Declarația Partidului Popular din Republica Moldova

Declarația Partidului Popular din Republica Moldova

Rezultatele scrutinului electoral din 30 noiembrie, care s-a soldat cu identificarea  a doi candidați anti-putere care se vor confrunta în turul doi al alegerilor prezidențiale – în mare parte este rezultatul votului împotriva  populismului si aroganței politice manifestată de unii candidați la funcția de Președinte de țară.

Spre regret, acest scrutin ne-a demonstrat foarte clar cît de ușor și de repede se poate distruge sau ”fura” idea care unește un popor și care a stat la baza independenței Republicii Moldova,  prin promovarea lozincilor populiste și geopolitice, prin lustruirea propriei imagini  în loc de unirea forțelor pro-europene în susținerea candidatului unic. 

O altă problemă scoasă în evidență în acest scrutin electoral este problema funcționalității cadrului legal electoral. Procedurile legale stabilite pentru candidații independenți din acest scrutin, îndeosebi diferențele dintre numărul semnăturilor colectate și a voturilor acumulate, au demonstrat ineficiența și nereușita lor. Republica Moldova  are nevoie de perfecționarea sistemului electoral și stabilirea criteriile de selectare a candidaților la cea mai înaltă funcție în stat, prin aplicarea cărora  să identificăm acei candidați, care să reprezinte poporul și Republica Moldova,  dar nu doar să respecte careva  proceduri neeficiente.

Poporul are nevoie de candidați la funcția de Președinte de țară care să se identifice cu spiritul național al cetățenilor și care să știe cum vor dezvolta si vor asigura drepturile constituționale în Republica Moldova.

Partidul Popular din Republica Moldova  salută  deciziile forțelor politice constructive  care au identificat interesul național prioritar intereselor de partid și au susținut candidatul pro-european comun și declară că va susține în continuare  cursul de europenizare a statului nostru.  Conștientizînd  dependența acestui deziderat de rezultatele scrutinului electoral, în perioada de pîna la 13 noiembrie curent, membrii Partidului Popular și simpatizanții săi se vor implica activ în campania de informare a cetățenilor despre necesitatea continuării parcursului de democratizare și europenizare a statului Republica Moldova.

PPRM, activ și necondiționat, va participa la campania de promovare a candidatului pro-național, pro-Moldova și pro-european la funcția de Președinte de țară. Vom opta pentru candidatul care corespunde opțiunilor majorității cetățenilor Republicii Moldova - și a celor de acasă și a celor, care susțin statul prin munca pe care o depun peste hotarele țării, și  a tinerilor, care își doresc un viitor în țara lor și doresc să-și aducă aportul la dezvoltarea ei. Implicarea noastră este în scopul și în speranța unificării forțelor politice pentru garantarea drepturilor constituționale ale cetățenilor – SUVERANITATEA, LEGALITATEA și LIBERTATEA.

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<