Comunicat de presă. În Dubăsari se vor sărbători 10 ani de scindare a raionului

Comunicat de presă. În Dubăsari se vor sărbători 10 ani de scindare a raionului

La 18 iunie curent, Partidul Popular din Republica Moldova a organizat o conferință de presă, ca un semnal de alarmă venit din partea  locuitorilor raionuui Dubăsari.


Nu demult, preşedintele raionului, Grigore Policinschi, a semnat o dispoziţie prin care cere instituţiilor subordonate să se încadreze în organizarea unei sărbători dedicate marcării a 10 ani de la reformarea raionului Dubăsari, dar nu se prea înțelege conotația acestei sărbători.


Grigorie Racu, președintele Organizațiie Teritoriale Dubăsari a Partidului Popular din Republica Moldova, a menționat, în cadrul conferinței de presă că actuala conducere a raionului  nu face altceva decît să-şi promoveze  propriile interese. Se sărbătoreşte, de fapt, scindarea raionului Dubăsari şi se face bucurie din asta. Locutorii raionului  sînt de părere că   acele  sute de mii de lei care urmează a fi cheltuiţi pentru această acţiune, mai bine erau repartizaţi celor care au avut de suferit în urma conflicturi armat de pe Nistru, raionul Dubăsari fiind  epicentrul acelui conflict.


În același context, Anatolie Croitoru, directorul Asociației de Cultură și Drept Transnistria, a specificat că pentru îndeplinirea planului de acțiuni, planificat pentru această zi, desigur se va cheltui o sumă destul de mare de bani, iar documentele pe care le semnează Policinschi, nu arată decît sursa de finanţare, nu şi sumele concrete. „Noi credem că ascunderea sumelor nu este o scăpare a administraţiei, ci un  stil de lucru, o încercare de a pregăti terenul  pentru utilizarea acestor bani în alte scopuri,” a spus Croitoru.


Despre utilizarea ineficientă a banilor în raionul Dubăsari ne vorbește și raportul Inspecție Fiscale, în care este un punct care se intitulează astfel „Acordarea creditelor preferenţiale  unor categorii de populaţiei.” Iată ce a constatat Inspecţia Financiară „În perioada 2005 - 2008, de credite preferenţiale în sumă totală de 3468,4 mii lei  în raionul Dubăsari au bebeficat 48 de persoane, inclusiv şi preşedintele raionului în calitate de combatant a primit 60 mii de lei  în baza pachetului de documente prezentat, din care 50 procente au fost rambursaţi de beneficar şi 50 procente  de consiliu.” „Ceea  ce vă putem noi spune e că  Policinschi nu este combatant,” au declarat vorbitorii. 


Grigorie Racu a mai specificat: „Noi totuşi, în calitatea noastră şi de locuitori ai raionului Dubăsari, dar şi de combatanţi, membri ai PPRM,  ne întrebăm dacă  este întîmplătoare organizarea acestei  sărbători  pe fundalul   evenimentelor de la Varniţa, a deciziilor Tiraspolului privind stabilirea frontierei, a altor acţiuni organizate de regimul separatist. Dacă într-adevăr este o legătură între  sărbătoarea lui Policinschi şi  evenimentele din Transnistria, atunci, problema este mult mai gravă decît acea risipă de bani din bugetul raionului.”


Partidul Popular din Republica Moldova, face apel către Guvernul Republicii, Parlament, Serviciul de Securitate, alte instuții ale statului, să analizeze cu maximă atenţie aceste fapte, să tragă concluziile de rigoare şi să le facă publice în faţa locutorilor raionului Dubăsari şi în faţa   întregii Republici.

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<