Prilej de bucurie și de mîngîiere la Cosăuți
de la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos,
a ajuns la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din satul Cosăuți, raionul Soroca .
Icoana Maicii Domnului Pantanassa (Împărăteasa Tuturor) a fost sfințită de
către un sobor de preoți
în frunte cu episcopul Ioan. Ea este recunoscută
ca făcătoare de minuni și este
păstrată la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos. Prin rugăciuni săvârșite înaintea
Icoanei, mulți credincioși s-au vindecat de cancer și de alte boli incurabile.
Icoana va fi așezată în Biserica Mănăstirii și este un prilej de mare
bucurie și de mângâiere
sufletească pentru monahii și credincioșii acestei Mănăstiri și a celor din toată
Țara noastră.
Icoana a fost dăruită Mănăstirii Acoperemântul Maicii Domnului
de către Alexandru Oleinic,
ctitor al lăcașului sfânt de la Cosăuți.