Avizul pozitiv al Curții Constituționale asupra proiectului de lege privind  excluderea imunității deputaților a provocat opinii controversate la acest subiect. În calitatea mea de ex-deputat, plus experiența parlamentară de 9 ani și trei legislaturi în opoziție, sunt ferm convins că într-o țară parlamentară, cum este și Republica Moldova și în condițiile pluripartidismului din țara noastră, imunitatea parlamentară este necesară din mai multe considerente.

În primul rînd, imunitatea parlamentară nu trebuie privită ca un privilegiu pe care îl obții odată cu mandatul de deputat, dar ca un garant al libertății de exprimare. Un deputat responsabil care accede în forul legislativ și intră în exercitarea mandatului său, utilizează toate pîrghiile oferite de Lege (iniţiative legislative, interpelări, discursuri, întrebări, propuneri de rezoluţii, prezentarea de rapoarte etc.), pentru a nu fi persecutat pentru opiniile exprimate, trebuie să fie apărat prin imunitate.

În al doilea rînd, imunitatea trebuie privită ca  un drept al opoziției de a influența puterea, deoarece doar un deputat cu imunitate poate avea curajul și insistența de a schimba lucrurile spre bine prin criticile și opiniile exprimate de la tribuna parlamentară și în mass-media.  În caz contrar, scoaterea imunității parlamentare oferă  puterii posibilitatea  de a suprima opoziția și de a îngrădi dreptul ei la libera exprimare.

Și cel mai important, imunitatea parlamentară este esența parlamentarismului și a statutului de deputat într-un Stat de Drept. Iar excluderea imunității parlamentare  va conduce la instaurarea dictaturii puterii și la discreditarea instituției  forului legislativ. Atunci încotro ne mișcăm?  Legislația Uniunii Europene încă din 1965 a instituit imunitatea deputatului, în circa 30 de ţări inviolabilitatea parlamentarului este garantată faţă de orice proceduri judiciare, în circa 50 de state se exceptează flagrantul delict, în zece inviolabilitatea este recunoscută numai în materie civilă, iar în patru ţări nu se recunoaşte parlamentarului nici o inviolabilitate (Marea Britanie, Malaysia, Zimbabwe, Ţările de Jos). În Australia, Danemarca, Grecia, Israel, Italia, Turcia etc.) inviolabilitatea cuprinde întreaga legislatură.

Concluzia este,  ORICE DECIZIE DE MODIFICARE A CONSTITUȚIEI trebuie făcută prin referendum, cu consultarea cetățenilor și respectînd  voința majorității.