Categorie: Audio

Peste 200 de agricultori din toată țara au fost ajutați de PPRM

În urma constituirii Organizației de Fermieri a Partidului Popular din Republica Moldova, echipa PPRM a purces la realizarea  sarcinilor pe care şi le-au asumat, toate  acestea  constituind o nouă abordare a sectorului agrar. Este vorba despre materializarea unor soluţii  clare şi de acordarea de ajutor ţăranilor atunci cînd aceştia au nevoie de el. PPRM  nu  aşteaptă să ajungă la guvernare, ci  sprijină fermierii la modul real şi imediat, dovadă fiind cei  peste 200 de agricultori din întreaga țară care au fost ajutați să-și inițieze propriile afaceri, să-și procure utilajul agricol necesar sau să-și perfecteze actele de care aveau nevoie. Președinții Organizațiilor Teritoriale de Fermieri a PPRM merg în satele republicii,  se întîlnesc în fiecare zi cu zeci de agricultori, care au nevoie de ajutor și care nu știu unde să se adreseze. Lipsa de informare în satele Moldovei este cel mai important obsatcol pentru fermieri, împreună cu atitudinea nepăsătoare a instituţiilor  de stat față de micii fermieri, față de cei care abia își inițiază o afacere și față de domeniul agrar în general. Toți cei care s-au adresat pînă la moment echipei PPRM au primit informațiile necesare și suportul de care au avut nevoie. În acest sens îl putem menționa pe Ion Lupu dn satul Costești, Ialoveni, care, fiind ajutat și-a procrat tehnica agricolă de care avea nevoie. La fel s-a întîmplat și cu Sergiu Catarau din satul Puhoi, același raion. Un alt caz este cel al  lui  Vasile Fortună din Bursuceni, Sîngerei, care la fel și-a cumpărat tractorul și cositoarea de care avea mare nevoie. Agricultorii care au fost ajutați atrag atenția asupra faptului că pentru a putea aplica la vreun proiect, este nevoie de nenumărate documente, certificate și hîrtii, care pe lîngă faptul că presupun costuri destul de mari, mai este și coplicat să le perfectezi pentru cineva care nu cunoaște lucrurile. Partidul Popular  oferă acest suport  absolut gratis, fără să  li se ceară ceva în schimb, lucru întîlnit foarte rar astăzi. Valeriu Cosarciuc, prim –vicepreședintele PPRM,   a menționat  că prin implicarea sa directă în agricultură,   Partidul Popular se distinge în mod evident în raport cu  celalalte formaţiuni care nu fac altceva decît să promită, să elaboreze  politici şi să aştepte mult rîvnitul  timp al guvernării.  Desigur, pentru multe partide aceste timpuri nu vor veni niciodată,  iar   cetățenii din mediul rural rămîn doar cu  istorii de succes bine povestite de liderii politici. Partidul Popular din Republica Moldova va continua implemenatrea proiectelor în agricultură și susținerea  tuturor celor care au nevoie de ajutor real  și care consideră că faptele bune sînt apreciate atunci cînd este nevoie de ele și nu doar în campania electorală. Prin acțiunile sale de suport a fermierlor, PPRM  promovează un “Program Naţional de Îmbogăţire”, care să tranforme agricultura de autoconsum, în ferme, acestea integrate, la rîndul lor, într-un lanţ naţional de prelucrare şi procesare a produselor. Acest program are capacitatea de a le domonstra tinerilor  că trebuie să mizeze pe cunoştinţe şi pe antreprenoriat. Trebuie ca  acea Moldovă inertă de la ţară şi din orăşelele muribunde să înceapă să se mişte. Orice om de afaceri ar trebui să ceară mediului politic să lase cetăţenii să se îmbogăţească, este singura condiţie de creştere viitoare. Partidul Popular  este unica formațiune din Republica Moldova care a înființat o Organizație a ferimerilor. Evenimentul a avut loc la 5 aprilie curent și a găzduit fermieri din toate localitățile rurale ale țării.

Încă un agricultor a fost ajutat de Partidul Popular din Republica Moldova

În urma constituirii Organizației de Fermieri a Partidului Popular din Republica Moldova, fomațiunea a inițiat un șir de proiecte în agricultură, pentru a materializa unele soluții clare și a acorda ajutor țăranilor atunci cînd aceștia au nevoie de el. De un astfel de ajutor a avut nevoie și Vasile Fortună din satul Bursuceni, raionul Sîngerei, care prelucrează anula circa 50 de hectare de teren arabil, folosind pînă la moment  un tractor pe care îl arenda. Apelînd la ajutorul echipei Partidului Popular, visul său de a avea propria tehnică agricolă a devenit realitate. După cum menționează Vasile Fortună, cel mai mare obstacol pentru agricultorii mici din Republica Moldova este lipsa de informare și nivelul înalt de birocrație. Pentru a putea aplica la vre-un proiect este nevoie de nenumărate documente, certificate și hîrtii, care pe lîngă faptul că costă destul de mult, mai este și coplicat să le perfectezi pentru cineva care nu cunoaște lucrurile. Anume de acest ajutor a și beneficiat Vasile Fortună, fiind informat și ghidat pas cu pas de către Valeriu Cosarciuc, Prim-vicepreședintele PPRM  și Victor Bejenari, președintele OT Sîngerei . La moment, Vasile Fortună lucrează cu propriul său tractor, la care se mai adaugă o stropitpare și o cositoare, iar pe viitor planifică să-și cumpere și celelalte unelte necesare. După cum a specificat Victor Bejenari, echipa PPRM este deschisă pentru fiecare fermier și țăran care are nevoie de ajutor și care consideră că faptele bune sînt apreciate la momentul cînd este nevoie de ele și nu doar în campania electorală. În același context, Valeriu Cosarciuc a menționat  că prin implicarea sa directă în agricultură,   Partidul Popular se distinge în mod evident în raport cu  celalalte formaţiuni care nu fac altceva decît să promită, să elaboreze  politici şi să aştepte mult rîvnitul  timp al guvernării.  Desigur, pentru multe partide aceste timpuri nu vor veni niciodată,  iar   cetățenii din mediul rural rămîn doar cu  istorii de suucces bine povestite de liderii politici. Partidul Popular  este unica formațiune din Republica Moldova care a înființat o Organizație a ferimerilor. Evenimentul a avut loc la 5 aprilie curent și a găzduit fermieri din toate localitățile rurale ale țării.

PPRM este unicul partid care a înființat o Organizație dedicată fermierilor

PPRM este unicul partid din politica moldavă, care a înființat o Asociație a Fermierilor. Și asta pentru că, spun reprezentanții, agricultura este cel mai important sector din țara noastră. Partidul Popular din Republica Moldova, la 05 aprilie current și-a constituit Organizația de Fermieri. Liderul formațiunii, Alexandru Oleinic, a menționat că necesitatea instituirii unei asemenea structuri a apărut încă de la fondarea partidului, iar sarcina acesteia este susținerea țăranilor. „Pentru a dezvolta ceva într-o localitate, în primul rând trebuie de informat fermierii cu privire la căile, proiectele și posibilitățile de a deschide o afacere, dar și pentru ca acea afacere să fie una profitabilă. Toate aceste probleme și le asumă acum Partidul Popular, prin crearea Asociației Fermierilor. Vom merge din localitate în localitate, vom avea întâlniri cu fermierii, pentru a-i ajuta să-și deschidă o afacere. Este regretabilă atitudinea actualei guvernări față de un domeniu atât de important din R. Moldova precum este agricultura. Chiar ultimele majorări de prețuri la carburanți, în ajunul lucrărilor de primăvară, a scos din buzunarul țăranilor peste 100 mln de lei. Și asta e o cifră extraordinar de mare pentru situația de astăzi din agricultură”, a declarat Alexandru Oleinic. În același context, co-președintele partidului, Valeriu Cosarciuc, susține că agricultura este un domeniu prioritar pentru economia țării, dar regretă faptul că guvernarea o desconsideră. „De aceea noi venim cu soluții pentru fermieri. Problemele în acest domeniu sunt foarte multe, precum: accesul limitat la subvenționare, inexistența unui sistem clar de garantare a creditelor. De aceea noi propunem o lege specială, care va permite garantarea creditelor bancare.   Nu avem o infrastructură bună, unde fermierii să-și poată vinde produsele autohtone, pentru că intermediarii ocupă aceste piețe. De aceea propunem ca să fie contruită o piață în sectorul centru al capitalei, unde toți producătorii mici și mijlocii să-și poată vinde marfa”, a subliniat Valeriu Cosarciuc. Potrivit conducerii partidului, Organizaţia Fermierilor  are structuri  în toate localităţile din Republica Moldova şi vine cu un nou model de abordare a tot ce înseamnă agricultură. De asemenea, ei susțin că Organizația  va avea  formulate şi va implementa soluţii concrete pentru fiecare problemă  identificată. 

A fost constituită Organizaţia de Fermieri a Partidului Popolar din Republica Moldova

Partidul Popular din Republica Moldova a organizat la 5 aprilie curent Conferința de constituire a Organizației de Fermieri din cadrul formațiunii. Scopul acestui eveniment a fost unirea fermierilor din țară,  producătorilor mici și  oamenilor de la sate în jurul unor scopuri comune prin care se doreşte bunăstarea cetățenilor. Partidul Popular consideră că agricultura este motorul economiei Moldovei.  Prin  constituirea Organizaţiei de Fermeiri, PPRM îşi  reconfirmă  opţiunea pentru dezvoltarea acestui domeniu și pentru  sprijinirea prin toate mijloacele a oamenilor  din mediul rural. Partidul Popular din Republica Moldova este formaţiunea care nu doar promite, dar ajută țăranii, prin acțiuni concrete, să prospere, să-și deschidă o afacere și să aibă posibilitatea de a obține un venit stabil pentru sine și pentru familia sa. Organizaţia Fermierilor  are structuri  în toate localităţile din Republica Moldova şi vine cu un nou model de abordare a tot ce înseamnă agricultură. Acesta nu se va limita doar la  critici, ci  va avea  formulate şi va implementa soluţii concrete pentru fiecare problemă  identificată.  Fermierii Moldovei pot conta pe suportul direct  şi imediat al Organizaţiei de Fermieri  a PPRM.   Formațiunea și-a expus de nenumărate ori părerea față de dezvoltarea acestui domeniu și față de oamenii care muncesc în acest sector și consideră în continuare că agricultura trebuie să devină ramura primordială a țării noastre și să se întreprindă toate măsurile pentru redresarea ei.   Serviciul de presă al PPRM 5 aprilie 2014

Organizaţiile teritoriale ale Partidului Popular fac apel către Președintele Ţării

Fiind pătrunşi de responsabilitatea momentului politic pe care îl trăim în prezent, reprezentanţii a circa 30 de organizaţii teritoriale ale Partidului Popular din Republica Moldova au expediat zilele acestea, scrisori către  Preşedintele ţării Nicolae Timofti în care se arată îngrijoraţi  de cele ce se întîmplă în eşaloanele de vîrf ale puterii.  „Organizatia teritoriala Criuleni a PPRM, se spune în scrisoarea adresată şefului statului,  îşi exprimă ingrijorarea în legatură cu faptul cum derulează în prezent evenimentele pe scena politică a ţării. Apreciem la justa valoare străduinţele Dumneavoastră pentru  soluţionarea crizei politice declanşate care se adînceşte şi sîntem siguri că şi de data aceasta veţi găsi căile de depăşire a ei, încît să nu ajungem la alegeri parlamnetare anticipate.” Semnatarii din Căuşeni întreabă în apelul lor adresat Preşedintelui „Oare de acest circ politic pe care îl urmărim în fiecare seară la TV are nevoie acum ţara, oare această păruială după funcţii o să ne asigure pîinea de mîine, oare de alegeri anticipate avem noi nevoie astăzi?”  (...)  Mizăm pe experienţa şi înţelepciunea Domniei Voastre şi pe faptul că veţi găsi soluţia potrvită pentru a detensiona situaţia, instaurînd pacea şi înţelegerea.” „Luînd în consedaraţie că s-au început lucrările de primăvară, scriu reprezantaţii organizaţiei teritoriale Dubăsari, locuitorii de la sate au simţit şi simt consecinţele secetei anului trecut, se simte sărăcia şi foarte multe probleme social–economice, oamenii nu au locuri de muncă, ţara nu are timp pentru a tărăgăna negocierile şi jocurile între forţele politice din Republică.” „Domnule Preşedinte, atunci cînd am mers la alegeri, am votat pentru stabilitate, prosperitate şi integrare europeană. Am votat pentru „Moldova fără sărăcie”, „Moldova fără comunişti”, pentru „Schimbare pînă la capăt”, pentru „Bunăstare, Respect, Progres”. Mai ţine minte  clasa politică aceste promisiuni? Vă rugăm să faceţi uz de puterea pe care o aveţi şi să ne redaţi încrederea în viitorul nostru, în viitorul Moldovei”. Conducerea Partidului Popular  se alătură apelului organizaţiilor raionale ale formaţiunii şi cere implicarea categorică a şefului statului în vederea desemnării  candidatului pentru funcţia de prim-ministru şi a deblocării activităţii instituţiilor statului. Legea Suprempă a ţării  spune clar: „Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii,   independenţei  naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.” Puneţi, deci, Domnule Preşedinte,  în seviciul poporului calitatea Dumneavoastră  supremă şi nu permiteţi ca Republica Moldova să rateze şansa istorică care i se oferă. Partidul Popular din Republica Moldova 12 martie 2013 Drochia Sângerei Călărași Rezina Basarabeasca Telenești Candtemir Strășeni Șoldănești Rîșcani Briceni Cahul Anenii Noi Dondușeni Ialoveni Criuleni Bălţi Soroca Dubăsari
<