Astăzi, cu regret, constatăm că și după cei opt ani de guvernare pro-europeană și pro-reforme, Republica Moldova continuă să înregistreze cele mai proaste rezultate în toate domeniile social-economice – întreprinderi nefuncționale, școli închise, spitale fără medici și utilaj medical, sate pustiite.

Însuși principalele documente ale statului – politica fiscal și bugetul public național – care au fost adoptate cu depășirea tuturor termenilor legali, ne vorbesc despre o situație dezastruoasă în toate domeniile economiei naționale ale Republicii Moldova. Nivelul de colectare a veniturilor este în descreștere din lipsa unei economii și a unui mediu de afaceri funcțional; agricultură distrusă din lipsa subvențiilor necesare pentru noi tehnologii și creșterea competitivității; creșterea alarmantă a migrației cetățenilor noștri din lipsa locurilor de muncă, salariilor mici și costurilor mari pentru servicii și mărfuri.

Nici în acest an, în care se insistă asupra faptului că avem stabilitate și un guvern puternic, guvernarea așa și nu a reușit să ofere țării și poporului politici și programe orientate spre bunăstarea cetățenilor și prosperarea economiei țării noastre.

Astfel, în loc de politici de reducere a impozitelor și de unificare a lor, guvernarea impune cetățenilor noi și noi impozite – impozite pe avere, impozit pentru automobile, fiind lipsită de politici de susținere și de dezvoltare a micului business. Iar un buget de stat cu un deficit de 4 miliarde de lei și care se presupune a fi finanțat din surse financiare externe, nicidecum nu poate fi numit un buget orientat social, deoarece un bugetul auster, precum și este bugetul pentru anul 2016 include doar măsuri de redresare a situației cu veniturile la buget și nu oferă soluții  pentru relansarea economiei.

În situația în care a ajuns Republica Moldova – atît guvernarea cît și reprezentanții clasei politice  sunt obligați să se consolideze și să identifice, prin consens, care este  modelul de dezvoltare a Republicii Moldova, de unde pornim și la ce ajungem.   Mergem pe modelul liberal american, orientat spre realizarea succesului personal,  încurajarea activităţii antreprenoriale și pe crearea unui nivel decent de trai prin înlesniri şi subsidii, acordate păturilor sociale cu un venit redus. Sau pe  modelul corporativ japonez, bazat pe stimularea ramurilor-cheie ale economiei naționale, pe un control riguros asupra fluxurilor financiare transferate în străinătate, controlul asupra ratei dobânzii la toate tipurile de depuneri cu scopul majorării investiţiilor interne şi creării unui sistem viabil de creditare a producţiei și pe respectarea raportului dintre nivelul de trai al populaţiei (inclusiv, salariul) şi productivitatea muncii în vederea diminuării costului şi majorării competitivităţii producţiei. Important e că un rol decisiv în "miracolului" japonez l-au avut băncile, care au participat activ la mobilizarea resurselor financiare, identificarea proiectelor investiţionale de perspectivă, controlul asupra negocierilor şi gestiunea riscurilor. Ori mergem pe modelul ”socialismului suedez”  denumit ca modelul economiei de piaţă negociate –  în care orice decizie se adoptă în urma negocierilor pentru diferite categorii de activităţi: fiscale, reglementarea relaţiilor de ocupare, prestarea serviciilor sociale.  Sau acceptăm modelul  "etatist" francez, care îmbină armonios liberalismul şi protecţionismul, libertăţile economice şi centralismul statal, sistem numit convenţional "capitalism statal". Acest model include un şir de elemente caracteristice celorlalte modele (american, japonez şi german), dar cu o pronunţată tentă dirijistă (sectorului de stat îi revine 30-35% din volumul producţiei industriale). Principalele instituţii ale modelului francez sunt băncile (capitalul bancar este în proporţie de 50 la sută al statului) şi sistemul fiscal (peste 90 la sută din veniturile bugetare).

Cert este, că nu mai avem timp de așteptat și că nu mai putem continua să experimentăm, starea de lucruri ne impune identificarea unui model credibil de dezvoltare a societății si a statului, care să îmbine problema identității noastre naționale și economiei de piață socială. Trebuie să începem de la responsabilitatea politică în stoparea procesului de diminuare a rolului statului și ale instituțiilor democratice prin depolitizare instituțiilor statului și promovarea în funcții nu a celor care se fac miniștri peste noapte, dar a specialiștilor cu experiență și cu respect față de stat.

Sunt sigur, că marii investitori ar veni în Republica Moldova, dacă guvernarea ar adopta un model de dezvoltare a țării bazat pe următoarele principii Disciplină, Dezvoltare, Echitate, care să  includă:

-  disciplină fiscală, cea ce înseamnă o politică fiscală pe o perioadă de cinci ani, cu reguli clare pentru toţi, stimularea contribuabililor disciplinaţi şi război total evaziunilor fiscale;

-. disciplină bugetară, ceea ce însemnă un buget fără deficit, cheltuială „cu cap„ şi cu creştere de investiţii:

- echitate fiscală, ceea ce însemnă aşa impozite, care să le poată plăti fiecare.

E timpul să DECIDEM, încotro?

Doar spre Democraţie, Standarde şi Valori europene şi Responsabilitate.