Alexandru Oleinic: ”Pentru o stabilitate politică în viitor, actualul Parliament trebuie să-și asume reforma constituțională”
Evoluțiile de ultimă oră din Republica Moldova, mai ales după alegerile prezidențiale, în contextul pandemiei Covid-19, care nu arată să se retragă prea în curând, ne indică, tot mai limpede, că, pe lângă un colaps evident în domeniul de sănătate publică, economie, sfera socială și alte sectoare, ne apropiem, "tot mai sigur", de un colaps "instituțional-politic".
Decizia Curții Constituționale (CC), care nu poate fi contestată, dar trebuie respectată, aruncă, totuși, societatea într-o criză ce poate avea efecte grave pentru stat și întreaga populație - cea care așteaptă stabilitate și o viață mai bună acasă, nu pe meleaguri îndepărtate..
După promisiunile electorale "de consolidare a societății, de combatere a corupției, de redresare a situației social-economice", etc, am devenit martorii unei lupte acerbe pentru putere dintre unele forțe politice, ce se arată mai mult animate de îngustul și strictul interes de partid și de grup, decât de interesul public, al întregii populații.
Noul Președinte, ales la sfârșitul anului 2020, își propune - după atingerea primului obiectiv, de câștigare a mandatului, - să realizeze un următor obiectiv - de propulsare la putere a formațiunii din care a provenit, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).
Prin această evidență, cetățenii și clasa politică se întreabă dacă revenirea la alegerea Președintelui de către întreg electoratul este justificată pentru o societate măcinată de probleme grave? Într-o situație când statele sunt afectate de crize, polarizarea populației și a spectrului politic devine nefastă pentru speranța de a avansa spre un stat de drept și o democrație autentică.
Blocarea alegerii în Consiliul Superior al Magistraturii a unui nou judecător al CC - fapt întâmplat recent, în contextul confruntării dintre deținătorul funcției supreme în stat și majoritatea parlamentară, și în preajma examinării în CC a demersului șefului statului privind întrunirea condițiilor de dizolvare a Parlamentului, - a făcut parte din aceeași strategie: de a se crea în Curtea Constituțională o majoritate confortabilă pentru adoptarea unei anumite decizii.
Desigur, aici ne putem întreba: "Dar cine sunt judecătorii?" Ne convingem odată în plus, că, judecătorii numiți pe criterii politice, la așa o instituție ca CC, este o tragedie pentru țară și inadmisibilă. În situația dată Parlamentul urgent trebuie sa modifice condițiile de numire a judecătorilor.
În consecință, în pofida unor argumentate opinii separate ale unor judecători, lupta de interese și influențele nu doar din interior, au anihilat mecanismul de a judeca obiectiv, într-un câmp strict constituțional, faptul prezenței sau a lipsei condițiilor pentru dizolvarea Parlamentului. Astfel, două opinii separate pe marginea unei decizii cruciale pentru o societate, plus pozițiile unei părți a clasei politice, ridică semne de întrebare privind corectitudinea și moralitatea politică a decidenților de orice natură.
Bineînțeles, în situația creată, totuși, Parlamentul, Guvernul în demisie, alte instituții, - trebuie să pregătească alegerile anticipate. Dar - consider - nu înainte de a soluționa, în măsura posibilităților, situația din domeniile sănătății publice, social-economic și educațional. Un rol decisiv în acest proces îi revine Parlamentului, contrar tentativelor unor factori care depun eforturi considerabile pentru a-l discredita și dizolva.
Mai mult, sunt de părere că în condițiile unei crize politice prin care trece Republica Moldova, Parlamentul trebuie să devină platforma pentru un dialog instituțional transparent și corect, cu participarea tuturor forțelor politice, ca, într-un final, prin consens, să fie realizată reforma constituțională prin care să fie stabilit clar și irevocabil, indiferent care forțe sunt la putere, că șeful statului se alege de către Legislativ, iar Republica Moldova este stat parlamentar în formulă clasică! Aceasta ne-ar permite pe viitor nu doar să excludem situațiile tensionate dintre diferite instituții ale statului, dar și tentative de a implica atât Curtea Constituțională, cât și alte structuri în jocurile politice și interpretarea voluntară a Constituției, etc.
Intr-un stat cu regim parlamentar altfel nu poate fi. Președintele trebuie ales de către Parlament printr-un mecanism bine stabilit și să aibă atribuții bine precizate. În caz contrar, lupta actuală se va repeta după fiecare scrutin prezidențial. Iar această perspectivă pe popor îl va costa mereu foarte scump.
PARTIDUL POPULAR DIN REPUBLICA MOLDOVA – LA 10 ANI DE LA CONSTITUIRE
La 15 aprilie 2011 a fost constituit Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM), astfel că astăzi formațiunea condusă de Alexandru Oleinic sărbătorește un deceniu de la fondare, informează TRIBUNA.
Potrivit lui Oleinic, noul proiect politic a apărut atunci din dorința unui grup de persoane care, de la înălțimea vârstei și a experienței lor, își imaginau un viitor în care puterea să fie expresia voinței cetățeanului, un viitor în care statul să se impună ca un stat puternic, modern, generator de bunăstare – un stat în care bunul-simț și responsabilitatea să ia locul războiului politic, populismului și incompetenței.
„În acești 10 ani de existență a partidului am avut un parcurs „sinusoidal”, dacă se poate spune așa… Am avut perioade când am fost foarte activi în viața politică, au fost timpuri când – din motive obiective sau subiective, cum ar fi perioada actuală de pandemie, am fost mai puțin vizibili, dar un lucru este cert – în toată această perioadă partidul a fost aproape de oameni, contribuind, în măsura posibilităților, la soluționarea problemelor de ordin social-economic pe diferite dimensiuni. Pe întreg parcursul acestor ani, Partidul Popular, echipa Mărului, se implică activ în viața societății, prin derularea unui șir de inițiative, care au drept expresie finală identificarea constantă a problemelor cu care se confruntă cetățeanul și oferirea de soluții imediate, fără a se ascunde după formulări de program, sau demagogia cu „politici promovate doar în eventualitatea venirii la guvernare””, a declarat politicianul, în ziua aniversării.
Cu ocazia celebrării celor 10 ani, PPRM, care are sloganul „Credeți în Moldova”, a lansat un spot video special:
PPRM 10 Ani Impreuna
ALEXANDRU OLEINIC: ÎN ALEGERI, SLOGANUL PARTIDULUI POPULAR VA FI „CREDEM ÎN MOLDOVA”!
Alexandru Oleinic, președintele Partidului Popular din Republica Moldova (PPRM), deputat independent, a vorbit, în cadrul unui interviu pentru TRIBUNA, despre circumstanțele și necesitatea apariției PPRM, constituit în cadrul Congresului din 15 aprilie 2011 al grupului de inițiativă pentru crearea acestei entități politice. Potrivit spuselor sale, cu 10 ani în urmă, pe arena politică din Republica Moldova apărea un nou proiect politic din dorința unui grup de persoane care, de la înălțimea vârstei și a experienței lor, își imaginau un viitor în care puterea să fie expresia voinței cetățeanului, un viitor în care statul să se impună ca un stat puternic, modern, generator de bunăstare – un stat în care bunul-simț și responsabilitatea să ia locul războiului politic, populismului și incompetenței.
TRIBUNA: Domnule Oleinic, apariția proiectului politic numit „Partidul Popular din Republica Moldova” a fost percepută atunci de către mulți drept un protest sau un dezacord cu decizia Alianței „Moldova Noastră” (AMN) de a fuziona cu Partidul Liberal Democrat din Moldova. Dacă nu greșesc, dumneavoastră ați fost unicul care ați votat împotriva acelei fuzionări?
Alexandru Oleinic: Decizia de fuzionare, adoptată de congresul AMN, a fost doar una dintre premisele creării unui nou proiect politic. Până în prezent consider că fuzionarea a fost o decizie irațională și greșită, bazată mai mult pe emoții și pe interese personale ale unor persoane, dintre care, unii, voiau să distrugă o echipă de valoare, iar alții – să se regăsească neapărat și cu orice preț în ierarhia politică ce se forma în Republica Moldova după alegerile din 2010. Prin această decizie, practic, a fost lichidată o forță politică având o echipă bine structurată la toate nivelurile și un potențial enorm, format de-a lungul anilor.
Anume în aceste circumstanțe a apărut ideea creării unui partid cu noi viziuni, care să-și aibă rădăcinile acolo unde sunt aspirațiile oamenilor, unde este interesul general al populației – o forță cu adevărat populară, cu o doctrină populară, cu un scop major bine definit – scoaterea republicii din haos, din prăpastia în care au împins-o falșii amici ai poporului – comuniștii și pseudo-democrații.
T.: Acum, după 10 ani, considerați că v-a reușit acest lucru? Cu alte cuvinte – proiectul „Partidul Popular” a fost/este unul de succes?
A.O.: Desigur, în acești 10 ani de existență a partidului am avut un parcurs „sinusoidal”, dacă se poate spune așa… Am avut perioade când am fost foarte activi în viața politică, au fost timpuri când – din motive obiective sau subiective, cum ar fi perioada actuală de pandemie, am fost mai puțin vizibili, dar un lucru este cert – în toată această perioadă partidul a fost aproape de oameni, contribuind, în măsura posibilităților, la soluționarea problemelor de ordin social-economic pe diferite dimensiuni.
Pe întreg parcursul acestor ani, Partidul Popular, echipa Mărului, se implică activ în viața societății, prin derularea unui șir de inițiative, care au drept expresie finală identificarea constantă a problemelor cu care se confruntă cetățeanul și oferirea de soluții imediate, fără a se ascunde după formulări de program, sau demagogia cu ”politici promovate doar în eventualitatea venirii la guvernare”. De exemplu, proiectul de la „Gospodar la Gospodar” a ajuns în majoritatea satelor și a orașelor Moldovei. Da, nu s-au construit autostrăzi, însă o stație de așteptare, îngrijirea unui edificiu, a unui parc, a unei fântâni au destulă putere de convingere că am avut și am realizat un proiect fezabil, care a schimbat niște lucruri în unele localități.
Mai mult, în 2013, Partid Popular, o formațiune relativ tânără, lansa mesaje pe care nu s-au încumetat să le rostească nici cele mai pretențioase formațiuni din țară – cerea claritate în istoria Băncii de Economii și a Aeroportului, atenționând guvernarea de atunci să nu se lase atrasă în jocuri de natură să compromită clasa politică în fața populației și a statului nostru în fața lumii.
Pe parcursul ultimilor ani, niciun partid din Republica Moldova nu a avut o conexiune atât de strânsă și atât de funcțională cu agricultorii. Adunarea de constituire a organizației fermierilor din cadrul PPRM a reconfirmat angajamentele partidului față de sat, dar și încrederea pe care țăranul o manifestă față de formațiune.
Anume această conexiune strânsă cu cetățenii a stat la baza mai multor inițiative legislative, înaintate de persoana mea în calitate de deputat independent în Parlamentul Republicii Moldova. De exemplu, recenta modificare, la propunerea mea, a Legii privind produsele petroliere, care are drept scop aprobarea unei noi metode de formare a prețurilor la principalele produse petroliere – benzină și motorină, pornind de la interesul consumatorilor, și nu al companiilor petroliere, a fost sugerată de cetățenii cu care ne-am întâlnit și discutat în teritoriu. Grație acestui dialog constant cu colegii de partid, cu oamenii din diferite localități, acum, în Legislativ, mai sunt în proces de examinare un șir de inițiative, a căror aprobare va contribui la facilitarea diverselor și multiplelor probleme ale oamenilor. Unul dintre aceste documente este și Strategia Națională de Dezvoltare a Sectorului de Irigare, a cărei implementare ne va permite ca, până în anul 2030, să irigăm peste 300 mii de hectare de terenuri agricole.
Deci, pe parcursul acestor ani noi, echipa Mărului, suntem prezenți, practic, peste tot și oamenii trebuie să aprecieze lucrurile noastre. Poate ar trebui să facem mai mult PR prin intermediul mass-media, al rețelelor de socializare etc. Poate, dar nu aceasta este ideea „fixă” a proiectelor noastre.
T.: Da, dar un partid politic se consideră eficient, când participă activ la campaniile electorale, luptă pentru prezența sa în Parlament, în consiliile locale de nivelul unu și doi, în alte structuri elective… Și, apropo, dacă realizați diferite proiecte, de ce nu vedem PPRM în topul sondajelor, nu observăm un vot masiv din partea cetățenilor?
A.O.: Partidul Popular din Republica Moldova nu s-a lăsat atras în interminabilele războaie politice, declanșate fie între partide, fie între ramurile puterii. Noi mergem consecvent spre scopul nostru, care este clar formulat și descris și în programul partidului – „CREDE în MOLDOVA!”
Pentru că a „CREDE în MOLDOVA” înseamnă a respecta voința poporului, a oferi copiilor acces la studii gratuite, dar de calitate, înseamnă a crește, printr-o bună educație, generații de buni specialiști, oameni de o cultură și de o moralitate înaltă, cetățeni devotați Republicii Moldova.
PPRM rămâne încrezător că – cetățenii, în special tinerii, care astăzi pleacă peste hotarele Republicii Moldova, vor reveni la baștină, pentru a schimba societatea din care au plecat și imaginea Republicii Moldova în lume – și nu vor uita că este baștina unde s-au născut, unde au mers la școală și în care îi așteaptă părinții și bunicii.
Vorbind despre participarea la diferite scrutine, la lupta pentru funcții și altele, vreau să constat că majoritatea partidelor de la noi anume în acesta își văd rostul existenței. Noi, cei de la Partidul Popular, avem o altă abordare – să facem pentru oameni cât mai multe lucruri bune, să le ușurăm viața, iar aprecierile vor veni de la sine. La urma urmei, puterea unui partid nu este în numărul de deputați în Parlament sau într-un consiliu raional/local, dar în valorile promovate, în puterea de cultivare și de realizare a lor. Aceasta-i important, iar mandatele sau voturile vor veni cu timpul. Noi am apărut pe arena politică nu pentru câțiva ani, ca să „rupem” odată și apoi să plecăm în istorie… Am apărut ca să perpetuăm idea de normalitate și de bunăstare.
T.: Domnule Oleinic, cum apreciați Dumneavoastră și Partidul Popular situația politică, social-economică din Republica Moldova pentru moment și care vor fi evoluțiile?
A.O.: În opinia noastră, Republica Moldova se află într-o criză politică, social-economică și sanitară profundă, provocată de managementul defectuos din partea partidelor aflate la guvernare. Cu părere de rău, ambițiile politice sau de partid, populismul și lipsa unei viziuni clare privind depășirea situațiilor de criză au dominat în procesul de gestionare a evenimentelor de ultimă oră, în special când vorbim despre criza pandemică, secetă, situația din economia națională etc. Drept rezultat, astăzi suntem la marginea prăpastiei și nimeni nu vrea să facă un prim-pas pentru a ne îndepărta de ea.
T.: Să înțelegem că susțineți ideea unor alegeri anticipate?
A.O.: Avem nevoie de o schimbare, dar nu cu orice preț! Anume din aceste considerente am susținut ideea învestirii, în primul rând, a unui Guvern cu împuterniciri depline, pentru o perioadă anumită de timp, care să întreprindă atât măsuri urgente de depășire a crizei în toate domeniile, cât și de pregătire a unor alegeri obiective. Mai mult, atâta timp cât avem o situație dezastruoasă în sănătatea publică, provocată de pandemia COVID-19, nu putem vorbi despre un scrutin, deoarece sănătatea oamenilor este mai presus decât orice mandat în Parlament.
T.: În eventualitatea unor alegeri parlamentare, anticipate sau ordinare, Partidul Popular va participa la ele? Și care va fi mesajul PPRM?
A.O.: Desigur, Partidul Popular din Republica Moldova va participa la următoarele alegeri parlamentare, indiferent care vor fi ele. Sperăm că exercițiul electoral se va desfășura sub semnul corectitudinii și al legalității, că vom avea un proces echitabil, liber și transparent pentru toți factorii electorali și că va garanta, într-un final, eficiența reformelor atât de așteptate de către cetățeni.
Momentele organizatorice sau de alt ordin privind participarea la scrutin urmează a fi stabilite și discutate cu ai noștri colegi, dar un lucru este cert – că în alegeri sloganul Partidului Popular va fi „CREDEM ÎN MOLDOVA!”, deoarece considerăm că NOI ÎNȘINE trebuie să ne decidem soarta, NOI trebuie să decidem cum trebuie să trăim la noi acasă și cine să ne conducă!
Iniţiativa deputatului Oleinic privind schimbarea metodologiei de calcul a preţurilor la carburanţi a fost votată în lectură finală
Parlamentul a aprobat în cea de-a doua lectură proiectul care prevede stabilirea de noi norme generale de calculare și aplicare a prețurilor la principalele produse petroliere. La inițiativa deputatului independent Alexandru Oleinic, a fost modificată Legea privind piața produselor petroliere.
Potrivit autorului, amendamentele propuse sînt orientate spre limitarea abuzurilor din domeniu prin crearea în perspectivă a unui mediu economic bazat pe principiile economiei de piață. Modificările aplicate de către Parlament în iulie 2018, la Legea privind piața produselor petroliere, prin care se lăsa la latitudinea importatorilor și comercianților de produse petroliere stabilirea prețurilor, sînt nejustificate, menționează deputatul. Ce se va întîmpla după votul de neîncredere din Parlament acordat directorilor ANRE Inițiativa urmărește asigurarea stabilirii unor prețuri cît mai juste la benzină și motorină, ținînd cont de fluctuațiile existente la bursele internaționale și regionale (Platts). Prețurile se vor calcula la I litru, separat pentru fiecare tip de produs și partidă importată. Periodicitatea propusă pentru recalculare este de 14 zile.
În opinia autorului inițiativei, proiectul va conduce la crearea unui mediu concurențial mai echitabil pe piață, în special în raport cu companiile mici, întrucît reglementarea prețurilor va exclude abuzurile potențiale din partea operatorilor mari prin dictarea de facto a prețurilor și respectiv excluderea concurenței neloiale (cu caracteristici de înțelegeri de cartel).
Parlamentul a susținut inițiativa deputatului Alexandru Oleinic privind modificarea metodologiei de calculare a prețului la carburanți
Parlamentul a votat în prima lectură inițiativa legislativă a deputatului independent Alexandru Oleinic de modificare a Legii 461/2001 privind produsele petroliere.
Documentul prevede plafonarea prețurilor în baza unei Metodologii de calculare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, elaborată, aprobată și supravegheată de către ANRE, luînd ca bază cotațiile burselor internaționale Platt`s.
În duscursul său rostit în fața deputaților, Alexcandru Oleinic a constata că promovarea modificărilor a avut ca fundal un an foarte complicat pentru consumatorii produselor petroliere, un an plin de nemulțumiri și dezamăgiri față de structurile care trebuiau să reacționeze prompt și să apere interesele consumatorilor.
”Scopul acestui proiect de lege este de a stabili expres prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale.
Necesitatea acestor modificări este dictată de evoluțiile de ultimă oră atât de pe piețele internaționale, cât și cea internă. Evoluții cu impact negativ pentru piața internă, când în pofida diminuării sau chiar prăbușirii prețurilor pe piețele internaționale, la noi ele practic au rămas constante.
Dacă luam în calcul că la momentul înregistrării inițiativei pe piețele internaționale prețul unui baril a căzut brusc până la 25$, crescând în septembrie-octombrie, peste 8 luni, până la 40$; în decembrie - 50$, iar în prezent- ajungând la 70$, atunci în Republica Moldova prețul mediu de comercializare a produselor petroliere, înregistrat de către cele mai importante rețele de stații din țară, nu a avut o evoluție simetrică în raport cu prețul de import, nemaivorbind în raport cu prețurile la bursele internaționale.
Doar în ultimele 2 luni prețurile la produsele petroliere au crescut de 5 ori. Conform unor calcule, benzina s-a scumpit cu circa 20%, iar motorina cu peste 19%.
Unii motivează aceste creșteri, în special reprezentanții companiilor petroliere, prin prisma creșterii accizelor la produsele petroliere și majorarea prețului petrolului pe piețele internaționale. Dar calculele ne arată că conform noilor prevederi, în 2021 acciza a crescut de la 5960 lei/tona la 6490lei/tona, iar împreuna cu TVA, scumpirea este de 72 bani/litru.
Ce avem în realitate? Doar la ultima majorare a prețurilor, din 12 martie, petroliștii au afișat la panou prețuri mai mari la benzină – 1,05 lei, motorină – 65 bani și gazul lichefiat – 40 bani comparativ cu prețurile majorate la 24 februarie!
Pe fundalul acestor necorelări au apărut mai multe opinii referitor la corectitudinea politicii de stabilire a prețurilor de către operatorii din sector.
În rezultat, prin aceasta inițiativă, se propune metoda de plafonarea a prețurilor în baza unei Metodologii de calculare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, elaborată, aprobată și supravegheată de către ANRE, luând ca bază cotațiile burselor internaționale Platt`s, fapt care ar asigura corelarea exactă a tendințelor bursiere și a prețurilor finale interne achitate de către consumatori.
Analiză situației pe piața internă, inclusiv evoluția prețurilor în comparație cu fluctuațiile prețului pe piețele internaționale, comportamentul companiilor petroliere, indică necesitatea unei revizuiri fundamentale a cadrului normativ în domeniul respectiv.
Acest lucru a devenit și mai evident după audierea rapoartelor reprezentanților ANRE și Consiliului Concurenței, care ne-au demonstrat, odată în plus, că instituțiile respective, reieșind din prevederile legislative existente, pot acționa odată în an, doar post-factum, cu întârzieri majore, la evoluțiile de pe piața petrolieră.
Drept confirmare că este necesară o intervenție în situație poate servi și datele unei analize recente, efectuate de ANRE, unde luând în considerație experiența de plafonare din anii 2016-2018, a fost modelată situația în care, pe parcursul anului 2020, prețul de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale urma să fie stabilit prin metoda plafonării lunare de către ANRE.
Rezultatul obținut, confirmă suspiciunile precum că operatorii nu întotdeauna au operat scăderile de prețuri proporțional tendințelor de ieftinire a produselor la bursele internaționale.
De exemplu, la benzina A95, în luna mai 2020, diferența dintre eventualul preț plafon al ANRE și prețul mediu efectiv de comercializare urma să fie de 2,84 lei (incl. TVA), iar prețul maximal afișat la panourile stațiilor de alimentare urma să fie mai mic cu 3,16 lei (incl. TVA).
Totodată, cotele maxime și minime ale prețului plafon în anul 2020, urmau să se încadreze în limitele de 18,59 lei-12,32 lei, stabilind un coridor anual de 6,27 lei, în timp ce companiile au înregistrat un coridor al fluctuațiilor de preț în limita de 18,78 lei-15,48 lei, sau de 3,3 lei/litru.
Cred că anume această diferență a dat temei unor experți să vorbească despre faptul că adaosul nejustificat aplicat în 2020 la produsele petroliere de companiile petroliere, le-a adus un venituri mai mari de un miliard de lei, comparativ cu anul 2019. Mai mult, valoare cea mai mare fiind suportată de către sectorul agrar. Și aceasta se întâmpla într-un an marcat de pandemie.
Evoluțiile de ultimă oră, ne indică odată în plus că statul nu are pârghii eficiente pentru a interveni pe acest segment, cadrul legislativ existent - de reglementare a rentabilității - care se face odată în an, este neeficient, unic și netransparent, inițiativa fiind în mâinile companiilor petroliere, care dictează regulile de joc reieșind din interesele sale și această situație NE OBLIGĂ să intervenim pentru a modifica modelul existent de stabilire a preturilor. Cu părere de rău am pierdut un an IMPORTANT.
În opinia mea, implementarea acestui proiect de lege ar fundamenta mediul concurențial și consecințele pe care le are acest fenomen asupra tuturor consumatorilor, ar stabili reguli clare de activitate a actorilor de pe piața petrolieră din țară și nu va permite companiilor să-și promoveze interesul de cartel în detrimentul cetățenilor și economiei naționale.
Cunosc că unii nu agreează această inițiativă legislativă, motivând poziția prin ”atac” asupra liberei concurențe și o abatere de la regulile unei piețe libere. Dar când prețurile la produsele petroliere din țară nu sunt ajustate la cele de pe piața internațională – cu libera concurență cum stăm?
Mai mult, asemenea abordări vizavi de formarea prețurilor la produsele petroliere, prin utilizarea formulei stabilite de plafonare a prețurilor sunt folosite în Slovenia, Slovacia, Belgia și alte state membre UE, Muntenegru, Macedonia de Nord – state în curs de aderare. Deci, noi nu suntem ”pionieri” și inventăm ceva nou.”
Autoprul inițiativei a fost de părerea că ”proiectul propus poate fi votat în prima lectură, iar pînă la lectura a doua, ținînd cont de avizul Guvernului, care în esență, este pozitiv, consultărilor cu structurile statului, experții din domeniu, companiile petroliere, alți agenți economici din sector, partenerii de dezvoltare și alți actori interesați, în cadrul unui dialog constructiv, putem susține proiectul inițial, ca într-un final să avem un cadru legal care va reglementa odată și pentru totdeauna regulile de joc pe piața produselor petroliere.”
Dragile noastre doamne şi domnişoare,
Această frumoasă sărbătoare de primăvară, Vă readuce speranţa şi lumina dragostei, reface încrederea şi porneşte înflorirea pe care o aşteptăm întotdeauna.
Vă dorim multă sănătate, fericire, împlinire şi multă putere ca să trăiţi căldura şi împlinirea dorurilor voastre şi ale noastre.
Cu drag şi recunoştinţă,
Alexandru OLEINIC
Alexandru OLEINIC: ” Încă în ianuarie am sesizat existența problemei legate de prețurile la carburanți”
Astăzi, după ce prețurile la produsele petroliere s-au majorat de două ori în doar câteva zile, și pentru a 4 (!) oară de la începutul anului, tot bomondul politic din țară a început să bată alarma - ceva nu este normal în domeniul dat... Personal am sesizat existența problemei încă în luna ianuarie 2020, înregistrând în acest sens și o inițiativă legislativă prin care se modifica metodologia de formare a prețurilor... Dacă ar fi fost aprobată, atunci consumatorii ar fi economisit circa un miliard de lei... Dar, inițiativa a fost ignorată sau, chiar, respinsă... Mai mult, deja la începutul anului curent, am solicitat organizarea audierilor în problema formării prețurilor în Comisia economie, buget și finanțe... Și iarăși, cu mici excepți, majoritatea a abordat problema sceptic, iar reprezentanți instituțiilor regulatorii din domeniu optând pentru păstrarea actualei formule de formare a prețurilor... În opinia lor, aceasta fiind cea mai democratică, care formează o piață liberă... Dar unde erau ei când prețurile la bursele internaționale au scăzut foarte drastic, dar pe piața autohtonă ele erau menținute... În această situație mă întreb - oare trebuia să ajungem la un "colaps" în procesul de formare a prețurilor la carburanți ca să ne "trezim"? Rămân pe poziția că trebuie să schimbăm unele prevederi în legislație, stabilind reguli clare de joc, în care trebuie să predomine interesul cetățianului și a statului, dar nu a unor agenți economici. Și punctul de pornire este - inițiativa mea legislativă. Poate nu este varianta ideală, dar putem s-o înbunătățim, s-o facem mai eficientă și transparentă... Evoluțiile din ultima perioadă de timp ne demonstrează că timpul discuțiilor "înflăcărate" și a populismului politic au trecut...
Alexandru Oleinic: În calitate de deputat independent, nu am nicio tangență cu jocurile politice
”Am susținut inițiativa de a înainta candidatura doamnei Mariana Durleșteanu la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Este o decizie tehnică și nu una politică, deoarece consider că în condițiile unei situații de criză pe toate dimensiunile, nu ne putem permite luxul de a lăsa țara și cetățenii fără un Guvern cu drepturi depline, capabil să gestioneze eficient criza social-economică, cea din sănătatea publică, procesul de vaccinare, etc. Și aceasta chiar cu riscul să fiu criticat...
Consider că în condițiile unei crize profunde, inclusiv politice, prin care trece Republica Moldova, doar un cabinet de miniștri tehnocrat și neangajat politic, format din profesioniști în domeniile gestionate, susținut de majoritatea partidelor parlamentare, poate contribui la soluționarea problemelor existente. Inclusiv, și în eventualitatea pregătirii unor alegeri anticipate, dacă va fi cazul.
Mai mult, în calitate de deputat independent, nu am nici o tangență cu jocurile politice ale unor partide și grupuri de interes, în special, ale celora care încearcă să folosească situația din țară și imaginea șefului statului pentru a-și majora reprezentativitatea formațiunii în forul legislativ...”
Comisia specială a examinat componenta de analiză a Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sectorului de Irigare 2021-2030
Comisia specială pentru elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sectorului de Irigare 2021-2030 a examinat în ședința de astăzi componenta de analiză a Strategiei și lista actelor normative, modificarea cărora ar facilita accesul la apa de irigare. Proiectul documentului a fost prezentat de grupul de experți, antrenați în elaborarea Strategiei.
Documentul stipulează că motivele elaborării Strategiei sunt dictate de schimbările climatice și secetele tot mai frecvente și severe pe întreg teritoriul Republicii Moldova, care afectează culturile agricole și diminuează competitivitatea producătorilor agricoli. Potrivit analizelor, în prezent, sectorul de irigare existent nu face față cerințelor agricultorilor, iar pentru obținerea recoltelor stabile, în condițiile Republicii Moldova, sunt necesare precipitații anuale în mărime de 750-800 mm, față de 300-400 mm reale.
”În cazul insuficienței acestora, devin absolut necesare sistemele de irigare, care vor asigura cu cantitatea necesară de apă marea majoritate a sectorului. Potrivit analizelor făcute, pentru asigurarea securității alimentare a țării, este necesară obținerea unor recolte stabile pe o suprafață de 300 mii hectare de terenuri irigabile, dar conform datelor disponibile, în 2020 s-au irigat doar aproximativ 6 mii ha”, a menționat Vasile Bumacov, liderul grupului de experți.
Apreciind prestația grupului de experți, președintele Comisiei speciale, deputatul independent, Alexandr Oleinic, a accentuat necesitatea activizării lucrului persoanelor implicate în elaborarea documentului, inclusiv prin preajma unei colaborări cât mai eficiente cu structurile statului, partenerii de dezvoltare, sectorul academic, producătorii agricoli și societatea civilă. În context, Alexandr Oleinic a informat membrii Comisiei că în rezultatul discuțiilor cu partenerii de dezvoltare, Banca Europeană de Investiții va susține logistic, începând cu luna februarie curent, participarea la procesul de elaborare a Strategiei a unui expert european.
Referindu-se la activitatea ulterioară a Comisiei și grupului de experți, Alexandr Oleinic a accentuat că în partea a doua a documentului, cea practică, trebuie să fie clar specificate proiectele, recomandările și acțiunile concrete, care necesită să fie structurate pe etape până în 2030, precum și cheltuielile reale necesare pentru realizarea fiecărei etape.
”În special, în afara dezvoltării de mai departe a proiectelor implementate de Programul Compact și reabilitarea celorlalte rețele și stații de pompare, trebuie atrasă o deosebită atenție la elaborarea proiectelor noi de aducere a apei din râurile Nistru și Prut, lacul Cahul și alte surse periferice în interiorul țării, fără a avea consecințe de mediu sau alt ordin pentru țară și cetățeni”, a spus deputatul Oleinic.
Alexandru OLEINIC: ”Am propus crearea unui grup de lucru privind examinarea actelor normative pe domeniul pieței carburanților”
După audierile de astăzi la Comisia economie, buget și finanțe privind situația de pe piața petrolieră din republica Moldova, în contextul ultimelor majorări a prețului la carburanți, am propus crearea unui grup de lucru, care împreună cu reprezentanții din instituțiile regulatorii ale statului va examina situația și va veni cu propuneri nu doar la compartimentul metodologiei de stabilire a prețurilor, dar și la întreg lanțul de acte normative care reglementează acest domeniu.
Necesitatea unei revizii fundamentale a cadrului normativ în domeniul respectiv a devenit și mai evidentă după audierile de azi, după audierea rapoartelor reprezentanților ANRE și Consiliului Concurenței, care ne-au demonstrat odată în plus că instituțiile respective, reieșind din prevederile legislative existente, pot acționa doar post-factum, cu întârzieri majore, la evoluțiile de pe piața petrolieră.
Mai mult, evoluțiile de ultimă oră, în special majorările din luna ianuarie a prețurilor, ne indică că statul nu are pârghii eficiente pentru a interveni în evoluția evenimentelor de pe acest segment, inițiativa fiind în mâinile companiilor petroliere, care dictează regulile de joc reieșind din interesele sale sau, conform declarațiilor unor agenți economici, ale unor actori politici din țară. Consider că ultimul fapt este și motivul tergiversării examinării inițiativei legislative, înaintate încă în ianuarie 2020 privind modificarea Legii privind piața produselor petroliere nr.461 din 30.07.2001, unde am propus ca prețul de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat se fie stabilit de către agenții economici în baza unei Metodologii de calculare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, elaborată, aprobată și supravegheată de către ANRE.
În opinia mea, implementarea acestui proiect de lege ar fundamenta mediul concurențial și repercusiunile pe care le are acest fenomen asupra tuturor consumatorilor, ar stabili reguli clare de activitate a actorilor de pe piața petrolieră din țară și nu va permite companiilor să-și promoveze interesul personal în detrimentul cetățenilor și economiei naționale.