Categorie: Sângere

Consiliul Politic Național al Partidului Popular din Republica Moldova s-a reunit la Chișinău

La 1 iunie, la Chișinău a avut loc ședința Consiliului Politic Național al Partidului Popular din Republica Moldova. Principalele subiecte discutate, au ținut de situația social-politică din țară, realizarea planului de acțiuni a partidului, activitatea Organizației de Femei și a Organizațiie de Tineret, dar și alte chestiuni ce țin de activitatea internă a partidului. Alexendru Oleinic, liderul Partidului Popular din Republica Moldova, a menționat că ședința Consiliului Național are loc într-o perioadă de grea încercare pentru țară,  pentru cetățenii ei. Moldova trece printr-o profundă criză social-economică și politică și a ajuns la o răscruce de drumuri: ori politicienii se mobilizează pentru depășirea crizei prin soluții concrete, pentru a parcurge drumul către familia țărilor europene civilizate, ori ne întoarcem la o nouă perioadă de guvernare comunistă, care va izola din nou țara și o va adânci sărăcia. Liderii raionali au menționat că exsită în rândul oamenilor o dezamăgire accentuată față de actuala guvernare și că rolul PPRM este de a se constitui ca alternativă la actuala guvernare, cu un program concret și realist pentru a scoate țara din criză. Este necesar ca politica să fie lăsată deoparte și să fie promovați oameni noi, profesioniști, care au demonstrat că sunt buni gospodari și care să fie cu adevărat în slujba cetățenilor. Nadejda Coman, președintele Organizațiie Teritoriale Anenii Noi, a realizat o analiză amplă a activității organizației, menționînd că oamenii privesc cu neliniște viitorul și ceea ce se întâmplă azi în societatea moldovenească și că trebuie o forță nouă, capabilă să schimbe ceva în bine în țara noastră. Ian Lisnevschi, președintele Organizațiie de Tineret, a specificat că datorită susținerii conducerii partidului și a tuturor membrilor, Organizația de Tineret a fost foarte activă în ultimele luni, activitatea organizației fiind reflectată în mod repetat în mass-media. Ion Pușcaș, președintele Organizației Teritoriale Dondușeni, a menționat că cetățenii sînt foarte deschiși față de campania "Tu Alegi Președintele", așteptînd o schimbare spre bine în țară și o schimbare a calității vieții. Unul din obiectivele principale ar fi deplasarea cît mai deasă în Organizațiile Primare pentru lucrul individual cu fiecare om în parte. În același context, Angela Cebotari, copreședintele Partidului Popular, a arătat că țara are nevoie de adevărați gospodari, care să fie aproape de problemele reale ale cetățenilor. Trebuie să readucem încrederea cetățenilor într-o viață mai bună. Să redăm speranța că lucrurile se pot schimba și la noi. Valentin Șargarovschi, președintele Organizației Teritoriale Căușeni, a reamintit că problema cea mai gravă este că satele au rămas pustii, iar tinerii și specialiștii continuă să plece din țară în căutarea unei vieți mai bune. Cei puțini care au mai rămas în satele republicii sînt dezamăgiți total de actuala politică și își doresc un viitor mai bun măcar pentru copiii lor. Iurii Prisacari, președintele Organizațiie Teritoriale Bălți consideră că sarcina principală este de a îndeplini programul de activitate a PPRM, în primul rînd calitativ, pentru a ne putea bucura toți împreună de succes. Viorel Jujcov, președintele Organizației Teritoriale Călărași, a menționat că sarcina de bază este dobîndirea încrederii cetățenilor în forța PPRM și a echipei formațiunii, prin întîlniri și discuții cu cetățenii țării și atragerea persoanelor noi în rîndurile PPRM, care împărtășesc aceleași obiective și scopuri. În luarea sa de cuvînt, Dorin Cojocaru, vicepreședintele Organizației Teritoriale Botanica a menționat că ceea ce avem foarte important este echipa, pe care trebuie să o consolidăm în continuare, trebuie să o promovăm, astfel încît să formeze imaginea unei formațiuni puternice și organizate. Dumitru Pasat, președintele OT Cantemir, a specificat că raionul pe care îl conduce continuă să fie consolidat, iar cetățenii trebuie mobilizați pentru a fi activi și pentru ași putea apăra drepturile, care de cele mai multe ori sînt încălcate. Sarcina principală a PPRM, consideră Gheorghe Buzdugan, Președinte al Organizației Ialoveni,  este de a identifica oamenii pregătiți și gospodari, care să ne reprezinte echipa în alegerile locale, raionale și republicane, oameni care împărtășesc idealurile noastre și vor munci împreună pentru a aduce schimbarea atît de mult așteptată de cetățeni. Vasile Plăcintă, președintele Organizației Teritoriale Hîncești a specificat că nimeni nu trebuie să fie indiferent de ceea ce se întîmplă și trebuie să spunem lucrurilor pe nume, astfel încît să ni se respecte drepturile și să ajungem la un nivel de viață civilizat și asigurat. Valentin Talmaci, membrul Comisiei De Etică și Arbitraj, a îndemnat colegii de partid să ne menținem echipa și să ne consolidăm forțele în ciuda tuturor obstacolelor și problemelor pentru a ne implica în schimbarea spre bine a viitorului nostru și a copiilor noștri. Maxim Brăila, vicepreședintele Organizațiie de Tineret, a menționat că PPRM, devine cunoscut în țară, de aceea trebuie să ne unim forțele pentru a ne consolida în continuare, pentru a ne promova și pentru a deveni o forță mobilizatoare și puternică. La finalul ședinței Alexandru Oleinic a dorit succes în continuare tuturor membrilor de partid, menționînd că dacă acțiunile membrilor vor fi coordonate în mod eficient la nivel republican și local, se va demonstra cetățenilor că Partidul Popular din RM este acea formațiune capabilă să unească în jurul său toate forțele sănătoase din țară, pentru a ajunge la guvernare și a schimba partidele din Alianță care au compromis forțele democratice și au deschis calea spre revenirea comuniștilor la putere. ,,Prin tot ceea ce facem noi trebuie să demonstrăm că sîntem o forță bine organizată, monolită și eficientă. O forță care se opune demagogiei, extremismului politic de orice culoare, o forță cu  poziţie proprie, responsabilă şi echilibrată, în toate problemele cheie ale societăţii. În sfîrşit, o forţă capabilă să-i unească în jurul său pe toţi acei care sînt îngrijoraţi de destinul ţării şi sînt gata să nu-şi precupeţească puterile pentru a o salva", a încheiat liderul PPRM, Alexandru Oleinic.

Partidul Popular din Republica Moldova este îngrijorat de situaţia creată la primăria Căuşeni

Partidul Popular din Republica Moldova  este alarmat de situaţia care s-a creat la Primăria oraşului Căuşeni şi îşi face publică îngrijorarea faţă de inacţiunile autorităţilor, care nu iau nicio atitudine vizavi de situaţia de criză profundă în care s-a pomenit administraţia centrului raional. Partidul Popular din Republica Moldova atenţionează factorii de decizie asupra consecinţelor pe care le poate avea ignoranţa şi lipsa de respect cu care este tratat omul simplu, solicitînd respectarea drepturilor angajaţilor, inclusiv dreptul de a fi retribuiţi la timp pentru munca depusă. Copiii de la 6 gradinite din Cauşeni au rămas fără mîncare, iar peste 300 de angajaţi de la primărie nu şi-au primit salariile. Asta pentru că, din decembrie, conturile primăriei sînt sechestrate. Judecata a obligat primăria să aloce bani pentru achiziţionarea a 7 apartamente pentru procurori, judecători şi poliţişti. Aceasta înseamnă un sfert din întreg bugetul primăriei. De mai mult timp, administraţia oraşului Căuşeni bate alarma şi atenţionează asupra stării deplorabile, cînd suferă angajaţi de rînd, dar cel mai grav e că au de suferit copiii, pe care grădiniţele din oraş, aflate în gestiunea Primăriei Căuşeni nu-i poate asigura cu hrană. Oamenii au ajuns să-şi revendice drepturile în stradă. În această ordine de lucruri,  Partidul Popular din Republica Moldova vede inadmisibilă situaţia cînd primăria unui centru raional este lăsată în voia sorţii şi se declară solidar cu angajaţii din Căuşeni rămaşi fără surse de existenţă. Mai mult decît atît, niciun fel de decizii nu sînt în drept să facă să sufere copiii. PPRM cere guvernării, autorităţilor centrale, inclusiv ale celor de profil, să ia o atitudine cît mai urgentă şi să găsească soluţia oportună pentru a redresa această stare de lucruri şi să scoată din impas administraţia publică locală de la Căuşeni.

Încă trei Organizații Teritoriale ale Partidului Popular din Republica Moldova au desfăşurat ședințe ale Consiliilor Politice

În perioada 11 – 18 februarie curent, în cadrul Organizațiilor Teritoriale Anenii Noi, Găgăuzia și Căușeni ale Partidului Popular din Republica Moldova, au avut loc ședințele Consiliilor Politice, cu participarea conducerii formațiunii. Ordinea de zi a întrunirilor a cuprins dezbateri privind activitatea Organizațiilor Teritoriale pînă la moment, urmate de aprobarea planurilor de acțiuni pentru anul 2013. Printre acțiunile de bază planificate pentru perioada imediat următoare pot fi enumerate: coaptarea noilor membri; mobilizarea și consolidarea echipei; promovarea și implementarea Programului Partidului; crearea Organizațiilor Primare în fiecare localitate rurală din țară. Președinții Organizațiilor Teritoriale au specificat în cadrul ședințelor, că, la etapa actuală, activitatea de bază pentru toți membrii Partidului este promovarea imaginei formațiunii și  identificarea persoanelor responsabile și dornice de a aduce schimbarea reală în ţară. Totodată, în cadrul ședințelor Consiliilor Politice Teritoriale, au fost constituite Organizațiile de Femei ale Partidului Popular din Republica Moldova, prin intermediul cărora, femeile vor fi promovate atît în structurile de conducere a formațiunii, cît și în mediul politic general.
<