România, ori ne-am axat pe ce limbă vorbim, ori ne-am axat pe problemele identităţii. Şi acum suntem la faza partidelor care dezbină societatea în două – o parte sunt pentru Uniunea Vamală şi îşi formează politica electorală pe tema aceasta, iar altă parte este pentru vectorul european. Moldova trebuie să devină europeană ca ţară.” Europa Liberă: Dar pendularea aceasta între Vest şi Est cât de mult dăunează viitorului ţării? Alexandru Oleinic: „Partidele politice care promovează şi folosesc atât de eficient acest vector, divizând societatea, ar trebui să-şi dea seama că societatea îi va taxa pentru aşa politică. Fiindcă toţi vor să trăiască la ei acasă şi toţi vor să muncească în ţară. Întorcându-se acasă peste 20 de ani, nu au nici protecţie socială, nu au nici acoperire de business, afaceri, familie, educaţie ş.a.m.d. Noi vom pierde totul cu aşa atitudine faţă de cetăţenii noştri, alungându-i din ţară ca să câştige o bucată de pâine.” Europa Liberă: De ce Federaţia Rusă nu se împacă, nu se resemnează că Moldova şi-a ales acest parcurs european? Iar apropierea de UE se interpretează de către o bună parte a societăţii ca o răcire a relaţiei dintre Chişinău şi Moscova? Alexandru Oleinic: „Eu cred că în relaţia cu Moscova este o singură problemă – comunicarea. Cei care guvernează astăzi trebuie să găsească argumente foarte serioase pentru Federaţia Rusă, aducând-le la cunoştinţă că noi de mulţi ani suntem un stat independent şi nimeni nu ne poate impune nimic. Dar, totodată, cei care guvernează astăzi trebuie să-şi asume nişte riscuri. Fiindcă chiar şi în situaţia cu Federaţia Rusă şi cu embargoul, un an de zile guvernanţii ne-au convins că semnarea acordului cu Uniunea Europeană nu va afecta relaţiile cu Federaţia Rusă, că agenţii economici nu vor avea nicio problemă după semnarea Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb.” Europa Liberă: Bine, dar se vede cu ochiul liber că Moscova taxează anume pentru aceasta Republica Moldova. Alexandru Oleinic: „Fără doar şi poate. Dar noi avem şi alte probleme pe care putem să le discutăm cu Federaţia Rusă. De exemplu, armata a 14-a care este în Transnistria. De ce nu putem pune pe acelaşi cântar şi situaţia din Transnistria? Cu Rusia, pur şi simplu, trebuie de comunicat şi pot fi găsite soluţii.” Europa Liberă: Rusiei i se cere de atâţia ani să-şi retragă armata de pe teritoriul Republicii Moldova... Alexandru Oleinic: „I se cere de atâţia ani să retragă armata şi care sunt rezultatele? Nule. Fiindcă, probabil, până la urmă depăşeşte eforturile pe care poate să le depună Moldova pentru a scoate armata Rusiei din Transnistria.” Europa Liberă: Sunt voci care spun că Rusia nu vrea să audă vocea Chişinăului, pentru că nu ar dori Kremlinul să scape Moldova de sub ciubota sa. Alexandru Oleinic: „Republica Moldova are statut de ţară neutră. Fără doar şi poate Rusia are interes geopolitic în Republica Moldova, dar şi noi trebuie să ne dăm seama destul de bine că putem pune pe masa de negocieri mai multe probleme care sunt în relaţiile între Republica Moldova şi Rusia.” Europa Liberă: Domnule Oleinic, Moscova discută mai degrabă cu alţi actori politici din Moldova decât cu cei de la guvernare, cu cei care, sub pretextul că sunt cei mai mari statalişti, merg la Moscova şi, într-un fel, încearcă să dăuneze relaţiei dintre Chişinău şi Moscova şi să facă mai vulnerabilă această cooperare moldo-rusă... Alexandru Oleinic: „Rusii discută cu acei care merg la ei. Şi cu părere de rău, Rusia, având şi ea ambiţii imperialiste, îşi promovează ideile. Dar aceasta înseamnă că guvernarea este mai slabă decât acei care merg la Moscova şi aduc argumentele lor. Fiindcă orice guvernare, dacă este o guvernare puternică, reprezintă ţara, dar nu partidele care astăzi promovează ideea Uniunii Euroasiatice sau a Uniunii Vamale. Noi, ori suntem stat şi avem guvernare, şi avem putere în Republica Moldova, ori ne lăsăm pe seama unor politicieni care într-adevăr îşi promovează ideile lor. Ei aşa văd dezvoltarea ţării. Moldova merge pe cale greşită, fiindcă ţara astăzi, cu părere de rău, este controlată de un cerc foarte îngust de oligarhi, care, până la urmă, controlând fluxurile de bani bugetari, au uitat că în Republica Moldova există cetăţeni şi, în primul rând, agenţi economici care îşi aduc aportul la formarea bugetului. Bugetul este nu pentru a fi furat de către unii demnitari şi împărţit de către unele partide, dar este pentru a asigura bunăstarea fiecărui cetăţean al Republicii Moldova prin sănătate, educaţie, drumuri bune, locuri de muncă. Şi atunci când în ţară vor apărea asemenea guvernanţi, care într-adevăr să aibă grijă de ţară...” Europa Liberă: Dar cum într-o ţară săracă apar oligarhii? Alexandru Oleinic: „Sistemul îi creează, prin ineficienţa partidelor politice. Partidele politice, devenind partide de buzunar ale unei persoane, activează numai pentru persoana dată.” Europa Liberă: Acum în Moldova sunt în jur 40 de partide... Alexandru Oleinic: „Din aceste 40 de partide pe cine cunoaşteţi? Din partidele de la guvernare cunoaşteţi pe cineva dintre membrii de rând, afară de deputaţi şi miniştri care sunt membri ai acestor partide?” Europa Liberă: Vă întreb pe dumneavoastră de ce lumea nu-i cunoaşte pe ceilalţi? Alexandru Oleinic: „Fiindcă aşa este pusă problema în interiorul partidului de guvernare – este o persoană, îşi creează şi imaginea, şi perspectiva, şi fluxul de bani ş.a.m.d.” Europa Liberă: Dar poporul îşi merită conducerea pe care o are... Alexandru Oleinic: „Aceasta este problema realităţii Republicii Moldova. Cu părere de rău, astăzi societatea nu a fost informată suficient de guvern despre ce ne aşteaptă după semnarea Acordului de Asociere cu Comunitatea Europeană.” Europa Liberă: Şi dumneavoastră, Alexandru Oleinic, care reprezentaţi şi mediul de afaceri şi apăraţi businessul din Moldova, nu vă este clar ce este cu acest parcurs european? Alexandru Oleinic: „Pentru mine este destul de clar. Dar noi avem un şir de agenţi economici, de exemplul, un fermier de la nordul Moldovei, care toată viaţa munceşte pentru a creşte roadă, unde să vândă merele? – „Păi, va veni cineva şi le va lua din livadă”. „Bine, zic, tu ai depus atâta muncă, ai investit bani, ai suportat cheltuieli şi aştepţi să vină cineva?”. Cine este vinovat în toată problema aceasta? Acel care munceşte sau acel care trebuia să-l informeze, să-i deschidă calea?” Europa Liberă: Dar şi acest fermier trebuie să aibă interes să-şi caute piaţă de desfacere, să ştie la uşa cărui demnitar să bată pentru a cere, fiindcă este plătit funcţionarul din banii contribuabilului, ca să rezolve problemele statului şi ale cetăţeanului. Alexandru Oleinic: „Corect. Statul trebuie să-şi îndeplinească obligaţiunea sa şi fermierul munceşte. Noi trebuie să ne bucurăm că el astăzi a rămas în ţară şi munceşte pentru a-şi întreţine familia şi alte 15-20 persoane. Ce poate fi mai bine pentru stat, decât atunci când un cetăţean depune efort pentru a dezvolta ceva în Moldova? Statul trebuie să-i creeze condiţii – aceasta este menirea statului. Dar noi până acum nici nu ne-am pus întrebarea: „Oamenii cunosc care va fi efectul semnării Acordului de Asociere?”. Eu sunt absolut convins că toţi îşi doresc o ţară europeană. Toate sondajele ne arată cum se împart viziunile faţă de vectorul european şi faţă de Uniunea Vamală. Aceasta este legat numai cu piaţa de desfacere şi numai cu 500-600 de mii de oameni care lucrează în Rusia, plecând pentru trei-șase luni sau un an şi găsindu-şi un loc de muncă.” Europa Liberă: Până la semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere, Federaţia Rusă înghiţea tot ce exporta Republica Moldova, nu a avut pretenţii la calitatea mărfurilor, nu erau merele toxice, nu erau legumele toxice. Acum, peste noapte, totul a devenit „otravă”... Alexandru Oleinic: „Absolut. Dar noi am cunoscut situaţia această, am ştiut că vom ajunge la aşa ceva, am înţeles destul de bine.” Europa Liberă: Şi dacă se deschide piaţa europeană pentru producţia agroalimentară a Moldovei, credeţi că mentalitatea moldoveanului se schimbă? Alexandru Oleinic: „Coincidenţa cu restricţiile care s-au făcut la legume şi fructe nu este numai faţă de Moldova, dar şi faţă de Polonia, Ungaria, faţă de alţi producători de legume şi fructe în volum mare, care exportau în Rusia şi de calitate foarte bună, fără doar şi poate, marfa aceasta va rămâne în Europa.” Europa Liberă: Propuneți câteva soluţii... Alexandru Oleinic: „Eu cred că producătorii moldoveni vor avea foarte mari probleme cu calitatea producţiei pentru a putea concura pe piaţa europeană, chiar şi dacă vor avea cotele de export. Soluţiile sunt foarte complicate, fiindcă noi trebuia să ne ocupăm cu pregătirea potenţialului economic al agriculturii pe parcursul a patru ani de zile, din 2009, când am venit la putere şi am ştiut care va fi finalul, pentru ce luptăm noi în ţara aceasta.” Europa Liberă: În al 12-lea ceas, ce se poate întreprinde, ca să nu dispere întru totul cel care a produs şi care mai are producția în livadă, pe plantaţia de vie? Alexandru Oleinic: „Bineînţeles, acum noi nu putem face investiţiile necesare ca să începem procesarea legumelor şi fructelor pentru a le exporta în Europa, după necesităţile pieţei. Noi acum, urgent, trebuie să clarificăm lucrurile cu Federaţia Rusă, să găsim soluţii pentru a scoate barierele acestea temporar.” Europa Liberă: Pe segmentul energetic Rusia ar putea să provoace Republica Moldova? Alexandru Oleinic: „Eu nu cred că pe segmentul energetic noi putem avea probleme, fiind Rusia tot este cointeresată în livrările produselor energetice.” Europa Liberă: Dar exploatarea gazoductului Iaşi-Ungheni supără Moscova? Alexandru Oleinic: „Moldova nu este acel consumator care poate să supere aşa de tare Rusia. Moldova, mai degrabă, este un partener strategic pentru Rusia. Rusia, având interese în Moldova nu numai faţă de fructe, legume şi energetică, interesul geopolitic este mai important pentru Rusia. Şi noi aici trebuie să găsim posibilităţi de a comunica cu ruşii la acelaşi nivel. Atunci noi vom putea într-adevăr ceva obţine de la ei.” Europa Liberă: Dar şi mediul de afaceri este divizat, domnule Alexandru Oleinic, o parte dintre agenţii economici au acceptat standardele europene, s-au reorientat, au început să producă marfă de calitate, competitivă cu cea din Uniunea Europeană şi li s-au deschis porţile. La o altă parte din aceeaşi armată a oamenilor de afaceri le este mult mai convenabil să meargă în Federaţia Rusă, pentru că regulile de acolo de joc, chiar dacă nu sunt cele mai civilizate, pe unii dintre agenţii economici moldoveni îi aranjează mai degrabă, să mai plătească 100 de euro sau 2 000 de dolari pentru ca să-şi promoveze afacerea, sunt mai interesați să ducă ceva mai de necalitate numai ca să obţină un profit. Sunt şi aici fel de fel de mişmaşuri, şmecherii. Dumneavoastră ştiţi mai bine decât mine. Alexandru Oleinic: „Este şi alt aspect, aspectul de comunicare. Comunitatea Europeană pentru agenţii economici din Moldova nu e numai România, unde sunt 22 de milioane oameni şi putem comunica liber, fără bariere, dar sunt şi ţările unde noi avem bariera de cunoaştere a limbilor străine. Aici chiar este o problemă pentru majoritatea agenţiilor economici.” Europa Liberă: Şi atunci ei aleg Rusia, pentru că limba rusă le este la îndemână? Alexandru Oleinic: „De aceea, aleg Rusia, Ucraina şi Belarus, fiindcă nu au barieră în comunicare. Noi trebuie să atragem atenţia şi la alte momente. Europa are o piaţă de 500 de milioane de consumatori, dar şi competiţia pe această piaţă este destul de înaltă. În Est avem Ucraina, Belarus, Rusia, Kazahstan, care se apropie cam de aceeaşi cifră, dar nu sunt barierele de comunicare, nu sunt barierele de calitate atât de mari. De aceea, noi, o ţară de patru milioane de oameni şi cu o piaţă atât de mică de producere, trebuie să învăţăm să fim competitivi. Indiferent pentru cine producem, pentru piaţa internă, pentru piaţa din Est, din Vest, noi trebuie să producem calitate, produs care într-adevăr să fie competitiv. Dar statul trebuie să creeze condiţii pentru agenţii economici.” Europa Liberă: Cât de solidară este breasla oamenilor de afaceri? Alexandru Oleinic: „Îmi aduc aminte când Rusia, pe timpul guvernării comuniste, a introdus nişte restricţii la export, ceea ce este ieşit din comun şi atunci nu s-au unit agenţii economici şi fermierii pentru a-şi apăra interesele. Aceasta este problema educaţiei, a culturii agenţilor economici, aşteaptă poate altcineva va lupta pentru ei. Nu este corect.” Europa Liberă: Apartenenţa Moldovei la CSI i-a adus avantaje? Alexandru Oleinic: „Destul de evidente.” Europa Liberă: Astăzi Moldova trebuie să rămână în CSI? Alexandru Oleinic: „Eu cred că Moldova trebuie să rămână în CSI şi aceasta nu afectează absolut asocierea noastră cu Comunitatea Europeană şi nici Acordul de Liber Schimb. Moldova trebuie să fie acolo unde este convenabil agentului economic. Sper că situaţia în Ucraina în viitorul apropiat se va stabiliza. Şi aici, desigur, au de câştigat toate părţile – se va stabiliza piaţa, se va stabiliza transportarea prin Ucraina, care la moment este destul de dificilă, fiindcă piaţa ucraineană acum practic nu consumă nimic, dacă ajunge în Rusia iarăşi avem fel de fel de bariere. Eu sper că într-un timp scurt toate aceste probleme vor dispărea, fiindcă nu pot dura la nesfârşit. Noi nu ne-am gândit niciodată că în veacul XXI vom avea aşa conflict aproape în centrul Europei,  în Ucraina. Cine l-a început și care sunt interesele acolo noi cunoaștem și toți se dau cu părerea, însă faptul că mor oameni este cea mai mare tragedie...”  

Alexandru Oleinic: Statul este obligat să ofere tinerilor posibilitatea de a obține studii și un loc de muncă în țara noastră

Odată cu obținerea regimului de a călători fără vize în țările UE, PPRM a sensibilizat opinia publică și actuala guvernare despre necesitatea adoptării unor măsuri urgente și atractive pentru generația tînără a țării noastre: copii, elevi, absolvenții de licee și a celor din instituțiile superioare de învățămînt. Apelul lansat cu cîteva luni în urmă – de a identifica un program de măsuri pentru încadrarea în cîmpul muncii a tinerilor, similar țărilor europene - devine tot mai actual în contextul ultimelor acte legislative discutate și adoptate de forul legislativ. Spre regret, actuala guvernare, în cei peste patru ani de aflare la putere așa și nu a reușit să identifice soluțiile cele mai eficiente pentru problemele din sistemul de educație al Republicii Moldova - motivarea profesiei de pedagog și creşterea  statutului profesorului; reducerea șomajului în rîndul tinerilor și asigurarea lor cu locuri de muncă bine plătite. Și actuala guvernare democratică procedează cum s-a mai acționat în trecut. La sfîrșit de mandat, în preajma alegerilor parlamentare, adoptă legi pur electorale și populiste – majorările de salarii mult așteptate și solicitate pentru pedagogi, mult așteptatul Cod al Educației și legea cu privire la bursele private. Și toate acestea doar pentru a măguli și a cîștiga încă o dată încrederea electoratului. În opinia PPRM, măsurile de redresare a situației din învățămînt propuse de actuala guvernare, atît în Codul educației cît și în inițiativele legislative înaintate de deputații din  alianța de guvernare nu oferă soluții rapide pentru principala problemă a sistemului educațional – calitatea studiilor. Deși problema calității studiilor din instituțiile de învățămînt din Republica Moldova a fost abordată de partenerii noștri de dezvoltare încă în anul 2010, de la începutul  mandatului actualei guvernări,  pînă la moment nu s-a reușit să se adopte un program de măsuri concrete în acest sens. PPRM se pronunță pentru includerea în proiectul Codului educației a unui compartiment care să nominalizeze foarte clar, că statul se obligă și garantează profesorilor și școlii statutul de prioritate națională, cu adoptarea nivelului respectiv de finanțare. PPRM solicită ca fiecare sat și instituție să fie asigurate  cu profesori și ca fiecare copil, profesor, muncitor, inginer, manager  să fie antrenat în sistemul de educație permanentă pentru obținerea unui nivel de studii corespunzător cerințelor timpului. Pentru reducerea șomajului în rîndul tinerilor, PPRM pledează pentru acordarea creditelor fără dobîndă tinerilor care doresc să obțină studii superioare, cu rambursarea lor ulterioară, după angajarea în cîmpul muncii. Pentru a le garanta tinerilor un loc de muncă bine plătit după studii, PPRM propune, prin promovarea parteneriatul public-privat și corelarea programelor de studii la evoluția pieței muncii – întreprinderile care vor finanța contractele de studii să fie scutite de plata impozitului pe venit în limita costului contractului; iar pentru acceptarea studenților la practica de studii și angajarea tinerilor specialiști în cîmpul muncii, întreprinderile angajatoare vor fi scutite de plata impozitului pe venit în limita cheltuielilor pentru practica de instruire a tinerilor specialiști.. Pentru ca Republica Moldova să devină un stat cu adevărat european, guvernarea trebuie să le garanteze tinerilor, aici, în țara noastră, adevărate valori europene, instituții de învățămînt de care au nevoie pentru a-şi face studiile, locuri de muncă care ar putea să le dea posibilitate de afirmare. Guvernarea este obligată să le ofere tinerilor totul pentru ca Republica Moldova să nu rămînă fără tineri, să nu dispară ca stat.  

Partidul Popular din Republica Moldova salută inițiativa societății civile de lansare a Platformei ”Pentru Europa”

Partidul Popular din Republica Moldova, pornind de la importanța prevederilor Acordului de Asociere RM –UE pentru transformarea țării noastre într-un stat prosper și modern,  salută  inițiativa societății civile de lansare a Platformei ”Pentru Europa”  și își reconfirmă angajamentul de susținere a procesului de modernizare europeană a Republicii Moldova și de  monitorizare a  acțiunilor  privind implementarea prevederilor Acordului de Asociere.  PPRM  constată că, odată cu semnarea Acordului de Asociere, Guvernul, indiferent de coloratura sa politică, trebuie să asigure, în modul cel mai responsabil,  realizarea măsurilor de transformare a Republicii Moldova într-un stat cu o democrație veritabilă și o economie dezvoltată și durabilă, într-o țară  cu o justiție independentă și fără corupție în instituțiile de stat. Doar prin atingerea unor astfel de standarde aici, la noi acasă, țara noastră va fi eligibilă pentru statutul de țară-candidat. În acest scop, PPRM consideră necesară realizarea imediată a reformelor în toate domeniile social-economice: prin identificarea unui nou model previzibil și durabil de dezvoltare a țării noastre, care să demonopolizeze activitatea economică și să scoată economia din tenebru, să elimine constrîngerile din mediul de afaceri și să stabilească un climat investițional atractiv. Cetățenilor -  să li se  garanteze locuri de muncă și bunăstare; politici sociale echitabile;  pensii şi indemnizații corelate la valoarea minimului de existență; reforme în educație și sănătate pentru a le garanta copiilor școli în localitățile în care locuiesc și cetățenilor asistență medicală de calitate.  Un rol separat în acest proces îi revine agriculturii, care prin modernizare și tehnologizare va deveni principalul motor al economiei naționale. Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova  trebuie perceput ca un model de europenizare a țării noastre și nu trebuie confundat cu libera circulație în spațiul european. Fiecare cetățean are dreptul să muncească în țara sa, iar statul este obligat să-i asigure un trai decent. PPRM,  fiind solidar cu opțiunile cetățenilor Republicii Moldova și cu inițiativa societății civile, face apel către reprezentanții alianței de guvernare, să dea dovadă de responsabilitate și să ratifice, cît mai urgent, Acordul de Asociere RM-UE. Guvernul sa se distanțeze de declarațiile electorale și să înceapă implimentarea Acordului, atît de  necesar țării și poporului.    

FOTO: Congresul III al Partidului Popular din Republica Moldova

 

Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Mondiale a Oamenilor în Etate

De Ziua Mondială a Persoanelor în Etate, Partidul Popular din Republica Moldova îşi exprimă profunda recunoştinţă faţă de toţi cei care ne luminează prezentul cu înţelepciunea, cu  dăruirea şi răbdarea lor. Ţara noastră are nevoie de experienţa și  înţelepciunea Dumneavoastră, scumpii noştri părinţi şi bunei, aşa cum Duneavoastră aveţi nevoie de noi, cei pe care i-aţi educat și promovat pentru a vă asigura o viaţă decentă  pe deplin meritată. Cu părere de rău, lucrurile stau mai prost decît sînt aşteptările. Şi totuşi vrem să Vă asigurăm că schimbările demult aşteptate şi bine meritate nu vor întîrzia. Vă rugăm să păstraţi optimismul şi să aveţi încrede în viitorul acestei ţări, în ciuda problemelor atît de grave apărute în ultimii ani în calea Dumneavoastră. Cu adîncă plecăciune, vă dorim multă sănătate, să nu rămîneţi singuri niciodată şi  să trăiţi în pace mulţi, mulţi ani. Cu profund respect, Alexandru Oleinic, Liderul Partidului Popular din Republica Moldova  

OT PPRM a dat cărţile pe faţă. Află cine este JOKERUL

Organizația de Tineret a Partidului Popular a dat cărțile pe față.  Astăzi, 1 aprilie, în Piața Marii Adunări Naționale  a fost  organizat cel din urmă protest, cu tematica ”Opriți jocurile politice!” Mai mulți lideri politici au apărut pe cărţi de joc, improvizate de tinerii  activişti politici, unii dintre  ei fiind  Aşi, Crai, alții Dame, iar alții — Valeţi. “Luând în considerație că jocurile politice stagnează dezvoltarea Moldovei, afectează grav pe toți cei născuți în Moldova, organizația de tineret PPRM continuă să protesteze cu un mesaj clar și concret – Opriți jocurile politice! Acești patru crai: Voronin, Filat, Ghimpu, Lupu – actorii principali ai jocului politic, cu cea mai mare influență în țară, au promis un Viitor, O Țară fără sărăcie, Dreptate și Respect, însă au uitat de promisiunile făcute! Valeții sau Cavalerii: Godea, Dodon, Mișin și Sîrbu sunt personaje care luptă pentru laudele și dragostea împăratului. Pentru a fi cavalerul din față sunt gata să facă orice, chiar și să trădeze. Damele: Petrenco, Focșa, Streleţ, Munteanu, sunt cei mai importanți actori în acest joc politic după craii,deoarece ideile lor sunt luate în considerație de marii împărați. Toți, împreună, încearcă să facă pe plac Așilor: Obama, Putin, Merkel, Barroso – Lideri politici mondiali, care influențază evoluția evenimentelor din Republica Moldova. Jocurile politice trebuiesc oprite, pentru ca să nu ne trezim iarași într-un stat totalitar! Opriți Jocurile Politice!”, a declarat președintele Organizației de Tineret, Ian Lisnevschi. Punctul culminant al acțiunii  a fost deschiderea JOKERULUI, desemnat la capătul unui sondaj de opinie pe rețelele de socializare. În cele din urmă s-au descoperit 2 jokeri: Vlad Plahotniuc și Vlad Filat “În goana după putere, cei doi jokeri  sunt gata să rupă Moldova în două.  Dacă la început părerea așilor era fundamentul acțiunilor întreprinse de ei,  la moment, prin jocul politic pe care îl duc, ușor pot pierde  încrederea acestora, necesară atât politicii moldovenești cât și dezvoltării ulterioare a Republicii Moldova” , susține Ian Lisnevschi. Tinerii activiști au aruncat cărțile jos, inclusiv jokerii, remarcînd că acea  coroană, simbolul puterii, aparține poporului și nicidecum nu înfrumuțesează frunțile unor actori politici. Reamintim că Organizația de Tineret a PPRM, a mai organizat proteste de acest gen în data de  21 martie, iar cel din 28 martie a fost contramandat din cauza  protestului ilegal organizat de PCRM.  

Proiectul “Legea și PPRM – o putere unică” la a treia ediție!

Proiectul “Legea și PPRM – o putere unică” ia amploare. Miercuri,6 februarie, la Cahul a avut  loc întrevederea juriștilor cu  populația din localitate.  Proiectul constă în oferirea consultațiilor juridice gratuite pe întreg teritoriul țării. Ținînd cont de faptul că prețurile pentru o consultație juridică sînt destul de înalte, nu toți cetățenii au posibilitatea să apeleze la consultația unui jurist. Cetățenii care s-au întîlnit cu experții și-au exprimat mulțumirea pentru astfel de acțiuni, menționînd că problemele majore în societate încep de la necunoașterea legilor și imposibilitatea cetățenilor de a apela la ajutorul specialiștilor. Cele mai frecvente întrebări au fost: împărțirea averii moștenite,nesalarizarea,probleme de ordin familiar, precum violența in familie și altele. Astfel de consultații au mai avut loc în Ribnița și Catemir. Democracy Media reamintește că Partidul Popular din Republica Moldova a lansat Proiectul "Legea și PPRM – o putere unică", în decembrie anul trecut. Astfel, un grup de specialiști susținuți de către Partidul Popular din Republica Moldova, se vor deplasa în raioanele țării și vor oferi consultații juridice gratuite tuturor cetățenilor care au nevoie de aceasta.

Alexandru Oleinic: Economia naţională nu va rezista fără investiţii străine directe

Ultimele cazuri scandaloase, în urma cărora mai multe companii cu investiţii străine şi-au anunţat intenţia de a nu mai lărgi desfăşurarea activităţii pe teritoriul R. Moldova, optând pentru alte ţări, au stârnit o mulţime de întrebări, cu privire la activitatea Serviciului Fiscal din ţară, precum şi referitor la încrederea investitorilor străini în mediul de afaceri din R. Moldova. Despre această situaţie incertă, precum și despre ce soluţii ar putea exista în acest sens, reporterul Politik.md a discutat cu ex-deputat, ex-ministrul, actual co-preşedinte al Partidului Popular din Republica Moldova, Alexandru Oleinic. Politik.md: Dle Oleinic, după părerea Dumneavoastră, economia Republicii Moldova are nevoie de investiţii străine? Alexandru Oleinic: După publicarea Raportului Băncii Naţionale a Moldovei „Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională a Republicii Moldova”, s-a atestat o situaţie alarmantă pentru economia Republicii Moldova – reducerea dramatică a investiţiilor străine directe. Pe fundalul prognozelor preliminare de reducere a ritmurilor creşterii economice de până la 1,2%, cifrele invocate în Raport ne atenţionează despre un pericol enorm pentru Republica Moldova. Reducerea investiţiilor străine directe în proporţie de peste 3 ori, doar pe parcursul unui singur an, ne vorbeşte despre epuizarea sau chiar lipsa de resurse de creştere durabilă a economiei naţionale. În consecinţă, ne putem aştepta la o reacţie în lanţ – lipsă de locuri de muncă, reducerea veniturilor populaţiei și chiar incapacitatea de plată a ţării. Despre o asemenea stare de lucruri ne denotă dinamica investiţiilor străine directe, care, comparativ cu anul trecut, s-au redus de la 200 la 60 milioane dolari şi sporirea fenomenului de retragere a capitalului investit de la 110 la 160 milioane dolari. Regretabil este că acest lucru se întâmplă și cu implicarea directă a structurilor statului – mă refer la scandalurile în care au fost implicate compania germană, Draexlmaier, și compania din China, Shan Lian International, care au decis retragerea afacerilor din Republica Moldova, din cauza presiunilor fiscale la care au fost supuse. În consecinţă, va avea de suferit atât imaginea ţării noastre, cât şi cetăţenii de rând. Situaţia, la care s-a ajuns, ne denotă lipsa îndelungată a unui climat fiscal previzibil şi favorabil, pentru plasarea investiţiilor străine şi lipsa unei strategii concrete de dezvoltare durabilă a economiei naţionale. Am repetat acest lucru în permanenţă, atât la adoptarea proiectelor de politici fiscale anuale în Parlamentul Republicii Moldova, cât şi la expunerea de poziţie vis-à-vis de politicile fiscale şi investiţionale. Pentru depăşirea situaţiei de criză sistemică din Republica Moldova, este necesar de adoptat o politică fiscală previzibilă în timp, care să corespundă intereselor economice ale ţării, dar nu intereselor de grup. Programul Partidului Popular include o serie de măsuri concrete pentru sporirea atractivităţii Republicii Moldova atât pentru investitorii străini, cât şi pentru cei locali. Unele din ele sunt: - introducerea impozitului unic în agricultură de 1,8 lei/grad-hectar; - impozit unic de 10% pentru persoanele fizice şi juridice; - cota zero la impozitul pe venitul reinvestit în capitalul social; - zero taxe şi impozite la importul de utilaje şi tehnologii avansate; - întreprinderile micro, inclusiv gospodăriile ţărăneşti (cu vânzări de până la 500 mii lei), care vor crea cel puţin 5 locuri de muncă, vor fi scutite de plata impozitului pe venit pe o perioadă de 3 ani. În acest sens, Partidul Popular din Moldova se pronunţă pentru atragerea investiţiilor străine în economia naţională, în baza unui model economic eficient şi credibil, conform căruia vom realiza o creştere economică rapidă şi durabilă şi vom redirecţiona economia noastră de la consum şi importuri – la investiţii, reforme şi exporturi. Numai prin realizarea acestui deziderat – sporirea fluxului de investiţii străine – vom restructura şi moderniza economia naţională de rând cu implementarea tehnologiilor avansate şi a noilor practici de administrare corporativă.
<