Declaraţia delegatelor la Conferinţa de Constituire a Organizaţiei de Femei din cadrul Partidului Popular din Republica Moldova

Declaraţia delegatelor la Conferinţa de Constituire a Organizaţiei de Femei din cadrul Partidului Popular din Republica Moldova

Delegatele la Conferinţă îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu situaţia dezastruoasă în care s-au pomenit femeile în Republica Moldova.


Lipsa locurilor de muncă şi a condiţiilor de trai, accesul limitat la o medicină calitativă pentru femei şi copiii săi, problemele serioase din sistemul de învăţămînt şi a ocrotirii copilului, discriminarea în toate domeniile şi agresiunea faţă de femei.


Cu regret se atestă o mulțime de obstacole în promovarea femeilor în sfera politicilor publice, cît și participarea lor în procesul decizional.


Iată tabloul real în care sînt nevoite să activeze şi să-şi crească copiii, să creeze o familie, femeile în societatea noastră.


De asemenea, se atestă o lipsă totală de atenție faţă de problemele cu care se confruntă femeile din partea Parlamentului şi Guvernului, a Autorităţilor Publice Locale. Aceasta se manifestă prin lipsa unei politici coerente în asigurarea drepturilor femeilor, ajutorarea lor în crearea condiţiilor necesare pentru creşterea şi educarea copiilor, antrenarea lor în viaţa publică şi în mediul de afaceri, asigurarea drepturilor egale cu bărbaţii, la salarii decente.


La nivel de stat nu există o politică eficientă ce ar încuraja creşterea natalităţii, stimularea familiilor tinere şi a celor cu mulţi copii, protecţia cetăţenilor în faţa riscurilor majore.


Această indiferenţă faţă de problemele femeilor, a fetelor ce păşesc pragul maturităţii, au adus în ultima perioadă la efecte negative pentru viitorul ţării, cum ar fi numărul mare de divorţuri, al copiilor abandonați.  Familia îşi pierde rolul care l-a avut de veacuri, de cămin părintesc în care se educă tinere generaţii, viitorii cetăţeni ai ţării.


Republica Moldova se confruntă cu o îmbătrînire rapidă a populaţiei, ceea ce ar însemna depopularea gravă a teritoriului naţional, cu efecte economice dezastruoase.


O problemă serioasă au devenit cazurile multiple ce indică creşterea numărului de femei  ce folosesc abuziv alcool, substanţe narcotice.


Reieşind din aceste considerente, fiind conştiente de rolul pe care îl joacă şi trebuie să-l joace femeia în dezvoltarea societăţii, viitorului ţării, participantele la Conferinţă se adresează către Preşedintele Ţării, Parlament şi Guvern, societatea civilă – să fie întreprinse măsuri concrete şi urgente întru rezolvarea situaţiie create, înlăturării urmărilor nefaste a politicii păguboase promovată în ultimile două decenii de toate guvernele şi partidele de la guvernare.


Pledăm pentru aplicarea unor politici eficiente pentru stoparea fenomenului nefast prin:


- Ridicarea standardului de calitate a vieţii


- Crearea oportunităţilor egale ca un drept fundamental al femeilor şi bărbaţilor ce ar demonstra valoarea tuturor  cetăţenilor şi va oferi un cadru pentru coeziune socială şi prosperitate economică.


-          Crearea de condiţii pentru creşterea natalităţii – protecţia maternităţii şi a copilăriei, reducerea mortalităţii la naştere şi a mortalităţii infantile, finanţarea maximă a instituţiilor medicale de profil.


-          Stimulente financiare pentru familiile tinere şi familiile cu mulţi copii, protecţia acestora în faţa oricăror ameninţări şi riscuri sociale. La formarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări Sociale, spriginul familiilor cu copii să devină o prioritate, iar indemnizaţiile să fie indexate anual.


-          Protecţia familiei, ca institut social, consolidarea valorilor şi a tradiţiilor vieţii de familie.


-          Crearea unui sistem eficient de protecţie şi de asistenţă socială pentru copiii cu părinţii plecaţi peste hotare.


-          Eliminarea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, cu introducerea de sancţiuni dure pentru asemenea fapte


-          Promovarea unui Program Naţional pentru vacanţe – Prima mea vacanţă – destinate elevilor proveniţi din familii cu venituri mici.


-          În scopul încurajării învăţămîntului în familiile cu venituri reduse de a oferi din partea statului un pachet de rechizite şcolare acestor copii la începutul anului.


-          Asigurarea unei participări echilibrate în viața politică, a femeilor, inclusiv prin prezența lor pe listele electorale. Un capitol aparte trebuie să-l constituie elaborarea politicii statului și punerea în aplicare, de a ocupa funcții publice și a exercita toate funcțiile la toate eșaloanele de guvernămînt.


Delegatele la Conferinţă, îşi exprimă speranţele că vor fi auzite și înţelese, vor fi ajutate, ca într-un timp apropiat să dăm exemplu de o ţară ce cu adevărat aspiră la standardele europene, capabilă să-şi protejeze cetăţenii.

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<