Categorie: Press Corner

Poporul este în drept să-i cunoască pe cei care le-au furat viața mai bună iar justiția este obligată să le spună numele

Controversatele declarații ale mai multor demnitari de stat, reprezentanții partidelor din actuala guvernare,  privind rezultatele investigațiilor desfășurate de compania Kroll, însoţite de secretizarea lor,  vin să  confirme şi mai mult atitudinea  tot plină de  batjocură  a celor din alianța de guvernare față de poporul care  i-a votat. De mai bine de jumătate de an, atît reprezentanții instituțiilor internaționale cît și reprezentanții societății civile și experții locali din țară au sensibilizat, au discutat  și au cerut  organelor competente să se autosesizeze și să acționeze.  Chiar și forul legislativ a instituit mai multe comisii de anchetă care au examinat situația creată  la Banca de Economii şi în alte două bănci -  Banca Socială și Unibank. În rezultat:  – la sfîrșitul anului 2014 prin Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, cu suportul guvernării, s-a produs jaful secolului, care a condus la dispariția a peste 20 de miliarde de lei (aproape un buget de stat )  din sectorul bancar;  - depreciere leului moldovenesc, care  a provocat scumpirea principalelor produse și mărfuri și  devalorizarea salariilor și a pensiei:  - scumpirea creditelor bancare, ceea ce înseamnă că sistemul bancar nu va credita dezvoltarea economică; - diminuarea de două ori a rezervelor valutare ale țării noastre, ceea ce este un pericol pentru securitatea statului Republica Moldova.   -  transformarea jafului de stat în datorie de stat pe care atît generația noastră, cît și cele care urmează vor fi obligate să o achite; - înrăutățirea imaginii țării, transformînd Moldova într-o țară cu o guvernare  bazată pe scheme frauduloase și corupție; - dezamăgirea  cetățeanului în viitorul pe care urma să-l garanteze  țara sa. Deși Compania Kroll, în rezultatul investigațiilor preliminare a indicat că în anii 2012-2014 preluarea pachetului de control asupra acestor trei bănci s-a produs în mod coordonat și ascuns, iar ulterior, pentru a camufla  adevărată intenție a tranzacțiilor a fost majorat volumul de credite acordate, iar  Guvernatorul Băncii Naționale  a declarat că în raportul realizat de Kroll sînt enumerate mai multe nume de persoane fizice și juridice – nu este înțeleasă tăcerea organelor competente. Este deci clar de ce nu se dorește publicarea raportului companiei Kroll – pentru a ascunde numelor celor care au mințit și au furat poporul. În situația creată, Partidul Popular cere organelor și persoanelor cu funcții înalte în stat să-și onoreze promisiunile făcute:  ”că toţi cei implicaţi în cazul celor trei bănci  nu vor scăpa nepedepsiţi”  și că rezultatele raportului Kroll vor fi făcute publice, venind cu  scuzele de onoare în fața celor  peste 70% din populația țării, care conform rezultatelor Barometrului de Opinie Publică,  este de părere că problemele Băncii de Economii au fost generate de jocurile murdare ale celor aflați la guvernare.

PPRM aduce un omagiu Drapelului de Stat

PPRM felicită cetățenii Republicii Moldova cu ocazia zilei Drapelului de Stat  și exprimă sincere  mulțumiri tuturor  celor care au luptat sub drapelul țării noastre apărînd integritatea și independența statului nostru. La cei 25 de ani ai Drapelului de Stat, PPRM  își exprimă convingerea că clasa politică din Republica Moldova  se va consolida cu fermitate în numele voinței majorității populației, în numele viitorului european al țării noastre. Ne dorim, nouă tuturor, demnitate, fermitate și solidaritate. La mulți ani MOLDOVA!

Partidul Popular: Asumarea răspunderii politice a Guvernului asupra principalelor legi discreditează grav instituțiilor statului Republica Moldova

Președintele țării a promulgat legea cu privire la bugetul de stat. Singura speranță era ca  șeful statului să respingă acest important document, după ce guvernul și-a asumat răspunderea în fața legislativului, ignorînd orice încercare a societății de a se pronunța asupra proiectului de lege și neglijînd importanța pe care o are această constituție a economiei pe fundalul unei situații politice, economice și sociale  extrem de complicate. Urmărind cu atenție activitatea actualului guvern minoritar, votat de actuala coaliție parlamentară, se creează impresia lipsei totale de responsabilitate a instituțiilor statului și discreditării intenționată a imaginii Republicii Moldova.  La jumătate de an de la venirea actualei guvernări la putere în loc de discuții serioase asupra principalelor legi ale statului – politica fiscală și bugetul de stat – din nou asistăm la asumarea răspunderii politice a Guvernului asupra acestor proiecte importante pentru securitatea economică și financiară a statutului nostru. De ce s-a procedat așa în condițiile în care avem un Parlament funcțional și toți funcționarii de rang înalt sunt în fotolii? Deoarece, actuala guvernare nu dorește ca cetățenii Republicii Moldova să cunoască adevăratele ei intenții și nu poate recunoaște adevărata stare de lucruri din economie și societate în preajma alegerilor locale. Deoarece actuala guvernare,  prin acceptarea răspunderii politice a Guvernului, încearcă să ascundă adevăratele lor intenții – de a pune pe umerii fiecărui cetățean povara tuturor datoriilor statutului nostru, care au fost acumulate prin deciziile si cu semnăturile lor. Astfel, în loc să asigure suport suport economiei naționale, actuala guvernare falimentează sistemul bancar, care, de facto  finanțează dezvoltarea economică prin creditarea agenților economici. În loc de majorări de pensii și salarii,  actuala guvernare întroduce și mai multe , și mai mari impozite pentru cetățenii care activează în Republica Moldova. Și -  mai nou – în loc de proiecte de atragere a remitențelor în economie națională, au avut intenția de a impozita banii trimiși copiilor ți părinților de către cei care muncesc în afara țării. În scopul majorării de venituri la bugetul de stat – actuala guvernare va impozita și indemnizațiile angajatului pe care statul este obligat să i le acorde la concediere. Și toate aceste măsuri de rînd cu criza în care intră Republica Moldova - sectorul bancar destabizat, un deficit bugetar enorm și un nivel minim al rezervelor valutare, plus lipsă totală de încredere a populației  în bănci și în moneda națională – pun în pericol stabilitatea și securitatea economică a țării noastre.  PPRM în repetate rînduri a atenționat despre necesitatea adoptării unui nou model de dezvoltare a țării noastre, bazat pe o politică fiscală de durată pe un termen de 5 ani,  care va da un semnal pozitiv pentru investiții și va contribui la dezvoltarea afacerilor. Reformarea sistemului fiscal în vederea unificării funcțiilor și instituțiilor abilitate cu funcții de colectare a impozitelor. Majorarea bazei impozabile prin introducerea impozitului unic de 10% pentru persoanele fizice și juridice; Măsuri de susținere a producătorului autohton și exporturilor —prin aplicarea taxei zero și zero impozite la importul de utilaje și tehnologii avansate; Măsuri de susţinere a agricultorilor și a gospodăriilor țărănești  - prin aplicarea cotei 0% la impozitul pe venit pentru gospodăriile țărănești (întreprinderi micro) pe o perioada de cinci ani. Pentru dezvoltarea mediul de afaceri întreprinderile mici și mijlocii care vor asigura angajarea în cîmpul muncii nu mai puţin de cinci persoane  - scutiri la  plata impozitului pe venit pe o perioadă de cinci ani. Doar așa  vom reuși să scoatem economia din tenebru. Practica mai multor țări a demonstrat acolo unde  impozitele sînt  moderate – impozitele le plătesc toți. Subvenţionarea agriculturii la nivelul de 60% din costurile de achiziţie pentru: procurările de tehnică agricolă, construcţiile noi de sere, înfiinţarea plantaţiilor horticole multianuale,  procurării de animale și construcției fermelor zootehnice.   Susținerea   și dezvoltarea afacerilor la sate -  prin compensarea a 70 de procente din valoarea investiției la crearea întreprinderilor mici pentru procesarea legumelor, fructelor, strugurilor, cerealelor, cărnii, laptelui. PPRM condamnă iresponsabilitatea manifestată de actuala guvernare față de statul Republica Moldova și cere respectarea voinței majorității populației care a pledat pentru un viitor european al țării noastre.      

Alexandru Oleinic: Cine va supravieţui?

După ultimele alegeri parlamentare, care au avut loc doar cu patru luni în urmă, ţara noastră şi întreaga  societate s-a pomenit într-o stare de vacuum – nu avem adoptate principalele legi (legea bugetului şi politica fiscală), pentru o bună funcţionare a statului şi a economiei, nu avem un program cu Banca Mondială şi cu Fondul Monetar Internaţional, din cauza furtului de miliarde  riscăm să nu avem susţinerea financiară de sute de milioane din partea Uniunii Europene.  Guvernul minoritar de compromis nu discută şi nici nu vorbeşte despre adevărata stare de lucruri din economie şi societate. Situaţia reală a lucrurilor însă este catastrofală, iar cetăţenii sunt la limita disperării. S-a ajuns la diminuarea rezervelor valutare ale statului şi la deprecierea valutei naţionale cu peste 30 la sută. De aici urmează  o reacţie în lanţ: Deprecierea leului denaturează datele statistice privind starea economiei naţionale. Creşterea economică declarată în 2014 de 4,6  se datorează importurilor care prevalează de peste două ori asupra exporturilor şi creşterii nesemnificative a producţiei industriale  cu 0,7 puncte procentuale. Deprecierea leului a condus la majorarea preţurilor la produsele alimentare de la 10 la 40 la sută. Astfel, preţurile  la pîine şi pastele făinoase,  legumele şi lactatele  s-au majorat cu peste 20 la sută, iar  la  peştele îngheţat cu 35 la sută.  Produsele enumerate sînt produse care fac parte din coşul minim de consum şi sînt produse de primă necesitate ale fiecărui copil şi pensionar. Deprecierea leului pune în pericol securitatea energetică a statului. Compania MoldovaGaz a solicitat Agenţiei Naţionale de Reglementare  în Energetică majorarea tarifului la gaz  de 48%. Companiile RED Nord şi RED Nord-Vest au solicitat majorarea tarifului la energia electrică în medie cu peste 50 la sută şi respectiv 61 la sută. iar Compania „Gas Natural Fenosa” a  solicitat majorarea tarifului pentru energia electrică cu 60 la sută. Prin deprecierea leului guvernarea condamnă cetăţenii – copiii şi bătrînii -  la sărăcie şi foame. Salariile şi pensiile rămîn la acelaşi nivel, iar unii reprezentanţi ai guvernului vorbesc deja despre posibilele reţineri de salarii din cauza lipsei de venituri la bugetul de stat. Astfel, nu este deloc întîmplător faptul că datele despre minimul de existenţă nu au fost publicate de Biroul Naţional de Statistică din semestrul I  2015, deoarece raportată la deprecierea leului, la creşterea preţurilor la produsele alimentare şi la produsele energetice -  mărimea minimului de existenţă ar trebui să constituie peste 2000 de lei comparativ cu 1667 lei,  stabilit pentru semestrul I al anului 2014. Despre acest lucru ne  vorbesc şi datele statistice privind evoluţia trimestrială a veniturilor populaţiei în anul 2014 – dacă în  trimestrul I  populaţia a cheltuit – 1733,7 lei, atunci în trimestrul IV cheltuielile au constituit 1893,7 lei. În loc de măsuri urgente de diminuare a impactului deprecierii leului asupra veniturilor  populaţiei, guvernul a decis doar indexarea  pensiilor cu 7,95 la sută, care este o măsură ordinară şi impusă prin lege, în timp ce salariile bugetarilor,bursele studenţilor, salariile în economia naţională rămîn la acelaşi nivel şi nicidecum nu corespund indicelor de creştere a preţurilor   de la 10 la 60 la sută. Rămîne doar să le recomandăm guvernanţilor noştri să depună puţin efort şi să facă unele calcule pentru a vedea cît valorează astăzi COŞUL MINIM de CONSUM  şi CINE VA SUPRAVIEŢUI  cu aşa salarii şi pensii?  

Alexandru Oleinic: mesaj de felicitare cu ocazia Sfintelor sărbători de Paște.

Dragi prieteni, În aceste zile de înălţare sufletească prilejuită de Sfintele Sărbători de Paşti, Vă dorim cele mai  sincere urări de bine, de pace şi de împlinire. Învierea Domnului aprinde lumina speranţei pentru fiecare dintre noi şi readuce în inimi credinţa, dragostea  şi fapta cea bună. Sînt zilele în care  vă dorim  să fiţi alături de cei dragi, Lumina Învierii să vă  călăuzească în toate cîte le aveţi de realizat. Credința  în Dumnezeu să vă   ocrotească mereu. Paşte fericit!   Alexandru OLEINIC, Preşedintele Partidului Popular din Moldova

Declaraţia Partidului Popular din Moldova: ”Întoarceţi miliardele poporului!”

PPRM  a monitorizat şi s-a expus permanent asupra situaţiilor de la unica bancă de stat - Banca de Economii – banca poporului, care a fost jefuită şi adusă în prag de faliment cu implicarea directă a  partidelor  aflate la guvernare. Şi atunci, şi astăzi, constatăm că sub masca guvernării pro-europene se ascunde o guvernare antistatală şi anticetăţean. PPRM condamnă modalitatea în care partidele din noua-veche guvernare au examinat şi au decis asupra situaţiei de la Banca de Economii, Banca Socială si Unibank - constituirea comisiei parlamentare de anchetă, audierile care au culminat cu demiterea unor conducători incomozi, fără a identifica adevăratele persoane vinovate de această crimă împotriva statului şi a cetăţenilor săi. PPRM constată că deturnările de miliarde din sistemul bancar şi dezastrul de pe  piaţa valutară s-au produs prin implicarea directă a instituţiilor statului şi în toiul campaniei electorale parlamentare, sub falsa arborare a drapelelor integrării eupopene şi pe fundalul programelor electorale prin care se promitea o guvernare cu grijă faţă de popor, de combaterea corupţiei, despre reformele care ne vor schimba viaţa spre bine  şi care vor construi un stat de drept. Totodată, partidele aflate la guvernare ascund adevărata  stare de lucruri din  sistemul bancar, din economie şi  din societate şi vin doar cu declaraţii triumfaliste pentru a cîştiga din nou încrederea electoratului. Nici o instituţie din stat, abilitată cu responsabilităţi în domeniu, nu estimează la justa valoare impactul crizei din sistemul bancar asupra cetăţeanului. Nici o personă cu funcţii înalte în stat nu a solicitat şi nu a propus realizarea unor măsuri anticriză care să diminueze impactul acestei crize asupra cetăţenilor. În concluzie, unicii care vor fi obligaţi să achite consecinţele “jafului secolului”, vor fi cetăţenii, cei care muncesc şi achită impozitele. Odată cu devalorizarea monedei naţionale  cresc tarifele la resursele energetice, cresc preţurile  la mărfuri şi servicii, se devalorizează pensiile şi salariile şi aşa mizere ale bugetarilor şi care  nu acoperă nici în jumătate costurile vieţii. Cetăţeanul trebuie să conştientizeze, că s-au furat  nu pur şi simplu banii statului sau ai unei bănci. S-au furat banii bătrînilor noştri, bursele studenţilor,  salariile pedagogilor şi medicilor, banii tuturor cetăţenilor Republicii Moldova. Anume din aceste motive fiecare cetăţean, toţi agenţii economici, întreaga economie naţională – toţi vor fi impuşi să suporte consecinţele acestui ”jaf al secolului”. Din păcate nici o comisie de anchetă nu va vorbi despre aceste realităţi, iar la şedinţele declarate închise se vor pune la cale alte şi alte nelegiuiri. Partidul Popular din Republica Moldova  condamnă  cu hotărîre neruşinarea cu care  actuala guvernare distruge statul  şi îi  obligă la sărăcie pe cetăţeni, distruge economia şi  substituie parcursul european al ţării cu plasarea  Moldovei  într-o zonă de haos general. PPRM insistă în continuare pentru o mobilizare responsabilă a societăţii în vederea impunerii interesului naţional şi de a obliga guvernarea și conducerea statului să respecte  voinţa POPORULUI. Partidul Popular cere instituţiilor statului, Preşedintelui ţării, partenerilor de dezvoltare şi comuntăţii europene să influenţeze prin instrumentele pe care le deţin, situația creată în țară în vederea repunerii  procesului decizional  din Republica Moldova în cadru legalitații.

Apelul delegaților la Congresul IV al Partidului Popular din Moldova la unitatea poporului şi clasei politice

CONSTATĂM –  partidele pro-europene, care și-au asumat  sarcina de a realiza prevederile Acordului de Asociere RM-UE în fața parlamentarilor europeni,-  pentru a obține susținere financiară, și în fața cetățenilor Republicii , - pentru a obține  votul lor pentru un nou mandat, NU AU REUȘIT SĂ FORMEZE  O MAJORITATE PARLAMENTARĂ, AU VOTAT UN GUVERN MINORITAR, CEEA CE ÎNSEAMNĂ – UN GUVERN LIPSIT DE SUPORT POLITIC ȘI  DE CREDIBILITATE, ACTIVITATEA  ACTUALEI GUVERNĂRI  COMPROMITE OPȚIUNEA EUROPEANĂ A CETĂȚENILOR ȘI STATUTULUI REPUBLICA MOLDOVA. CALIFICĂM  actuala situație social-politică și economică din țara noastră  -  haosul politic, aplicarea schemelor frauduloase în sistemul bancar și în raport cu proprietățile statutului, neadoptarea principalelor legi ale statutului, compromiterea democrației și statalității -  un mare pericol asupra  securității, statalității și viitorului european al  Republicii Moldova. OPTĂM pentru identificarea  clară a sarcinilor pentru a căror realizarea  e nevoie de  unirea eforturilor oamenilor politici şi ale cetăţenilor: reforma justiţiei, siguranţa financiar-bancară a ţării, sprijinirea agriculturii,  garantarea securităţii statului. În situația în care s-a ajuns, noi delegații la Congresul IV al Partidului Popular din Moldova,  FACEM APEL  LA UNITATEA  POPORULUI ȘI A POLITICIENILOR PRO-EUROPENI ȘI PRO-MOLDOVA . Clasa politică din Republica Moldova  are nevoie de reformă!  Reforma trebuia să o facem noi, reprezentanții tuturor partidelor politice prin dialog și compromis, prin identificarea și consfințirea priorităților naționale , ca nici un partid politic să nu devieze de la aceste priorități.

A avut loc Congresul IV al Partidului Popular din Republica Moldova

Partidul Popular din Moldova  a desfăşurat sîmbătă, 21 martie Congresul IV extraordinar al formaţiunii  care a întrunit delegaţi din toate raioanleor Republicii. Chestiunea  de bază din ordinea de zi a   congresului a fost  analiza situaţiei social-politice din țară  de după alegerile parlamentare din toamna anului trecut. Alexandru Oleinic, preşedintele  formaţiunii, a  menționat în faţa celor prezenţi la congres că, Partidul Popular  a reuşit să se  identifice pe eșchierul politic ca un partid serios, cu o echipă experimentată și cu un program pentru cetățenii Republicii Moldova. Liderul partidului a punctat şi  sarcinile  pe care şi le propune PPRM pentru alegerile locale din  acest an.  Obiectivul partidului pentru  viitoarele alegeri locale generale este consolidarea echipei de candidaţi la funcţia de primari în cele 898 de primării,1120 consilieri raionali şi 10630 consilieri sătești,comunali şi orășenești. Delegaţii congresului au confirmat modificările statutului, prin care sigla PPRM va deveni MARUL – simbolul electoral al Partidului Popular. Congresul IV al Partidului Popular a adoptat în unanimitate un APEL către forțele politice din Republica Moldova la unitatea poporului şi a partidelor politice pro-naţionale şi pro-europene, pentru identificarea şi consfințirea priorităților naționale. „Republica Moldova  are nevoie de reformă!  Reforma trebuia să o facem noi, reprezentanții tuturor partidelor politice prin dialog și compromis, prin identificarea și consfințirea priorităților naționale, ca nici un partid politic să nu devieze de la aceste priorități,” se spune în Apelul Partidului Popular.    

Alexandru Oleinic: Actuala guvernare - prin neadoptarea politicii fiscale și a bugetului de stat - continuă să pună în pericol securitatea financiară și economică a statutului Republica Moldova.

Noua-veche guvernare, care a ajuns la putere sub lozinca integrării europene a țării noastre, continuă să  demonstreze societății lipsa totală de responsabilitate și de respect față de cetățeni. Este pentru prima dată în istoria guvernărilor din Republica Moldova, cînd legea bugetului și politică fiscală nu va fi aprobată nici în luna martie.  Se creează impresia că reprezentanții partidelor de guvernare mai continuă   campania electorală și sînt antrenați în negocieri și partajări, uitînd de  responsabilitățile lor directe – adoptarea principalelor legi  – privind politica fiscală și bugetul public național – prevederile cărora asigură securitatea economică și financiară a statului. Prin tergiversarea adoptării celor mai importante legi ale statului, actuala guvernare  a adus Republica Moldova în pragul unei crize nemaipomenite. Anume în această perioadă de timp, cu implicarea celor de la guvernare,  caznaua statului a fost golită cu peste 20 miliarde de lei, care nu se știe dacă vor fi recuperați. Anume în această perioadă de timp, prin aplicarea unor scheme dubioase cu cursul de schimb al valutelor străine, actuala guvernare i-a îmbogățit pe cei care îi conduc și a sărăcit o țară întreagă. Reprezentanții mediului de afaceri sunt puși pe brînci din cauza sumelor pe care trebuie să le achite la creditele contractate, economia e în stagnare, clasa de mijloc s-a prăbușit la limita sărăciei din cauza creșterii prețurilor și a tarifelor. Iar cei aflați la guvernare,  după ce au partajat funcțiile și instituțiile statului, au trecut la  politizarea și partajarea țării. În loc de democrație europeană noi suntem martorii  unei dictaturi politice, instaurată de conducătorii  partidelor aflate la guvernare. În consecință, statul de drept este transformat în statul corupției și al corupților. În loc de bunăstare și dezvoltare avem stagnare și sărăcie. În loc de respect și implicare avem dictatura și politizare. Situația la care s-a ajuns nu mai poate fi tolerată – Republica Moldova merită o guvernare competentă și responsabilă, care să acționeze doar în favoarea cetățenilor.  PPRM cere,  în mod de urgență, adoptare pachetului de legi privind politica fiscală, care vor sta la baza adoptării  bugetului public național,  și care, în mod obligatoriu,  să reflecte politicile în domeniu pe un termen de 5 ani. Noul  concept  de politici fiscale trebuie să includă: Reforma sistemului fiscal în vederea unificării funcțiilor și instituțiilor abilitate cu funcții de colectare a impozitelor. Majorarea bazei impozabile prin introducerea impozitului unic de 10% pentru persoanele fizice și juridice; Măsuri de susținere a producătorului autohton și exporturilor —prin aplicarea taxei zero și zero impozite la importul de utilaje și tehnologii avansate; Măsuri de susţinere a agricultorilor și a gospodăriilor țărănești  - prin aplicarea cotei 0% la impozitul pe venit pentru gospodăriile țărănești (întreprinderi micro) pe o perioada de cinci ani. Pentru dezvoltarea mediul de afaceri întreprinderile mici și mijlocii care vor asigura angajarea în câmpul muncii nu mai puţin de cinci persoane  - scutiri la  plata impozitului pe venit pe o perioadă de cinci ani. Doar așa  vom reuși să scoatem economia din tenebru. Practica mai multor țări a demonstrat în țările cu impozite mai moderate – impozitele le plătesc toți. Subvenţionarea agriculturii la nivelul de 60% din costurile de achiziţie pentru: procurările de tehnică agricolă, construcţiile noi de sere, înfiinţarea plantaţiilor horticole multianuale,  procurării de animale și construcției fermelor zootehnice.   Susținerea   și dezvoltarea afacerilor la sate,-  prin compensarea a 70 de procente din valoarea investiției la crearea întreprinderilor mici pentru procesarea legumelor, fructelor, strugurilor, cerealelor, cărnii, laptelui. În contextul consultărilor anunțate de către guvernare, PPRM insistă ca măsurile expuse din partea societății la proiectul de legi privind politica fiscală, să se regăsească în proiectul de lege,  care urmează a fi aprobată de guvern.  

PPRM: Guvernarea e obligată cu toată responsabilitatea să gestioneze procesul de integritate și unificare a Republicii Moldova.

Partidul Popular din Republica Moldova constată că clasa politică din țara noastră nu a reușit să ducă la bun sfîrșit procesul de soluționare a diferendului transnistrean și să asigure integritatea și unitatea Republicii Moldova. La o distanţă de peste 20 de ani  de la declanşarea conflictului armat de pe Nistru, Republica Moldova continuă să rămînă un stat divizat cu o zonă de conflict înghețat, fapt care încetinează parcursul european al țării noastre. Problema reîntregirii țării noastre continuă să figureze ca o prioritate în documentele de politici semnate cu partenerii noștri de dezvoltare. Iar eforturile clasei politice în direcția de soluționare a problemei transnistrene s-au limitat doar la dialogurile diplomatice, care nu au generat rezultate reale în unificarea țării noastre. Astăzi, regiunea transnistreană, care a moștenit un potențial de peste 50 la sută din economia Republicii Moldova, se confruntă cu o situație economică dificilă -  reducerea volumului producţiei industriale cu 16-18% și a volumului exporturilor cu 26%; formarea unui deficit bugetar de peste un milliard de dolari, în consecință salariile și pensile sunt reduse cu 15 la sută. Situația în care s-a pomenit economia regiunii transnistrene este un rezultat direct al confruntărilor și al inacțiunilor concrete din partea politicienilor de pe ambele maluri. Pornind de la faptul că, problema transnistreană a cunoscut și o perioadă de colaborare intensă în plan economic, cînd cei mai mari agenți economici din partea transnistreană (Uzina metalurgică din Rîbnița, fabrica Tricon, Stil, s.a.) exportau producția lor în țările Uniunii Europene în colaborare cu autoritățile centrale de la Chișinău în baza certificatelor de origine (GSP). Acea colaborare a condus la înregistrarea agenților economici transnistreni la autoritățile centrale din Republica Moldova, la deschiderea de conturi bancare și exportul de mărfuri cu ștampila „Fabricat în Republica Moldova”. Luînd în calcul opțiunile cetățenilor, care, conform datelor unui sondaj de opinie  realizat pe ambele maluri ale Nistrului, - 50 la sută dintre respondenții din stânga Nistrului – s-au pronunțat pentru unificarea localităţilor de pe cele două maluri ale râului Nistru într-un stat unic și 57 la sută din  cetăţenii din partea dreaptă a Nistrului afirmă că și-ar dori cu siguranță unificarea Republicii Moldova cu  regiunea trnasnistreană. Partidul Popular din Republica Moldova, solicită partidelor aflate la guvernare să manifeste respect față de voința cetățenilor țării noastre și să inițieze, de urgență, realizarea unor măsuri concrete pentru rezolvarea situației de criză din regiunea transnistreană. Locuitorii și teritoriul de pe malul stîng al Nistrului sunt cetățenii Republicii Moldova și nu pot fi neglijați în procesele de democratizare și europenizare a țării noastre. PPRM este ferm convins, că anume de guvernarea de la Chișinău depinde rezultatul procesului de democratizare a regiunii transnistrene, de dezvoltare a societăţii civile și de îmbunătăţire a sistemului de cooperare dintre organizaţiile societăţii civile de pe ambele maluri ale Nistrului. Numai prin asigurarea deplină a drepturilor, libertăţilor şi a intereselor cetăţenilor Republicii Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului, vom reuși să ne integrăm în spațiul unic european. Atita timp cît cetățenii Republicii Moldova din partea stîngă a Nistrului nu vor găsi rezolvarea problemelor cu care se confruntă acasă, în țara lor și  vor căuta o viață mai bună în alte țări și sub alte drapele – dezbinarea noastră va continua să se adîncească. Eurointegrarea nu poate avea loc cu o Moldovă divizată de Nistru.      
<