Ședința Consiliului Politic al Organizației Teritoriale Hîncești a Partidului Popular din Republica Moldova
Organizația Teritorială Hîncești a Partidului Popular din Republica Moldova a desfăşurat ședința Consiliului Politic, cu participarea Domnului Alexandru Oleinic, copreședinte-coordonator al formațiunii.
În cadrul întrunirii s-a făcut analiza activităii Organizației Teritoriale pînă la moment, fiind trasate obiectivele pentru perioada imediat următoare. Totodată, s-a discutat pe marginea activităților care decirg din planul de acțiuni al organizației pentru anul 2013.
Vasile Plăcintă, președintele Organizației Teritoriale Hîncești a Partidului Popular din Republica Moldova, a menționat, că la etapa actuală este cel mai important să ne consolidăm echipa prin atragerea persoanelor responsabile și competente. În luările lor de cuvînt, Gheorghe Lesnic, Maria Roman, cît și alți participanți la şedinţa Consiliui au lansat propuneri concrete privind activităţile ulterioare ale echipei de la Hînceşti.
În același timp, la Hîncești s-a constituit Organizația Teritorială de Femei a Partidului, în funcția de președinte fiind aleasă Valentina Rusu.
Constituirea organizațiilor de femei în toate raioanele țării este o acţiune a Partidului Popular, prin care formațiunea susține implicarea femeilor în politică și le promovează în toate structurile de conducere ale Partidului.
În alocuțiunea sa, Alexandru Oleinic, copreședinte coordonator al Partidului Popular din Republica Moldova, a punctat sarcinile ce stau în fața formațiunii la etapa actuală, îndemnînd pe fiecare membru în parte, organizațiile primare și teritoriale, să se mobilizeze, să întreprindă acțiuni concrete pentru ca Partidul să devină o forță mobilizatoare și influientă în societate, iar prin implementarea Programului Politic, să aducă acea schimbarea reală așteptată de popor.