Alexandru Oleinic:” Rămânem în continuare activi în viața politică a țării și ”Credem în Moldova”

Alexandru Oleinic:” Rămânem în continuare activi în viața politică a țării și ”Credem în Moldova”

 Rândurile expuse mai jos constituie o totalizare/analiză a activității mele în  Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a X (aprilie 2019 – iunie 2021), unde am acces în calitate de deputat independent pe circumscripția uninominală nr.47 (or. Camenca, Râbnița, Dubăsari și Grigoriopol). Organizarea alegerilor în baza sistemului mixt este tratată diferit de experți, analiști și unele partide politice, chiar de cele care au susținut acest sistem, însă personal consider că este unul bun pentru țara noastră, deoarece fiind organizat în mod democratic și transparent, oferă posibilitatea accesului în legislativ a unui număr mai mare a reprezentanților din diferite partide, a candidaților independenți, care au un grad de responsabilitate mai mare față de cetățenii care i-au votat, etc. Plus la toate, acest sistem mixt diminuează, într-o măsură oarecare, monopolul unor actor politici în Parlament.

Desigur, traseismul politic rămâne a fi o problemă pentru Republica Moldova, fapt demonstrat clar și în legislatura a X, dar un lucru este cert – totul depinde de deputat, care are mandatul imperativ și poate vota reieșind din convingerile personale și interesul cetățenilor, care i-au oferit acest mandat. Anume din aceste considerente, în pofida unor oferte/propuneri, am rămas în calitate de DEPUTAT INDEPENDENT, deoarece această postură mi-a oferit cea mai mare marjă de manevră în realizarea mandatului, fiind liber să susțin atât proiectele majorității, cât și ale opoziției. Plus la toate, nu accept sub nicio formă traseismul politic, fapt de  care am dat dovadă pe parcursul tuturor celor 4 mandate deținute. Mai mult, sunt adeptul interzicerii acestui fenomen dezastruos prin Constituție, precum și adoptării Legii Lustrației. Timpul ne-a demonstrat că adoptarea diferitor declarații în acest sens nu este altceva decât vorbe în vânt” sau un PR ieftin.

Pe parcursul celor doi ani de activitate în Parlamentul de legislatura a X am înregistrat 12 inițiative legislative, 14 amendamente la diferite proiecte de legi, înaintat 4 sesizări la Curtea Constituțională, adresat diferitor instituții din țară 133 de interpelări și sesizări, solicitat organizarea audierilor publice în probleme de interes național în comisiile parlamentare, etc.

Vorbind despre cele mai importante inițiative legislative, în mod special aș evidenția proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sectorului de Irigare, document elaborat în colaborare cu un grup de experți din țară și de peste hotare, realizarea căruia va soluționa mai multe probleme din domeniul agroalimentar – scopul final, fiind ca până în 2030 să fie pregătite pentru irigare circa 250 mii ha terenuri agricole (!). Este un proiect ambițios, pentru realizare căruia în 10 ani sunt necesare investiții totale de 2,27 mlrd euro, dar ulterior, profitul brut pe care îl va obține sectorul agricol, ca urmare a implementării Strategiei, este  estimat la 1,17 miliarde euro anual. De asemenea, în rezultatul implementării Strategiei, contribuția agriculturii la PIB-ul național va spori cu 25 la sută, ajungând la 12,25%, comparativ cu 9,8%, care este  astăzi, iar numărul locurilor de muncă noi se va majora cu peste  230 mii.

O altă inițiativă legislativă, votată de Parlament, ține de modificarea Legii 461/2001 privind piața produselor petroliere, care prevede stabilirea de noi norme generale de calculare și aplicare a prețurilor la carburanți. Apropo, tergiversarea adoptării legii mai bine de 1,5 ani, chiar și în condițiile situației de criză în sănătate publică, secetă, alte cataclisme, denotă, odată în plus, că pentru unele forțe politice interesul de grup sau personal este mai presus decât interesul   țării, al  cetățeanului.

Printre proiectele înaintate se numără cele privind acordarea ajutorului de stat sub formă de alocații bugetare unice producătorilor agricoli pentru compensația accizului la motorină; măsurile de diminuare a impactului negativ asupra economiei naționale din cauza epidemiei de coronavirus;  etc.

Din cele 4 sesizări la Curtea Constituțională vreau să scot în evidență solicitarea privind  verificarea constituționalității Legii privind instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență și modificarea unor acte normative. Cu alte cuvinte a proiectului nr.143 din 1 aprilie 2020, prin care Guvernul își asumă răspunderea asupra unor modificări în legislație. Am considerat că în condițiile unei pandemii, când trebuie să ne axăm pe măsuri și acțiuni eficiente de combatere a acesteia, nu este normal că Guvernul, folosindu-se de situație, pe lângă unele acțiuni necesare, include și un șir de ”inițiative”, care nu au nimic cu combaterea pandemiei, susținerea economiei, cetățenilor, mediului de afaceri, etc.

 

Referindu-mă la activitatea de deputat ales pe circumscripția nr. 47, trebuie să constat că nu sunt satisfăcut de aceasta. Sincer vorbind, inițial credeam că va fi cu mult mai simplu să realizez măcar o parte din obiectivele asumate, dar realitatea este cu totul alta. Când înaintezi o inițiativă sau alta trebuie să cauți susținere, dar toate partidele au agenda lor și de aceea desigur că e mai complicat de a promova obiective concrete. Dar și în aceste condiții s-a reușit soluționarea unor probleme ale oamenilor sau instituțiilor din stânga Nistrului. De exemplu, a fost soluționată problema procurării unui autocar pentru Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”, amplasat în satul Corjova, a unor probleme de ordin social-economic ale locuitorilor din stânga Nistrului, etc. Desigur, și în acest caz și-a lăsat amprenta pandemia Covid-19, când a fost limitat, iar uneori și sistată circulația cetățenilor, transportului, etc. Consider că pentru viitor, în scopul soluționării problemelor cetățenilor din această zonă, autoritățile trebuie să schimbe procedurile – actualul sistem este prea birocratizat, iar tot procesul să fie dirijat exclusiv de/prin Biroul pentru Reintegrare.

Vorbind despre decizia mea și a Partidului Popular din Republica Moldova de a nu participa la alegerile anticipate din 11 iulie 2021, vreau să reiterez odată în plus organizarea alegerilor parlamentare anticipate în condițiile actualului Cod electoral, va aprofunda criza din țară și nu va schimba substanțial raportul de forțe pe arena politică din Republica Moldova. Considerăm că în structura viitoare a Parlamentului va fi imposibilă formarea unui Guvern, fapt care va duce inevitabil la alegeri anticipate repetate. În aceste condiții Partidul Popular îndeamnă membrii și susținătorii săi să voteze  pentru partidele care promovează interesul național și vectorul proeuropean de dezvoltare a țării, care exprimă opțiunile politice, economice și sociale ale electoratului PPRM.

 

În final vreau să accentuez că atât eu, cât și Partidul Popular rămânem în continuare activi în viața politică a țării, ”Credem în Moldova” și vom depune toate eforturile să schimbăm Țara, transformând-o într-un stat democratic, dezvoltat în familia europeană!

 

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<