Avut loc Ședința de Constituire a Organizației de Femei a Partidului Popular din Bălți
La 24 ianuarie curent a avut loc Ședința de Constituire a Organizației de Femei a Partidului Popular din Bălți.
Pe ordinea de zi erau incluse chestiuni precum alegerea Biroului Permanent, președintele și vicepreședintele Organizației de Femei și delegarea membrilor la Conferința Națională a Femeilor.
În urma discuțiilor, privind prima chestiune de pe ordinea de zi, s-a votat unanim ca Biroul Permanent să fie format din 9 persoane, dintre care 7 au fost alese iar celelate 2 vor fi înaintate pe parcurs.
În funcție de președinte și vicepreședinte a Organizației a fost propusă Derevici Tatiana și respectiv Magnet Elena. Candidaturile în cauză au fost votate unanim.
Privitor la ultima chestiune de pe ordinea de zi s-a decis delegarea a 4 membri a organizației, la Conferința Națională a Femeilor, toate persoanele fiind votate unanim.
Ședința a avut loc într-o atmosferă amicală, iar la sfirșitul acesteia, doamnele au fost felicitate pentru curajul de care dau dovadă și li s-a urat succes.
Vizitele de lucru ale Preşedintelui Organizaţiei de Tineret, Ian Lisnevschi, în Nordul Moldovei
În data de 24 ianuarie curent președintele Organizației de Tineret a Partidului Popular, Ian Lisnevschi a efectuat vizite de lucru în mai multe localități din nordul țării.
Prima din agenda zilei a fost ședința de la Telenești, unde președintele s-a întîlnit cu liderul Organizației de Tineret din localitate, Boris Devdier. S-a discutat despre proiectele preconizate pentru anul 2013, repartizarea tinerilor în comisii de specialitate și folosirea mijloacelor informaționale pentru dezvoltarea organizației în cauză.
După o oră de discuții amicale, Ian Lisnevschi și-a luat rămas bun și a mers la Glodeni. Prima stație a fost în satul Dușmani, unde președintele Organizației Teritoriale Glodeni a partidului, Gheorghe Filip, i-a facut cunoștință domnului Lisnevschi cu un tînăr carismatic și plin de inițiativă, Stelea Ion, ca potențial membru al proiectului „Guvernul din umbră”. În orașul Glodeni, Ian Lisnevschi a vizitat sediul Partidului Popular și a discutat cu vicepreședintele Organizației de Tineret de aici , despre problemele cu care se confruntă organizația și situația reală din localitate la ora actuală.
Ultima vizită de lucru a avut loc la Bălți. Aici s-a întilnit cu președintele Organizației de Tineret a PPRM din Sîngerei, Stelea Anton. S-a discutat despre necesitatea organizării Consiliului Politic a organizației și planurile pentru anul 2013 a tinerilor din Sîngerei.
Tot aici, Organizaţia de Seniori din Bălți și-a desfășurat primul Consiliu Politic din acest an, iar Ian Lisnevschi a luat parte ca membru Biroului Permanent Central a PPRM. Ședința s-a desfășurat într-o atmosferă amicală, cu propuneri, păreri contradictorii , dar și dolianțe, toate pentru o mai bună funcționare a organizației.
La finele acesteia, președintele Organizației de Tineret, Ian Lisnevschi s-a întors la Chișinău.
Partidul Popular din Republica Moldova solicită Procuraturii să investigheze cazul „Draexlmaier”
Partidul Popular din Republica Moldova solicită Procuraturii să investigheze cazul companiei Draexlmaier, precum și cazurile de penalizare ale altor companii locale în urma controalelor organelor fiscale și ale altor organe de control, anunță Politik.md cu referire la serviciul de presă al partidului.
Potrivit formațiunii politice, amenzile nejustificate din partea Serviciului Fiscal şi controalele excesive asupra investitorilor străini din țara noastră sînt un motiv serios de a cere Procuraturii să investigheze cazurile în care se atestă astfel de încălcări.
„Unul din aceste cazuri ar pute fi chiar amenda nejustificată de 25 milioane lei pentru compania Draexlmaier, care mai târziu, cu titlu de excepție a fost anulată, ceea ce lasă de înțeles că astfel de cazuri se pot repeta.
În apărarea drepturilor la o activitate legală a companiei Draexlmaier au sărit cei din Guvernul Germaniei, cei de la Comisia Europeană. Cine să sară însă în apărarea drepturilor la o activitate legală a agenților economici locali, dacă organele fiscale și cele de control nu se satură de a presa agenții economici pentru a obține recompense ilegale?”, se arată în comunicatul de presă.
În acest sens, reprezentanții partidului susțin că o astfel de atitudine din partea organelor competente nu poate fi tolerată, ținând cont de faptul că presiunea administrativa asupra mediului de afaceri crește din zi în zi, iar Fiscul, penalizează nemotivat companiile care activează în mod legal.
„De acest gen de presiuni se plâng mai mulți agenți economici din zonele economice libere, dar și oameni de afaceri autohtoni, care nu au posibilitatea să-și deschidă o afacere în altă țară, decît în Republica Moldova”, se mai arată în declarația Partidului Popular din Moldova.
În aceste condiții, membrii formațiunii consideră că trebuie să se opereze modificări în actuala legislaţie, pentru a stabili clar competenţele organelor de control. Până atunci, însă, instituţiile vizate ar trebui să-şi schimbe atitudinea și să nu hărțuiască atât investitorii străini, cât și agenții economici autohtoni.
A avut loc Ședința Consiliului Politic Național
La 17 ianuarie curent, la Chișinău, a avut loc ședința Consiliului Politic Național a Partidului Popular din Republica Moldova.
Principalele subiecte discutate pe ordinea de zi a ședinței au fost componența Comisiilor Permanente din cadrul Consiliului Politic Național și aprobarea planului de acțiuni a Partidului pentru anul 2013.
Astfel, în urma discuțiilor, toți membrii Consiliului Politic Național au fost încadrați în cele 8 Comisii Permanente constituite. Totodată s-a hotărît desfășurarea Consiliilor lărgite în cadrul tuturor Organizațiilor Teritoriale a formațiunii, unde se va adopta planul de acțiuni specific pentru fiecare Organizație în parte.
În cadrul ședinței Consiliului Politic Național s-au discutat și alte întrebări ce țin de problemele interne ale partidului.
Declaraţia OT PPRM cu privire la situaţia critică din or. Edineţ
Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova, îşi exprimă îndurerarea în legătură cu situaţia creată în oraşul Edineţ, unde profesorii din liceul sportiv nu au primit salariile încă din luna decembrie. Din lipsă de fonduri, primarul afirmă că dascălii vor rămâne fără bani şi în ianuarie. Potrivit edilului, situaţia a devenit dificilă din cauza consilierilor locali, care nu au reuşit să voteze, deocamdată, bugetul pentru acest an.
Suntem ferm convinşi că acest lucru este de neînchipuit, deoarece pedagogii în cauză învaţă tinerii – Viitorul Moldovei de mâine. Nefiind stimulaţi financiar pentru munca depusă, vom obţine un rezultat pe potrivă. Mai concret, se va ajunge la situaţia când elevii nu vor putea beneficia de o educaţie corespunzătoare.
În cazul dat, cât tinerii atât şi profesorii nu poartă vină pentru acest incident. Vinovate se fac autorităţile publice locale din Edineţ, care dau dovadă de incompetenţă, lipsă de bun simţ şi nedorinţă de a educa tânăra generaţie.
Stimate D-le Primar al or. Edineţ, Stimaţi consilieri, uitaţi pe o clipa că sunteţi membri de partid. Dvs. aţi fost aleşi în funcţii în urma unor alegeri, oamenii v-au acordat votul de încredere, sperând la un viitor mai bun al copiilor săi. Nu mai fiţi unealta de propagandă a liderilor politici de la Chişinău. În urma bătăliilor politice, din organele administrative locale – oamenii sunt nevoiţi să sufere!
Facem apel către Primăria şi Consiliul orăşenesc Edineţ să termine circul, să analizeze situaţia creată şi în termen redus conform legislaţiei, să soluţioneze problema în cauză. În caz contrar, Noi, Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova, vom veni cu proteste în faţa acestor instituţii publice.
Comisia Educaţie, Tineret şi Sport a Organizaţiei de Tineret
a Partidului Popular din Republica Moldova
PPRM: Cazul din Pădurea Domnească, evenimentele de după, au scos la iveală putreziciunea și cinizmul clasei politice
Partidul Popular din Republica Moldova își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu situația politică, climatul moral și spiritual ce s-a creat în societate în legătură cu tragicul eveniment soldat cu moartea nevinovată a unui tînăr.
Cazul din Pădurea Domnească, evenimentele de după, au scos la iveală putreziciunea și cinizmul clasei politice, care pentru a-și realiza scopurile meschine și proteja interesele de grup și de gașcă, sunt gata să folosească și tragedia unui om, a unei familii, indiferent de consecințele grave pentru societate.
Tragicul eveniment a scos la iveală totodată incapacitatea actualei guvernări, a liderilor Alianței, de a gestiona situațiile de criză ce apar, de a se mobiliza operativ și eficient în depășirea urmărilor nefaste ce dezbină societatea, aduc țării o imagine negativă care nu face față unui stat ce pretinde la valorile umane, spiritului Integrării Europene.
Fiind îngrijorați de faptul, că cu un asemenea climat spiritual și moral este imposibil în viitor crearea unei națiuni unite, depășirea problemelor stringente cu care se confruntă țara, Partidul Popular din Republica Moldova, cheamă forțele politice, societatea civilă la toleranță, consens național, iar de la partidele aflate la guvernare, întreprinderea unui șir de măsuri ce ar contribui la depășirea crizei, schimbări reale, simțite de cetățeni.
În situația cînd de rînd cu criza morală și spirituală se aprofundează problemele în economie, majoritatea populației se simte neprotejată social, continuă migrația forței de muncă, corupția în eșaloanele puterii a luat amplori ce subminează suveranitatea țării, capacitatea statului de a supraviețui, de la Parlament și Guvern, de la liderii ce și-au asumat povara actului guvernării se cere responsabilitate și profesionalism, clarviziune, depășirea intereselor egoiste.
A venit timpul ca persoanele cu înalte funcții în stat, deputații ce au creat Alianța în care oamenii au investit mari speranțe, să depășească faza dușmănie, a opunerii înverșunate unul față de altul, să devină dacă nu prieteni, măcar membri a unei echipe consolidate, capabilă să conducă țara. În cazul în care nu vor fi în stare de asemenea sacrificii, să recunoască cinstit: că nu pot face față situației, sunt gata la alegeri anticipate, unde alegătorul va decide cui să încredințeze soarta de mai departe a Moldovei. În caz contrar țara, cetățenii riscă să devină ostaticii unor jocuri murdare interminabile, iar visul european, a hotarelor fără vize să devină o utopie, o șansă ratată.
Amintim că, că pe 23 decembrie, un tânăr a fost împușcat mortal în timp ce se afla în pădure lângă satul Chetriș, raionul Fălești. De implicare în acest accident a fost acuzat actualul Procuror General, Valeriu Zubco, președintele Curții de Apel, Ion Pleșca, vicepreședintele Curții de Apel, Gheorghe Crețu, precum și membrul CCA, Nicolae Damaschin. Oficialii, însă au negat acuzațiile aduse la adresa lor de către liderul Mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu, care afirma că tânărul Sorin Paciu a fost omorât din greșeală în timpul unei vacanțe de vânătoare. Ulterior, Procuratura Generală a deschis un dosar penal pe numele principalului suspect, fostul judecător la Curtea de Apel, Gheorghe Creţu, după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi-a dat acordul pentru a fi demarată urmărirea penală. Mai târziu și Valeriu Zubco s-a autosuspendat din funcție pe durata anchetei.
Poziția Partidului Popular din Republica Moldova față de tragedia din Pădurea Domnească
Partidul Popular din Republica Moldova își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu situația politică, climatul moral și spiritual ce s-a creat în societate în legătură cu tragicul eveniment soldat cu moartea nevinovată a unui tînăr.
Cazul din Pădurea Domnească, evenimentele de după, au scos la iveală putreziciunea și cinizmul clasei politice, care pentru a-și realiza scopurile meschine și proteja interesele de grup și de gașcă, sunt gata să folosească și tragedia unui om, a unei familii, indiferent de consecințele grave pentru societate.
Tragicul eveniment a scos la iveală totodată incapacitatea actualei guvernări, a liderilor Alianței, de a gestiona situațiile de criză ce apar, de a se mobiliza operativ și eficient în depășirea urmărilor nefaste ce dezbină societatea, aduc țării o imagine negativă care nu face față unui stat ce pretinde la valorile umane, spiritului Integrării Europene.
Fiind îngrijorați de faptul, că cu un asemenea climat spiritual și moral este imposibil în viitor crearea unei națiuni unite, depășirea problemelor stringente cu care se confruntă țara, Partidul Popular din Republica Moldova, cheamă forțele politice, societatea civilă la toleranță, consens național, iar de la partidele aflate la guvernare, întreprinderea unui șir de măsuri ce ar contribui la depășirea crizei, schimbări reale, simțite de cetățeni.
În situația cînd de rînd cu criza morală și spirituală se aprofundează problemele în economie, majoritatea populației se simte neprotejată social, continuă migrația forței de muncă, corupția în eșaloanele puterii a luat amplori ce subminează suveranitatea țării, capacitatea statului de a supraviețui, de la Parlament și Guvern, de la liderii ce și-au asumat povara actului guvernării se cere responsabilitate și profesionalism, clarviziune, depășirea intereselor egoiste.
A venit timpul ca persoanele cu înalte funcții în stat, deputații ce au creat Alianța în care oamenii au investit mari speranțe, să depășească faza dușmănie, a opunerii înverșunate unul față de altul, să devină dacă nu prieteni, măcar membri a unei echipe consolidate, capabilă să conducă țara. În cazul în care nu vor fi în stare de asemenea sacrificii, să recunoască cinstit: că nu pot face față situației, sunt gata la alegeri anticipate, unde alegătorul va decide cui să încredințeze soarta de mai departe a Moldovei. În caz contrar țara, cetățenii riscă să devină ostaticii unor jocuri murdare interminabile, iar visul european, a hotarelor fără vize să devină o utopie, o șansă ratată.
Alexandru Oleinic,
Copreședinte-coordonator al Partidului Popular din Republica Moldova
Alexandru Oleinic: Economia naţională nu va rezista fără investiţii străine directe
Ultimele cazuri scandaloase, în urma cărora mai multe companii cu investiţii străine şi-au anunţat intenţia de a nu mai lărgi desfăşurarea activităţii pe teritoriul R. Moldova, optând pentru alte ţări, au stârnit o mulţime de întrebări, cu privire la activitatea Serviciului Fiscal din ţară, precum şi referitor la încrederea investitorilor străini în mediul de afaceri din R. Moldova.
Despre această situaţie incertă, precum și despre ce soluţii ar putea exista în acest sens, reporterul Politik.md a discutat cu ex-deputat, ex-ministrul, actual co-preşedinte al Partidului Popular din Republica Moldova, Alexandru Oleinic.
Politik.md: Dle Oleinic, după părerea Dumneavoastră, economia Republicii Moldova are nevoie de investiţii străine?
Alexandru Oleinic: După publicarea Raportului Băncii Naţionale a Moldovei „Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională a Republicii Moldova”, s-a atestat o situaţie alarmantă pentru economia Republicii Moldova – reducerea dramatică a investiţiilor străine directe.
Pe fundalul prognozelor preliminare de reducere a ritmurilor creşterii economice de până la 1,2%, cifrele invocate în Raport ne atenţionează despre un pericol enorm pentru Republica Moldova. Reducerea investiţiilor străine directe în proporţie de peste 3 ori, doar pe parcursul unui singur an, ne vorbeşte despre epuizarea sau chiar lipsa de resurse de creştere durabilă a economiei naţionale. În consecinţă, ne putem aştepta la o reacţie în lanţ – lipsă de locuri de muncă, reducerea veniturilor populaţiei și chiar incapacitatea de plată a ţării.
Despre o asemenea stare de lucruri ne denotă dinamica investiţiilor străine directe, care, comparativ cu anul trecut, s-au redus de la 200 la 60 milioane dolari şi sporirea fenomenului de retragere a capitalului investit de la 110 la 160 milioane dolari.
Regretabil este că acest lucru se întâmplă și cu implicarea directă a structurilor statului – mă refer la scandalurile în care au fost implicate compania germană, Draexlmaier, și compania din China, Shan Lian International, care au decis retragerea afacerilor din Republica Moldova, din cauza presiunilor fiscale la care au fost supuse. În consecinţă, va avea de suferit atât imaginea ţării noastre, cât şi cetăţenii de rând.
Situaţia, la care s-a ajuns, ne denotă lipsa îndelungată a unui climat fiscal previzibil şi favorabil, pentru plasarea investiţiilor străine şi lipsa unei strategii concrete de dezvoltare durabilă a economiei naţionale.
Am repetat acest lucru în permanenţă, atât la adoptarea proiectelor de politici fiscale anuale în Parlamentul Republicii Moldova, cât şi la expunerea de poziţie vis-à-vis de politicile fiscale şi investiţionale. Pentru depăşirea situaţiei de criză sistemică din Republica Moldova, este necesar de adoptat o politică fiscală previzibilă în timp, care să corespundă intereselor economice ale ţării, dar nu intereselor de grup.
Programul Partidului Popular include o serie de măsuri concrete pentru sporirea atractivităţii Republicii Moldova atât pentru investitorii străini, cât şi pentru cei locali. Unele din ele sunt:
- introducerea impozitului unic în agricultură de 1,8 lei/grad-hectar;
- impozit unic de 10% pentru persoanele fizice şi juridice;
- cota zero la impozitul pe venitul reinvestit în capitalul social;
- zero taxe şi impozite la importul de utilaje şi tehnologii avansate;
- întreprinderile micro, inclusiv gospodăriile ţărăneşti (cu vânzări de până la 500 mii lei), care vor crea cel puţin 5 locuri de muncă, vor fi scutite de plata impozitului pe venit pe o perioadă de 3 ani.
În acest sens, Partidul Popular din Moldova se pronunţă pentru atragerea investiţiilor străine în economia naţională, în baza unui model economic eficient şi credibil, conform căruia vom realiza o creştere economică rapidă şi durabilă şi vom redirecţiona economia noastră de la consum şi importuri – la investiţii, reforme şi exporturi.
Numai prin realizarea acestui deziderat – sporirea fluxului de investiţii străine – vom restructura şi moderniza economia naţională de rând cu implementarea tehnologiilor avansate şi a noilor practici de administrare corporativă.
Şedința Consiliului Politic Național
La 17 ianuarie curent, la Chișinău, va avea loc Consiliul Politic Naţional al Partidului Popular din Republica Moldova.
Pe ordinea de zi a şedinţei se va discuta componenţa Comisiilor Permanente din cadrul Consiliului Politic Naţional și aprobarea planului de acţiuni a Partidului pentru anul 2013.
Totodată, în cadrul întrunirii va avea loc cooptarea noilor membri ai Comisiei de Cenzori a Partidului Popular din Republica Moldova.
Ședința Biroului Permanent a Partidului Popular din Republica Moldova
La 11 ianuarie curent, a avut loc ședința Biroului Permanent a Partidului Popular din Republica Moldova.
Pe ordinea de zi s-au discutat două subiecte: componența Comisiilor Permanente din cadrul Consiliului Politic Național și planul de acțiuni al Partidului pentru anul 2013. Astfel, în urma discuțiilor au fost identificate acțiunile și componența Comisiilor Permanente, care vor fi propuse spre aprobare către Consiliul Politic Național, care va avea loc la 17 ianuarie curent.