Etichetă: Plăcintă Vasile
PPRM este unicul partid care a înființat o Organizație dedicată fermierilor
PPRM este unicul partid din politica moldavă, care a înființat o Asociație a Fermierilor. Și asta pentru că, spun reprezentanții, agricultura este cel mai important sector din țara noastră.
Partidul Popular din Republica Moldova, la 05 aprilie current și-a constituit Organizația de Fermieri. Liderul formațiunii, Alexandru Oleinic, a menționat că necesitatea instituirii unei asemenea structuri a apărut încă de la fondarea partidului, iar sarcina acesteia este susținerea țăranilor.
„Pentru a dezvolta ceva într-o localitate, în primul rând trebuie de informat fermierii cu privire la căile, proiectele și posibilitățile de a deschide o afacere, dar și pentru ca acea afacere să fie una profitabilă. Toate aceste probleme și le asumă acum Partidul Popular, prin crearea Asociației Fermierilor. Vom merge din localitate în localitate, vom avea întâlniri cu fermierii, pentru a-i ajuta să-și deschidă o afacere.
Este regretabilă atitudinea actualei guvernări față de un domeniu atât de important din R. Moldova precum este agricultura. Chiar ultimele majorări de prețuri la carburanți, în ajunul lucrărilor de primăvară, a scos din buzunarul țăranilor peste 100 mln de lei. Și asta e o cifră extraordinar de mare pentru situația de astăzi din agricultură”, a declarat Alexandru Oleinic.
În același context, co-președintele partidului, Valeriu Cosarciuc, susține că agricultura este un domeniu prioritar pentru economia țării, dar regretă faptul că guvernarea o desconsideră.
„De aceea noi venim cu soluții pentru fermieri. Problemele în acest domeniu sunt foarte multe, precum: accesul limitat la subvenționare, inexistența unui sistem clar de garantare a creditelor. De aceea noi propunem o lege specială, care va permite garantarea creditelor bancare.
Nu avem o infrastructură bună, unde fermierii să-și poată vinde produsele autohtone, pentru că intermediarii ocupă aceste piețe. De aceea propunem ca să fie contruită o piață în sectorul centru al capitalei, unde toți producătorii mici și mijlocii să-și poată vinde marfa”, a subliniat Valeriu Cosarciuc.
Potrivit conducerii partidului, Organizaţia Fermierilor are structuri în toate localităţile din Republica Moldova şi vine cu un nou model de abordare a tot ce înseamnă agricultură. De asemenea, ei susțin că Organizația va avea formulate şi va implementa soluţii concrete pentru fiecare problemă identificată.
A fost constituită Organizaţia de Fermieri a Partidului Popolar din Republica Moldova
Partidul Popular din Republica Moldova a organizat la 5 aprilie curent Conferința de constituire a Organizației de Fermieri din cadrul formațiunii.
Scopul acestui eveniment a fost unirea fermierilor din țară, producătorilor mici și oamenilor de la sate în jurul unor scopuri comune prin care se doreşte bunăstarea cetățenilor.
Partidul Popular consideră că agricultura este motorul economiei Moldovei. Prin constituirea Organizaţiei de Fermeiri, PPRM îşi reconfirmă opţiunea pentru dezvoltarea acestui domeniu și pentru sprijinirea prin toate mijloacele a oamenilor din mediul rural.
Partidul Popular din Republica Moldova este formaţiunea care nu doar promite, dar ajută țăranii, prin acțiuni concrete, să prospere, să-și deschidă o afacere și să aibă posibilitatea de a obține un venit stabil pentru sine și pentru familia sa.
Organizaţia Fermierilor are structuri în toate localităţile din Republica Moldova şi vine cu un nou model de abordare a tot ce înseamnă agricultură. Acesta nu se va limita doar la critici, ci va avea formulate şi va implementa soluţii concrete pentru fiecare problemă identificată. Fermierii Moldovei pot conta pe suportul direct şi imediat al Organizaţiei de Fermieri a PPRM.
Formațiunea și-a expus de nenumărate ori părerea față de dezvoltarea acestui domeniu și față de oamenii care muncesc în acest sector și consideră în continuare că agricultura trebuie să devină ramura primordială a țării noastre și să se întreprindă toate măsurile pentru redresarea ei.
Serviciul de presă al PPRM
5 aprilie 2014
Ședința Consiliului Politic al Organizației Teritoriale Hîncești a Partidului Popular din Republica Moldova
Organizația Teritorială Hîncești a Partidului Popular din Republica Moldova a desfăşurat ședința Consiliului Politic, cu participarea Domnului Alexandru Oleinic, copreședinte-coordonator al formațiunii.
În cadrul întrunirii s-a făcut analiza activităii Organizației Teritoriale pînă la moment, fiind trasate obiectivele pentru perioada imediat următoare. Totodată, s-a discutat pe marginea activităților care decirg din planul de acțiuni al organizației pentru anul 2013.
Vasile Plăcintă, președintele Organizației Teritoriale Hîncești a Partidului Popular din Republica Moldova, a menționat, că la etapa actuală este cel mai important să ne consolidăm echipa prin atragerea persoanelor responsabile și competente. În luările lor de cuvînt, Gheorghe Lesnic, Maria Roman, cît și alți participanți la şedinţa Consiliui au lansat propuneri concrete privind activităţile ulterioare ale echipei de la Hînceşti.
În același timp, la Hîncești s-a constituit Organizația Teritorială de Femei a Partidului, în funcția de președinte fiind aleasă Valentina Rusu.
Constituirea organizațiilor de femei în toate raioanele țării este o acţiune a Partidului Popular, prin care formațiunea susține implicarea femeilor în politică și le promovează în toate structurile de conducere ale Partidului.
În alocuțiunea sa, Alexandru Oleinic, copreședinte coordonator al Partidului Popular din Republica Moldova, a punctat sarcinile ce stau în fața formațiunii la etapa actuală, îndemnînd pe fiecare membru în parte, organizațiile primare și teritoriale, să se mobilizeze, să întreprindă acțiuni concrete pentru ca Partidul să devină o forță mobilizatoare și influientă în societate, iar prin implementarea Programului Politic, să aducă acea schimbarea reală așteptată de popor.