Alexandru Oleinic – Am ferma convingere în viitorul democratic și european al Republicii Moldova.

Alexandru Oleinic – Am ferma convingere în viitorul democratic și european al Republicii Moldova.

Pe ultima sută de metri ai campaniei electorale pentru funcția de Președinte de țară, suntem martorii unor evenimente și discursuri electorale ale candidaților,  conținutul cărora ne denotă despre ”enorma prăpastie” dintre sloganele unora și realitățile Republicii Moldova.  Cert este, că de rezultatul acestui scrutin, va depinde viitorul poporului țării noastre, existența statului nostru și independența noastră spre care am mers peste 25 de ani.

Astăzi, Republica Moldova, mai mult ca niciodată, are nevoie de stabilitate politică pentru a continua procesul de europenizare a țării noastre, pentru a dezvolta economia națională și a ne deschide pentru investiții în toate domeniile economiei. Pentru a crea această stabilitate, trebuie să alegem un președinte de țară, care să corespundă criteriului de neafiliere politică și geopolitică, să fie pentru Republica Moldova și pentru poporul țării noastre.

Partidul Popular din Republica Moldova a optat constant pentru formarea unei noi clase politice, capabilă să asigure stabilitatea, securitatea și prosperitatea statului Republica Moldova și pentru alegerea Preşedintelui ţării prin vot direct de către popor, pentru ai oferi oportunitatea de a fi garantul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor Republicii Moldova, bunăstării copiilor, maturilor şi oamenilor în etate, rămaşi acasă. Timpul ne-a demonstrat că numai un Președinte de țară ales de popor poate să asigure stabilitatea țării noastre și a cetățenilor ei.

Decizia partidelor noi înregistrate în Republica Moldova de a desemna un candidat unic în alegerile prezidențiale – este un exemplu elocvent al necesității de schimbare a clasei politice din țara noastră.

Partidul Popular din Republica Moldova își exprimă încrederea că cetățenii vor reuși să aleagă un Președinte al POPORULUI, care se va identifica cu statul Republica Moldova și va da dovadă de respect față de valorile democrației, față de lege şi față de voința cetățenilor.

Partidul Popular din Republica Moldova este pentru un Preşedinte de ţară care să apere identitatea națională, suveranitatea și viitorul european al Republicii Moldova!

 

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<